La congres, totul a fost ok. Organizare, salile de dans si spectacole, cazarea, confortul.
Dupa un drum atat de lung (si ingust!), compensarea a venit din succesul trupei la spectacol. Matrix a fost singurul show care a ridicat sala in picioare de la inceput si pana la sfarsit – un delir!
Concursul – conform regulilor “casei” – a avut un singur premiu I acordat la 2 perechi. Una din Grecia si cealalta de la Encanto (Ianis si Elena). Ce puteam dori mai mult de-atat? Pe unde trece Encanto, este imposibil sa nu castige un premiu…
Pe drumul de intoarcere, grupul a facut inventarul lucrurilor uitate sau pierdute: o pereche de pantofi la antrenament, niste chiloti intr-un sertar, costum de baie, un card in bancomat, napolitane, 2 oua. Nu zambiti, erau fierte, in frigider…
Intoarcerea
Ar fi putut fi lina, daca n-ar fi fost un pic zbuciumata. O harta desteapta ne arata drumul de munte cel mai scurt din Borovets spre autostrada. L-am urmat cuminti, chiar daca semana cu o carare. Pe parcurs ne intalnim cu un bulgar blindat care, in loc de salut, ne-a soptit “stop, stop!”. Nu l-am luat in seama, probabil era singurul cuvant de circulatie internationala pe care-l cunostea si voia sa-l etaleze. Ceva mai tarziu i-am tradus spusele cand ne-am trezit in fata cu 6-7 trunchiuri de brazi rastigniti de-a curmezisul drumului. Nu erau seculari, dar destul de mari cat sa ne blocheze. Ne intoarcem? Nici pomeneala! Cei 6 macho-men din grup si-au suflecat manecile si s-au apucat de debarasat.
In aer ger, pe jos zapada si noroi, mainile goale, dar muschii puternici. A fost momentul in care fetele au apreciat ce buni sunt niste muschi vanjosi la casa omului…
Ca niste blugi s-au rupt in fund, sau ca limbajul baietilor n-a fost prea ortodox, chiar n-a contat! In jumatate de ora (cu deliberari cu tot), drumul a fost liber. Si am facut un bine omenirii, eliberand calea pentru restul masinilor.
Odata ajunsi pe autostrada, ne-am scurs spre Romania, prin Varna. Fara alte incidente sau accidente, cand am intrat in Varna ne-am simtit ca acasa – “mult a fost, putin a ramas”.
Calatoria dansanta (si la propriu, si la figurat) a fost un succes! Si nu peripetiile ne-au speriat, cat numarul lor. A existat senzatia ca nu se mai termina obstacolele. Deja o dadusem in misticism, gandind la o karma pacatoasa pentru care trebuia sa dam socoteala. N-a fost karma, a fost o excursie plina cu peripetii de care acum radem.