Vă mai amintiți perioada copilăriei? Bineînțeles că da, că doar ați adus vorba de asta prin comentariile voastre de la articolele precedente legate de copilărie. Cu siguranță vă mai aduceți aminte ce vise aveați, cine sau ce doreați să fiți, să deveniți, cum presupuneați că va evolua viața voastră…
Ombladon – cel care alături de Cheloo formează trupa Paraziții are niște versuri faine:
„Dacă pozele-ar vorbi, amintirile ar fi vii,
Am ști, iar, ce gândeam, când eram copii”
Despre lista de dorințe… nici nu mai vorbesc, pfff era plină ca desaga lui moș Crăciun, pe vremea când eram copil și presupun că și pentru voi era la fel, așa-i?
Voiam și d’aia și d’ailaltă… și pot spune că mereu mi-a plăcut să am multe chestii și să fac multe chestii și multe dintre ele le-am realizat odată cu trecerea timpului.
Eu, ca orice copil, legat de meserii, mi-am dorit să fiu rând pe rând: polițist, pompier, medic, Cickie Chan, Van Damme, cântăreț de muzică populară (n.r. voce ioc), dj de radio, popă… pensionar. Îmi aduc aminte că, uneori chiar mi-am dorit să nu muncesc și totuși să-mi vină banii la final de lună, ca si cum aș fi muncit. Vise taică… vise de copil!
Ca fapt divers, eu cu școala, nu am părăsit niciodată cartierul unde am crescut. Școala generală, liceul și facultatea pe care am urmat-o se aflau la mine în cartier. Bariera București pentru cunoscători!
Când eram aproape de terminarea facultății, mă gândeam că îmi voi lua un job, undeva în Ploiești și nu o să părăsesc niciodată acest oraș, o să ies la pensie de la același job.
Am visat că o să ajung fotbalist și o accidentare mi-a pus capac acestui vis. Am visat că voi ajunge arbitru, dar din păcate mi-am dat seama că nu am avut numele sau pilele necesare pentru a reuși în acest domeniu.
Mereu am spus că aș lăsa absolut tot dacă mi s-ar oferi șansa să lucrez într-un club de fotbal, în presa sportivă sau dacă aș fi comentator sportiv.
Am cochetat la un moment dat cu fenomenul, ca ziarist independent, dar lipsa de timp și-a spus cuvântul… pentru că din asta nu am câștigat niciodată nimic (n.r. Am primit oferte de publicitate, dar am zis că nu o să mă asociez niciodată cu politicul) și am abandonat pentru moment acest fenomen.
Până acum nimic din toate astea nu s-au întâmplat… toate visele mele din copilărie s-au dus pe apa sâmbetei! Singura meserie la care mai sper… este cea de pensionar 😁
M-am gândit eu vreodată că voi avea un serviciu în care voi face ceea ce am făcut până acum? Nu! Nicidecum!
M-am gândit vreodată că voi ajunge prin locuri prin care alții dau bani grei ca să le viziteze și eu voi ajunge doar cu maxim 10-20 euro? Niciodată!
Dacă pe partea profesiei, speranțele mele nu prea s-au împlinit, pot spune că pe partea de dorințe s-au împlinit destul de multe. Și totuși, legat de muncă, eu încă mai sper să stau degeaba și să fiu plătit 😁
Vă pasez pisica și vă întreb dacă vouă vi s-au împlinit visele copilăriei, profesional și/sau personal?
Iar acum, care este cea mai mare dorință, și ce vă împiedică în a atinge realizarea ei?
Foto: BaGheRa
Inaltimea. Asta m-a impiedicat sa imi urmez visul. Ca daca ai un metru si-un scuipat nu te primeste nimeni in armata.Inca ma visez pilot in aviatia militara. Acum, dupa n-spe decenii, as fi avut sansa in aviatia civila. Dar era umpiculet cam tarzior.
Las’ ca acum sunt mai aproape de meseria de pensionar, tocmai ma duceam in oras sa imi caut slapi office.Si un treling abibas.
