„85,3% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxă” spun rezultatele ultimului recensământ din România. Eu sunt una dintre persoanele care au declarat asta.
La urma urmei, printre actele mele cu ștampilă, este și unul căruia îi zice „certificat de botez”. De asemenea, zic eu, primesc puncte la ortodoxie pentru că m-am căsătorit și mi-am botezat copiii în biserică ortodoxă.
Mai mult, dacă sunt invitată la o nuntă sau botez, deseori particip și la slujba religioasă, înainte de „masa și dansul”. Să mai zic și că merg uneori „să iau lumină” de Paște? Sau că folosesc cu seriozitate expresiile „Doamne ajută/Doamne ferește?”. Sau că în top 3 deserturi preferate se află coliva aka „prăjitura veșnică”?
Șiii cam atât. Da, știu, unii zic că trebe ceva (mult) mai mult pentru a fi considerat un ortodox adevărat. Dar nu mă uit eu în gura lor. 😊
Când eram copil, țin minte că am mers la câteva slujbe duminicale. Nu prea mă încântau, ba chiar le găseam cam plictisitoare. La Împărtășania de Crăciun și de Paște îmi plăcea anafura.
Prin generală, am ținut post alimentar câteva zile, după care m-am dus la spovedit. Preotul m-a întrebat dacă învăț bine la școală, dacă spun minciuni, dacă-mi ascult părinții. Am răspuns sincer că „da”, „uneori” și „nu mereu”, așa că mi-a dat de făcut nu știu câte mătănii. Pedeapsă drept temă pentru acasă, cum ar veni. N-am îndeplinit tema. Dar nici la alte spovedanii, slujbe duminicale sau la împărtășanie n-am mai mers. În timp, am cam ajuns să dau pe la biserică doar în contexte sociale.
Așa că, iată-ne în preajma botezului celui de-al doilea copil născut de subsemnata. Primul copil a fost botezat la greci, unde regulile și procedurile diferă. Pentru botezul ortodox românesc, am mers cu soțul să vorbim cu preotul. Ne confirmă omul lui Dumnezeu data, ne spune ce avem de adus pentru ceremonie și cam atât. În ziua stabilită, ne înființăm la ușa bisericii, cu partea noastră din cele trebuincioase pentru slujba Sfintei Taine a Botezului, plus copil, plus alai.
Când să intrăm în biserică, pe mine mă oprește o doamnă ce părea să facă parte din personalul sfântului lăcaș și mă întreabă „Aveți molifta făcută?”. N-apuc să răspund „Adică? Ce-i aia moliftă? Vreo plăcintă, vreun tip de colivă?”, că mă trage bărbatul după el și duși suntem, drept în inima bisericii.
După, am aflat că e treabă serioasă cu molifta (de fapt, molitfa) asta. Ba chiar că mai sunt biserici în care o femeie ce a născut nu are voie să intre fără să i se facă „molitfa de 40 de zile”. Adică să i se citească niște rugăciuni de către preot, întru „curățire”.
Acum, având în vedere faptul că mi-am asumat statutul de ortodoxă de ocazie, aș minți să spun că această amintire nu îmi provoacă un zâmbet. Desigur, dacă nu aș fi avut voie să intru în biserică din cauza moliftei nefăcute, probabil că amintirea ar fi fost în cu totul altă categorie.
Una peste alta, ce vreau să spun e că pe mine mă interesează experiențele celor din jur în relație cu biserica ortodoxă. Am observat că multă lume evită să vorbească despre asta, din considerentul perfect valabil al discreției privind propriile credințe. Inclusiv la Codul Bunelor Maniere se recomandă ca aceste discuții să fie evitate.
Totuși, eu o să întreb și sper să nu fie cu bănat: voi ce relație aveți cu biserica? Aveți întâmplări, pățanii, amintiri plăcute sau neplăcute din zona religioasă?
Foto: Solandi & Stable Diffusion
Palpitantă relația mea cu biserica. De mic, mergeam la biserică să bifez un 10 la ora de religie, de la școală. Și am ținut-o așa până prin liceu. Cred că am continuat, o vreme, să merg la țară să mă spovedesc, până prin clasa a 11-a sau a 12-a, când nu am mai făcut asta.
