Pentru copilul meu, un OM plin de putere!
Pentru noi, părinţii, vine o zi în care, miraţi şi în egală măsură speriaţi, privim la copilul nostru, transformat peste noapte în FEMEIE sau BĂRBAT. Şi acea zi ne debusolează, ne trimite în afara obişnuinţelor noastre afective, pentru că nu-i uşor să-ţi aranjezi din nou ţinuta şi vorba pentru a se potrivi cu noua fiinţă pe care o avem în faţă.
În acea zi, trăim alături de egalul nostru ADULT, crescut între pereţii de cleştar ai iubirii noastre, povestea micii Alice pornite în căutarea maturităţii.
Trecerea către o nouă etapă e grea şi pentru copil şi pentru părinte. Poate aduce o călătorie în care spada abilităţilor şi cunoştinţelor dăruite de părinţi să poată tăia capetele îngrozitoare ale monştrilor din jur… sau poate să întoarcă din nou paşii în casa sigură şi caldă a copilăriei.
Război între vechi şi nou, spre împlinirea fiinţei ce va să fie BĂRBAT sau FEMEIE. Şi cred cu tărie că pînă părintele nu-i dă binecuvântarea (direct sau mai subtil), copilul nu se poate dezbrăca de veşmintele ferfeniţite ale copilăriei.
Copile, ai voie să fii un BĂRBAT puternic şi mândru, aşa cum tatăl tău te-a învăţat!
Copilă, cât de frumoasă şi neasemuit de luminoasă eşti în învelişul tău de FEMEIE!
Noi, ca părinţi, îi putem pierde pe cei pe care i-am hrănit, îmbrăcat, legănat, alinat… Putem însă descoperi lângă noi fiinţe magice, create din iubirea şi trăirea noastră, gata să împartă cu noi toate bogăţiile pe care le adună cu ei din lumea întreagă! Nu-i putem îngrădi, decât cu riscul pierderii noaste şi a lor. A fericirii noastre şi a lor. Merită?
Mă uit la copilul meu. Acum adult, mereu va păstra în el copilul ce-a fost, alături de „bagajul” maturităţii încărcat cu altfel de bucurii, surprize, responsabilităţi, disciplină, senzualitate, sexualitate… Şi pe toate ştie că le poate îmbrăţişa cu drag şi total, pentru că ele îi dau suma definirii lui ca fiinţă magică.
Lăsaţi-i pe copiii voştri să ajungă modele neînfricate de curaj şi atenţie. Lăsaţi-i să se sperie singuri de ceea ce le poate aduce călătoria, lăsaţi-i să ajungă singuri în vârful devenirii lor. Şi abia apoi vor putea veni fericiţi acasă, în îmbrăţişarea caldă a părinţilor, şi abia atunci vor putea rosti total şi profund „MULŢUMESC!”
Avem copii magici, să-i ajutăm doar să ajungă acolo unde vor – la trofeul numit BĂRBAT sau FEMEIE!
La mulți ani copiilor și mai ales copiilor din voi!
My inner child approved this and wish to all of you the same 🤪
Azi noapte la ora 00:00 i-am urat fiicei mele la mulţi ani! de 1 iunie. De ziua copilului, adicălea. A râs şi mi-a spus ,,care copil? 🙂; am 20 de ani; nu-mi vine nici mie să cred, dar asta e altă poveste”. Ei bine, 20, 30 sau etc., vei fi mereu copilul meu. La fel cum şi mama mă sună de fiecare 1 iunie să îmi îmi spună ,,la mulţi ani, copilul meu!’, noi toţi vom fi mereu copiii cuiva.
Deci, La mulţi ani, dragi copii, indiferent de vârsta pe care o aveţi acum! 👨👩👧👧
Eu nu mai sunt copilul nimănui, iar copiii mei au 46, respectiv 37 de ani. Am nepoți, 16, respectiv un an și 10 luni. Copiii sunt cea mai importantă realizare. Articolul e tare sensibil, felicitări, Daniela!
Tata obișnuia, chiar când nepoții crescuseră deja mari, să strecoare printre cadourile de ziua copilului, Crăciun și Paste jucărioare pe care le încadrai usor intre 0-3 ani. Era felul lui de a ne reîntoarce la copilărie și pe noi cei mari și pe cei mici, dar nu atât de mici. Asta era lumea lui interioara, felul lui de a ne spune cu grija sa nu uitam sa fim copii, fără cuvinte multe. Și noi înțelegeam ce voia să spună, sa fim buni, să uităm pentru o vreme perversitatea lumii în care trăim, să ne amintim cum visam frumos și curat ca să ne regăsim pe sine.