Deși îndrăgitul scriitor Eric-Emmanuel Schmitt s-a remarcat prin povestiri și romane scurte, de data aceasta, Schmitt s-a angajat într-o aventură uluitoare: să spună Istoria Omenirii, din neolitic până în zilele noastre. Străbătând secolele este un roman de o cu totul altă amploare. Sau mai degrabă romane, întrucât această saga nebună este împărțită în opt volume, însumând aproape 5.000 de pagini. Atât a fost necesar pentru a îndeplini provocarea pe care scriitorul și-a propus-o în urmă cu 40 de ani (acum, el are 65 de ani): aceea de a nara istoria umanității sub forma unui roman. Până azi, la noi s-au tradus doar primele patru volume, urmând să apară și celelalte (cât mai curând, sper).
Inspirându-se din poveștile fondatoare ale culturii noastre, printre care Biblia și Epopeea lui Ghilgameș – pe care le reia și le actualizează – Eric-Emmanuel Schmitt explorează trecutul pentru a arunca lumină asupra prezentului.
Personajul principal, Noam este genul de erou pe care literatura îl iubește: inteligent, talentat, sensibil și teribil de uman. Greșelile sale îl fac atrăgător și ne bucurăm de victoriile sale. Evident, mitul lui Noe stă la baza personajului lui Noam. Schmitt folosește Potopul ca eveniment principal al cărții, evocând partea neolitică și biblică a istoriei noastre cu toate pericolele acelor vremuri și făcând o fină comparație cu lumea contemporană.
Noam s-a născut în urmă cu 8.000 de ani și autorul ne invită să descoperim lumea prin ochii cuiva nemuritor. Nu, nu este un SF, nici o poveste paranormală, ci doar un mod de a străbate secolele fără îndoctrinare religioasă, explicând adevărurile și, mai ales, neconcordanțele din Biblie. Totul într-un potop de emoții, senzații, idei și aventuri.
Erudit și palpitant, Străbătând secolele este un roman ca o mașină care poate da timpul înapoi pentru a ilumina prezentul, un roman care merge în contrasens, contrazicând idei și concepte și acoperind o gamă amețitoare de subiecte. Un roman care ne întoarce la originile cunoașterii și ale înțelegerii umane, o carte ca un album foto de familie – familia umanității.
Un proiect la care Éric-Emmanuel Schmitt a lucrat neobosit, adunând informații istorice, științifice, religioase, medicale, sociologice, filozofice, tehnice, lăsându-și în același timp imaginația să proiecteze personaje puternice, de neuitat, și o poveste fascinantă – toate astea ducând spre cea mai bună performanță a vieții sale.
Nu este un roman alert, nu trebuie citit pentru acțiune, ci pentru poveste, mesaj și o nouă viziune asupra a ceea ce a făcut omul cu acest pământ și, mai ales, o realistă interpretare a ceea ce scrie în Biblie (carte considerată inadecvat ca fiind ”sfântă”, cu un limbaj greoi, înțepenit, deseori ridicol).
Recomand cu drag Străbătând secolele dacă sunteți în căutarea unei lecturi serioase, interesante, care curpinde câte puțin din viața care ar fi putut fi și care este.
Las aici doar trei citate din bogăția celor trei volume citite până acum:
Progresul tehnic invită la bogăţie, bogăţia la putere, puterea la înarmare şi, pe măsură ce armele se perfecţionau, agresivitatea dădea-n clocot.
Mai apoi, sătenii noştri au afirmat că întreg pământul fusese acoperit de ape. Or aceasta nu fusese decât o senzaţie generată de orizontul circular; mai mult, dacă ar fi stat să se gândească şi-ar fi dat seama că ajunseserăm întro regiune care nu fusese niciodată scufundată. În ciuda acestui fapt, descriau un potop universal, complet, radical, iar ascultătorii, fără să se întrebe de ce nu se înecaseră şi ei cu zece ani mai înainte, erau gata să ducă mai departe povestea.
Biblia înseamnă „cărţile” în greacă. Deşi termenul „Biblie” a ajuns să
desemneze o singură carte în universul creştin, este vorba
despre mai multe cărţi reunite, aşadar despre o bibliotecă. Diverşi autori
au redactat diferitele texte, uneori mai mulţi scriitori acelaşi text, ceea ce
compune cu totul un ansamblu variat, în mai multe straturi, prea puţin
omogen, uneori contradictoriu. Istoria lumii şi scurgerea timpului i-au
dat Bibliei o importanţă imensă, înzestrând-o cu caracter sacru, de
neatins, ajungându-se, în epocile intoleranţei, până la a o transforma în
Cartea Cărţilor, în detrimentul tuturor celorlalte, Cartea singulară care
trebuia recopiată de mână, şi mai apoi tipărită, când Gutenberg avea să
inventeze tiparul. Chiar dacă multe lucruri bune au fost generate de
Biblie, drumul său a fost deopotrivă pavat cu o serie de osuare: s-au
comis masacre în numele Bibliei, uneori în numele unei lecturi anume.
Dacă, urmând etimologia, i s-ar fi spus Culegerea, s-ar fi înţeles mai bine că desemnează mai multe texte adunate laolaltă, şi nu o scriere de netăgăduit dictată de Dumnezeu.
Tocmai am început volumul al patrulea… Nu pot face o recomandare mai bună decât cea formulată de tine.
Fericitule! Abia aștept și eu vol. 4, dar în format electronic 🙂
La Eric Emmanuel Schmitt totul este o poveste plină de emoție.
Exact! Nu cred că m-a plictisit vreodată vreun cuvânt scris de omul ăsta 🙂