La țară în „colectivul” de duminică e spuma societății. Cunoscând fiecare persoană în parte, și mai ales trecutul lor, o repulsie n-a întârziat să apară. În plus, fiind ca sub puternica lumină a reflectoarelor ori de câte ori călcam pragul bisericii, iată încă un motiv pentru a avea o reținere. De asemenea, prin adolescență am avut ceva problemă – care pare să fi dispărut între timp – cu genunchii. Mă dureau teribil dacă stăteam în genunchi, așa că ezitam. Nici nu știți ce priviri primești când toți stau cuminciori în genunchi, iar tu în picioare. `nfine!
M-am considerat agnostic o bună perioadă de timp, ba chiar ateu în anumite perioade, mai ales după Colectiv, când s-au trezit „mai marii popi” să-și dea cu părerea.
Acum am revenit însă la gânduri mai pașnice. Mai spun un Doamne ajută, că-mi place vorba, și de dragul jumătății mult mai credincioase, las de la mine.
@Adrian,
Pare că, până acum, mai mult din jumătate din viața ta ai mers pe la biserică. Cred că ajunge pentru tot restul vieții.
Ești scutit pe viitor. Doamne ajută! 🙂
Adrian, ehei, să stai în picioare și să n-ai nici batic pe cap. Atunci să vezi priviri. 😀
Eu batice mai am, de pe la concertele rock pe unde umblu, se pune?
Adrian, doar dacă le porți cu colț la spate și legate sub bărbie! 😀
Cam mici pentru asta, dar mă voi strădui!
Eu nu sunt femeie 🙂 Așadar de unele chestii am scăpat. Da, cred în Dumnezeu, am întâlnit și oameni ai bisericii deosebiți și nu neg rolul benefic al acestei instituții în unele situații. Dar există și pentru mine chestii negative care mi-au adus niște rețineri. Per ansamblu eu zic că e bine să crezi în cineva/ceva.
@VictorR,
Întrebare indiscretă: de dus gunoiul ai scăpat? 🙂
Victor, și eu cred că e bine să ai credință. Dar bănuiesc că poate fi la fel de bine într-un Dumnezeu sau în valori precum bunătatea, cinstea, înțelegerea, compasiunea, dreptatea, corectitudinea, echitatea și alte cele.
@Laura, cum facem, îți predau bățul ce îl furasem de la @Mona sau îl mai țin eu puțin?
@BaGheRa,
Ține-l, că am și eu. Garduri prin care să băgăm bețe s-avem și e totul ok 🙂
Părinții mei nu prea au avut treabă cu biserica până în ’89. Fiind învățatoare și ofițer, nu prea aveau nici voie să aibă relații prea strânse cu divinitatea, așa că au făcut cununia religioasă într-o biserică obscură cu ochelarii de soare pe ochi, iar eu și fratele meu nu avem nici o poză de la propriile botezuri (am fost botezați ortodocși). Deci până la Loviluție a fost un fel de „să facem așa, ca toată lumea”, dar să nu exagerăm. După ’89 (doar) mama a devenit un pic mai apropiată de cele sfinte, dar cu o mică doză de miserupism. Totuși ne-a mai târât pe la biserică cu diverse ocazii.
Pe scurt, prima și ultima dată când m-am spovedit și împărtășit a fost când eram prin clasa a 8-a (se apropia admiterea, deh! 🤣), ninja m-a întrebat dacă am ținut post, eu am zis că miercurea și vinerea, el a zis că trebuia ținut tot postul, eu i-am zis că nu sunt Isus să-l țin pe tot, ăla s-a enervat, eu cred că l-am înjurat în barbă și cam aia a fost. Never again. Vreo doi ani mai târziu am fost dat afară din mănăstirea Cernica (cred, nu mai țin minte exact) fiindcă s-a luat un ninja agresiv de mine că de ce țin mâinile la spate în biserică, că-l sfidez pe Dumnezeu, că ar trebui să stau mai smerit etc., l-am dat în pwla mea, s-a uitat lumea ca la circ la mine, am ieșit in grabă și aia a fost.
