Suma zilelor este o scrisoare. O scrisoare a Isabelei Allende către fiica sa, Paula. Fără legătură cu romanul Paula al aceleiaşi scriitoare – roman dedicat fiicei decedate la numai 28 de ani. După mulţi ani de la tragica pierdere, Isabel Allende ne aduce Suma zilelor în acelaşi ton specific ei, încărcat de ironie şi auto-ironie, de întâmplări hazlii, reale sau imaginare – nici nu mai contează!
După mulţi ani de la dispariţia Paulei, mama sa simte nevoia să-i povestească cum viaţa a mers înainte, uneori cu tensiuni la limita izbucnirilor, alteori cu sărbători programate sau inventate ad-hoc, cu aventurile, împlinirile şi eşecurile unei familii. Familie extinsă – graţie spiritului latin – la un întreg cartier: rude adoptate, prieteni, vecini, cuscri vitregi şi soţii ale nurorilor, copii din mame surogat. N-am exagerat, doar am enumerat! În familia descrisă de Isabel Allende te pierzi ca-ntr-un labirint, dar nu te plictiseşti niciodată. Singurul risc este să te amuzi şi să te întrebi oare unde este marignea acestei familii, oare există aşmargine sau se întinde pe tot mapamondul?
Allende are talentul de a-şi descrie dramele cu atâta culoare şi umor, încât aproape că devii invidios pe ele. Personajele ei sunt reale, îi umplu viaţa de zi cu zi, iar dacă nu sunt destule, mai inventează câteva: o bunică spiritistă, sau vreo mătuşă fantomatică
Transmite prin fiecare cuvânt scris o imensă bucurie de a trăi, pasiune, tolerantă, bunătate, iubire şi iertare…
“Cele mai bune afrodiziace pentru femei sunt cuvintele; punctul G e localizat în urechi, iar cine îl caută mai jos îşi pierde timpul de pomană.” – Suma zilelor, de Isabel Allende