Pot spune că romanul Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău este unul sentimental, în cel mai bun sens al cuvântului. Pentru că nu puține au fost momentele în care am lăcrimat, emoționată de naturalețea, sensibilitatea și istețimea Elsei, fetița de ”aproape opt ani” care umple paginile acestui roman cu personalitatea ei.
Elsa și familia ei trăiesc într-un bloc cu 4 etaje și 9 apartamente și prin ochii Elsei cititorul cunoaște cele 9 familii atât de diferite, povestea fiecărui locatar și dramele care îi unesc.
”E un bloc obișnuit. În mare. Cu patru etaje și nouă apartamente. Și miroase a bunica. Și a cafea, bineînțeles. Întotdeauna miroase a cafea. Are reguli de ordine interioară clare. Mai are un lift mereu stricat, pubele pentru sortarea gunoiului în curtea interioară, o bețivă, un câine de luptă și o bunică.”
Da, într-un apartament vecin trăiește bunica Elsei, iar cele două fac o echipă minunată: două ciudate. Fetița înzestrată cu o inteligență mult peste media vârstei și bunica excentrică și nonconformistă se înțeleg minunat.
„A avea o bunică e ca și cum ai avea o armată. E privilegiul suprem al oricărui nepot să știe că are întotdeauna pe cineva de partea sa, indiferent de situație. Chiar și când greșește. De fapt, mai ales atunci. O bunică e sabie și scut și e o iubire cu totul aparte. Bunica știe mai bine. Bunica înțelege mai multe. Bunica e una dintre aceia pe care să-i iei cu tine în bătălie.”
Interesant este că bunica îi spune multe povești Elsei, povești ce par a fi inventate de ea, cu un limbaj aparte și personaje de basm, dar despre care Elsa va afla în final că sunt poveștile reale de viață ale fiecărui locatar al blocului. Dramele lor și, mai ales, ce-i leagă și cum au ajuns să conviețuiască laolaltă.
„Când bunica a început să povestească basme din Miamas, păreau istorii fără cap și coadă, spuse de cineva cam țicnit. A durat ani de zile până când Elsa a înțeles cum se legau toate. Dar așa funcționează basmele cu adevărat bune.”
Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău este un roman fabulos! Frumos scris, duios, dramatic, ironic, care debordează de umor hâtru și totodată ne învață foarte serios despre iubire, toleranță, haos, pierdere, secrete, suferință și iar iubire.
„E greu să te desparți de cineva iubit. E greu să ai aproape opt ani și să înveți să accepți că toți cei pe care îi iubești trebuie să facă asta, mai devreme sau mai târziu.”
Iar Fredrik Backman, devenit celebru după publicarea romanului Un bărbat pe nume Ove, ne oferă la doar un an distanță această poveste minunată. Altfel spus, ”Bunica…” mi-a plăcut mai mult decât ”… Ove”.
