Auzisem în jur de serotonină, de adrenalină, dar despre dopamină chiar nu știam nimic. Și am aflat de la Daniel Z. Lieberman cum o infinitezimală celulă din creierul nostru ”controlează iubirea, sexul și creativitatea – și va hotărî soarta omenirii”, ne spune chiar în subtitlul cărții.
Dopamina controlează o mare parte din luarea deciziilor noastre. Cele șapte capitole ale cărții se concentrează asupra modului în care dopamina controlează aspecte ale vieții noastre precum dragostea, drogurile, dominarea, creativitatea și nebunia, politica, progresul și armonia. Toate au fost susținute de cercetări științifice pe care le elaborează în fiecare capitol.
Cartea este nu doar captivantă, ci și informativă, două calități dificil de îmbinat la o lucrare destinată publicului larg. Dopamina lui Liebermanne ajută să înțelegem anumite aspecte ale comportamentului uman într-o manieră simplă, directă și pe înțelesul tuturor. Mi-a plăcut foarte mult.
Am aflat cu uimire, recunosc, cât de importantă este influența dopaminei asupra politicii, sexului, relațiilor, emoțiilor, afilierilor politice, religiei și afacerilor. Mi-a plăcut că toate informațiile sunt însoțite de exemple sau studii de caz, așa încât lectura a fost interesantă, cu multe detalii, fără a fi greoaie sau prea academică.
Circuitele de dopamină se manifestă pe două direcții: circuitul dorinței – cel care ne proiectează în viitor prin fiecare gând, dorință de mai mult, de mai bine, mai grozav și circuitul A&A (aici și acum) care exercită control asupra acțiunilor noastre imediate. Am aflat cum dopamina ne face să învingem complexitatea, adversitatea, emoția și durerea pentru a ne putea controla mediul și cum, tot din cauza ei, luna de miere nu durează la nesfârșit și tot ea e răspunzătoare pentru dependențele nocive și obiceiurile bizare.
Din punctul de vedere al dopaminei, a avea lucruri este neinteresant. Ceea ce contează este doar obținerea lor. Dacă locuieşti sub un pod, dopamina te va face să vrei un cort. Dacă locuieşti într-un cort, dopamina te va face să vrei o casă. Dacă locuieşti în cea mai scumpă vilă din lume, dopamina te va face să vrei un castel pe Lună. Dopamina nu are un standard al valorii şi nu caută o linie de final. Circuitele dopaminei din creier pot fi stimulate doar de posibilitatea oricărui lucru strălucitor şi nou, indiferent de cât de perfectă este situația în momentul de față. Mottoul dopaminei este: Mai mult.
Un roman non-ficțiune foarte interesant, o carte bună de citit dacă vrem să înțelegem condiția umană.