1863 lei, net. Atât este acum salariul minim în România. Și 3275 de lei – ultima valoare actualizată a coșului minim de consum lunar pentru un trai decent.
Anual, în luna octombrie, se actualizează valoarea coșului minim de consum lunar pentru un trai decent pentru populația României. Această valoare ne arată cam de câți bani ar avea nevoie un individ pentru a trăi demn în frumoasa noastră țară, cu oameni frumoși, vorba partenerului de conversație al lui ION.
Se vorbește destul de mult despre acest coș în ultimii ani, în special în perioadele când se negociază salariul minim. Mă rog, vorbesc unele sindicate, unele ONG-uri, unii jurnaliști, oameni de pe ici și de pe colo, ba chiar și unii angajatori. Guvernanții îl ignoră cu desăvârșire. La fel cum ignoră și o lege românească, din 2020, în care scrie negru pe alb: “Coșul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și a politicii salariale”.
Nu o să intru în detalii legat de cum este calculat coșul, dar las aici raportul care poate lămuri o parte dintre întrebările pe care cineva le-ar putea avea privind metodologia și nu numai.
Menționez că structura coșului minim de consum pentru un trai decent cuprinde cheltuieli cu alimentația, îmbrăcămintea și încălțămintea, locuința (chirie sau rată, dotarea locuinței, facturile la gaz, electricitate, întreținere), produse de uz casnic și igienă personală, servicii (precum telefonie sau transport), educație și cultură, îngrijirea sănătății, recreere și vacanță, fond de economii.
Am întâlnit voci care contestă unele elemente incluse în minimul decenței privind traiul. “Ei, na, apăi dacă n-ai bani de rată sau chirie, poți să stai cu părinții sau la rude, mai ales când ești la început de drum în câmpul muncii” sau “vacanță? Pfff, dar asta e un lux, nu chestiune de minim trai decent. Las’ că se trăiește foarte bine și fără” sau “Ce cheltuieli pentru sănătate? Păi în România asistența medicală este gratuită pentru angajați”. Și tot felul de din astea.
Am auzit și voci care contestă necesitatea sau importanța garantării unui salariu minim de către stat: “apăi cine (crede că) nu câștigă destul să se reprofileze, să muncească mai mult, să-și mai ia un job” sau “piața muncii trebuie să fie liberă, să se întâlnească cererea cu oferta și să negocieze”.
Am auzit și voci care spun că nu este rolul salariului minim să asigure un trai minim decent. Dacă întrebi pe cineva în România “ce este salariul minim?”, este foarte posibil ca răspunsul primit să fie: “suma cea mai mică pe care un angajator o poate oferi unui salariat, conform legii”. Ceea ce este adevărat.
Eu sunt printre cei care consideră că dacă muncești 8 ore pe zi, plata primită ar trebui să-ți permită să (și) trăiești, nu doar să supraviețuiești de pe o zi pe alta sau chiar să te confrunți cu sărăcia în muncă. Consider că un angajator minim decent nu și-ar putea plăti vreun angajat cu salariul minim actual, fără să-i crape obrazul de rușine. Dacă aș vrea să-mi fac acum firmă și n-aș putea oferi salarii cel puțin egale cu valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent, aș considera că n-am ce căuta în lumea antreprenorilor.
Pe de altă parte, în luna mai 2022, 85% din contractele de muncă din România aveau o valoare inferioară valorii coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o persoană. N-am motive să cred că procentul actual este foarte diferit.
Ce înseamnă asta? Că în România se trăiește foarte indecent? Sau mai bine spuneți voi, poate sunteți mai optimiști.
Foto: Unsplash
Eu cred că în România se trăiește bine. Aș putea veni cu motive de genul combustibil tot mai scump, dar se înmulțesc cazanele pe străzi. Dacă ar fi sărăcie, s-ar înmulți bicicletele. Sau aș putea invoca treaba cu economia paralelă, subterană, banii negri și gri, faptul că astea nu intră în statistici, așa că nimeni nu are habar oficial ce învârte și cum se descurcă o parte a populației. Aș putea să întreb de ce sunt aglomerate supermarketurile sau de ce se pleacă în draci în vacanțe și citibreak-uri. Sau aș putea deveni radical să întreb: dacă se trăiește atât de prost, unde sunt protestele, grevele, de ce nu văd primării arzând și politicieni alergați și bătuți?