Popa din satul bunicilor fura pepeni și lucernă noaptea de pe câmp. Popa dintr-un sat vecin (eram prieten cu fiu-său) era portar la echipa din sat și le înjura pe babe duminica fiindcă nu termină mai repede cu colivele și ce mai făceau ele p-acolo, că el avea meci. Citez din el când ajungea pe teren (am fost martor 😁😁): „Hai, bă, în pwla mea, să începem, că nu mai terminau cotoroanțele alea cu închinatul!” Am un prieten „cu chemare”, a terminat teologia, nu a găsit parohie, așa că a lucrat într-un sexshop, apoi crupier într-un cazinou, acum e magazioner la un vin-alcool pe undeva. Cunosc un popă, tot așa într-un sat din zona unde sunt, care într-o seară a vrut să-l calce pe unul cu mașina. Naiba știe ce au avut de împărțit. Și-a pus doi prieteni să-l țină pe ăla pe șosea și s-a urcat în mașină. Șase sau șapte inși abia l-am oprit cu greu. La botezul copilului unui prieten, popa era să îl înece. Bebelușul și-a revenit, iar eu și prietenul am ieșit afară să ne calmăm cu un cui (mai mult el decât eu) altfel popa ăla nu mai ieșea viu din biserică.
În ciuda celor de mai sus, am făcut cununie religioasă, și am botezat cei doi copii. La ortodocși, deși soției îi place mai mult biserica catolică, iar mie nu-mi place nici un fel de biserică sau religie. De ce am făcut-o? Uite d-aia, e un compromis pentru liniștea noastră, fiindcă e mai simplu să trăiești când te aliniezi la anumite norme și reguli ale societății mai ales când nu te costă nimic și nu te implică cu nimic, decât să faci pe rebelul și să duci un război veșnic cu morile de vânt. Apropos, în timpul cununiei noastre religioase, în timp ce ninja șef zicea ceva p-acolo, ceilalți doi (că am avut trei artiști la cununie, nu unul ca sărakii🤣) discutau relaxat despre niște țevi de pluvială la casa cea nouă a unuia dintre ei. Se aude și pe filmare.
La recensământ ne-am declarat atei sau agnostici, nu mai țin minte exact. Dar nici nu contează. De Paște zic și eu „Hristos a-nviat!”, de Crăciun mai ascult câte un colind, mai fac câte o cruce când vizitez vreo mănăstire sau biserică, fiindcă mi se pare mult mai obositor să stau să explic tuturor că eu nu prea cred în personaje imaginare și povești imaginate de alții (ale mele sunt mai mișto în capul meu 😁). Am avut de-a lungul vremii discuții pe această temă, și am ajuns la concluzia că e aproape imposibil ca cineva să-mi schimbe mie părerea, ori eu să o schimb pe a cuiva.
Nu prea discutăm despre religie în casă, la școală cei doi băieți ai mei nu fac religie (e școală privată și nu au așa ceva în program, din fericire), dar mă gândesc că ar trebui totuși să le explic câte ceva sau să le dau să citească vreo biblie d-aia povestită copiilor, că prea sunt afoni pe tema asta.
@Ionuț,
Păcătos mai ești și nici nu vrei s-o iei pe calea cea dreaptă…
Ia s-o întrebi pe soție dacă a avut moliftă la botezul copiilor. S-ar putea să creadă că-i zici ceva ”de dulce”, dar tu încearcă 🙂
Evident că i s-a făcut molifta, molitfa, mo…cum dracu’ i-o zice. Am văzut treaba asta la fiecare botez la care am participat. O ține pe mămică la ușa bisericii, bate câmpii nițel ninja p-acolo în timp ce restul din biserică stau și cască gura la ce se întâmplă, și aia e. Sau mămica poate să meargă să i se facă mai devreme mo…aia, dar trebuie la minim 6 săptămâni după naștere (nu-s sigur de cifră).
