Umbra muntelui, de Gregory David Roberts
Umbra muntelui – povestea unor aventuri. Multe, diverse, bizare, din cealaltă parte a Pământului, Bombay. Gregory David Roberts nu este de formație scriitor. El este un aventurier până în măduva AND-ului său. Și pentru că are talent de povestitor, ne … Continuare
Un titlu deloc comercial. De fapt, parcă nici nu-i titlu de carte, ci un rezumat. Cititndu-l, ştii deja despre ce este vorba, şi-atunci de ce să mai cumperi cartea? Mulţi n-au ţinut cont de logica asta şi uite-aşa Bărbatul de …
Să încep prin a spune ca Rodica Ojog-Brașoveanu este considerată o Agatha Cristie a Romaniei. În opinia mea, e chiar mai bună! Să continui prin a spune ca de ceva timp n-am mai citit un roman de-al ei și uitasem …
Încă un minunat roman scris de Zafon, în același stil cu mult mister și ușor înfricoșător. Aparent o scriere pentru adolescenți, Prințul din negură te prinde în paginile sale și te fascinează cu acțiunea încărcată ce surprinde indiferent de vârstă. …
Nici nu știu ce să zic despre această carte. Ori eu am devenit prea pretențioasă, prea selectivă – de la atâtea romane citite, ori am devenit insensibilă la dulcegăriile din unele romane de dragoste scrise în ultimii ani. Descătușarea este …
Înainte să te cunosc este o poveste fără happy-end sau cu un happy-end dulce-amărui. Și mi-a placut enorm! Din multe motive, însă voi enumera doar câteva: prezintă o realitate crudă într-un mod în care ea poate fi acceptată; dezvăluie universul …
Am citit merveioza capodoperă Cele 50 de vicii ale domnului Grey cu ceva timp înainte de ecranizarea carții. Am scris despre ea
O carte de vacanţă pe care, citind-o, creierul ţi se relaxează. Scrisă iscusit, abordează tema familiei reuşite. In Privilegiaţii povestea celor patru Morey începe cu nunta părinţilor – Cynthia şi Adam – şi continuă cu drumul lor spre maturitate. Un …
Suma zilelor este o scrisoare. O scrisoare a Isabelei Allende către fiica sa, Paula. Fără legătură cu romanul Paula al aceleiaşi scriitoare – roman dedicat fiicei decedate la numai 28 de ani. După mulţi ani de la tragica pierdere, Isabel …
Cuvinte fluide este cartea care n-ar trebui să lipsească din nicio casă. Pentru că Daniela Tudor scrie despre noi, despre trăirile fiecăruia, despre momentele mărunte şi aparent banale ale vieţii de zi cu zi. Spun aparent banale, dar ele sunt …
Sau cum să-ţi iroseşti viaţa cu încăpăţânare… Dino Buzzati se numără printre clasicii literaturii moderne şi când am aflat asta din prefaţă, brusc m-am simţit datoare să-mi placă romanul lui. Dar nu prea m-a încântat! Deşertul tătarilor se citeşte uşor, …
Tot ce nu ţi-am spus este cartea despre atenţie şi durere. Atâta durere şi tristeţe, rar mi-a fost dat să găsesc adunate într-un roman. Drama unei familii aparent echilibrată este provocată de un singur lucru: atenţia. Fie lipsa ei totală, …
Elizabeth a dispărut – un roman cu un subiect surprinzător. Cel puţin în cărţile citite de mine până acum, n-am întâlnit o temă similară: degradarea memoriei până la demenţă senilă. Vrei să trăieşti ani mulţi? Ei bine, o poţi face …
Atipic. Străinii perfecţi merită văzut 200%! Film italian – iar filmele europene nu-s chiar preferatele mele. Dar recomandarea unei prietene mi-a adus filmul ăsta pe desktop şi uite-aşa m-am bucurat de un spectacol cinematografic excelent. Perfetti sconosciuti este un film …
Cu Nelson DeMille m-am mai întâlnit în
Nu mi-au plăcut niciodată scrierile despre ţară, patrie, vatră. Cu descrieri plictisitoare, natura cea-mai-cea, oamenii cei-mai-cei, bogăţiile cele-mai-cele. Isabel Allende m-a pus la punct. Mi-a arătat că poţi scrie despre propria ţară cu iubire, dar fără patetism; cu ironie şi …
Un roman surprinzător. Maestra este titlul cel mai potrivit, iar când am citit şi ultima copertă încă nu eram decisă în ce direcţie personajul principal este o maestră. Maestră în domeniul artei? Sau în vestimentaţie? Sau poate în arta manipulării? …
Prezentat ca fiind un thriller, romanul Transgresiuni oferă o lectură terifiantă şi totuşi imposibil de abandonat. Închizi cartea pentru că ai altceva de făcut şi mintea îţi rămâne printre paginile ei. O plimbi după ţine în speranţa unor minute libere …
Încă o carte frumos scrisă de Éric-Emmanuel Schmitt. În puţine pagini, aşa cum ne-a obişnuit, autorul concentrează povestea a patru adolescente prietene. Fără intervenţia „subiectivă” a vreunui intrus povestitor, aceeaşi acţiune …
E greu să n-o iubeşti pe Isabel Allende. Dacă i-ai citit o carte, e aproape imposibil să n-o vrei şi pe următoarea. În unele romane stilul ei îţi taie respiraţia: te surprinde, te îneacă în poveşti superbe izvorâte din …
La inceput nu m-a atras foarte mult. O acţiune de pe la 1770, o lume veche şi îndepărtată în timp şi spaţiu. De dragul Isabelei Allende am continuat lectura şi s-a dovedit a fi fascinantă, ca toate scrierile ei. Isabel …
Cu Isabel Allende n-ai cum să ratezi. Orice carte a ei îţi pică în mâna e una câştigătoare (chiar dacă nu e de pică!). Cea de faţă este o carte-caiet. Maya Vidal, o tânăra răzvrătită, cu o adolescenţă chinuită şi …
Apărut la noi în 2004, Oraşul bântuit mi-a picat în mînă abia acum, chiar dacă Stephen King este unul dintre scriitorii mei preferaţi. Cu încrederea în scrierile lui, am luat cartea în braţe şi ele mi s-au întins până la …
Nu mă bulucesc la filmele româneşti, iar din cele câteva văzute până acum, mai ales după ’90, puţine m-au impresionat. De plăcut, nu mi-a plăcut niciunul, dar vreo două m-au impresionat (4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi …
Poate nu sunt singurul cititor care crede că scriitorul se bazează pe imaginaţie. Acea parte a gândirii, cam ruptă de realitate, care îl ajută să inventeze, să “brodeze” întâmplări, fapte, situaţii, personaje şi caractere. Isabel Allende îşi foloseşte imaginaţia “doar” …
Portret în sepia, pentru că viaţa nu este deloc pictată în alb-negru. Şi nici curcubeul nu dansează cu ea în fiecare zi. Viaţa este încărcată de lumini şi umbre, de pete crem, şi bej, şi maronii, şi aurii.