Îmi place să zbor, am avut ocazia să zbor atât cu avioane de mici dimensiuni cât și cu cele mai mari avioane care există momentan. În plus am avut ocazia să zbor și cu elicopterul și pot spune că este senzație… adrenalină la maximum… Așa că înțeleg perfect ceea ce spui 😁.
În afară de faza aia incipientă, de pe la 5-7 ani, când am vrut să fiu artistă (era fascinant tot ce vedeam la tv – toți erau artiști, deci…) – mi-am dorit toată copilaria și adolescența să devin profesoară. Nu conta materia, am cochetat de-a lungul anilor cu biologia, limba română, matematica – dar clar, profesoară. Părinții, mai pragmatici, mi-au sugerat ingineria, că deh, repartiție în orașe. Și le-am urmat sfatul.
Dacă nu-i ascultam atunci, acum eram în grevă 😇
Profesor nu mi-am dorit niciodată să fiu deși am modulul acela psiho-pedagogic care îmi dă oportunitatea de a profesa. Cred că dacă aș fi luat-o pe acest drum aș fi bătut vreun elev la ce obraznicii fac o parte din elevii din ziua de azi.
Laura, cred că ți s-ar fi potrivit de minune să fii profesoară! Ai umor, finețe și pari și genul care se impune cu ușurință și inspiră respect. Eu am avut mereu trac să vorbesc în fața mai multor persoane.
@Blanche,
Mulțumesc, dar intuiția îmi suflă în căști că n-aș fi fost prea agreată în cancelarie 🙂
Cât despre vorbit în public n-am niciun trac, problema e că nu se găsesc mai multe persoane care să asculte ce spun. Abia mă aude bărbată-miu, când vrea el.
@Laura, sunt curios pe ce materie te-ai fi axat? Te-aș vedea o profesoară de sport așa – să scoți untul din copii. 🙈
@BaGheRa,
Română sau matematică, astea mi-au plăcut mult.
Marinar, sa vad lumea. Toata copilaria am citit tot ce mi-a picat in mana despre mare, corabii, pirati. Mi-ar mai fi placut arheologia, paleontologia, antropologia, astronomia. Sunt subiectele pe care le urmaresc cu cel mai mare interes pe canalele dedicate emisiunilor stiintifice.
Am facut in schimb politehnica :)))
@Cătălin, nu cred că este ceva fiabil marinăria… să fii plecat nush câte luni pe ani de acasă – este ceva foarte ciudat. Bine nu este cu nimic diferit față de ceea ce fac eu acum – dar parcă mă trage ața către casă. Cunosc personal caz care a renunțat la politehnică pentru scoala de marină. După ce termini academia trebuie să faci un fel de ucenicie timp de un an și mi-a zis că perioada aia a fost cea mai nasoală din viața lui de până acum.
Cosmonaut. La începutul anilor `70 încă se mai zbura spre Lună cu echipaje umane. Era la modă, toți vorbeau de asta. Apăreau și cărticele de colorat pentru copii ca mine. Apoi mi-a trecut dar eram mândru că-s dintr-un loc cu singurul român ajuns în spațiu. În școala generală… nu prea țin minte ce doream să devin. În clasa a X-a am vrut să dau la facultatea de ”heavy metal” ( 😛 exact cum se numea facultatea nu mai știu; era cu turnătorie, cu forjă, cu alea -alea); îmi plăcuse diagrama fier-carbon (nu vă bateți capul, e o chestie destul de încâlcită și cu tot felul de termeni de genul bentonită, cementită, bla-bla-bla). Într-a XI-a m-am sucit și am vrut să fiu inginer silvic (la Brașov era singura facutate de gen din țară). Dar am luat 1,80 la olimpiada de genetică (1 era din oficiu dacă mai țineți minte) și asta o fost un semn pentru mine 🙂 🙂 🙂 În vara lui `88 am dat la A.R. (autovehicule rutiere) – că era mare șmecherie (nici acum nu e rău!) să fii inginer prin vreun service auto, sau prin uzinele încă existente în oraș. Am picat. La analiză matematică am avut drept subiecte niște chestii date în primăvară la olimpiada de matematică de la Paris. Să nu exagerăm totuși, nu? 😛 Am plecat militar în termen, un an am lălăit-o și-n `91 am intrat le electrotehnică. Dar de profesat cu adevărat în domeniul ăsta n-am profesat niciodată. Am lucrat în domeniu conex, în telecomunicații. Gata, că v-am ucis cu cantitatea! Sănătate și fericire tuturor.
