De neînvins, Laura Hillenbrand


Autor: Laura G.

De neînvins părea o operă de ficțiune, o poveste frumoasă și a fost surprinzător să dau peste o biografie foarte interesantă. Cartea prezintă viața reală a lui Louie Zamperini, un celebru atlet american provenit dintr-o familie de imigranți italieni. Cu o copilărie aventuroasă, Louie a fost destul de dificil, ajungând chiar un pic delicvent, dar fratele său mai mare (Pete) îl ajută să-și orienteze energia într-o direcție mai bună: alergatul de performanță. Face o pasiune din alergat și ajunge la Olimpiada din 1936, pe parcursul vieții sale doborând mai multe recorduri de viteză.

Începe însă cel de-al Doilea Război Mondial, iar el este recrutat în armată. Într-o misiune de căutare a unui avion dispărut, echipajul lui Louie se prăbușește și ajunge să petreacă 47 de zile pe o barcă de salvare, mai apoi fiind capturat de japonezi și trimis în lagărele de prizioneri de război, unde toți sunt tratați cu brutalitate. Practic, întreaga poveste este despre supraviețuire și despre consecințele războiului.

Ce am apreciat mult la acest fabulos roman: e scris într-un mod obiectiv și nu este doar despre Louie, ci ne oferă contextul multor evenimente importante legate de război. Am apreciat că sunt prezentate mai ales faptele – dacă s-ar fi descris prea mult sentimentele nu cred că aș fi citit până la final. Totuși, emoționante mi s-au părut trăirile  familiilor prizonierilor de război, și, mai apoi, finalul cărții în care aflăm cum războiul a marcat viața acestor prizonieri. Nimeni n-a mai fost la fel după. Pentru că toți au rămas cu sechele, PTSD și alte afecțiuni, iar unii nu au reușit să își revină niciodată. E șocant să afli la ce torturi au fost supuși soldații în lagărele din Japonia și cum au supraviețuit unii acelor chinuri.

Cu tot dramatismul descris în romanul De neînvins, cartea merită citită, e ușor de parcurs, poate și pentru că are permanent o notă de optimism. Da, în ciuda tuturor ororilor prin care a trecut Louie, optimismul și încăpățânarea lui l-au ajutat să supraviețuiască. Și e remarcabilă Laura Hillenbrand pentru toată munca de documentare, pentru evocarea unor întâmplări reale și pentru toată istoria detaliată a celui de-al Doilea Război Mondial. De admirat cu câtă seriozitate și conștiinciozitate s-a documentat.

Recomand tuturor această carte. Este pur și simplu superbă! Iar pentru cei mai grăbiți, care n-au răbdarea lecturării, le recomand ecranizarea după acest roman: “Unbroken”,  regizat de Angelina Jolie.

16 Comments

  1. Ionuț

    Filmul l-am văzut. Nu știam însă că e ecranizare după o carte. O s-o citesc. În general îmi place când văd întâi filmele și apoi citesc cărțile fiindcă am deja formate în cap trăsăturile, vocile, gesturile personajelor.
    Știu că, în mod normal, invers e mai ok, dar de multe ori am avut surprize să-mi imaginez într-un fel personajele din cărți și apoi distribuția din ecranizări să-mi dea peste cap totul.

    7
    1
    Reply
    1. Laura G.

      Da, mi se întâmplă invers. Dacă văd filmul nu mai sunt atât de interesată de carte.
      În cazul asta, filmul respectă foarte bine evenimentele din carte și ambele sunt grozave 🙂

      5
  2. Adrian Bolocan

    Sună fain, poate caut filmul că de carte… nu știu dacă reușesc să mă apuc. Recunosc că mi-e dor să citesc, dar parcă nu mai am răbdare să citesc „povești”, ci mai degrabă aș prefera lucruri mai utile. Sigur, cărțile în general sunt utile, nebun să fiu ca să neg asta. Mă preocupă acum educația financiară, că tare îmi mai lipsește.

