“Romanul care a marcat literatura americană a anilor ’60, considerat la apariţie cea mai aberantă carte despre sex” – aşa este prezentată cartea de către editură. Ca cititor, eu nu ştiu cât a marcat literatura americană, dar ştiu sigur că este despre sex şi destul de aberantă. În cei peste 60 de ani trecuţi au mai apărut şi alte aberaţii de top, dar nu am acum clasificarea lor.
Oricum, Complexul lui Portnoy mi-a plăcut. Pentru că nu e doar despre sex (kamasutra ar fi fost suficientă, pe profil). Mi-a plăcut pentru că este despre viaţă, despre complexe născute în copilărie şi manifestate la maturitate. Pentru că autorul scrie cursiv, inteligent şi cu o auto-ironie debordantă. Pentru că, evreu fiind, tratează cu exigenţă şi umor viaţa evreilor. Pentru că spune lucrurilor pe nume – acele lucruri ascunse sub preş, el le scoate şi le arată cu degetul, criticând mentalităţi aberante. Citind-o, constaţi că nu scrisul este aberant, ci temele abordate.
Dacă în anii ’60 era considerată o scriere despre sex – când acest subiect sensibil abia îşi dădea burka jos, azi îmi pare o scriere despre comportamente. Comportamente sociale, familiale, personale, intime.
Alex Portnoy apare într-o modestă familie de evrei americani, este crescut într-un mediu în care cicăleala e ridicată la rang de exigenţă, iar când el îşi ia zborul în propria-i viaţă, familia îl sugrumă cu legături şi şantaje sentimentale obositoare. Se întâmplă şi astăzi, mai ales în comunităţile etnice.
Inteligent, independent şi libertin, Portnoy se zbate între valorile inoculate în copilărie şi cele dobândite la maturitate. Şi pentru că e zdravăn la cap, şi pentru că nu-i place să vorbească singur, monologul lui se adresează unui psihiatru – personaj spectator şi ascultător. Subiectul “sex” este doar un pretext pentru a dezvălui toate închistările şi nemulţumirile lui faţă de o familie nemulţumită de el.
Personajul este un tip haios. Vesel, critic, uneori complexat şi aproape niciodată relaxat. Aşa îl conturează Philip Roth şi pare că autorul s-a inspirat din propria personalitate și realitate.
Roth scrie cursiv şi răspicat, cu un limbaj destul de picant care-mi aminteşte de “Sexus” al lui Henry Miller – poate chiar ceva mai mult…Cu un vocabular ce oscilează între grosolan şi subtil, autorul ne redă o lume normală în ansamblu şi plină de anormalităţi în detaliu. Chiar dacă Complexul lui Portnoy nu este un roman de acţiune – cu început, cuprins şi (happy) end, pentru mine a fost o lectură interesantă şi foarte amuzantă.