Dar nu zic toate astea. Ignorați ce am scris mai sus. Explicația e mai simplă. Oamenii trăiesc prost, dar au impresia că trăiesc bine. Coșul ăla zilnic și salariul ăla minim nu înseamnă nimic când mănânci și bei mizerii ieftine, te îmbraci de la second, stai cu orele pe holuri să țipe vreo asistentă la tine, ți se pare natural să ai wc-ul școlii în curte și să mai și cadă câte un copil în el, și ultimul concediu l-ai făcut in ’92 la Căciulata după ce ai lichidat CEC-urile lu’ tataia. Pentru foarte mulți toate astea sunt naturale, sunt ok, sunt trai bun, nu vor mai mult, nu știu mai mult, e o sărăcie spoită. La noi nu e sărăcie lucie, să mori de foame aruncat în stradă. La noi e sărăcia aia de genul „hai c-am păcălit-o și azi, mai vedem ce-o fi mâine”, fiindcă nu se trăiește (bine sau prost), ci doar se supraviețuiește de pe o zi pe alta cu destul succes.
Deci, in România se trăiește bine, fiindcă e un bine pe care și-l definește fiecare și diferă de la om la om, poate mai mult decât în alte societăți unde binele ăsta este încadrat între niște limite și standarde.
Eh, eu sper că ușor, ușor o să aibă și România binele ăla încadrat în niște standarde rezonabile. Ușor, că de-i prea brusc, mi-e că o să o ia amețeala! 🙂
Ani de zile a trebuit să lucrez extra și să îmi pun arici la portofel ca să pot să îmi permit mai mult decât doar nevoile de bază. Cred că pot fi considerată o snoabă că duc fetele la cabinete stomatologic&oftalmologic „scumpe” sau la lecții de înot. Dar astea sunt alegeri personale și nu mă plâng. Am ce merit dpdv financiar. Spun asta pentru că, deși consider că sunt plătită sub nivelul și capacitățile mele la job, eu sunt cea care rămâne, că nu mă leagă nimeni. Pun mereu în balanță pro/contra de ce să plec de aici, dar aleg mereu să rămân de teamă că nu mai am ce pune pe masă dacă riscul schimbării nu va fi răsplătit. E o chestie de caracter, sunt oameni curajoși și oameni speriați. Eu sunt speriată, dar muncitoare și econoamă. Mereu am căutat să muncesc în plus, totuși, nu suport ideea să pot face și avea mai mult, iar eu să lâncezesc la telenovele.
Capitolul „recreere și vacanță” nu mă atinge, mă mulțumesc cu puțin: un film ici, o carte citită într-un parc colo. Pentru mine casa mea e un lux pe care nu mi-l permit și pe care mi-l doresc. Aș putea să consider chiria chiar un bun psihologic, că traiul cu maică-mea îmi deteriorează mentalul cu fiecare respirație pe care o am aici. Dar am alte priorități decât să nu trăiesc eu în depresie, I’ll deal with that later. :)))
Ah, ce bună-i asta cu bunul psihologic!
Un cerc vicios din care nu vom ieși niciodată:
Dacă se impune un salariu minim de 3275 lei (= coș minim consum, cum ar fi logic, legal și de așteptat), firmele particulare nu vor avea bani de salarii. Ca să aibă bani de salarii, trebuie să scumpească (dubleze chiar) prețurile la produse și servicii. Care, dacă se scumpesc, nu vor mai fi cumpărate pentru că salariile nu-s acoperitoare. Și tot așa.
De ce la bugetari se pot mări mereu salariile? Pentru că le plătește Statul, iar Statul colectează la infinit taxe, impozite, amenzi și pielea de pe oameni.
Multe companii mari ar putea oferi salarii decente, dacă ar fi dispuse să-și scadă din profit. Din păcate, de bună voie și nesilite de nimeni, n-o să o facă. Doar de-asta au și „investit” în România: guvern slab, forță de muncă ieftină, liber la exploatare.
