Monstrul Colombre și alte cincizeci de povestiri, Dino Buzzati

Laura G. 27/06/2023 6 Comments

Cu ceva ani în urmă, am citit romanul Deșertul tătarilor scris de același autor. Mi-a plăcut foarte mult, doar că personajele cărții, dacă le-aș fi scos imaginativ din context, mi s-ar fi părut extrem de stupide și am scris despre asta aici.

Acum, m-am delectat cu schițele sale adunate în această colecție de povestiri în care Buzzati se remarcă, înainte de orice, prin ingeniozitate și inedit. Povestirile sale sunt un exemplu de minunată construcție narativă și excelentă gradare a tensiunii epice.

Eu am citit ediția din 2013 a acestei cărți, dar ca o anecdotă: ediția din 1970, când la noi înflorea comunismul, acest volum a fost tradus sub titlul Monstrul Colombre și alte patruzeci și șapte de povestiri. Trei povestiri n-au trecut la cenzură. Nu știu dacă Buzzati s-a supărat pe Ceaușescu, dar noi știm că cel din urmă făcea urticarie la multe scrieri. De precizat că povestirea Lecția anului 1980 este, de fapt, un SF, Dino Buzzati a murit în 1972.

Fiecare povestire are un tâlc, un mesaj și o parte din ele sunt autobiografice, dezvăluid momente și stări bizare din viața autorului. Textele sunt scurte, relaxante, unele amuzante, ușor de citit și totodată profunde.

Odată încetate asaltul asupra puterii şi nebunia de a stăpâni, pretutindeni se văzu cum se instalau automat dreptatea şi pacea. (povestirea Lecția anului 1980)

Întrucât deosebirile există numai atâta timp cât trăim, vorbim, ne îmbrăcăm, fiecare declamându-şi frumosul său rol de comedie, şi apoi gata: apoi toţi suntem egali în aceeaşi poziţie a morţii, atât de simplă, atât de potrivită cu starea de eternitate. (povestirea General necunoscut)

Condamnatul la moarte fu întrebat care este ultima sa dorinţă.
— Aş vrea să fiu dus la o ghicitoare, răspunse.
— Care ghicitoare?
— Amelia, zise, ghicitoarea regelui.
Amelia era de fapt cea mai bună ghicitoare şi regele avea atâta încredere în ea că nu lua niciodată vreo hotărâre fără ca mai înainte să-i ceară sfatul.
Condamnatul la moarte fu deci condus la ghicitoare, care nu ştia nimic despre el. Femeia îi examina palma stângă şi, zâmbind, îi spuse:
— Eşti plin de noroc, băiete, vei trăi până la adânci
bătrâneţe.
— Mi-e de ajuns, spuse condamnatul, şi ceru să fie dus înapoi la închisoare.
Vestea despre această întâmplare se răspândi numaidecât, şi lumea râse din toată inima. Dar a doua zi dimineaţă, când omul fu dus la butuc, călăul, ridicând securea să-i dea lovitura, ezită, apoi izbucni în plâns.
— Nu, nu! strigă el. Nu pot! Gândiţi-vă ce-ar spune maiestatea-sa dacă ar şti. Mi-e cu neputinţă! Şi azvârli fierul ucigător. (povestirea Ghicitoarea)