Despre ploaie, de Martin Page

Laura G. 30/03/2016 2 Comments

O ciudăţenie de carte cum n-am mai citit până acum. Titlul nu-i deloc metaforic. Despre ploaie este un roman despre ploaie. O carte mică pe care o citeşti într-o zi. Dar deloc plictisitoare. Toţi ştim ce este ploaia, dar puţini îi cunoaştem subtilităţile.

Spre deosebire de majoritatea oamenilor care fug de ploaie, se ascund, se adăpostesc, îşi schimbă programul din cauza ei, Martin Page este îndrăgostit de ploaie. O dragoste pasională pe care o aşterne în acest mic roman, dezvăluindu-ne misterioasele faţete ale ploii.

La o primă vedere sau răsfoire, cartea pare o glumă. O fiţuică aiurită care ascunde în radurile ei un amalgam duios de şiroaie căzute din cer, studiate, măsurate şi analizate în profunzime şi cu profunzime. Pare limpede ca ploaia că Martin Page n-a scris-o pentru alţii, ci pentru sufletul lui.

Despre ploaie nu este o obligaţie literar-intelectuală, nici  o candidată la premii pentru literatură. Este doar o delectare calmă şi, poate, un exerciţiu al posibilităţilor – cât de multe înseamnă ploaia.

Pe fiecare pagină am găsit fraze şi metafore concurente la a deveni citate memorabile. Greu de ales cele mai interesante. Aduc aici doar trei:

Uterul norilor se contractă. Pântecele cerului se întredeschide. Din el se scurge lichidul amniotic şi ne acoperă. Cu fiecare ploaie, se rupe din nou apa. Să o sărbătorim ca vestea unei naşteri. Avem libertatea de a alege ce a putut să se nască: o prietenie, o poveste de dragoste, o idee, poate o parte din noi înşine.

Desigur, ploaia este o artistă, aşa că dispare uneori să-şi caute inspiraţia, după care se întoarce să lucreze cu îndârjire.

De fiecare dată, atingerea ei mă surprinde, mi se face pielea ca de găină. Nu va fi nici un divorţ. Soţie credincioasă, ploaia e cu noi pretutindeni. La capătul zilelor, o regăsim în picăturile din perfuzia de la spital.