…sau o vacanță cu peripeții
Pentru că scrisori nu s-au mai scris și pierdut din vremea lui Caragiale și pentru că acum suntem plini de divaisuri, ce-am putea pierde? Divaisuri 🙂
Am o tabletă primită cadou de la prietena mea C., în urmă cu vreo 4 ani și are mai degrabă o mare valoare sentimentală pentru mine. Știu că din punct de vedere tehnic și branding nu-i vreo rachetă, dar pentru ce-mi trebuie mie, e minunată.
Ea, tableta, e personajul principal al acestei povești, iar pe lângă ea mai sunt două personaje secundare: Paris și Predeal. Iar personajul negativ sunt eu, care am pierdut tableta de 2 ori în cele 10 zile de concediu petrecute luna asta. Așa că voi povesti despre toate aceste personaje 🙂
La început de iunie am plecat (în sfârșit!) la Paris, cu prietena mea A., într-o excursie de 5 zile, că tot visam la asta de câțiva ani buni. Paris care mi s-a părut excepțional de frumos, chiar dacă am văzut puțin din el și în grabă. Mi-a plăcut tot: cazare, mic-dejun (franțuzesc), atmosferă, obiectivele văzute, somptuozitatea, aerul boem, transportul în comun, terasele de pe trotuare, tot. Și m-a surprins plăcut să constat multe asemănări cu București (Micul Paris, da!). Mergeam pe străduțe, alei și în zone unde aș fi putut să jur că sunt în capitala noastră. Și ar mai fi multe de povestit, dar internetul e plin de articole, discuții și impresii despre Paris, așa că revin la povestea tabletei.
Am avut-o în bagaj, am citit în tren de pe ea și, chiar dacă sunt foarte atentă cu lucrurile mele, când am coborât la București (în drum spre aeroport), am uitat-o în tren. Ea și-a continuat călătoria cuminte, spre Brașov, că acolo o ducea trenul. Abia la aeroport, la filtrul de bagaje, mi-am dat seama că n-o mai am. Câteva secunde m-am blocat, pentru că ea nu era blocată și oricine o găsea îmi putea accesa mailuri, whatsapp, FB și, probabil, din aproape în aproape putea afla și chestii mai sensibile legate de bănci, carduri – o senzație acută de nesiguranță pe care n-o doresc nimănui.
Am trecut de filtrul vamal, m-am scuturat rapid de panică și cu telefonul în mână m-am apucat de conversat cu prietenul meu Google, că el le știe pe toate – l-am întrebat direct, fără menajamente, ”ce trebuie să fac dacă mi-am pierdut tableta?” – fix așa. Mi-a răspuns (fără să mă judece cât de căscată sunt) clar, concis, enumerând butoanele pe care să apăs. Am avut minunata surpriză să constat că aplicația ”Găsește-mi dispozitivul” este activată – ceea ce vă doresc și vouă! – și am reușit din câteva butonări să-mi blochez de la distanță tableta, s-o parolez, iar ca bonus am avut opțiunea de a lăsa un mesaj pe ecranul ei: ”Dacă găsiți această tabletă, vă rog să sunați la telefon 07….”. Aproape instant am primit un mail de la Google (v-am zis că-i prietenul meu, da?) care m-a asigurat că totul e ok. Și am urcat în avion, ce era să mai fac?
