Să vă povestesc despre cum s-a întâmplat la mine prima oară. Nu, nu e despre viața sexuală, cum probabil vă așteptați din titlu, ci despre cum am ieșit eu prima oară din țară.
În copilărie, mergeam în vacanțe la țară, la tanti Măriuța, mătușa mea preferată pentru că mă iubea cel mai mult. Peste drum de poarta ei, locuia o familie numeroasă, cu 5 copii, iar cel mai mare, fiind leat cu mine, a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din acea perioada.
Cred că aveam vreo 12 ani, când Ciprian a plecat într-un schimb de experiență, ceva de genul, la o familie din Olanda care a plătit tot: bilete de avion, cazare, mâncare, călătorii.
Când a revenit acasă, Ciprian se simțea și noi îl vedeam ca pe un semi-zeu. Povestea cu patos toată aventura, iar noi, plebea, eram wow și aplaudam ca focile. Se mai găsea câte unul să mai zică ceva contra, dar era muit imediat (niciunul dintre noi nu ieșise încă din țară).
Nu-mi amintesc detaliile discuțiilor, dar mi-amintesc cât de fascinat eram, mai ales de călătoria cu avionul. Atunci mi-am setat în minte, ca un obiectiv personal că, odată și odată în viața asta, vreau să ajung și eu în Olanda.
Prima oară când am ieșit din țară și când am zburat cu avionul a fost… chiar Olanda. Și acum țin minte călătoria aia cu avionul, locul pe care am stat – bineînțeles la geam, senzația pe care am avut-o când am decolat. La aterizare, aveam în gând țâncul acela de 12 ani care își dorise toată copilăria să ajungă cu avionul în Olanda, în urma celor povestite de prietenul lui. Bravo frate, ai reușit!
Iar despre Olanda vă povestesc data viitoare, sunt multe de spus.
La voi când a fost prima oară? Cu avionul, vreau să spun 🙂
Foto: BaGheRa
Prima oara cu avionul a fost la Varsovia, unde se putea merge fara viza. Ala de inca se fuma pe ultimele randuri, aveau scrumiera in cotiera scaunelor. Am fost atat fascinata cat si speriata de ce urma sa se intample. Speriata mai ales ca in fata mea era o femeie care a plans de frica de la imbarcare pana am ajuns la faza de croaziera. Decolarea a fost un pic scary, ma temeam ca se desprinde o aripa sau ceva, mai ales ca doamna plangea cu sughituri. Dupa asta, n-am mai avut frica de avion timp de foarte multi ani, pana recent. Cu cat zbor mai mult cu atat mi-e mai teama, ca teoria probabilitatilor etc. Insa ce mi-a ramas in memorie de la primele zboruri e mancarea pe care o serveau: aperitiv, felul 1, felul 2 si desert, drinks. Mai ales drinks, gratis :)))
@singlemom, mi-ar fi plăcut și mie să prind vremuri din astea. Trai pe vătrai nenicule, și haleală și fumat în avion… parfum de tei!
Mereu mi-am dorit să zbor (cu avionul, nu altfel). Noroc cu Ryanair care s-a lansat din Constanța spre Pisa și n-am rezistat tentației, mai ales a prețului (cred că m-a costat zborul ăsta vreo 5 euro dus/intors) 🙂
A fost minunat, nicio temere, doar bucuria zborului și fascinația că o măgăoaie atât de mare se poate ridica de la sol.
Aș zbura oricând, oriunde (cu avionul, da?).
@Laura, așa de dragul discuției, unde te-ai gândit că zbori tu sau mai exact cu ce, sau pe ce? 🤪
@BaGheRa,
Pe coada unei mături. Peste tot, prin cele mai ascunse cotloane 🙂
@Laura, am gândit-o, dar nu am spus-o 😁
Tot Varșovia și la mine. Castigasem la Vodafone un concurs. Le vândusem ăstora de la Nokia toate accesoriile. Mă rog, ideea e că plecarea a avut loc pe 16 mai și întoarcerea fix pe 21. Așa că atunci când ne-au adus fetele alea frumoase mancarea în avion, aia de se dă gratis in pretul biletului platit, m-am ridicat în picioare și al urlat: dați de băut și de mâncat la toată lumea! Fără excepție!