@Victor,
Toate bune și frumoase, dar la genetică ești praf. Așa ceva… nu știu cum de-ai supraviețuit 🙂
Io de la Silvicultură am picat cu brio, dar am fost as la genetică, pot să țin o dizertație și acum pe subiectul încrucișarea mazărei verzi cu cea galbenă :)))
@Victor, mi-ai adus aminte de Știința materialelor materia unde am auzit de această diagramă. Nu mai țin eu minte multe despre ea, dar îmi aduc aminte de materie 🙈
@Mona și ce iese din combinația asta – fasole albastră?
@BaGheRa,
Nuuuu, vai, așa ceva! Iese mazăre congelată!
@Mona, deci cu noua specie de fasole practic nu mai ai nevoie de congelator… economie la electricitate…
,, Vă pasez pisica și vă întreb…” – aş putea să răspund fără ,,pasat pisica”? Nu de alta, dar cei 5 pisoi găsiţi au împlinit 2 luni de viaţă, s-au instalat în toată casa şi fac numai trăsnăi. Încă o pisică în plus sună cam înspăimântător. 😁
Când eram mică, nu mai reţin ce sau dacă voiam să devin ceva anume. Pe vremea aceea era la modă placa cu doctoriţă sau învățătoare.
Ştiu însă că, mai târziu, prin adolescenţă, voiam să devin detectiv, iar Agatha Christie, Rodica Ojog-Braşoveanu şi Sir Arthur Conan Doyle au avut cu siguranţă o mare contribuţie în încolţirea acestei dorinţe. Apoi m-am îndreptat către sfera SF şi în final am ajuns la Automatică. Nu că automatica ar fi Sf, deşi are ceva legătură, ci doar pentru că îmi plăceau matematica, calculatoarele şi roboţii din poveşti. Şi nici nu îmi imaginam eu, pe vremea aceea, cât repede vor deveni realitate. Și că voi prinde și eu atât de multe ,,SF-uri”, lucru care mă încântă.
@Solandi, unde ai terminat facultatea asta? Politehnică? Presupun că lucrezi și în domeniul acesta nu?
Cât despre pisici știi vorba aia romanească – unde mănâncă 5 guri, va fi loc și de a VI-a 😁
Am cochetat cu arheologia, mi-a placut si imi place istoria, dar parintii au zis ca asta nu este o meserie pentru fete, sa stau plecata mereu, pe campuri, prin namoale etc. eram in clasa a 8-a cand ma gandeam la aerheologie.
Apoi am vrut sa devin avocat, dar cand am vazut ce mizerie de materii trebuie sa memorez pentru admitere am zis pas. Asa ca am ales ASE-ul, si nu imi pare rau:))). Eu si contabilitatea, dragoste la prima vedere!
@Zoe, am avut și eu o tentativă de a termina ASE-ul din București, am dat la facultatea de Cibernetică, doar că am intrat pe un loc la „cu taxă” și părinții mei nu aveau potența financiară pentru a-mi susține acest moft. În anul acela odată cu mine a susținut examenul și Claudia Pavel – Cream. Cine știe ce se întâmpla cu mine dacă intram pe un loc la fără taxă.
Nu, evident că nu s-a împlinit nimic din ce mi-am dorit în copilărie. Ar fi fost și culmea! 🤣 Dimpotrivă, pe măsură ce a trecut timpul m-am îndepărtat și mai mult de aproape tot ce mi-am dorit.
