Secta egoiștilor, Eric-Emmanuel Schmitt

Secta egoiștilorÎl iubesc pe Eric-Emmanuel Schmitt! El nu știe, dar ce conteaza? Și nu-i o iubire superficială, nici la prima vedere. Cred că este la a treisprezecea vedere – citire a cărților lui.

Și, ca orice iubire, are si un pic de intrigă. Ei bine, cu Secta egoișitilor Eric-Emmanuel Schmitt m-a cam intrigat. Pentru că a ieșit din tiparul întâlnirilor noastre obișnuite: duioase, încarcate de spirit și înțelepciune, sau cu umor.

La această întâlnire, în primele 79 de pagini nici nu l-am recunoscut, parcă era altul. Apoi s-a dat de gol, și-a revenit și a revenit la stilul său inconfundabil.

Secta egoișitilor povestește despre un cercetător filozof care cercetează un alt filozof. Gaspard Languenhaert este filozoful cercetat, căutat și de negăsit al cărții. Gaspard Languenhaert este filozoful unui alt secol și are convingerea nu există decât el pe lume, iar cei din jur nu-s decât năluciri.” (p. 10)

Provenit dintr-o familie foarte bogată, își permite  filozofeze și nu oricum, ci încercând și convingă contemporanii ei sunt o plăsmuire a imaginației lui și atât.

Ba mai mult, reușește convingă câțiva mielușei nebuni -l urmeze în formarea unei secte a egoistilor. Și cum toți se considerau egoiști, și cum fiecare se credea cel real și creatorul celorlalți, în proaspăta sectă apar conflicte de genul “ba eu, ba tu” – așa încât, după o hărmălaie organizată, secta se dizolvă din lipsă de cvorum – fiecare egoist rămâne în lumea lui egoistă.

Chiar și așa, Gaspard nu renunță la filozofia lui, ba chiar trece la nivelul următor de nebunie și se crede Dumnezeu. Tratându-i pe cei din jur ca pe propriile lui creațîi, mici și imperfecte, personajul Gaspard este înzestrat de autor cu gândirea și comportamentul lui Dumnezeu. În roman sunt câteva fraze memorabile referitoare la acest aspect și redau aici un fragment:

”…când Burguignon, văzându-l pe stăpân aplecat asupra Bibliei legate în piele, îl întrebă cu ce se îndeletnicește, Gaspard îi răspunse fără se gândească de două ori: – Îmi revăd notițele

în secolele trecute a existat un filozof cam excentric (oare nu-s toți așa?) și egoist până la nebunie, înțeleg. Dar ce mi s-a părut bizar este înverșunarea cu care cercetătorul filozof îl caută cu frenezie în istorie, obsedat de existența sau non-existența lui Gaspard. La începutul romanului căutările lui deveniseră chiar obositoare. Iar spre final, ceea ce a găsit mi s-a părut lipsit de sens și consistență.

Cu toate dilemele mele, Eric-Emmanuel Schmitt reușește fie captivant și încarce cu mister romanul Secta egoiștilor. Pentru nici la sfârșit nu e prea clar dacă Gaspard a existat sau nu, dacă filozofia lui a fost reală sau doar o plăsmuire a cercetătorului… Un roman interesant, dar dificil de pătruns.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.