Plătesc eu azi. E ziua mea.
Asa ca s-a cantat Lma, s-a râs, dar s-a și mancat și băut.
@elena,
aia, aia, macarea gratis, o asteptam la fiecare zbor mai ceva ca pruncii pe mos craciun. Pana cand, incet, incet s-a ajuns la o punga de alune gratis sau un amarat de sandwich pe 5 euro. Not happy 🙁
@mom, la mine a fost prima ieșire și chiar am crezut că toate vor fi asa. Adică cu mâncare și băutură suficienta, dar și bună. Neaaaa.
Următorul drum făcut în Turcia a fost cu alune și șervețele umede.
@elena,
Turcia si eu nr2. Unde in aeroport mi-am comandat o cafea si mi-a venit o cana de zat cu un pic de cafea peste, din care am luat o gura si-am zis ca vomit instantaneu, dar pt ca barmanul se uita insistent la mine (probabil astepta reactia), a trebuit sa ma abtin. Nu stiam ca asa e cafeaua turceasca, soc si groaza :))
@ElenaP, parcă mi te imaginez așa la o din asta, și vreo doi lăutari ceva punându-se pe cântat. Ditamai paranghelia 😁
@Fetele, depinde mult și de cât este timpul de zbor și de companie. La un zbor de mai mult de 4 ore încă se dă mâncare caldă! Eu pe Turkish cred că am văzut cea mai bună servire / mancare de care am avut parte până acum pe un zbor Istanbul – Moscova! Asta până când am zburat cu Qatar Airways care nu sunt cu nimic mai prejos!
Anul trecut , la 52 de ani! Antalya, cu Tarom. Pe aripă!!! 🙂 Am văzut totuși splendidul pod de peste Bosfor și nesfârșite sere din zona Antalyei ( unde cresc probabil celebrele roșii 😀 ). La întoarcere a fost cu mai multă vizibilitate dar și cu zgâlțâieli. Dar lumea în jur era calmă.
@victor,
pe mine m-a impresionat marimea Istanbulului (m-am pierdut in lulului) vazut din avion. Desi zburasem in turcia, aterizam tocmai acolo, deci nu se vedea complet. Insa trecand peste el la inaltime iti dai seama de dimensiunile reale si de cata populatie e acolo.
@Victore, într-adevăr este mare al naibii, acum cu noul aeroport în Turcia s-ar putea să devină un nod la fel cum este Frankfurt și Amsterdam.
La Barcelona. Cu mult, mult stres pentru că sunt îngrozită de zbor. Țin minte că, la îmbarcare, era un tip care îmi citise groaza în ochi și se apucase să facă glume sinistre cu avioane. De ce să faci așa ceva? Mulți și proști. Apoi îmi aduc aminte cum ai mei îmi repetau „inspiră, expiră, inspiră, expiră ” și urmele pe care omu meu le-a avut pe mâini mult timp. De la unghii înfipte:))) În final, a fost chiar plăcut, m-am mutat la geam și cu capul în nori, am admirat geometria creată de om pe pământ, linii drepte, curbe și patrulatere, divers colorate.
Aveț talent și simț artistic colorist dă zugrav 🤭
@Mona, avionul ca mijloc de transport este cel mai sigur. Mai multe se pot întâmpla folosind trenul.
Short story : La Ghimbav … pretenii știu de ce 🤪
Aterizez mai târziu p’aci și vă scriu long story…
@HM,
decolare cu 2 aripi sau cu 4 roti la Ghimbav? :))))
@Habare, aștept cu nerăbdare să citesc comentariul detaliat 🙋🏻♂️
@BaGheRa, așteaptă… se pare că l-a scris și l-a pierdut. Doar dacă nu face o répétition.
@Solandi,
Zi drept că asta cu ”répétition” e de la auto-correct 😉
Băi și mie mi se mai întâmpla din astea când comentam pe alte bloguri… și deja îmi învățasem lecția. Înainte să dau postare făceam un ” select all” și apoi „copy” mesajului. Ca să îi pot da „paste” mai târziu.