Citind al treilea roman al lui Nelson DeMille mă aşteptam să dau iar de spionaj, ca în Fabrica de spioni si în Odiseea lui Talbot. Surpriză! Fiica generalului este o carte poliţistă genul „agathacristie”, doar că totul se întâmplă …
Shades of blues – serial poliţist (2016) care m-a surprins pozitiv pentru că eroii principali sunt negativi. Măcar de clişeul ăsta am scăpat. La primele episoade am crezut că e o glumă sau un şpil regizoral, iar ei sunt de …
După tema paternităţii abordată în “
Ştiu, cu rândurile astea o să mi-i pun în cap pe toţi culţii pământului – ai pământului românesc. Se face multă (îngrozitor de multă) publicitate apeland la sensibilitatea poporului român, la nivelul său cultural ce-ar trebui să fie undeva sus …
Al doilea roman al lui Khaled Hosseini – Vânătorii de zmeie, total diferit de „Splendida cetate a celor o mie de sori„. Total diferit dar la fel de superb.
Afganistan din 1973 şi până azi. De-a lungul a patru decenii, Khaled Hosseini ne oferă o frescă a societăţii islamice afgane în care nimic nu e splendid. Splendida cetatea a celor o mie de sori este o lume bizară. Cu …
Micul prieten este romanul care mi-a amintit de “Să ucizi o pasăre cântătoare”, iar cu Donna Tartt sunt la a doua întâlnire. Prima a fost prin intermediul romanului ei “Sticletele” şi pentru că mi-a plăcut cum …
Stephen King este maestrul literaturii horror-thriller şi asta o ştiu toţi cititorii lui şi ai genului. Am citit atâtea cărţi de-ale lui, încât numai când rostesc “
Aşteptam cu nerăbdare Mesagerul – cel de-al doilea roman al lui Markus Zusak după ce l-am savurat pe primul – “Hoţul de cărţi”. Pentru că Zusak are talentul de a te ţine lipit de scrierile lui şi pentru …
M-au cotropit romanele scriitorilor români. Conform zicalei „de ce ţi-e frică nu scapi”, iată-mă devorând roman după roman. Sau român după român (scriitor. şi-l devorez metaforic. cum altfel?). Notă către scriitor: să ştii că n-am cumpărat cartea ta – …
Dragoste de la prima pagină până la cea de-a 230-a pagină! Iar Amalia este fata care trăieşte intens fiecare clipă a iubirii ei, din adolescenţă până la maturitate. Până aici, poate nimic special. Ceea ce face din romanul Amalia o …
Moscova anilor ‘80 cu ambasada americană în inima ei. Războiul rece. Mai rece decât Antarctica, mai lung decât majoritatea războaielor şi mai crud prin teroarea creată. Teroare fizică, psihică, emotională. Fabrica de spioni se declară a fi o ficţiune, dar …
Tragic, pentru că toată lumea din Pata cu bucluc pare a fi nebună. Nebunia aia de fiecare zi, cu care ne confruntăm şi noi, fie că este personală, fie că o sesizăm la …
Muntenegru – o ţară mică şi cochetă. Atât de muntoasă încât şoselele ei înseamnă un şir lung de serpentine. Bun aşa, muntenegrenii au scăpat de un subiect de dispută: autostrăzile. Aici nu se pot construi autostrăzi, muntele nu le permite, …
În pielea unei jihadiste – citeşti şi te cruceşti! Te cruceşti a mirare, nu din porniri religioase. A mirare că unele creiere – naive, sărace şi tulburi – pot fi atât de uşor spălate şi apoi mânjite cu poveşti. Poveşti …
Pascal Bruckner ne surprinde mereu cu scrieri şocante şi agitatoare de neuroni. Cine a citit cel puţin două – trei romane de-ale sale, îmi va da dreptate. Nu-mi dau seama ce fel de creier, ce fel de conexiuni poate avea …
Sau singurătatea omului din secolul 21. O săptămână în decembrie este o disecţie asupra singurătăţii individului modern, indiferent de mediul social, situaţie financiară sau apartenenţa etnică într-o Londră a anului 2007.