Mare mi-a fost surpriza când, la aterizare, aveam deja un SMS cu ”Ți-am găsit tableta”. Nu era de la Google, era soțul, că nr. lui de telefon îl tastasem pe ecran. Și-acum să zic aventura tabletei. La Brașov a găsit-o un tânăr străin, nu știa românește, nu înțelegea mesajul scris. A dus-o la o funcționară din gară care l-a sunat pe soț și au stabilit ca a doua zi s-o trimită prin curier. A doua zi sună iar doamna și zice că mai bine o trimite printr-un conductor de tren la Constanța, că prin curierat o strivesc ăia de praf o fac. Oricum, a fost mai simplu pentru ea decât s-o împacheteze și să treacă prin tot protocolul curieratului. Pe la 7 seara tableta plimbăreață a ajuns acasă, după ce conductorul de tren a manevrat vreo 3 locomotive, că n-a apucat un tren direct Brașov-Cța. Altfel spus, biata tabletă a călătorit cu vreo 5 locomotive și tot a ajuns înaintea mea acasă. Să mai zică cineva că CFR-ul nu-i eficient 🙂
La 3 zile după întoarcerea de la Paris, timp în care încă îmi mângâiam tandru tableta regăsită, prietena mea M. sună să mă întrebe dacă n-aș vrea să merg cu ea la Predeal. Că l-a rugat pe bărba-su să găsească o cazare bună undeva la munte, iar el a găsit la Murighiol (Deltă) – semn clar că fiecare voia în altă parte să-și petreacă vreo 4 zile de vacanță. Un pic furioasă, ea a păstrat destinația și a schimbat companionul 🙂
Și cum încă nu-mi pusesem trollerul în dulap, doar am schimbat hainele purtate cu altele curate și țup! în tren. M. venea de la Cluj, unde își rezolvase o problemă, urmând să ne întâlnim la Predeal, în gară, cam pe la aceeași oră. Aventura ei cu CFR e altă poveste (plină de nervi), una peste alta, drumul Cluj – Predeal care trebuia parcurs în 8 ore, a durat peste 10 ore – o nebunie! Evident că m-am cazat și am așteptat-o la hotel. Apropo, hotel Belvedere e minunat! Poziție, servicii, confort, curățenie, restaurant cu mâncare excelentă și totul la un preț ajustat de discounturi și promoții – mi-a plăcut!
După check-in, singură și înfometată m-am dus în restaurant, cu tableta în brațe, evident. Mai un articol de citit din online, mai o conversație cu M. care-mi spunea că trenul mai mult stă decât merge, la masă mi-a fost servită o cină copioasă încheiată apoteotic cu un papanaș ca-n reviste, frumos, gogonat, colorat. Ospătarul a fost tare amabil spunându-mi că pot lua în cameră, la pachet, cina pentru prietena întârziată. Ba chiar ”și desertul îl puteți lua” – cred că m-a văzut ghiftuită de mă rostogoleam și i-a fost milă de mine cum mi se scurgeau ochii și balele la papanașul ăla frumos, care nu mai încăpea neam.
Zis și făcut, iau farfuria cu papanaș, iau sacoșa cu cina la pachet, pun tableta în sacoșă și urc la etajul 6 unde aveam camera. La ușă, cartela de acces nu mergea – se mai întâmplă demagnetizări, nu-i grav. Ca să nu cobor la recepție cu toate alea-n brațe, le las la ușa camerei, farfuria pe o măsuță în hol (alături) și cobor la recepție să rezolv cu cartela. Cred că am lipsit cam un minut, urc înapoi și câteva secunde am avut senzația că-s în zona crepusculară. Dispăruseră papanașul și sacoșa… cu tableta mea în ea! Stupoare și panică – wtf?! Acum 1 minut erau aici, etajul părea pustiu, pustiit acum și de lucrurile mele. Cobor iar la recepție, zic povestea, mă trimite la restaurant, zic povestea și acolo. Ospătarul, calm, ”lăsați, doamnă, că se rezolvă! Mergeți în camera”.
Eram tare năcăjită, nu pierdusem, iar, doar tableta, pierdusem acum și papanașul – daună totală, ce mai. Dupa vreo 5 minute apare ospatarul cu tot bagajul la ușa mea, totul intact. Mi-a explicat că există obiceiul pe-acolo ca, din când în când, lucrătorii din restaurant să adune din hotel vesela împrăștiată de turiști. M-am liniștit, m-am tolănit în fotoliu și mi-am savurat papanașul cu ochii pe tabletă – fericire pură! Am decis: ori n-o mai scot din casă, ori mi-o leg de gât, că-i un pic cam libertină și nu se face să-mi dea atâtea emoții.