Long story short – primul zbor a fost cu un avion de mici dimensiuni, cu un singur motor și 2-3 locuri. Să vezi elicea aia la nici 2 metri de tine, să simți vântul în freză în timp ce te rogi la tatăl ceresc vă mărturisesc că sunt amintiri de neuitat. Efectiv am sărutat pământul când am aterizat și am fost vindecat de orice frică ulterioară pe vreun zbor comercial.
@Habare, am zburat și cu un avion de mici dimensiuni, nu chiar atât de mici, vreo 10 persoane maxim, dar da pot spune că este o aventură.
Prima oară cu avionul a coincis cu prima mea întâlnire cu tipul de care am fost îndrăgostită în secret tot liceul. În noiembrie 2010 m-a invitat prietena mea în Spania, Valencia, pentru o săptămână. În acea perioadă mă conversam pe FB cu tipul mai sus menționat. Trecuseră 10 ani de când terminaserăm amândoi liceul. M-a așteptat în Gara de Nord și m-a condus la aeroport cu mașina lui. Am băut o cafea sau un suc, nici nu mai știu, aveam emoții cât carul. Tot zborul „am plutit” de fericire. M-a întrebat dacă mă așteaptă și la întoarcere, dar i-am zis că nu, pentru că ajungea avionul la șase dimineața (ce să zic, nu aveam prea multă minte, doar omul se oferise!). În fine, ne-am mai întâlnit de câteva ori ulterior, dar nu a ieșit nimic.
@Blanche, nu a ieșit nimic pentru că a fost el mutălău sau că nu a mers treaba?
Barcelona… deja am ochii cât cepele! Odată și odată vreau să ajung și eu pe acolo. Și la Petra!
Măi, mut nu era. După un film și un suc, o cafea, o prăjitură și încă un suc (în trei întâlniri diferite, da?! 😅), a fost cazul să ne oprim. Un an și câteva luni mai târziu l-am cunoscut pe soțul meu. Și ca să închei siropos: atunci am înțeles de ce nu a mers nicio relație pe care am avut-o înainte de el! 😁
@Blanche, și uite așa ne lași în coadă de pește!
La mine mereu e prima oară, fiindcă încă nu m-am obișnuit cu zborul.😁 O fi de la oleacă de tensiune pe care mereu o simt la altitudine, o fi de la un fel de claustrofobie mai ciudată, în sensul că nu am problemă cu locuri strâmte atât timp cât există posibilitatea de a ieși de acolo, ceea ce la avion nu prea se poate (și în metrou am câteodată probleme, când se oprește între stații, dar măcar știu să sparg geamuri cu picioarele 😁).
Am zburat destul de târziu, cred că prin 2009. Turcia, Antalya, concediu, vis. Și zborul a fost ok, aproape că mă liniștisem, fiindcă am zburat cu ditamai Boeing-ul. M-au ales chiar în primul zbor să stau în dreptul ușilor de evacuare de la mijloc, în hohotele de râs ale soției care știa că sunt îngrozit de ce mi se întâmplă (ea mai zburase, și, oricum, îi place zborul). Când a început tanti stewardesa să-mi explice ce și cum cu evacuarea în caz de prăbușire deja eram praf, nici decolteul și fusta mulată pe care le afișa nu mai reușeau să mă ajute. „În caz de ceva, ajutați restul pasagerilor să iasă, bla bla…” În gândul meu „Aham, da, cum să nu! În caz de ceva, dacă scap, ies rapid și-o usainboltez de acolo instant, nu stau să ajut pe nimeni!”🤣🤣 Mai era un prost lângă mine, tot așa, designated fraier, care voia să încerce ușa, că nu era sigur că o poate deschide, apoi începuse să pună întrebări referitoare la poziție, de unde pică masca, ce e în ea, dar vesta nu e prea strâmtă, plm… „Taci, cumetre, las-o naibii, nu vezi că-s fiert aci, ai chef de dezastre aviatice??” Dar a decurs totul bine, chiar am fost fericit că am avut loc mai mult pentru picioare.