Pestele se impute de la cap, parca asa era, nu? daca taxele, impozitele si ce mai aduna Guv de pe oameni ar fi redirectionate cu scopul bunastarii populatiei, s-ar trai bine in ro. Toate sistemele ar primi suficienti bani astfel incat sa functioneze cum trebuie si sa ofere o viata decenta. Dar cand banii aia se baga in proiecte inutile de jdemilioane de euro castigate pe licitatii frauduloase, de unde sa ramana bani pt infrastructura statului? Legat de companii si salarii, culmea e ca taxele colectate de la companii sunt printre cele mai mici in europa, deci, conform logicii, companiile ar trebui sa poata asigura salarii decente anagajatilor, daca lucrul asta se intampla in alte state cu taxe mult mai mari, pentru ca preturile produselor/serviciilor sunt comparabile. Insa in ro nu se intampla, de ce? Pentru ca la noi se merge pe minimul indispensabil mereu. Cum a fost scandalul cu Ikea Timisoara. Ofera minimul legal, pentru ca pot face asta, nu pentru ca nu-si permit sa plateasca salarii decente. Ca sunt si in Ro companii care nu isi bat joc. Si cine stabileste minimul legal? Statul. De ce la stat salariile sunt peste limita minima, iar la privat nu? Cine are interes sa mentina jos salariul minim? Suna a lobby, nu? Pe partea celalata putem vb si de speculatii, vezi piata imobiliara, banci, servicii. Ca un exemplu, costa mai mult sa-ti cumperi o casa in Timisoara (nu mai zic de Cluj) decat una la periferia Parisului, a Romei sau alte capitale europene. Alt exemplu, preturile furnizorilor de curent si gaz, care sunt crescute mult peste necesarul lor de functionare si profit decent. Le cresc pentru ca pot si pt ca nu au niciun control din partea statului pe tema asta, din contra, statul face parte din ele. Iar oamenii s-au obsnuit sa traisca asa, pentru ca asa se traieste in romania de multe decenii, la supravietuire. Asta ne dau, cu atat ne descurcam, gen. Ca natie, avem in ADN supravietuirea si capul plecat. Cum ziceam, pestele se impute de la cap. Nimeni in romania, nicodata, nu a facut ceva pentru populatie. Concluzia mea personala, dupa ce am stat prin europa 10 ani apoi m-am intors pt vreo 3 in tara, de unde am plecat din nou, e ca nu, nu se traieste bine in ro. In ro lumea „se descurca” si atat. Costul vietii e comparabil cu tari din vest, salariile nu. Calitatea produselor e mult sub ce e in vest, insa preturile sunt similare. In ro traiesti bine daca iti castigi banii la vreo corporatie care plateste ca in vest sau chiar iti castigi banii in vest, si nu ai tangente cu sistemul din ro in niciun sens.
Sunt statistici care arată că România stă foarte bine la productivitatea muncii raportată la salarii, precum și la profitul pe sectoarele unde se practică salarii nesimțit de mici. Da, și eu cred că multe companii își permit să crească salariile, dar nu vor s-o facă.
Dacă fundația Cotton Eye Joe și institutul de sifonat bani publici au întrebat așa la mișto pe stradă niște români verzi, atunci da, e jale.
De ce ? iPhoane, Pic și Clopemberg, bere de abație și filme la cinemaplex.
Cum să te ajungi cu banii?
Viața e greu.
Pentru că n-avem bani, dar cei mai mulți dintre noi ne purtăm!
La tăți ni-i greu, da’ nu la tăți la fel! Și, revelație din pandemie, nu la tăți deodată.
Până să am salariul de la DAS acum un an și jumătate, am trăit dintr-un singur salariu, cel al soțului. De bunici nu se putea pune problema să aibă grijă de copii (unii cu boli, alții cu vicii…), iar bonă mi-a fost efectiv frică să angajez la cât de imprevizibil și pe alocuri agresiv a fost fii-miu. Numai eu l-am prins în buza străzii de câteva ori care îl cunosc ca-n palmă. Soțului meu i-a scăpat din mână, a ieșit din curte și a traversat strada în tălpile goale în mijlocul unei crize de furie. Iar socrii stau pe DN 1, trec tiruri cu duiumul. Am avut noroc chior în ziua aia. Terapie a făcut și până în școală și face în continuare. Am fost ajutați până în dosar de un văr cu inima mare.
Cum trăim? Simplu. Nu avem telefoane scumpe, avem câte un rând de încălțăminte pe sezon (nici nu aș avea unde să le pun într-un apartament cu două camere), mergem 5-6 zile pe vară la mare (a noastră că nu avem mașină; partea plina a paharului e că am adunat multe peripeții pe tren 😁) și dacă reușim 2-3 zile la munte iarna. La stomatolog îi duc și eu pe copii tot la o clinică bună în București, fata poartă aparat dentar, așa că la fiecare două luni facem o excursie în capitală. Or fi dentiști buni și la noi, dar după 3 ne-buni, acum 4 ani am mers pe o recomandare la clinica Dr. Leahu unde se făcea și inhalosedare și acolo am rămas.