Băi, faptul că n-am treabă cu cele sfinte nu înseamnă cu nu-s în temă cu chestii în domeniu. 😁😁 N-am zis mai sus că am prieteni și cunoscuți din această ramură de activitate? Si am fost și la destule nunți și botezuri ca să știu ce și cum. Ca să ajungi să nu-ți placă ceva, trebuie mai întâi să cunoști acel ceva, zicea un bătrân chinez din satul cuiva…probabil. Sau Osho. 🤣🤣🤣
Apropo de slujba de la cununie. Eram nași de cununie și popa tăiase porcul în dimineața aia. Frig afară, se încălzise și el cu o țuiculiță, două, trei, prin urmare se clătina binișor în biserică și i se împleticea limba. Toată slujba m-am concentrat pe o venă a lui bărbată-miu care pulsa grav de tot și m-am rugat la toți sfinții să nu îl bată pe popă. Mi-a mărturisit că a reușit să se abțină doar gândindu-se la copiii ăia de îi cununasem, că nu meritau un scandal de proporții. Bine, nici slujba de kkt nu meritau, dar na, asta a fost.
Mi-ați adus aminte de un preot care a venit să sfințească casa alor mei, când s-au mutat. Pe-atunci șoseaua nu era asfaltată, plouase și preotul a intrat pe covoarele noi ale mamei cu glod de câțiva cm buni în jurul șoșonilor. Mama s-a albit oleacă la față și ulterior s-a dojenit pe sine că nu s-a gândit să protejeze cu ceva covoarele alea. Că doar se știe, preoții nu se descalță și nici nu tre’ să aibă pantofii curați. Am o poză de la „sfințire”, mi-a făcut-o frate-miu în timp ce se petrecea faza asta. Aveam o moacă de zici că acu’ sar să bat pe cineva. :-))
Te lepezi de Satana !? De ce pune popa întrebarea asta în mod repetitiv !?
Vă lucră draq să răspundeți elocvent la întrebare🤭
Habare, că nu crede răspunsul de prima data, de-aia?
Molifta ca molifta dar să vedeți întâmplare.
Ajung eu, la un moment dat, la o mănăstire de călugări. În curtea mănăstirii era și o bisericuță, deci nu deviez de la subiect. Casc io ochii pe acolo, fac poze la floricele, foarte curat și îngrijit locul. Și apare de nicăieri un călugăr echipat corespunzător, sutană, bărboaie, lațe, cruci, etc și se oprește fix în fața mea. Se holbează câteva secunde la mine și îmi dă directa: fumezi? Io ca proasta, spun da, părinte, măcar două dimineața la cafea că am tranzitul leneș. Fraților, nu vreți să știți ce afurisenii mi-au auzit urechile. Că ajung în iad, că focurile gheneei, că draci, sânge și chinuri. M-am blocat, vă jur, îmi dăduseră și niște lacrimi. Călugărul continua, de unde mama lor le ies atâtea urgii, nu înțeleg. În final îmi spune: mergi de fă un pomelnic sau ceva de genul, dă-mi 5 lei și mă rog pentru tine 40 de zile. – Bine, bine, fac imediat, dar ce e aia? – Cum? Adică nu știi? (mă uit tâmp la el ca o proastă veritabilă, ceea ce nu era chiar complet greșit). – Mbine, zice, te duci acolo în hol, iei o hârtie și un pix și scrii: Io, păcătoasa (cum te cheamă) fumez și rog slujbă de iertare a păcatelor. :)))
Poveștile astea sunt exemplificarea clară a vorbei: până la Dumnezeu te mănâncă sfinții, respectiv toți călugării și toate babele care, nu fac altceva decât exerciții de studiere a inamicului. Dpmdv prima poruncă ar trebui să fie: vezi de treaba TA!!!
Altfel, am fost agnostică, acum îmi practic credințele în felul meu, am avut parte să întâlnesc și preoți extraordinari și merg la biserică când mă taie capul cu speranța că nu dau nas în nas filajul babelor.
Mona, daaa, personalul bisericesc sau enoriașii/enoriașele care-s una – două cu iadu-n gură. Brrr, mi se par și mie printre cele mai îngrozitoare specimene.
