Am citit pe un blog celebru, la Arhi adică, un articol care tare m-a intrigat. Pe scurt, faza e așa: un producător din Brașov, parte din lanțul de producție și distribuție pentru brandurile de lux și de mare succes Gucci și Dior a dat afară 78 de angajați.
“Motivul este economic, în sensul că am primit în ianuarie măsura ce prevede mărirea salariului minim pe economie. Angajații au vrut mărirea salariului, iar această mărire am încercat să o transmit și către clienții noștri. Din cauza crizei economice din prezent și a vânzărilor mai mici, foarte puțini au acceptat.” a declarat managerul firmei, Ludovico Fagioli.
Cu alte cuvinte, ”rușine Guvernului că ne obligă să creștem salariul minim, că ne cresc costurile de producție, deci și prețurile și, din păcate, clienții noștri – marile branduri nu-s de acord. Că ele au venit acilișa cu speranță și încredere că vor produce la prețuri de China, nu de UE. Păi?”
Sigur, Arhi are foarte mare dreptate când spune că orice firmă privată își poate face cum dorește calculele financiare și de rentabilitate. E un drept legal, la urma urmei. Iar o creștere obligat-forțat a salariului minim garantat, o poate determina să mai dea afară dintre angajați.
Mai mult, oricine știe și că Guvernul nu are vreo putere în a-i opri pe angajatori să disponibilizeze din personal, din motive economice. Are doar puterea să se asigure că marii investitori știu că-și vor desfășura business-ul într-o țară UE, în care corupția este condamnată puternic și în care drepturile oamenilor, ale angajaților, sunt la mare cinste. Hai, c-am râs și eu, da’ aveam nevoie de asta.
Pe de altă parte, înainte să dăm în Guvern că a crescut salariul minim la fabuloasa sumă de 1.863 de lei net, aș vrea să vorbim puțin și de moralitatea firmelor. De fapt, a brandurilor. Să începem cu Dior și Gucci, că e acum, cât de cât proaspătă.
Și aș deschide discuția cu o întrebare: Au sau nu brandurile, mai ales marile branduri, o responsabilitate privind combaterea “sclaviei moderne”?
Eu aș spune că da. Uniunea Europeană e pe aceeași lungime de undă. Unele branduri și ele. De unde știm că sunt branduri care și-au asumat public să se asigure că lucrătorii pe lanțul de aprovizionare/distribuție sunt plătiți decent? (Bine, ele folosesc sintagma “living wage”, care se traduce prin “salariu din care se poate trăi”. În România îi zicem “salariu minim decent”.) De aici: https://fashionchecker.org/
Intri pe site, dai căutare după un brand de fashion (la nivel internațional, se pare că în zona asta sunt cele mai mari abuzuri privind nerespectarea drepturilor angajaților la o salarizare care să le permită un trai minim decent) și vezi dacă brandul: oferă transparență privind diverse informații financiare și de distribuție, dacă are un angajament public privind “living wage-ul” din sfera sa de putere și influență și dacă are și un plan de acțiune (public) privind modul în care lucrează la acest aspect.
Revenind la România: salariul minim este 1.863 lei, net. Un “living wage” pentru o persoană începe de la 3.275 de lei. O “za” de pe lanțurile de distribuție ale lui Gucci și Dior nu face față creșterii salariului minim din România (care e, oricum, sub un nivel minim decent), pentru că o altă za nu acceptă creșterea prețurilor. Oameni sunt dați afară, Gucci și Dior o ard vesel pe imagine de top.
Gucci se jură că minimum 50% dintre fabricile care le livrează marfă plătesc un “living wage” lucrătorilor, dar nu există dovezi publice. Dior tace, nu zice nimic.
Sigur, am putea spune “păi și ce dacă tac sau li se rupe de cei care contribuie la businessul lor și, de ce nu, la imaginea grozavă pe care o au”. Sau, dimpotrivă, “opa, îh, cam nașpa, nu cred că vreau să le fiu client”. Sau se pot spune lucruri între cele două extreme. Să se spună, așadar.