Nu mai povestesc despre Predeal și excursiile din jur, că și despre toate astea e plin internetul. Zic doar că în 4 zile, s-a plimbat ursul de vreo 3 ori pe strada noastră. Bine că nu ne-am întânit cu el face-to-face, că îmi uitasem spray-ul cu piper acasă și n-aveam cu ce să-l onorez. Aici mă dau grozavă, că aș înțepeni doar să-l văd la 10 pași distanță. În schimb, am vazut o vulpe. Pașnică și furăcioasă, a șutit sacoșa unui turist, care cu greu și-a recuperat-o. Bine că n-aveam tableta la mine, că cine știe…
Aveți aventuri cu pierdut lucruri? Dar pierdute și regăsite?
Zic să nu mai iei tableta cu tine în expediții, o pui în vitrină, dacă are valoare sentimentală. Sau pe un raft, dacă nu ai vitrină. 😜
@Gabriela,
Tu ții cu tableta, așa-i? 🙂
Cineva trebuie să țină și cu ea. 😜
Nevasta și-a pierdut telefonul în Uber, i-a răspuns initial șoferul, promițând că se întâlnesc și îl returnează. L-a oprit și dus a fost. Eu am avut o experiență în taxi, dar a venit și l-a adus acolo unde m-a lăsat fără să accepte vreo recompensă. Fiu-meu a pățit cu niște iPod pe care le-am recuperat reușind să îl contactez pe șoferul Uber. A acceptat o mică recompensă
@Akon,
Leșin la astea cu recompensă. Cum naiba? găsești ceva ce nu-i al tău și ceri bani ca să-l înapoiezi?!
Bonus: am trimis un vecin să întâlnească respectivul șofer și a aflat că e…. polițist și mai face și el un part time😜
Minunat! unde asta, în Ro?
Eu mi-am pierdut pașaportul în Rusia în ziua în care trebuia să plec acasă… nu vreți să știți ce a fost în sufletul meu pentru câteva ore până mi-am dat seama ce am făcut cu el și unde l-am pus.
Eu chiar sunt curios ce poți face în Predeal în afară de o excursie la Susai, una la Brașov și alta la Sinaia! Și pe asta ai lăsat-o în coadă de pește!
Păi, chiar n-am făcut nimic în Predeal (doar cazare, că era ofertă ”de nerefuzat”).
Am fost la Sinaia, Cota 2000, Trei Brazi și Poiana Secuilor. Locuri mult-bătute de turiști.
De remarcat că am venit de-acolo cu o ușoară tuse (și eu și amica mea), cred că aerul ăla de munte nu face bine ăstora de la mare 🙂
Ei, draga moşului, dacă ţi-o fura şi vulpea, tableta ta sigur era pusă pe șotii.
Şi, dacă o recuperai şi de la vulpe, puteai să stai linista după. Ar fi însemnat că orice s-ar fi întâmplat, ar fi găsit ea drumul înapoi.
M-a distrat teribil finalul, recunosc. 🦊
😂
.
@Solandi,
Nu știu cum și dacă m-aș fi descurcat cu vulpea. Zic localnicii că-s pașnice, dar tare furăcioase. Norocul meu că tableta nu miroase a mâncare 🙂
Dă-i foc! Arunc-o! Vinde-o, doneaz-o! Astea sunt semne că nu (mai) vrea la tine. La un moment dat o vei pierde de tot sau se va strica. Și momentul ăla se apropie.
Aveam un amic care trata în acest mod electronicele. Numai ce îl auzeam „telefonul/laptopul/PC-ul ăsta nu mă iubește, nu vrea să stea cu mine”. Și apoi se apuca să îmi înșire câte nasoale îi făceau, cum se blocau inexplicabile, le scăpa sau scăpa pe ele chestii, le pierdea și le găsea după cautări lungi și chinuitoare etc. În cele din urmă le schimba și cumpăra altele până nimerea unele cu care să aibă „chimie”.
Cât despre pierdut, nu, nu am pierdut niciodată chestii, nu mi s-a furat nimic.