Cât despre care ar fi cea mai mare dorință acum și ce mă împiedică să o îndeplinesc…. Aș putea face o listă destul de lungă, dar pesimismul meu și convingerea că, dacă nu-ți dorești nimic și nu te aștepți la nimic, n-ai cum să fii dezamăgit, mă împiedică să mă gândesc la așa ceva. Iau fiecare zi în parte, și tot aștept să se întâmple ceva, vorba cântecului celor de la OCS.
Mă bucură, în schimb, că ăștia mici nu se mai aruncă așa cum ne aruncam noi când eram întrebați „ce vrei să te faci când vei fi mare?”, dau răspunsuri evazive, generale, care ar putea părea superficiale la prima vedere, dar care sunt mai inteligente și mai mature decât credem noi.
@Ionuț, pot spune din proprie experiență că atunci când am acceptat jobul acesta – habar nu aveam ce voi face. Am venit cu ochii închiși… și după trei luni cei de aici au adus în discuție contractul permanent. Țin să spun că și acum câteva zile m-au întrebat dacă m-am mai gândit.
Ceea ce vreau să spun este că faptul că, uneori zona de confort în care ne aflăm și că ne este frică de necunoscut dublat și de faptul că nu ne vedem în stare să reușim uneori, ne dă înapoi de la foarte multe lucruri pe care ni le dorim. Și în acest fel nu ne atingem potențialul de care dispunem.
Nu sunt în măsură să dau sfaturi, vorbesc strict din punctul meu de vedere aici – și pentru mine a fost mai mult o provocare. Mulți mi-au spus că nu ar avea curajul pe care l-am avut eu. Eu nu aveam nimic de pierdut și sunt conștient că în cazul altora datele problemei nu sunt aceleași cu ale mele, dar totuși eu zic că merită încercat!
Primul gând serios privind ce aș vrea să fac l-am avut prin liceu. Mi-am dorit să devin actriță, îmi făcusem și repertoriu, recitam în fața colegilor cățărată pe bancă. O singură reținere aveam, să nu trebuiască să cânt, că din cor m-au dat afară fără nici o jenă :)))
Poate nu fac ce mi-am dorit în fragedă pruncie sau în tinerețe, dar fac cu simț de răspundere, cu implicare și satisfacția vine și din asta și din faptul că știu că ceilalți se pot baza pe mine. La teatru nu am renunțat niciodată, husbandu’ poate să confirme, dar părul lui alb este o mărturie suficientă, zic io :))) Deci chiar sunt ok cu mine, îmi doresc sănătate și nepoți! A, și să îmi permit să călătoresc la pensie!
@Mona, cand o sa ai nepoti sa mergeti la teatul de papusi, teatru pentru copiii, cine stie….:)))!
@Mona, cu riscul de a mi-o lua în freză, pot afirma că femeile sunt actrițe înnăscute. Pot provoca uneori niște scenete și scenarii din nimic 😂
@BaGheRa, iti place sa zbori, sau sa plilotezi avioane/elicoptere?
@Zoe, deocamdată îmi place doar să zbor în calitate de pasager. Nu am luat în calcul varianta în care să le și conduc… până acum 🙈
@BaGheRa, deveneai solist de muzica usoara/populara sau iti faceai o formatie de muzica pop/rock?:))
@Zoe, când eram mic îmi placea foarte mult Benone Sinulescu. Pe vremea lui Ceaușescu când mă duceam la mare cântam de mama focului – Hai căluțul meu, zboară ca un zmeu…. la Mândruta mea. Când m-am făcut mai mare am înțeles că nu am voce deloc și că pot ajunge la mândruțe și fără cal 😁.
PS. Se poate vedea din poză ce bomboană de băiat eram când eram mic 🙈
@Paco, @singlemom, @Habare sunteți bine?