De mâncat mâncăm destul de sănătos, nu lipsesc fructele din casă, nu cumpărăm sucuri carbogazoase și nici mari consumatori de alcool nu suntem. 😁 Mai ieșim o dată pe lună la o pizza în oraș, iar fără copii, ieșim cu rândul, fiecare cu câte un prieten/prietenă de câteva ori pe an.
Surorile mele locuiesc în Anglia, mama în Italia. Mie mi-e teamă să o iau de la zero în altă țară. Plus că tata e aici și are nevoie de mine. Poate când vor fi copiii mari. Mi-ar plăcea în sudul Franței. Ca în banc, nu am mai fost, dar mi-am mai dorit. 🙂
Apropo de dentisti pentru copii. Prima oara cand am dus floarea a’ mare la dentista mea (in cartier) cu primii dintisori de lapte balanganiti, a pus-o pe scaun, i-a distras atentia si s-a infipt in gura ei si i-a rupt dintisorii din gura. Eficienta 100%, rapiditate 100%, sechele 100%. Am cautat un cabinet pentru copii, am gasit o doctorita ireprosabila, rabdatoare si atenta. Nu pune programari gramada, nu se urla la ea in cabinet, e mereu curat si lucrurile nu se fac niciodata in fuga sau cu nervi. Din ce imi zic prietenele mele cu copii, are tarife mai mari, dar eu vad eficienta si confortul copiilor, nu lipsa banilor din cont.
La fel în ceea ce priveşte cabinetele stomatologice. La cea mare am avut o dr. foarte repezită. La cea mică exclus să merg la ea. Am căutat la fel, cabinete cu inhalosedare. Unul părea că are, dar avea doar scris pe site, vorbe, nu şi fapte. La telefon mi-au zis că au copiat info de pe site-ul original, dar aici în localitate nu aveau cu adevărat opțiunea. Dar că au un medic extrem de atent cu copiii, să vin să încerc. M-am dus în final, puțin neîncrezătoare, şi aşa a fost. Foarte atent, dacă a reuşit să păcălească şi plombeze un dinte unui copil cu TSA. Ulterior nu l-am mai găsit la acel cabinet, dar am dat peste o dr. foarte bună şi ea, răbdătoare şi cu voce caldă. Are într-adevăr preţuri mari, dar copilul o acceptă şi vrea să meargă. Şi deja are 3 lucrări la ea, inclusiv o obturaţie de canal. Cu anestezie locală în gingie. Ceea ce e uimitor, nu mă aşteptam să o pot duce la dentist fără inhalatoare. Dar, dacă începutul e cum trebuie, totul decurge lin după.
Şi, la fel ca Blanche, am stat pe un salariu mult timp. Şi aceleaşi probleme menţionate de ea au fost şi sunt şi la noi.
Trebuia să fie aici al doilea comentariu al meu… L-am pus unde nu trebuie.
Solandi, fii-miu nu stă nici cu inhalosedare (pentru cei care nu știu, nu e adormit pacientul, ci amorțit puțin 😁), mi s-a spus că trebuie să i se facă anestezie generală ca să i se lucreze măselele afectate. Mi-a fost teamă (de la cazul din Pitești), așa că la el aștept să mai crească. Din fericire, e vorba de cele de lapte, cele permanente arată bine. A stat însă la detartraj de două ori până acum. 🙂
Primul set de măsele permanente apare la 6-7 ani, în spatele molarilor de lapte. Sunt patru la număr, a treia măsea de la canin sus-jos, stânga-dreapta. Am luminat multe mămici din parc care credeau că se vor schimba la un moment dat și le-au lăsat netratate.
Blanche, mie mi-ar plăcea prin sudul Greciei. O căsuță mică, pe malul mării și să trăiesc cu pește și fructe de mare. Pescăriță m-aș face! La pensie, la pensie…:))
Vera, legat de ce spuneai și mai sus, că te-ar putea crede lumea o snoabă, mie mi-a zis o verișoară că ea în ruptul capului nu ar merge în alt oraș la dentist. Îi e ușor să spună asta din moment ce locuiește chiar în București. Fii-mea avea patru ani când i-am tratat prima măsea. O doctoriță stomatolog m-a întrebat de ce vreau să o chinui, că oricum se schimbă. Da, între 9 și 12 ani. Alta a tratat-o, i-a picat plomba, am fost în altă parte, nu i-a mai picat, dar i s-a umflat obrazul cu tot cu ochi de am ajuns la Urgențe. Acolo i-a drenat abcesul pe viu, de nu mai voia fii-mea pe urmă să se apropie de niciun cabinet. Așa am ajuns la Asma Battah care e minunată și i-a câștigat încrederea. A avut inclusiv extracții de canini care se mișcau, cu anestezie în gingie și a colaborat. Acum are 9 ani și jumătate și poartă aparat mobil (posibil și cu bracheți mai târziu că deh, moștenire genetică).