Bine, indiferent ce s-ar spune, cei 78 de oameni care lucrau pentru Gucci și Dior au rămas fără un job, fie el plătit și mizerabil. Asta e cumplit. Iar Dior și Gucci sper că au niște mari mustrări de conștiință pentru asta. Dada, știu, iar am râs. Da’ amar, așa.
Foto: Pexels
Nu, nu au. Bunăstarea cetățenilor este strict responsabilitatea Guvernului, care are toate pârghiile necesare să calculeze și să legifereze pe această temă. Sistemul Lohn a fost inventat fix pentru a maximiza profiturile iar componenta emoțională de genul, eu Gucci plătesc un „living wage” lucrătorilor din România, care îmi cos paiete pe talpa șlapilor, este praf în ochi, aruncat pentru a liniști conștiința celor care plătesc prețurile brand-ului. Mvaaai dragă, mi-am luat ultima paporniță Gucci, 3000 euro, dar tu știi că rezonez că combaterea sclaviei moderne, ăștia își plătesc bine oamenii, carevasăzică sunt generoasă și am pus pe masă mâncare la amărâții ăia și în bunătatea mea o să mai îmi iau una, pe verde.
O să fiu puțin „avocatul diavolului” acum. Căci uite, Guvernul a făcut ceva, a calculat și implementat o creștere a salariului minim la 1.863. Și uite, fabricile nu pot susține treaba asta, că investitorii le dau cu flit și sunt obligate să dea oameni afară. În plus, investitorii se pot supăra pe noi, pe România, și ar putea să plece spre alte plaiuri. Și ce ne facem noi apoi fără investitori?
Și cum ajungem la responsabilitatea morală a lui Gucci, cu discuția asta?
Păi nu ajungem azi. Azi discutăm dacă are/ar trebui să aibă Gucci sau oricare alt mare brand o responsabilitate privind salariile oamenilor care le produc produsele. Alături de Guvern, desigur.
Gucci are responsabilitățile care vin din normele legale ale statului. Dacă nu îi convin, pleacă. Îi poți oferi, însă, alte facilități :)))
În plus, dpmdv, aștia care și-au deschis de fapt, puncte de lucru în Lohn, nu sunt investitori, sunt doar afaceriști care profită de oportunități, pentru maximizarea profitului, ceea ce nu este imoral sau antisocial, sau în fine, poate fi imoral dpdv al unora. Câtă vreme însă e legal, e inutilă discuția.
Mai departe de firmele care se folosesc de lohn, mai dau un exemplu: https://stirileprotv.ro/stiri/social/brandul-italian-de-lux-prada-a-deschis-o-fabrica-in-sibiu-la-cat-se-ridica-investitia.html
„Date asumate cu Ministerul Finanțelor indică însă o investiție totală de circa 19 milioane euro (15,66 milioane euro cheltuieli eligibile și 3,24 milioane euro cheltuieli neeligibile), pentru o investiție care va genera 331 locuri de muncă și care va avea în spate și un ajutor de stat de 7,83 milioane euro.”
Deci Statul Român a ajutat Prada să investească în România, într-o fabrică proprie. Trec peste faptul că Prada este foarte atentă la eticheta „made in Italy”, ca atare asamblarea genților se face la fabrici din Italia. În România se face prelucrarea materiei prime pentru Prada și Miu Miu. Într-adevăr, angajații au parte de o fabrică nouă, frumoasă, cu copăcei mulți, ziceau la un moment dat că fac și grădiniță pentru copiii angajaților. Îi plătesc cu salariul minim legal și le oferă și masa. Poate și ceva bonusuri. Pauze stricte, pe ceas, nu știu cum e cu norma de lucru. Angajații au niște scaune poziționate și fixate atât de departe de bancul de lucru, încât munca efectivă se face în picioare. Eu, ca Anduța, consider că o parte din taxele mele au mers către susținerea Prada să facă afaceri în România. Foarte bine și frumos, susțin investițiile străine în România, că generează locuri de muncă. Mi-aș cumpăra însă o geantă Prada? Nu. Fără să consider (momentan) brandul imoral sau anti social, simt că parcă mai am nevoie de informații.
Așa, ia să vedem noi ce responsabilități suplimentare ar avea statul, pentru angajații fabricii, ca să nu cadă măgăreața pe Prada.