Da, da, exact, parcă dau examen din afurisenii. De ce or fi așa încrâncenați, nu știu.
@Mona,
Și? Ai făcut pomelnicul? Să nu zici că i-ai dat 5 lei degeaba – ăsta chiar e păcat 🙂
Băi, m-a salvat bărbată-miu. A apărut brusc lângă noi și călugărul a dispărut instant că avea omul meu o privire … Și mă întreabă ce s-a întâmplat că a văzut de departe cum efectiv mă albisem la față. I-am povestit și a decretat, gata, îmbarcarea, plecăm și pe la călugări nu mai călcăm, că ăștia sunt cei mai răi. Însă, am așa o senzație, că am reușit să mă strecor în holul ăla și să las o scrisoare cu valoare 🙂
Nu-mi plac deloc ritualurile astea bisericești, indiferent de religie. Am făcut ”ce trebuie” (minimal, da?) la botez, căsătorie, înmormântări, dar cu rețineri și uneori (la înmormântări) chiar cu ceva repulsie.
Că există vreo ”forță” supranaturală – nu știu și nici n-o să aflu vreodată. Dar, admițând că ar exista, de ce ne trebuie intermediari? – biserică, popi, ritualuri, toate cele mi se par inutile, mâncătoare de bani, timp și energie.
Laura, iar pe partea de bani, eu am o mare neînțelegere. De ce trebuie finanțare pentru BOR de la bugetul de stat? Există biserici, o exista și nevoia de intermediari, foarte bine. Dar de unde până unde finanțăm într-o veselie această nevoie din bani publici?
@Anduța, unul dintre motivele pentru care e finanţată de stat cred că este chiar numărul mare de persoane care se declară ortodoxe la recensământ. Şi ele fac asta chiar dacă sunt practicanţi sau nu. Adică mie nu mi se pare un motiv suficient faptul că ai fost botezat (că nu aveai un cuvânt de spus atunci, bebeluş fiind) şi nici faptul că ai îndeplinit anumite ritualuri, forţat oarecum de contexte sociale. Mie mi se pare relevant doar ce crezi tu ca om. Dacă nu ai treabă cu biserica sau cu ortodoxia, mi se pare o minciună să declari că eşti ortodox.
La ultimul recensământ ne-am declarat toţi atei. Nici măcar agnostici. Pentru că nu credem în fiinţe din astea supranaturale care fac şi dreg din cer de acolo. La cel anterior am răspuns ca papagalul: ortodox. Pentru că aşa ştiam de la părinţi, că suntem ortodocşi. Cu numele. Şi uite aşa se umflă artificial procentul de ortodocşi.
Nici acest ultim recensământ nu mi se pare că arată exact realitatea. Cu toate că nr. lor a scăzut. Cred că încă au fost mulţi care s-au declarat aşa în virtutea inerţiei, fără să ia in serios întrebarea.
Aşa că, vinovat pentru finanţare e şi numărul acesta mare, declarat, de credincioşi care îi atribuie bisericii un rol prea important în societate. De aici şi religia în şcoli, şi finanţările, şi băgatul în alte treburi care nu ar trebui să o privească, România fiind un stat laic iar cultele religioase sunt autonome faţă de stat.
Solandi, apăi dacă aș fi Statul Român și aș vedea cât de mulți ortodocși sunt, cu atât mai mult aș lăsa BOR din brațe, pe sistemul „acum umblă singur și finanțează-te direct din donațiile credincioșilor.” Glumesc, cu siguranță datele de la recensământ pot fi folosite pentru a justifica necesitatea finanțării BOR din bani publici.
Cam așa.
Uite un articol destul de elocvent, care ne răspunde parțial la unele întrebări.
Articolul e vechi și nici site-ul nu mai e funcțional din 2019. Dar mie mi se pare bine scris si la subiect.