So, când e vorba de doctori/dentiști pentru copii, faptul că bat un drum mai lung sau că dau mai mulți bani sunt neplăcerile cele mai mici!
Un spartan își crește băiatul la modul spartan.
Știți bancul cu Bulă,, tata, uite cum merg cu bicicleta fără să țin mâinile pe ghidon?,,
E nevoie de o bicicletă nepotrivită vârstei și de o bordură.
Și nu mai e nevoie de medici dentiști.
( La mine nu a fost banc, și-a spart puiul de spartan pe la șase ani toată mecla).
,,Tata, uite cum merg cu bicicleta cu mâinile pe ghidon, dar fără doi dinți,,.
Paco, e bine totuși că s-a întâmplat la șase ani și nu la opt când ar fi avut dinții permanenți! 😬 Eu mereu le spun când aleargă prin parc sau sunt pe biciclete să proptească mâinile în caz de cădere. Mai bine o mână în ghips decât un implant dentar! 🙈
@Paco eu le cocoloșesc, recunosc. De aia mă și costă o mulțime de bani lecțiile de înot, în loc să le arunc într-un ochi de apă să învețe în stilul „clasic” și să terminăm bâlciul. Dar nah, fetițe cu fundițe… deși fii-mea aia mare are deja o victimă în panoplie: a ucis ieri cu sânge rece și iuțeală de picior un gândăcel. Ceea ce consider un progres de la „waaaaa, mamiiiii, vino repede, un gândaaaaaaaaaaaac”. Încet dar sigur, le voi transforma în arme letale de oraș. 😅
@Blanche coincidență, și a mea are aparat mobil pe arcada de sus. Posibil să urmeze și pe cea de jos. Și apoi aparat fix. Și o frenectomie la pitică, ca să nu arate ca amărâta aia de Vanessa Paradis pe care n-au dus-o ai ei la dințar. 😄
Vreau doar să aveți milă și înțelegere și pentru un biet tată. M-a sunat Junior acu’ două săptămâni din Belgrad cu apel video de pe stadionul jumătate în flăcări, ( juca Steaua Roșie cu Partizan) ,, Ce face tata meu, spaima Spanieeeei?,, ( A mai bălmăjit ceva, nu am înțeles).
,, Auzi……Tu ai tras ceva la bord?,,
,, Niște beri, dar nu e stres tata, sunt în parametrii, nu am adversar,,.
Nici mie ca tată nu mi-e ușor.
( A făcut și înot și a avut și mâna ruptă . De două ori. Aceași mână ).
👍 Vera, cineva care a înțeles că dezvoltarea psihologică, îngrijirea stomatologică și lumina ochilor sunt categoric mai importante pentru copii decât o bluză cu sclipici la un all inclusive de fițe-n țările bifate de toți părinții cu check-in și share🤪
Adevarul e cam la mijloc. Pe de o parte statul e impotent si fwte banii, pe de alta parte multi isi permit chestii pe care in mod normal la castigurile lor n-ar prea trebui sa se infiga. Sa-ti iei Iphone 6 sau cat o fi cu 6000 lei dar sa te plangi inainte de salariu ca nu-ti ajung banii de paine e cam de porc. Sau sa pleci in Grecia in excursie si apoi sa te plangi ca ai de platit rate un an si n-ai de unde… Adica ar cam trebui un echilibru in toate, chestia aia cu sa te intinzi cat te tine plapuma e actuala rau. Ca sunt salariile mici e adevarat, dar cand ai veniturile mici si tu ai cheltuieli aiurea, nu prea e in regula. N-o sa vina statul niciodata sa spuna, lasa, iti achit eu din rata , totdeauna o sa spuna ca ti-ai permis , plateste.
Înțeleg ce zici, am mai întâlnit și eu situații precum cele de care povestești și la care-ți vine să întrebi „da’ de ce ai face asta?”. Țin minte că am fost foarte contrariată când o familie cu 2 copii și-a cumpărat apartament cu 2 camere (60 000 de eur) plus un loc de parcare (18 000 de euro). Un apartament cu 3 camere ar fi fost 90 000. Aveau o mașină BMW care părea destul de nou și o motocicletă aceeași marcă. Oamenii nu se plângeau sau ceva, dar tot m-am întrebat de ce ai prioritiza partea cu parcarea și mijloacele de transport costisitoare și nu partea cu spațiul de locuit? Probabil că ține de felul în care fiecare își construiește limitele și standardele de care zice Ionuț mai sus.