Îi ținem isonu’ lu’ Anduța, Marius M și Verei 🤭 uăi discriminatoriule 😛
… bine … poate, buni sigur 😁😉
Io doream să mă fac silvicultor. M-am făcut calculatorist și liber profesionist 🤪 Aia E! Viața nu e despre ce dorești sau studiezi, ci despre ce se întâmplă! Life goes ON (Sash!)
Frățior nu fac discriminare, @Anduța a anunțat că pleacă afară, @Marius este selectiv și @Vera comentează de obicei mai târziu.
Mai este si @Ana care deocamdată este mai timidă…
În fine mă bucur că ești bine 🙋🏻♂️
Dar ce bucle aveați, domnu’ peste tot prin lume plimbător! 🥰 Trebuie neapărat să vă găsiți o demoazelă cu care să vă încrucișați genele cele bune! Că tot s-a pomenit de genetică. 🤭
Când aveam în jur de 10 ani voiam să mă fac doctoriță. Dar mă lua cu leșin când vedeam sânge, așa că acest vis s-a evaporat repede. Mult timp pe urmă mi-am dorit să fiu ghid turistic, am dat la facultate în Cluj la Geografie-Franceză. Am renunțat după doi ani (intrată a 11-a din 100 și ceva). Am foste colege de facultate care au cutreierat toată lumea. Eu n-am putut să trec peste geomorfologie. Mi-am dat seama că sunt mult mai atrasă de partea de litere decât de geografie. Eram fascinată de profesorul meu de literatură universală, Corin Braga. În anul doi era singurul curs pe care îl mai frecventam.
Am terminat o altă facultate mai târziu, am lucrat în cu totul alte domenii. Tot trag de mine să fac modulul psiho-pedagogic pentru că în prezent, spre deosebire de acum 20 de ani, m-aș vedea profesoară. De langue française, évidemment!
@Blanche, am un prieten care a terminat facultatea asta de geografie și mereu mă întrebam, dar niciodată nu l-am întrebat direct pe el, ce mama naibii poți face după ce termini facultatea asta. Nu m-am gândit în viața mea că poți să fii ghid turistic. Citind textul tău – sincer îți spun că m-aș vedea făcând asta. Să te plimbi și să fii plătit pentru asta – minunat.
Madame la professeure on dira que ma fait plaisir! 🤗
Voi reveni cu un alt răspuns pentru prima parte!
@Blanche, maică-mea îmi spunea că atunci când eram mic toată lumea mă scuipa de deochi, că eram frumușel foc și ea se simțea tare mândră de asta. Unii păstrează aceea frumusețe de-a lungul anilor, iar alții… să spunem că nu 😂. Oricum ar fi eu pentru mama mea voi fi tot timpul frumușel foc și asta contează foarte mult.
O demoazelă în primul rând trebuie să treacă peste faptul că nu mai sunt la fel de frumos ca în tinerețe, că sunt gras, că sunt chelios, că sunt știrb… și mai trebuie să accepte stilul meu de viață ceea ce este foarte greu, dar nu imposibil.
Totuși trag speranțe că voi obține în viitor un contract în care voi sta degeaba, măcar jumătate de normă, și voi fi plătit. Ceea ce face să crească șansele pentru o potențială demoazelă.
@BaGheRa, la ce bucle aveai, rocker trebuia sa fii😜! Ce lipici la gagici ai fi avut!!
Și mie îmi place Benone Sinulescu!
@Zoe, pe vremea când eram slab, cu păr și dinți în gură, te rog să mă crezi că și eu mă întrebam, cănd mă uitam la poza asta, unde naiba au dispărut buclele alea, că dacă îmi las părul să crească mai lung buclele nu mai sunt.
Rocker nu m-am gândit să mă fac niciodată, dar acum că spui asta nu sună rău… eu sunt o persoană timidă și cred că ar fi făcut bine caracterului meu să facă ceva mai ieșit din comun 😎.
În fine revenind la vremurile noastre în care sunt gras, chelios și știrb – pot spune că semăn puțin mai mult cu Benone Sinulescu!