Spicuind din el
,,Contribuabilii la bugetul de stat sunt in proportie de peste 87% ortodocsi. Cultele sunt de drept privat, din punct de vedere juridic, dar de utilitate publica.”
https://www.totb.ro/pro-si-contra-finantarii-bisericilor-de-catre-stat/
Acum ceva anișori, căsătoria. Deh, am fost anunțat că înainte trebuie să mă spovedesc.Ăăăă, cum se procedează? Pai te duci, stabilești când va prezentati la preot,l, el îți pune nush ce chestie pe scăfârlie și tu zici păcatele, el îți dă pedeapsa și gata. Au. Pai daca mă apuc să torn mă prinde a doua zi. Bă, să nu minți că e păcat. Am trântit un suav: să mi bag …. și am zis ce o fi o fi, îl îmbârlig eu cumva. Ne prezentam de mânuță la ora stabilită, zic, bagă te tu in fata că poate ai mai puține, s a dus și a apărut după câteva minute. Aoleu, ce măicuță preacucernică mi am găsit, am dat lovitura, acum să vad cum o dreg eu, că sa l mint parca nu prea îmi venea. Intru, îmi pune sortul ăla pe cap și începe; fiule, ai păcătuit, ai nu știu ce, că vorbea de parca era ăla de la reclamele la suplimente când zice repede aia cu acest produs nu este un medicament, pentru orice nelămurire cereți sfatul medicului. Am îngăimat un da suav gandindu mă că orice păcat ar fi zis e posibil să mă incadrez . Dumnezeu sa te ierte și să …. și mi a luat sortul ăla de pe cap. Jur că am auzit corul îngerilor cântând când am văzut lumina. Bine, nici n am mai dat pe la vreun ninja să repet experiența, mi-e că dau de unul din ăla de mă ia la bani mărunți și …
Șiii…nu mai prididești apoi cu mătăniile și pomelnicele. :))
@Mariuse, când vine nota de plată nu cred că se va uita bine la mărunți 😎. Va dori niște hârtii cu Eminescu 🙋🏻♂️
Au vrut azi niște clienți să își facă după ce au servit masa o moliftă in fața restaurantului, dar a apărut în zare o mașină de Guardia Civil și au renunțat rapid.
Mai departe nu știu, că am intrat să adaug apă sfințită în niște cafele, să termine oamenii prânzul într-u slava Domnului.
Paco, la cafea se pune apă sfințită cu măsura sau e cât dă Domnu’?
@Anduța, doar Domnu’ Paco e capabil să împartă măsurile și să rezulte o cafea plină de pioșenie.
Și robul lui Dumnezeu să plece atins de harul Călăuzitorului Ceresc.
P.S.
( Lăsând miștoul pentru alte postări, s-a încurcat azi la muncă o comandă de o cafea fără cofeină pentru un client cu probleme cardiace, cu una glonț, scurtă și multă cofeină pentru un haiduc gen Florin Piersic. Doar că au ajuns invers pentru clienți.
Oamenii peste 65 de ani, mi-a cam stat un pic cazierul în stand-by).
Nici nouă din Horeca, ultima pătură a societății, nu ne e de multe ori ușor.
Mereu îmi zice mama că’s păcătos, că îmi place să trăiesc în păcat… cum o fi ajuns ea la concluzia asta nu știu să vă zic!
Sincer, cred că dacă aș face nuntă eu aș fi ăla de i-ar zice părintelui să o scurteze, și ca ginerică m-aș uita la ceas în urma lui.
Ultima oară am intrat în biserică într-un sat vecin, din aceeași comună, la o pomană și am stat la masă cu popa. De comitet grav omul. Din ăla de strânge bani de la comunitate și motivează oamenii să ajute la renovarea caselor bătrânilor… activ și el totodată! Și a tuturor care au nevoie!
Zici că e Pavel Bartoș la meclă!
Și gagiul are pile grave prin BOR, mi-a zis că deși putea să aibă orice parohie voia în București, preferă să stea într-un sat uitat de lume, cred ca sunt vreo 1200 de locuitori acolo. E și foarte iubit de comunitate.
În rest din Paște în Crăciun pe la biserică!
Doamne-ajută!
Doamne-ajută la tătă lumea, maică!