Iubito, eu ma micsorez…, de Pascal Bruckner

iubito-eu-ma-micsorezPascal Bruckner ne surprinde mereu cu scrieri şocante şi agitatoare de neuroni. Cine a citit cel puţin două – trei romane de-ale sale, îmi va da dreptate. Nu-mi dau seama ce fel de creier, ce fel de conexiuni poate avea un om-scriitor care în fiecare roman vine cu idei atât de diferite, atât de controversate şi atât de ciudate!

Iubito, eu mă micşorez… este considerată o combinaţie între alegorie şi farsă. Dacă aş fi ştiut asta de la început, nici n-aş fi deschis-o, mă sperie ambele variante. Alegerea mea a fost fericită, cititnd cartea am râs cu lacrimi, ca la o comedie spumoasă. Situaţii hilare, replici haioase, cu efecte tragic-comice.

Povestea unui cuplu fericit, ieşit din tipare, care suferă nişte transformări interesante pe măsură ce trece timpul.

Solange: bogată, frumoasă, roşcată, 1,85 m. O minune de femeie! Léon: simpatic, orfelin, 1,66. Dragostea lor este nebună, oarbă, totală, rodnică: primul dintre cei patru copii ai lor nu întârzie să apară la nouă luni de la căsătorie. Dar, vai! Cu fiecare progenitură, Léon mai scade câteva zeci de centimetri, devine – spre disperarea lui – din ce în ce mai mic în ochii celor pe care îi iubeşte. Şi nu e o figura de stil, el chiar se micşorează cu fiecare copil ce apare-n căsniciei. Diferenţa de înălţime devine din ce în ce mai mare, iar importanţă lui în familie devine din ce în ce mai mică.

Interesantă este morala subtilă a romanului, care are două valenţe, două mesaje, în viziunea mea:
Pe de o parte tendinţa unora dintre noi de a se micşora de fiecare dată când se lasă călcat în picioare şi de fiecare dată când uită să-şi pună propriul univers pe primul loc. În încercarea de a ne încadra în cotidian , de a face totul bine şi de a fi mereu pe placul altora, uităm să avem grijă de sinele nostru. Cu “ajutorul” nostru şi al celorlalţi devenim mici, tot mai mici, până ce ajungem să nu mai fim pe placul celor de dragul cărora am permis să ne lăsăm micşoraţi.

Pe de altă parte, pare că întreg romanul este o metaforă a pierderii importanţei în familie a bărbatului, odată cu apariţia copiilor. Din a fi centrul atenţiei, bărbatul ajunge oarecum izgonit, umilit, micsoarat şi insignifiant în noua familie. Dacă această atitudine continuă destul timp după naşterea copilului, acesta din urmă devine micul împărat al familiei, iar tatăl ajunge exilatul propriei familii. Bruckner reuşeşte să pună o problemă actuală în discuţie, anume redefinirea rolului soţului în familie. Este soţul secolului 21 un bărbat sau doar un biet bărbăţel?

Iubito, eu mă micşorez… – un roman plin de suspans, comic şi usturător, ce se poate citi ca o pildă filosofică ce marchează decesul supremaţiei masculine şi stigmatizează una dintre cele mai insuportabile şi stupide tendinţe ale epocii noastre – cultul copilului-rege. Câţi dintre noi nu văd în jur familii cu femeia devorantă, bărbatul devorat şi copilul-tiran?

http://www.pediverse.ro/despre-mine/

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.