Cu Isabel Allende n-ai cum să ratezi. Orice carte a ei îţi pică în mâna e una câştigătoare (chiar dacă nu e de pică!). Cea de faţă este o carte-caiet. Maya Vidal, o tânăra răzvrătită, cu o adolescenţă chinuită şi furtunoasă, decide să-şi vindece viaţa trecută, dar mai ales pe cea viitoare, scriindu-şi trăirile. Nimic de genul siropos “jurnal intim” – Allende, oricât de sentimentală ar fi, nu e niciodată siropoasă.
Există voci care spun că acest roman n-ar fi deloc în stilul Isabelei Allende. Citind-o, afirm contrariul. Chiar fără copertă, fără indicii, stilul povestirii te trimite direct la Allende.
Acţiunea şi personajele romanului se plimbă între Berkeley, Las Vegas şi Chiloe – un sat chilian uitat de lume, pierdut în spaţiu şi timp.
Berkeley–ul conservator îi oferă Mayei o copilărie fericită în casa bunicior cu care are o legătură profundă. Cu un tată aviator şi o mamă dispărută în Europa, Maya se bucură de iubirea şi protecţia bunicior Nini şi Popo.
Las Vegas-ul extremist în ale viciului zguduie adolescenţa fetei. Extrem de depravat, de nociv, de tentant, de luminos şi ademenitor, Las Vegas este ultimul loc unde o adolescentă ar putea trăi normal. Maya nimereşte în el şi viaţa ei devine un haos, vecin cu coma. Fizică, morală, psihică, socială. Ca să nu moară, îi trebuie un antidot: Chiloe. Că Chile e departe, o ştim. Chiloe e departe şi de Chile. În timp, spaţiu, civilizaţie, mentalităţi.
Şi pentru că Maya se vede proiectată în alt veac, îşi scrie caietul într-un sevraj din care nu ştie cum va scăpa, dacă va scăpa. Nu vrea nimic, nu-i place nimic, nu simte nimic. Dar Chiloe o vindecă mai bine decât orice psihianalist sau centru de reabilitare. Descoperă o lume ciudată, dar sănătoasă; un loc în care binele şi răul sunt încă în echilibru stabil; şi un timp în care se poate face orice, pe îndelete.
În Caietul Mayei personajele sunt marca “Allende” – niciunul banal sau plictisitor, niciunul lipsit de importanţă. De la bunici, părinţi, prieteni, până la mafioţi, poliţişti, criminali, vecini sau vraci, fiecare este o figura bine conturată de condeiul scriitoarei.
N-am detaliat acţiunea, doar am schiţat sumar personajele şi s-ar putea crede că romanul povesteşte despre oameni. Însă nu e numai atât. Caietul Mayei este despre viaţă, despre deciziile care o pot schimba, despre vindecare când te-ai lăsat otrăvit de rău. Şi despre iubire. Iubirea de sine şi iubirea celorlalţi.
Ce zi era? Ce oră? N-aveam nici cea mai mică idee. Deschideam ochii, mă sufocam, inima mea era o bombă cu ceas care ticăia tot mai repede, tresăream necontrolat, mi-era greaţă, horcăiam, din nou vidul. – Caietul Mayei, pag.204
Interesanta recenzie. Ma face sa caut si sa citesc si eu cel putin o carte de Isabel Allende 🙂
Dupa prima ai sa le vrei si pe celelalte 🙂 Daca vrei s-o citesti cumva de la „radacini”, iti recomand sa incepi cu Casa spiritelor…
Da. Multumesc de sugestie! :*
Cum zice si Oana mai sus, cred ca din cauza recenziei o sa fie pe lista mea „De citit” 🙂
Foarte fain ai scris !
Multumesc! 🙂
Daca reusesc sa impartasesc bucuria cititului de carti bune macar cu cateva persoane, inseamna ca blogul asta nu-i degeaba 🙂