O tabletă pierdută
…sau o vacanță cu peripeții
Pentru că scrisori nu s-au mai scris și pierdut din vremea lui Caragiale și pentru că acum suntem plini de divaisuri, ce-am putea pierde? Divaisuri 🙂
Am o tabletă primită cadou de la prietena mea … Continuare
Bine am venit în minunata Indie. Pe multă lume am auzit spunând că India este o țară foarte frumoasă. Nu contest asta și ceea ce o să scriu mai jos este pur și simplu părerea mea fix despre ceea ce …
Fiindcă tot e vară și e perioada concediilor, am zis să trec în revistă aplicațiile principale pe care le folosesc eu când călătoresc.
Vacanța, vacanța, a venit vacanța cu trenul din Franța. A venit sau a plecat? Nici eu nu mai știu exact cum sunau vorbele astea din copilărie. Ajuns, sper eu, la maturitate, încerc să analizez cam în ce moduri își petrec …
Cand a inceput pandemia, am intrat și eu în panică, frumos, regulamentar, ca tot restul lumii. Locuiam atunci în Timișoara de 2 ani și un pic, într-un apartament, nu tocmai cea mai fericită situație pe vremea pandemiei. Am stat izolate …
Să vă povestesc despre cum s-a întâmplat la mine prima oară. Nu, nu e despre viața sexuală, cum probabil vă așteptați din titlu, ci despre cum am ieșit eu prima oară din țară.
După al doilea an de facultate, prin vara anului 2001, am vrut să merg prima dată în Grecia. În vacanță, la mare și la iubitul grec. Pentru asta era nevoie de viză, de dosar, de stat la coadă la ambasadă …
Să fie clar: e un articol lung, că unul scurt nu mi-a ieșit. Scriu rândurile astea pentru cine vrea să știe cum e un sejur pe un vas de croazieră. Și pentru cine vrea să știe cum e un festival …
Muntenegru – o ţară mică şi cochetă. Atât de muntoasă încât şoselele ei înseamnă un şir lung de serpentine. Bun aşa, muntenegrenii au scăpat de un subiect de dispută: autostrăzile. Aici nu se pot construi autostrăzi, muntele nu le permite, …
Prieteni care au fost în Corfu au venit de-acolo încântaţi. Pe Facebook am tot văzut fotografii ce-ţi tăiau respiraţia cu frumuseţile naturii. Îmi doream să ajung pe insulă şi oportunitatea unui festival …
Dacă eşti client fidel al agenţiilor de turism, aceste rânduri nu-ţi folosesc la nimic.
Malta – o ţară ciudată. Primii locuitori ai Maltei au fost piraţii ce-şi depozitau prăzile pe această insulă unde se ascundeau şi nu-i căuta nimeni… Poporul maltez este o combinaţie între arabi şi italieni. Şi asta se vede în înfăţişarea … 

În inima Balcanilor, o oază de civilizaţie ireproşabilă. Oameni primitori, calzi, politicoşi fără a fi pedanţi, amabili fără a se forţa.