Dacă nu cumva sunt incluse pe segmentul facilități oferite :)))
Ar fi medicina muncii, care se face doar angajaților la clinica x. Deci nu se verifică nicicum condițiile de lucru, care pot duce la boli profesionale dacă nu sunt luate masurile necesare. Măsuri care costă mult și care se aplică în țările de baștină ale brandului. Scoți ochii cu un pomișor și ai rezolvat problema. Știu ce zic, cumnata mea are o mână nefuncțională pentru că a lucrat la bandă într-o fabrică din asta, ceva cablaje pentru auto. În țările civilizate, controlul ăsta vizează și condițiile de lucru, solicitarea fizică și se impun masuri, inclusiv norma de lucru mai mică la salariul minim. La noi, nimic, ți se permite chiar să îi plătești ore suplimentare.
Sărbătorile legale. Iar știu ce zic, cunosc om care lucrează așa, pentru nemți iar liberele sunt acordate de sărbătorile legale ale nemților. Vă mirați? Io una m-am crucit, dar este posibil. Cum de este posibil? Nu știu, dar sunt convinsă că nu ăla trebuie urecheat.
Nu știu dacă mai este posibilă chestia asta acum, dar într-o vreme dacă lucrai la genul ăsta de fabrici și te îmbolnăveai, concediul medical justifica doar absența, să nu fii dat afară, că de plătit nu ți se plătea. Știu, sunt grozăvii care arată cât de responsabil sunt create locurile astea noi de muncă.
Dincolo de aspectul economic (la care nu mă pricep, că n-am fost patron niciodată, doar angajată la patron), e deranjantă faza cu ”Gucci și Dior o ard vesel pe imagine de top” – adică mint.
Măcar de-ar fi ceva de capul acelor produse, dar îs urâte cu spume. Fără etichetă, nu le-ar vinde nici cu 10 lei la piață. Dar snobismul costă, asta și vând aceste branduri.
Eu am un ruj de la Dior. E rujul meu preferat, l-am primit cadou, după care l-am reachiziționat când s-a terminat. Scump cu carcalaci, nu știu unde și cum e produs, dar fir-ar, mă uit la el acum și-mi vine să-l arunc. Mă rog, nu-l arunc, da’ mă rujez în scârbă, așa!
Văzusem undeva ca o poșetă (ieftină) de la Hermes e peste 25000 euro. Îți dai seama cu câtă scârbă trebuie purtată? Te cocoșezi și alta nu :))
@Anduța,
Nu m-am referit la cosmetice, poate (și ar trebui) să fie de înaltă calitate. Mă refer la obiectele alea de purtat – genți, curele, încălțări și ce-or mai avea. Care-s din plastic ordinar dar au etichetă.
Deci te rujezi în scârbă. Păi, ăștia ar trebui să-și vândă marfa însoțită și de-un antivomitiv 😁
Mona, ia să văd eu ce e și cu Hermes, la primă vedere. https://fashionchecker.org/brand-profile.html?q=48284 Câh, numa’ fățuci triste. Cu scârbă și tristețe, așa se poartă o geantă Hermes! 😛
Laura, bag mâna în foc că nici cosmeticele nu-s de cine știe ce calitatate superioară. Ăsta de-l am eu, nu e nici măcar rezistent, trebe reaplicat periodic. Antivomitiv…e. La plural. :))
Btw, ceva ruj bun și moral cunoașteți? E cazul de un nou ruj preferat. 🙂
@Anduța,
Am renunțat de ceva ani la ruj, am mâncat destul. Niciunul nu rezistă cum se laudă.
Am trecut la un regim mai soft: ceva gloss no-name și un contur de buze discret.
‘aisamibag#, cuconetul in vervă pe aici. Mai poti sa zici ceva? nu, ca te mananca cu fulgi cu tot, dupa ce te dau in scârba cu ruj Dior sau Gucci, cum i-o zice. Legat de frumusetea produselor de firma, acum ceva ani .multi, mama vede la stiri ceva prezentare de moda, parcă Versace si zice: uite, si aia are capot ca mine, ea merge pe scena si eu ma duc la muls cu el. Erau identice ca material, doar ca ea si-l luase din piata.