Au urmat apoi zboruri interne cu ATR-urile, un fel de rate sătești cu aripi la care simți decolarea și aterizarea ca și cum ai fi în căruța lu’ tataie când se duce la câmp. Și evident că mi-a revenit frica de zbor. Asta nu înseamnă că nu mă plimb de minim 4 – 6 ori pe an cu avionul, intern și extern, dar nu cred că mă voi obișnui vreodată. Aia e, de înotat știu să înot, de mers știu să merg, de zburat încă n-am învățat.
Apropos de ce se dă acum pe avioane…. Pe Tarom la intern primești doar un pahar cu apă. Atât.🤣🤣🤣
@ionut,
pahar cu apa? nici macar sticlutele alea mici cu apa ce le gaseai in scaune?! deci practic Tarom da mumu.
ATR-urile alea iarna is periculoase, ajungi sau n-ajungi cu ele, la noroc 😐
@singlemom, la ultimele 3 zboruri, Cipru, Budapesta, Satu Mare, toate anul trecut, în afară de apă nu am primit nimic. Măcar Ryanair sau Blueair îți dau posibilitatea să cumperi, Taromul îți dă fix mumu.
De altfel, la zborul de întoarcere de la Satu Mare de Crăciun, am luat o muie colosală de la Tarom. Fiind minim 3 persoane cu rău de mașină în familie (piciul cel mare, soția atunci când nu e la volan și eu dacă la volan e șofer de camioane sau dacă drumul.e cu serpentine) am evitat să mâncăm masa de prânz când am plecat de la cumnata spre aeroport (avionul era pe la vreo 18:00). Lasă, că e chioșcul ăla în aeroport și luăm ceva de acolo. Nici gumă de mestecat nu aveam la noi, nimic. Am trecut de checkin și de porți și….chioșcul din sala de așteptare închis. Lipsa mâncării când călătorești cu un copil cu diabet e destul de periculoasă, dar e prima oară și primul aeroport în care ajungem unde nu poți cumpăra absolut nimic de mâncare. Iată că în Satu Mare s-a putut, în pwla mea de idioți!! Chioșc închis, nici un automat, piticului îi scădea glicemia, nouă ne chiorăiau mațele. Mai aveam puțin și luam de pe tejgheaua chioșcului ceva și lăsam banii, dar m-a oprit vocea rațiunii, adică soția, care m-a convins că nu e cazul să fiu văzut pe camere furând chestii în aeroport. Evident că unii au făcut scandal la personalul aeroportului, dar au fost trimiși la plimbare. Am avut noroc că în băgăjelul special cu chestii de diabet pe care îl luăm cu noi există tot timpul un borcănel cu pastile de dextroză pe care să le ia piticul în caz de scădere nasoală a glicemiei, așa că am mestecat toți la d-alea care-s dulci ca dracu’ și înecăcioase ca să ne treacă foamea până am ajuns în București. Bine că am avut un pahar cu apă în avion. 🤣🤣
De acum încolo presimt că băgăjelul lui special va conține muuuult mai multe chestii de haleală, în caz că ni se mai întâmplă așa ceva. Dacă tot putem profita de boala lui ca să trecem prin porți cu chestii cu care alții nu au voie, de ce să n-o facem, nu? Noi oricum cumpărăm ronțăieli din dutyfree-uri mereu, doar că această noțiune este necunoscută pe aeroporturile românești cu excepția Otopeniului. În schimb biletele sunt la fel de scumpe ca atunci când te plimbi prin civilizație!
@ionut,
deci ce vi s-a intamplat voua e grav. Ati suportat bine stresul, eu cred ca as fi luat de pe tejghea sa fi fost fii-mea in locul piciului tau, fara regrete si fara sa ma gandesc la ce urmeaza. Adica plm, vorbim de diabet, nu de nazuri sau doar foame, ca nah, alea mai sunt suportabile cumva. Cum sunt atat de idioti sa nu puna macar un automat, ceva acolo?!
Cu Tarom n-am zburat de multa vreme, nu stiam ca nici nu poti cumpara din avion. Practic mumu nuda-cruda 😐
@Ionuț, da în principal acum, în aceste vremuri, ai dreptate în ceea ce privește Tarom-ul.
