Un blog pentru cei inteligenţi şi relaxaţi
Nu credeam că de la banala brutăreasă Sage Singer dintr-un banal orășel al Americii se poate ajunge la Auschwitz. Da, Jodi Picoult are acest talent, de a spune povești frumoase și triste – în același timp. Mi-amintesc câtă emoție mi-a provocat O viață de rezervă. În romanul Povestitorul, multe pagini de început nu prefigurau nicicum intriga acțiunii.... Continuarea ->
Parisul nu are sfârșit este o lucrare autobiografică fictivă a marelui romancier spaniol, Enrique Vila-Matas. Un mic roman ironic, auto-ironic, despre ironie ca subiect de conferință în lumea literară. Iar titlul este o parafrazare a lui Ernest Hemingway – scriitor pe care îl admira mult și cu care (în mod ironic, iar!) are convingerea că seamănă. Doar pentru că e gras și are barbă.... Continuarea ->
Te văd nu este doar un thriller psihologic foarte bine scris, dar abordează și un subiect fierbinte al acestor ani: vulnerabilitatea siguranței noastre, chiar dacăi trăim în orașe aglomerate și fragilitatea intimității noastre mijlocită de explozia tehnologiei IT și a rețelelor sociale. Chiar și atunci când consideri că ai o expunere discretă și te consideri o persoană lipsită de importanță în afara familiei, pentru o minte malefică e atât de simplu să-ți facă viața un calvar și să-ți decidă moartea, la un click distanță.... Continuarea ->
Iubirile croitoresei – titlul ales de traducător sau de editură este total nepotrivit pentru acest roman. Încep cu o critică, singura critică, pentru că vor urma multe laude. María Dueñas m-a captivat total cu povestea Sirei Quiroga care, da, este croitoreasă, dar aventura vieții ei este cu mult mai complexă decât enumerarea unor aventuri amoroase, așa cum ar sugera numele cărții.... Continuarea ->
Capătul veșniciei este și capătul acestui roman-fluviu, în 3 volume mari, grele și minunat scrise. Nici nu știu ce să apreciez mai mult: povestea unui secol agitat, realist expusă de un scriitor talentat sau stoicismul cu care am citit cele 3000 de pagini ale trilogiei. Pentru mine a fost o reală plăcere, dar și un tur de forță. Ce-i drept sunt cititorul căruia îi plac romanele mari, care ”nu se termină repede”. Important este să mă captiveze, să mă înec în poveste, să trăiesc un pic în ea.... Continuarea ->
Nucleul celui de-al doilea volum din Trilogia secolului este Al Doilea Război Mondial. Dar să nu credeți că este un roman despre război, sau nu numai despre el. Iarna lumii este povestea în care lumea a înghețat. De frică, de foame, de moarte. Este, de fapt, povestea dezordinii sociale a secolului trecut.... Continuarea ->
Trilogia Secolului este exact ce spune titlul. Trei romane superbe, scrise excelent de Ken Follett, care cuprind în paginile lor o frescă a civilizației umane de-a lungul secolului al XX-lea. Cele mai importante evenimente ale secolului, care au marcat mersul lumii așa cum o cunoaștem azi, sunt trăite de câteva familii din Anglia, Germania, Rusia și Statele Unite, de-a lungul a patru generații.... Continuarea ->
Am fost curioasă de ce cărțile lui Guillaume Musso se vând ca drojdia pe timp de pandemie și am ales acest roman, tot în urma unor recomandări de pe internet. Nici după ce l-am citit n-am înțeles succesul autorului. Nu m-a impresionat. Chiar deloc!... Continuarea ->
Nu știu de ce, titlul acestui roman m-a dus cu gândul la o acțiune ce se petrece într-o singură zi, O zi de excepție, plină, care poate cuprinde evenimente ce în mod normal s-ar desfășura într-un timp mai lung. Dar nu, O zi este romanul unei aniversări de-a lungul a 20 de ani.... Continuarea ->
Războiul nu are chip de femeie este un roman răvășitor, emoționant, care împletește într-un mod amețitor duioșia și cruzimea. E greu să descriu o carte care conține atâtea descrieri, mărturii ale femeilor care au luptat în Al Doilea Război Mondial. Mărturisesc, e greu și de citit. Pentru că e un roman dureros, sufletul cititorului este sfâșiat cu fiecare pagină.... Continuarea ->
Ei bine, am capul plin de Hemingway. Acest roman descrie viața romanțată a scriitorului cu cea de-a 3-a soție, după ce Paula McLaine a evocat-o pe prima în Soția din Paris.Se pare că celelalte două n-au meritat a fi menționate decât ocazional, ca amante. Pentru că da, Hemnigway n-a fost nicio zi burlac în viața sa adultă de la 21 la 61 de ani, când s-a și sinucis. Vocile bune ar putea spune că a fost un familist perseverent, iar vocile rele ar putea specula că de la atatea neveste n-a mai suportat să trăiască.... Continuarea ->