@Marius M,
Fugi, că o-ncurci! Mai ales că avem aici și specialistă în halate 🙂
Mariuse, sau așa: https://smoda.elpais.com/moda/actualidad/bolso-balenciaga-rayas-bolsa-tailandesa/
@Marius M,
Să îi transmiți că și gumarii sunt în trend!
#encurugol, ca a adoptat metoda Kondo si le-a aruncat pă toate!
Plase delea aveam la tara, din rafie, sunt si prim magazinele mari.
Nici chiar așa, musiu, că are mama niște pijamale de vreo 50 de ani, mi-s numa’ bune. Fix cum se găsesc acum prin magazine, doar că le cumperi la set, ca haine de stradă: pantaloni cu cracii largi și cămașă imprimată. Și mai am un halat, să știi, doar că îl port mai șic, pe post de cardigan :))
Intr-o lume ideala, da, brandurile ar trebui sa aiba o responsabilitate etica si morala. Nu doar gucci si dior, sa ne uitam la Nestle, una din cele mai toxice companii din lume. SI cati ca ei.
In lumea reala, nu, nu isi asuma niciun brand, poate doar putine exceptii pe care eu nu le cunosc. Angajatii sunt doar numere care trebuie sa produca x pt a castiga compania y, si pe care, daca se poate, sa se cheltuie cat mai putin. Tot ce conteaza e profitul la final de an. Nicio companie nu va alege sa-si scada profiturile gandindu-se la angajati si crescandu-le salariile, pentru ca etica/morala/empatia nu fac parte din calcule. Exceptie laboratoarele artizanale unde skillurile fac businessul in sine.
In cazul de care vb problema sta la producatorul roman, producator care nici pe departe nu are profiturile brandurilor pt care lucreaza, iar pe aia nu ii intereseaza ca el e obligat sa ridice salariile. Se pot muta oricand in alta tara unde mana de lucru e mai ieftina, mai ales ca fiind pe sistem Lohn, nici nu au investitie facuta local. Ceea ce nu pusca, insa, e cum va reusi producatorul ro sa mentina productia la acelasi nivel cu 78 de persoane mai putin. Iar daca nu reuseste, ii vor scadea toate graficele, ceea ce il duce la scadere profit oricum, deci e ciudat.
Din ce-am înțeles „pe surse”, fabrica aia de la Brașov deja e în procedură de faliment. Le-am scris, i-am sunat, nu dau de cineva, că aveam niște întrebări. Mno, pauză. Argumentul dat la ziar mie mi se pare așa, ca să alimenteze un pic tabăra lu’ „vaaai, da’ cât să și crească guvernul salariul minim, huoo, poftim, l-a crescut și uite ce se-ntâmplă.” Fără să vreau să mă iau prea tare de fabrica respectivă, mi se pare foarte ridicol că nea’ Ludovico, patronul, zice cumva de nașpa doar de guvern, da’ nu și de brandurile pentru care lucrează.
A nu se înțelege că mi-e simpatic guvernul nostru sau ceva, dimpotrivă. Mi-e super antipatic. Da’ tot antipatice mi-s și brandurile care-și bat joc de oamenii care contribuie la business-ul lor.
„Marile branduri au sau nu și o responsabilitate socială?”
Nu.
Nu, nu au. Doar ca se vaita ca fac si dreg si vai, ca nu sunt bani. Am pe langa mine un director cred si nevasta-sa , la o sucursala a unei firme, straine, care tot asa , da minim pe economie si se lauda cu binefaceri si sponsorizari. Ghici ce, asa de rau stau cu banii ca si el si nevasta-sa au cate o masina,si nu Logan, de la firma respectiva. Vorba aluia la iumor: Suntem o familie si trebuie sa intelegem dar cand tu mergi in vacanta pe Coasta de Azur si eu n-am bani de Mamaia, nu mai suntem aceeasi familie?
Cam toți patronii de firme încearcă să facă același lucru să își maximizeze profiturile. Dau salarii mici… apoi se plâng că le pleacă angajații, sau că ei caută angajați dar nu găsesc!
La fel ca si Paco, eu zic că le doare undeva pe marile branduri de salariul din România.
Cred c-am pus întrebarea greșit. Adică, evident că le doare undeva de chestii. Daaar, ar trebui sau nu să le doară?