Dar să știi că era un timp când compania noastră aeriană avea un standard foarte ridicat pe cursele externe. Dacă aveam de ales intre Lufthansa sau KLM și Tarom – cu siguranță alegeam Taromul. Și stewardese ca ale noastre nu am văzut pe nicăieri în materie de frumusețe.
Pe 18 septembrie 2014 am avut ocazia să fiu la bordul unui avion Tarom. Atunci au implinit 60 de ani de existență. Am primit o insignă foarte mișto, s-a băut șampanie și am schimbat câteva vorbe cu doamna căpitan Ecaterina Teleoacă, pilot al Tarom-ului. Foarte mișto tipa!
Cu ATR-ul mi-am luat o țeapă pe un zbor de Salonic… mamă, mamă. După ce că era cald că stăteam pe partea cu soarele mi-am luat și un loc în față crezând că ne dăm jos prin față. Și am luat țeapă, ne-am dat jos prin spate și am murit și de căldură și de zgomotul infernal că eram lângă mizeria aia de elice.
Prima dată a fost de film.
* Cu avionul n-am zburat și nici n-am ieșit vreodată din țară.
( No, asta pățăști când induci oamenii în eroare cu titlul).
* Mint, dar m-am simțit păcălit, nu povestesc nimic.
@Paco, să ne spui ce putem face ca să revii totuși la sentimente mai bune 🙏
@BaGheRa,
Îți zic io ce poți face să-l împaci: să spui despre cealaltă ”prima oară” 😂
@Laura, te rog modifică titlul în Prima parte I pentru că va urma și prima parte II. Păi nu facem noi sequel…
Merge așa?
La mine ,, prima oară cealaltă,, a fost pe vremea când Traian
Vuia dădea din pedale să își ridice caricioplanul ăla construit din așchii de brad și frunze de brusture la jumătate de metru de sol.
@BaGheRa,
”Prima parte II”?! Ce-ai fumat? 🙂
Prima oară 😁 am vrut să zic. Dar a fost vina lu autocorectu’ ăsta, care zici că a prins viață 🙈.
@BaGheRa,
Deci, dupa ce ne-ai zis cum ai zburat prima oară cu avionul, acum treci la next level cu ”prima oară când ai zburat fără avion” 🙂
@Laura, în avion, pe avion, sub avion, fără avion… chestii de semantică 🙈
Primul meu zbor cu avionul a fost in 2004, cu jobul. Zbor intern la Timișoara, după care ne-a preluat un taxi și ne-a dus la destinație, in Belgrad. Țin minte că eram și cu un coleg care era foarte stresat de zbor. Da’ la modul nasol, de trebuia să ia pastile câteva zile înainte ca să-i domolească anxietatea. In timp ce decolam, murmura “ de ce am acceptat jobul ăsta?”, “e ultima oară când mai fac asta!” și din astea. Ca să-l ajut, am făcut niște glume, despre o eventuală prăbușire, corelată cu conceptul “die young and leave a beautiful corpse behind”. S-a zburat, s-a injurat, s-a și râs puțin. Alltceva nu m-a impresionat la zborul respectiv, exceptând faptul că am ajuns la Timișoara mult mai repede decât am fi ajuns cu mașina. Iar pe taxi, eu fiind ușor stresată de felul in care conducea șoferul, mi s-a întors “ajutorul”.
Cele mai nasoalezboruri ale mele au fost în total două.
Primul, decolare de la București cu destinația Amsterdam. Ridică pasărea în aer și când totul se relaxase și semnul de centuri s-a „decuplat” la vreo 5 minute pică pasărea… în gol… pentru vreo câteva secunde. Știți senzația aia de îți ajung toate organele în gât. Fix așa mi s-a întâmplat mie. Colegul de scaun, eram la fereastră, el la mijloc, a prins cu ambele mâini cotierele. Eu „relaxat” – chill bro că dacă murim o facem o singură dată!
A doua oară… Știți melodia aia aparținând unui gen pe care nimeni nu îl suportă, dar când trag ceva la măsea știu versurile ca niște ascultători feroce. Am avut un zbor de 40 de minute de am zis că nu mai ajung întreg. Plecare de la Amsterdam – destinație Norwich. Fraților, am zis că se rupe avionul în două, trosnea din toate încheieturile, ziceai că e cutremur. Când am coborât din avion am auzit la un român cuvintele Am sărutat pământul și am plâns… Vă jur că îmi venea să mă las în genunchi și să pup pământul de sub picioare. A fost cea mai nasoală experiență pe care am trăit-o într-un avion până acum!
