Dacă n-ar fi tragic, ar fi hilar
Tragic, pentru că toată lumea din Pata cu bucluc pare a fi nebună. Nebunia aia de fiecare zi, cu care ne confruntăm şi noi, fie că este personală, fie că o sesizăm la cei din jur. Hilar, pentru că personajul principal, ca şi cele secundare, dacă n-au probleme atunci îşi fac. Ce poate fi mai tragi-comic decât un ipohondru de 57 de ani, cu o soţie nemulţumită de sexualitatea domestică, cu un fiu homosexual şi o fiică uşor isterică? Şi fiecare dintre ei pătruns de un egoism etanş.
George, un proaspăt pensionar în plină putere, bonom şi cumpătat, trăieşte un iad din momentul când descoperă pe abdomen o banală exemă. Nici un medic nu-l poate convinge că n-are cancer. Şi după ce că este ipohondru, mai este şi secretos. Tot comportamentul său se schimbă, toată viaţa îi este răvăşita din cauza petei buclucaşe.
Problemele cu care se confrunta până mai ieri devin banale. Nu mai contează că soţia îi este infidelă, nici că fiica sa se recăsătoreşte cu cine nu trebuie – după opinia generală, şi nici că fiul său ar putea veni la nuntă cu iubitul din dotare – moment dificil într-un mediu englezesc ultra-conformist. Tot ce contează pentru George este pata. Aia cu bucluc. Pată care-i aminteşte de cancer, care îi dă senzaţia zilnică a morţii.
Mintea sa sfârtecată de groază îi oferă o singură soluţie: să taie eczema cu foarfeca. Şi cu toată bucata de piele aferentă. Moment horror pe care nu-l descriu. Mai bine citiţi romanul.
Mark Haddon ne descrie, cu un umor negru de excepţie, drama individului ce-şi duce propriul vid, singurătatea în faţa bolii, a morţii şi, mai ales, singurătatea în familie – oricât de numeroasă şi gălăgioasă ar fi ea.