@BaGheRa – acest Britneylu’ Spirt al adolescenței apuse – Oupsss U DID it again :
Dietă
Implant
Dentist !!!
You need it, man!
@BaGheRa,
Îți faci prea multe probleme. Dacă ești ”gras, chelios și știrb”, orice demoazelă ar prefera să fii cât mai mult timp plecat cu job-ul 🙂
@Habare, să le luăm pe rând
Dietă – în teorie sună bine, dar pe urmă cine mai mănâncă fripturile alea suculente de ți se topesc în gură 🙈
Implant – nu zici rău deloc
Dentist – vai de capul meu toată viața mea am fugit de dentist cât am putut de tare. Mi se par cei mai sadici dintre doctori. M-am obișnuit să le fac o vizită odată la 6 luni că altfel… cine știe ce se mai întâmplă 😎.
Cand ajung pe acasă, dau o fugă și pe la dentist.
@Laura, și iubirea…
Altfel de fiecare dată când mă întorc acasă, trebuie să sun înainte… 😁 să mă asigur că totul este în regulă și supica gata!
@BaGheRa,
Chelia și știrbia nu contează, dacă ești gras este suficient. Poți ajunge celebru :)))
@Mona, dacă sunt un gras celebru, pot participa la enisiunea aia sunt celebru scoate-mă de aici – ai văzut ce slim fit vin toți de pe acolo?
Schiuz, intrasem de dimineață, dar m-am luat cu muncilii fml și n-am mai comentat.
Dpdv profesional voiam să mă fac jurnalistă. Am făcut un curs în liceu cu un gazetar bătrân și condimentat, în urma căruia m-am răzgândit. Ne învăța pe de o parte că trebuie să verificăm știrile din mai multe surse, dar și să stoarcem senzaționalul din nimic. Not for me dawg! 🤷🏻♀️
Visul care s-a realizat a fost să devin mamă. Îmi doream copii de când eram eu copil. Succes x2 pe acest plan. 💜💗
@Vera, cred că ai fi o jurnalistă super tare!
Aline, dacă a reușit soră-mea cea mare să își pună implant câțiva dinți și măsele, poți și tu. Ea a lucrat numai ca vânzătoare, 17 ani în România, de 6 ani în Anglia. A făcut paradontoză la 40 de ani, doar nu era să rămână așa fără dinți.
Despre chelie, nu știu de ce te subestimezi. Sunt o grămadă de bărbați atrăgători cu chelie. Am fost îndrăgostită de un tip care se tundea zero înainte să îl cunosc pe soțul meu. Nu are a face părul cu primăria! 😁
Despre greutate, ce să zic, aici ai de lucrat. Dar hai că nu ești singurul! Un văr de-al soțului meu a început să meargă la sală acum trei ani să dea burta jos și i-a plăcut atât de mult încât a devenit instructor.
Nu’ș ce să zic, dar faptul că te descrii mereu drept „gras, chelios și știrb” mă face să cred că nu e așa. Demoazela de la farmacie unde e? Revenind, eu fiind mai crocantă, așa, am avut visele specifice vremii, actriță, doctoriță, apoi am visat vreme lungă la uniforma militară. Cum nu se primeau pe atunci fete la liceul militar, soluția era o școală militară de subofițeri. Trebuia însă să ai deja o calificare. Iar eu m-am pierdut pe drum…
@Ana, bună, hai că am râs cu gura până la urechi.
Demoazela de la farmacie este încă în peisaj… nu pot să mă plâng. E binișor… vedem ce iese!
Cand eram printr-a doua i-am văzut pe unii imbrăcați in albastru zburând, cu gențile in mână, să prindă trenul în gară la Nistorești. Mi s-a parut expresia de necontestat a libertății. De atunci am știut ce vreau să devin. Aia cu libertatea nu s-a prea concretizat decât după vreo 40 de ani, dar asta e o altă poveste din care am mai comentat pe aici cu altă ocazie.