Prima oara am zburat spre Napoli. Ținând cont ca toată viata mi.am dorit sa pilotez elicoptere, eram extrem, dar extrem de nerăbdătoare sa zbor. Inainte de decolare eram ca un cameleon, ochii mi se roteau în toate directiile, incerând sa vad tot. Probabil l-as fi împins pe copilot, sa stau eu în locul lui. Doar ca viata e o bitch, asa ca în momentul în care pasarea se ridica, corpul meu a vrut să-mi dea un shut down. Adică urechea interna a întrat în contradicție cu ochii, tot avionul a început sa se învârtă în bucla în timp ce eu încercam sa trag aer în piept, sa nu care cumva sa leșin. In tot acest timp, fii.mea și bărbat.mio se tavaleau de râs și îmi făceau fotografii. Daca as fi putut, probabil le băgăm gâturile sub papuci. Dar asa, nefiind în poziție avantajoasa, am încercat în continuare sa respir fără sa leșin, plănuind evident o răzbunare. Fotografiile pe care mi le-au făcut arata o fantoma alba la față, sprijinita de scaun și cu ochii beliți înspre fața avionului. La retur am încercat sa nu mă mai balanganesc peste tot dar deși capul stătea îndreptat înspre fața avionului, ochii tot ii roteam spre geam, sa vad minunea. Ne-am întors pe viscol, în România era viscol, și vedeam cum tremura avionul încercând să-și păstreze echilibrul, dar a fost al naibii de fain. Turbulente mari am servit în România, pe zbor de 1 ora, și timp frumos.
@MAS, chestia pe care o face toată lumea când spune un descântec de deochi la final este căscatul. Am observat că face bine și atunci când zbori și urechile se desfundă ca prin magie imediat dacă vei căsca.
Să fiu sincer și mie mi-ar fi plăcut să pilotez elicoptere.
E bună și guma de mestecat!
@Mona, habar nu aveam de mestecat gumă. Bine de ținut minte 🙋🏻♂️
Primul zbor a fost spre Barcelona. Zborul în sine a fost fără probleme. In schimb pana sa ma urc în avion în ziua respectiva, am avut emoții mari de tot. Și atunci am pus mana pe telefon și am sunt-o pe mama, ca har, ca mar, ca emoții, din astea. Și mama îmi zice, „termina cu prostiile si urca-te în avion, ca eu am învățat sa pilotez avion utilitar și nu este mare lucru”. Mama a făcut liceul agricol secția de contabilitate, dar toți au învățat sa piloteze avioane utilitare, ca să poate sa împrăștie îngrășăminte agricole pe câmpurile patriei socialiste, ca dacă nu se prezenta la munca pilotul? 😬. Zbor mult, m-am obișnuit😁. Din toate liniile aeriene cu care am zburat Turkhis Airlines sunt cei mai buni. Pe zbor transatlantic ai voie la 2 bagaje de cala, un stroller și un rucsac/poșetă de persoana care este super. Nu mai vorbesc de mancare/bautură. Într-un an când m-am întors din US, au avut limonada de casa, iar pe zborul Istanbul București ayran😊.
Dar am jurat ca nu mai zbor cu Air France și nici prin Paris, a fost cumplit cu ei anul trecut. Nu zborul in sine, ci toată logistica🤬🤬. 31 de ore a durat zborul București-US.👿👿.
@BaGheRa, Petra este fabulousa!! Mi-aș mai dori sa ajung sa o mai vizitez încă o data. De fapt toata Iordania ❤️. Dacă ajungi în Petra rezerva-ți minim 2 zile sa o vizitezi. Știu ca se fac tururi și by night. Iar cum pe tine te pasionează fotografia, o sa ai ce sa fotografiezi😉.
@Zoe, sărut’mana de sfaturi. Voi ține cont de ele când și dacă voi ajunge pe acolo.