Casa de la marginea nopții, Catherine Banner

Laura G. 13/06/2023 8 Comments

Castellamare este o insulă încântătoare a Mediteranei, suficient de departe de continent pentru a fi uitată, dar nu suficient de departe pentru a scăpa de necazurile lumii. În centrul vieții insulei se află o cafenea acoperită cu bougainvillea, botezată Casa de la marginea nopții, unde comunitatea se adună să bârfească și să vorbească.

Cuprinzând aproape un secol, romanul  Casa de la marginea nopții urmărește viața familiei Esposito și a celorlalți insulari, încărcată de secrete, mistere, încercări și sacrificii: un conte crud și soția lui vrăjitoare, un preot care iubește scandalul, un prizonier de război devenit poet, o fată proscrisă care devine un stâlp de forță, un soldat englez rănit care iese din mare. Oamenii din Castellamare sunt încercați de două războaie mondiale, de o mare recesiune, de amenințarea fascismului și de propriile lor trăiri: legături pasionale, prietenie, rivalități amare și iertării surprinzătoare.

Catherine Banner a scris un roman captivant, epic în anvergură, dar intim în sentiment. Uneori, insula însăși pare vie, un loc mitic în care pământul e încărcat de povești, iar viața insularilor este încărcată cu dragoste, dureri, pierderi, ranchiuni, iertare și răzbunare, cu zvonuri insidioase datorate naturii claustrofobe a insulei.

Un roman bogat în personaje, în care autoarea surprinde esența a ceea ce înseamnă să fii om. În jurul nostru pot avea loc evenimente uriașe, dar ceea ce contează la sfârșitul zilei sunt cei dragi, întâmplările noastre în familie și visele pline de simplitate și fericire.

 „Odinioară, întreaga insulă Castellamare era bântuită de blestemul plânsului. Nenorocirea se trăgea de la grotele de lângă mare şi, cum localnicii îşi construiseră casele din pietrele acelea care fuseseră însuşi focul lichid al vulcanului, nu după mult timp plânsetele se auzeau din toate zidurile clădirilor
şi răsunau pe străzi, ba chiar şi intrarea boltită a oraşului se jelea noaptea ca o mireasă părăsită.
Chinuiţi de acest blestem, locuitorii insulei se certau şi se sfădeau între ei. Taţii nu se înţelegeau cu fiii, mamele se întorceau împotriva fiicelor, vecinii nu vorbeau unii cu alţii, pe scurt, nimeni nu avea o clipă de tihnă.
Lucrul acesta a continuat mulţi ani, până când, într-o toamnă, a venit un cutremur mare. Localnicii au fost treziţi din somn de o zguduitură în străfundurile insulei, o trepidaţie cumplită. Zdrăngăneau pietrele pe drum şi farfuriile în bufete din cauza cutremurului, iar clădirile au început să tremure ca
nişte bucăţi de ricotta. Până dimineaţa, seismul prăvălise la pământ toate casele de pe insulă.
În timp ce pietrele năruite se tânguiau şi plângeau, locuitorii insulei s-au adunat laolaltă ca să decidă ce trebuia făcut.”

Casa de la marginea nopții – o lectură minunată, care te surprinde întorcând paginile mult timp în noapte, vrăjit de magia povestirii.