M-au cotropit romanele scriitorilor români. Conform zicalei „de ce ţi-e frică nu scapi”, iată-mă devorând roman după roman. Sau român după român (scriitor. şi-l devorez metaforic. cum altfel?). Notă către scriitor: să ştii că n-am cumpărat cartea ta – În fiecare zi moare un celebru; am câştigat-o la un concurs (de blogging). Dar acum, după ce am citit-o, aş cumpără-o oricând şi nu m-aş uita la preţ. Pentru că merită! Aproape c-aş da-o pe-asta cadou şi aş cumpăra alta, dar nu mă-ndur pentru că am şi autograful tău şi e mai preţioasă aşa.
În fiecare zi moare un celebru a stat câteva luni la rând, pe raft, că alte romane aveau prioritate. Şi când mă gândesc câte aiureli am citit între timp… Cartea asta merită citită oricând, oriunde, de oricine e alfabetizat. Pentru că este excelentă. Are inteligenţă, are umor, are realism, are personaje aproape palpabile şi, cel mai mult, are subtilitate. Toate, într-o Chintă Royală. Iar Alex P. Popescu nu-i deloc străin de combinaţia asta, el fiind fondatorul primei publicaţii româneşti dedicată jocului de poker. Un motiv serios pentru ca tipul care m-a luat de nevastă să-l vrea pe autor ca prieten. Sau ca adversar la masa de joc. Mai bine, nu!
Dar să revin la povestea cărţii. Dinu e personajul principal, iar pe lângă el se învârt: Irina – prietenă oficială şi un pic infidelă, Luca – prietenul confident şi cinic, Andrei – fratele cuminte şi sfătos, Cezar – şeful antipatic şi stupid, Simona – colega simpatică şi evazivă. Dinu – un tânăr de 25 de ani – este jurnalist declarat, scriitor nedeclarat, inteligent, uşor blazat, oarecum dezorientat în viaţa lui haotică. Nu-i chiar haotică, dar aşa i se pare lui. Nemulţumit de job, nepublicat ca scriitor, bănuitor că-l înşală iubita (aici a nimerit-o!), Dinu încearcă să-şi aşeze viaţa mai bine, dorindu-şi ca realizările lui să fie durabile şi remarcabile.
În cele 230 de pagini ale romanului şi într-o săptămână de acţiune, Dinu chiar reuşeşte să se „limpezească” – graţie astrelor sau poate unor conjuncturi favorabile mai pământene. În fiecare zi moare un celebru n-are happy-end pentru că nu există un „end”. Dinu este printre noi, unul dintre tinerii ce-şi caută drumul cel mai bun pe care să meargă către o viaţă împlinită. Nu povestesc acţiunea cărţii. Spun doar că e interesantă, captivantă, amuzantă şi reflectă realitatea noastră. Romanul are o sumedenie de fraze spumoase, replici haioase şi situaţii amuzante – marca Alex Petre Popescu.
Vorba lui (scrisă pe Facebook, încurajând cumpărarea cărţii): „La banii ăştia, într-un moment de nebunie, puteţi încerca chiar şi literatură română!” … Am încercat În fiecare zi moare un celebru şi a meritat! Chiar de la primele paragrafe din care redau un fragment:
„- Dumnezeu mă urăşte! declară Dinu, fără să-şi ridice privirea din farfuria de platistic subţire […]
– Exagerezi! E clar că nu prea te place, dar nu m-aş duce atât de departe. E cel mult o antipatie… Excelent puiul! continuă Luca […] Oricum, parcă erai agnostic ultima oară. Sau te întorci la religie în clipe grele? […]
– Bine, reformulez. În cazul în care există Dumnezeu, mă urăşte. E singura explicaţie logică. Am cea mai nenorocită meserie din lume, cartea n-o să mi se publice niciodată, Irina sigur mă înşală… Acum că ai adus vorba de religie, pot să adaug şi-un frate care şi-a pierdut minţile.”