Apropos de tren, o singură dată, când eram copil, ne întorceam de la țară de Crăciun cu porcul (adică câteva genți cu grăsunul tranșat, congelat, preparat în diverse moduri) și, cum eram mici, iar părinții aveau doar patru mâini, iar gențile și sacoșile erau, evident, mai multe, ne-au coborât din tren și ne-au pus de pază lângă prima tură de bagaje, iar ei s-au întors în compartiment după restul. Un individ a apucat de a șutit o sacoșă cu mălai și ouă care era mai ușurică și a coborât pe partea cealaltă, chestie de secunde.
Întrebare: tu nu ai la gadget-uri setare d-ai de se blochează ecranul după ceva timp în stand-by?
@Ionuț,
Tableta intră în stand-by după vreo 2 min. de nefolosință, dar nu se blochează, doar se stinge. N-o aveam parolată. Dacă ar fi avut parolă, da, la stingere s-ar fi blocat automat.
Telefonul e mereu parolat, tableta o parolez numai când o scot din casă. Dacă nu uit. Că luna asta am uitat la 2 ieșiri 🙂
Am pierdut, am regasit 🙂. Faceam teren cum se spune, si aveam o geanta tip diplomat in care caram documente bancare, adica ordine de plata semnate care trebuiau depuse la banca, pe atunci nu existau platforme de plati online. Si am primit sarcina de serviciu ca in drum spre banca sa achizitionez inca o geanta tip ,,diplomat” ( erau la moda 🙂) pt o colega. Am urcat intr-un magazin central (nu existau mall-uri), la primul magazin m-am zgait, nu am gasit ce cautam, cautam ceva micut, pt o femeie, am traversat etajul, am intrat in cel de-al doilea magazin, si pt ca erau multe modele, , vanzatoarea mi le tot inmana sa vad/verific, mno, cum se face. Mi-a placut una, am cumparat-o, am coborat voioasa etajele, si in fata magazinului am intepenit de groaza. Geanta mea cu documente nu mai era in posesia mea. Aveam doar poseta, diplomatul nou, si atat. Si nici nu imi aminteam unde o avusesem ultima oara. Nu aveti idee cum am fugit pe scarile alea: la primul magazin, am intrat, m-am uitat ca un vultur, iar vanzatoarea mi-a spus ca nu, nu uitasem pe tejghea nimic. Viteza maxima spre magazinul al 2lea care era la ceva distanta (ma si gandeam cum mama vietii explic eu la serviciu ca am pierdut documentele semnate), intru in magazin , vanzatoarea se uita mirata la mine, imi spune ,,nu, nu am gasit nici o geanta, dar erau multi clienti cand ati cumparata geanta, sa speram ca nu a furat-o un client”. Disperata am fugit din nou in primul magazin, evident nicaieri diplomatul meu, apoi retur la magazinul 2, cu transpiratia siroaie pe mine. Si in timp ce ma uitam ca un vultur sperand sa imi vad geanta pe undeva sprijinita,dupa minute bune in care deja imi pregateam explicatia pt serviciu, ca trebuia sa spun cum am pierdut eu documentele semnate, am zarit-o. Era sus, pe ultimul raft, unde vanzatoarea avea acces doar cu o scara. Dupa ce eu am cumparat noul diplomat, femeia a strans gentile de pe tejghea (inclusiv geanta mea, ca era frumoasa), si le-a aranjat frumos in raft , la etaj🙂.Tin minte ca atunci cand am iesit din magazin, mi-au trebuit cca 15 minute sa imi revin din sperietura.
Mi-ai adus aminte despre un eveniment pe care mintea mea îl ascunsese în niște ungere de ea știute. E vorba de un document care mă lăsa nu numai fără muncă, dar îmi și putea asigura pentru cazare gratuită pentru ceva ani. Din păcate nu pot dezvolta aici, dar cunosc sentimentul de deznădejde.
Pe lângă povestirile voastre aia a mea cu pașaportul pierdut este cam apă de ploaie.
@BaGheRa,
N-aș zice asta, doar că e un pic de speriat. Nu cred că-și dorește cineva să fie în Rusia. Și fără pașaport! 🙂
Cred că o să fac un mic articol din asta 🙃. Sperietura a fost una pe măsură – mai ales că implica și poliția din Rusia… și totul a plecat de la o gagică polițistă 😃 care m-a amendat în România.