Marius, fără să exagerez, dar o vacanță Grecia / Bulgaria s-ar putea să te ducă mai puțin decât o vacanță la mare în România.
@Anduța păi alea 15-20 de minute pierdute zilnic să găsești un loc de parcare la liber plus siguranța oferită în trafic de o mașină premium și momentele de free spirit sau aventură ca și motociclist nu au preț în bani. Cei 2 copii, poate datorită acestor alegeri ciudate pentru tine, beneficiază de siguranță, încredere și timp puțin mai mult petrecut cu părinții lor. Unele chestiuni nu se cuantifică în monetizarea aparentă a posesiunilor materiale.
La tăți ni greu, da’ diferit și din fericire nu gândim toți la fel. Nu contează câți bani ai, important e ce faci cu ei.
Atât am avut de adăugat la acest subiect serios de discuție.
Am venit acasă de Crăciun și m-am speriat de prețurile care erau în România. Și la restaurante m-am cam speriat. Acum ori nu am mai ieșit eu de mult în oraș și nu mai sunt la curent cu prețurile din România ori ăștia nu sunt sănătoși la cap. Și oamenii erau pe modul chileanu – I don’t give a shit! Nimănui nu părea că îi pasă… că pentru o persoană, o mâncare, un desert și două beri hop sarmaua, a sărit suta din buzunar. Mai pune și niste bacșiș… 110.
Ideea este că întotdeauna au existat și vor existe categoriile sociale și fiecare va avea traiul pe care și-l va permite!
Ma’frend, la români corect este „fiecare va avea traiul pe care și-l va arăta, nu neapărat permite” 🥴
@Habare, vezi tu, aici eu cred că greșești deoarece pui etichete. Mulți țin la imagine și pun mare preț pe ea, este adevărat, dar asta nu este universal valabil. Aș pune mai mult preț pe individ decât pe grup!
Pe mine, spre exemplu stă la fel de bine și un tricoul polo și unul de la Pepco să spunem. Este ceva mai ieftin ca Pepco? Nu am nici o jenă să port un no name atât cât eu sunt ok cum arată pe mine.
Singurul lucru pe care eu pun preț sunt adidașii. Nu cheltui sume de bani mari pentru achiziționarea lor, dar de obicei în garderoba mea ei sunt cei mai scumpi.
Asta se întâmplă deoarece am fost antrenați să punem mult mai mult preț pe imagine și mult mai puțin pe valoare adăugată.
@Anduta, semnat petiția. Primesc emailuri de ani de zile de la echipa Declic! Probabil ca la un moment dat am făcut o donație ceva! Sincer nu îmi mai aduc aminte!
Eu va urez succes în acest demers, dar sa știi ca este ff greu sa convingeți autoritățile sa ridice salariul mimin pe economie.
Acum este 3000 de lei brut. Insuficient.
Ce mi-a rămas în minte, printre altele, după vizita în Grecia, ca salariul minim era în jur de 800 de euro, vorbim de anul 2001.
Din punctul meu de vedere în acest moment în România exista 3 categorii de angajatori, daca pot sa spun asa. Marile corporații, statul și și companiile mici și mijlocii. Marile corporații și statul au salarii trecute pe statul de plata ok. Adică declarate pe bune. Problema vine de companiile mici și mijlocii, une salariul trecut ca minim pe economie și restul în mana, sau se lucrează la negru. Asa cum spunea și @Ionut,banii negri, gri, economia subterana etc. Și mti se gândesc ca o duc bine, își permit o masina, etc. Dar după ce drec de 50 de ani se mai gândesc ce ii așteaptă după 60? Sau 70?
Zoe, de ridicat salariul minim îl ridică. Cu 1-2-3 sute de lei, cu câteva procente, anual. Ce vor să evite cu orice preț este corelarea salariului cu coșul cela pentru un trai minim decent. Caută tot felul de formule de calcul, predictibile, astfel încât creșterea să fie cât mai mică. De exemplu, se gândesc să facă salariul minim jumătate din salariul mediu. (Asta ar însemna, acum, o creștere de la 1863 net la 2000). Nu le surâde deloc ideea de a face un plan pentru a duce salariul minim la nivelul coșului.