    4
    2
    Reply
    1. Paco

      Sper din tot sufletul ca educația financiară să nu o cumperi cu 150 de lei/ participant la cursuri prezentate de diverși agarici sau din cărți din-alea cu tiraj mare scrise de milionari americani de succes.
      Eu am primit prin tinerețe un curs gratuit de educație financiară de la un domn mai în vârstă de etnie rromă, care nu știa să scrie și să citească.
      Și nu era nimic legat de cum să faci ușor și rapid bani, ci cum să ai grijă de ei. Și că să ai bani, trebuie să îi ,,grijești,, nu să îți bați joc de ei.
      Nu avar, ci cumpătat. Ceva gen ,,nu îi da pe lucruri fără folos, doar să faci invidioși niște oameni pe care oricum nu îi interesează de tine,,.

      8
    2. Adrian Bolocan

      Bune lecții. Stau departe de cursurile celor care te învață să fii milionar, fără ca ei să fie. La fel și de cărțile pompoase. Încerc să aleg cumpătat, sper că îmi și iese. Dacă sunt recomandări, eu le accept.

      1
      2
  3. Jack

    Am văzut filmul, acum am pus cartea pe lista de priorități. Mulțumesc pentru recomandare.

    5
    Reply
  4. Blanche

    Mulțumesc pentru recomandare, Laura! Îmi ia foarte mult să citesc o carte acum, spre deosebire de perioada dinainte de copii. În timpul zilei nicio șansă pentru că îmi place să intru în transă (Mona, fără intenție 😁), iar copiii mă întrerup mereu. Seara de multe ori îmi joacă literele in fața ochilor cu tot cu ochelari.
    Și eu prefer să citesc cartea și pe urmă să văd filmul. La „Băiatul cu pijamale în dungi” nu am reușit să mă uit la film, probabil aș plânge mai mult decât în cazul cărții.
    Acum citesc „Mama râde” de Chantal Akerman, dar e cam deprimantă (în ciuda titlului). Mă regăsesc mult în ea totuși.
    Un film care m-a dezamăgit după ce am citit cartea a fost „High Fidelity”. Și iată, a treia Laura pe ziua de azi, dar ca personaj. 🙂 A schimbat regizorul anumite pasaje care mie mi se păreau emblematice în firul epic. 😁

    3
    2
    Reply
  5. Marius M

    Cui ii pasa de cartea aia atat timp cat premierul romaniei, inegalabilul general Izmeana si-a tras AI pă persoana guvernamentala?
    Voua va arde de recenzii si noi avem consilier guvernamental sf pe care trebuie sa-l invatam sa fie roman. Dăci, iute, samanta in buzunar si pe el.

    4
    Reply
    1. Laura G.

      Deci vrei recenzie la ION?
      mbine…

      1
      1
  6. BaGheRa

    Se găsește pe undeva filmul acesta?

    1
    Reply
    1. Marius M

      Nu, chiar e adevarat, mancam si l-am vazut pe Ciuca cum vorbea cu ceea ce eu am zis ca e un zid. Cand a inceput ala sa raspunda, am zis ca e Iahanis ascuns, asa vorbea. Apoi am crezut ca fac astia misto la tv de el dar nu, e reala chestia:))))
      A, de filmul facut dupa carte ziceai, eu in lumea mea…

      5
    2. Laura G.

      Da, dar trebuie să cauți 🙂

      1
    3. BaGheRa

      @Mariuse, mă tu iar ești singur acasă… e nevasta la socroșenie din nou sau nu s-a întors nici acum?

      3
      1
    4. Marius M

      e acasa, de fapt nu-i acasa ca e plecata nush unde dar vine:)))

      3
    5. MAS

      Am vazut fimul pe Netflix, dar nu stiu daca este inca in oferta lor.

      2
      1
  7. Zoe

    @Laura G, mulțumesc pentru recomandare, îmi trec filmul pe lista, și sa caut și cartea.
    Personal, îmi place sa citesc cartea întâi și apoi sa vad filmul. Excepție a fost Pacientul englez. Am văzut întâi filmul și apoi am citit cartea. Cred ca am văzut filmul de 5 ori pana acum 😊. L-am iubit pe Ralph Fiennes în filmul acela ❤️.

    4
    Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.