Olanda, o țară fascinantă!


Autor: BaGheRa

Rotterdam - photo_abroadAm trăit vreo trei ani și jumătate în țara aceasta și m-am plimbat prin fiecare colțișor al părții continentale, ajungând ulterior și pe prima lor insulă, la Texel. Primele 6 luni am locuit într-un orășel micuț, dar foarte cochet, lângă Arnhem și restul perioadei într-un oraș de lângă Utrecht.

Impresii? Olanda mi se pare țara perfectă pentru a trăi bine. Nu pot spune nimic rău despre ea. Are infrastructură, are toate facilitățile posibile, are punctualitate, bun simț, educație. Îți dorești ceva? Sigur găsești în Olanda.

Da, toate prețurile erau de patru ori mai mari decât în România, ceea ce poate fi șocant la început. Dar și veniturile păstrează proporția. Când mi-am zis că un euro = 1 leu, să dea naiba dacă mai părea ceva scump. Mi-a luat ceva timp, totuși, să gândesc așa!

Am 3 locuri preferate în Olanda, pe care le-am vizitat de multe ori și la care aș reveni oricând:

  1. Duiven – îl frecventam ca să mă dau cu kartul. Erau niște karturi mari, traseu indoor, prindeau cam la 70 de km pe oră, cred că erau în doi cilindrii, centuri cu prindere în patru puncte – adrenalină, frățioare, nu altceva.

2.Lelystad – îl vizitam măcar o dată pe lună. O locație cu foarte multe outlet-uri. Pe lângă korting, care a fost primul cuvânt pe care l-am învățat în olandeză (reducere), Dri halen dvei betalen/Dvei halen een betalen au fost următoarele cuvinte favorite (am scris cum se citeste și înseamnă trei la preț de două sau două la preț de unul).

3.Rotterdam – nu vă puteți imagina cât de mișto este orașul acesta! E favoritul meu din toată Olanda. Are gârlă, Euromast observatorium, parcuri, muzee, magazine, are ditamai portul cu un sistem de ecluze unic în lume, clădiri futuriste, este un oraș nou la propriu – a fost distrus în timpul celui de-al doilea război mondial și apoi refăcut de la zero.

Dar Olanda e mai mult de-atât: are festivalul lalelor de la Keukenhoff – o splendoare, recomand vizitarea când sunt prezentate și carurile alegorice, are Amsterdamul cu ale sale cartiere roșii, Ziua Regelui e fabuloasă sau o plimbare cu barca pe canale. Haga cu Madorodamul și plaja de la Scheveningen, Delft – cunoscut pentru ceramică și toate vasele vopsite cu albastru, Kinderdijk cu morile de vânt, Giethoorn – considerată Veneția Olandei. Cu siguranță țara asta nu poate dezamăgi, din niciun punct de vedere.

Acestea fiind spuse vreau să vă întreb cam care ar fi orașele care v-au plăcut cel mai mult în vizitele voastre? Nu neapărat de afară!

Foto: BaGheRa

21 Comments

  1. Laura G.

    N-am ajuns în Olanda, chiar dacă mi s-a părut întotdeauna o destinație atractivă. Poate și din cauza climei, prefer zonele mai călduroase. Dar cândva, tot vreau să ajung, măcar la Amsterdam.

    2
    2
    Reply
    1. BaGheRa

      @Laura, Amsterdamul, în afară de fetițele din vitrine, mă nush cum să spun, dar nu este spectaculos. Are muzee, plimbări pe canale… bla bla bla, dar… festivalul acela al lalelelor este ceva de nedescris. Dacă vreodată aveți ocazia să ajungeți acolo atunci este de programat să ajungeți!
      @Paco, dacă vrei să îți surprinzi @Doamna, fă o vizită aici undeva în jurul datei de 20 Aprilie – cam atunci este asta cu carele alegorice și momentul cel mai propice pentru flori deoarece cam atunci se deschid. Nu mai sunt boboci.
      Eu am rămas cu gura căscată – și am mers de două ori acolo în 3 ani jumate. Splendid!
      O să-mi mulțumești pe urmă!

      4
      1
    2. Paco

      @BaGheRa, dacă o duc pe Doamna undeva să vadă flori, mărțișoare sau magazine cu haine de firmă, o să mor singur lipit de un container de gunoi, boschetar cu grad superior.
      În Stuttgart, la muzeul Mercedes, a fost scoasă afară de forțele de ordine.
      Mascați, girofar, ăia cu veste antiglonț.
      ,,Dacă nu mă lăsați să mai fac câteva poze, vă bat de nu vă repară nici în trei spitale,,.
      Tu crezi că eu scriu degeaba Doamna cu majusculă ?

      5
      7
    3. Laura G.

      @Paco,
      Încep să o iubesc pe Doamna. Platonic, să știi…

      4
    4. Paco

      @Laura G, e mereu înconjurată de ,, planctonici,,.
      Până apare nenea Paco prin preajmă.
      Săptămâna trecută au venit la bar o trupă de motocicliști. Din-aia costume tip Robocop, motociclete SF de mulți bani.
      Intru în bar, la bar chiorchine. Doamna la bar, executa cafele, punea băuturi, chestii ce se fac în spatele barului.
      ,, Și…ne spui până la urmă cum te cheamă ?,,
      ( O întreba un pe Doamna un puțiflender crăcănat ).
      Intru după bar, îi execut un pupic regulamentar Doamnei, îmi pun de o cafea.
      – Totul OK? ( Îi întreb pe motorizați).
      ( pauză câteva secunde)
      – Da, totul foarte OK, muy guay, todo binen, buenisimo..
      – Mă bucur.
      ( S-a scuturat chiorchinele de la bar).

      3
      8
  2. singlemom

    Acu 2 ani la iesirea din Belgia am intrat intr-o pacla deasa de nu se vedea nici botu masinii, pacla care a tinut-o asa pana cand la un moment dat s-a risipit si ne-am dat seama ca am ajuns in Germania. Conform Google maps, pacla aia a fost Olanda.
    Pe viitor sper sa am ocazia sa explorez tara intr-o zi, sau mai multe, cu vizibilitate mai buna.

    Orase preferate am gramada. Fiecare in felul lui, dar peste toate pt mine e Parisul.

    6
    Reply
    1. Solandi

      Deci, pentru tine, Olanda a fost un fel de Pisica lui Schrödinger: ai văzut-o și în același timp n-ai vazut-o. 🤪

      1
      5
      2
    2. Laura G.

      Vreți s-o întreb pe @Solandi cine a fost Pisica lui Schrödinger? 😊

      6
      1
    3. singlemom

      @solandi,
      am incercat sa citesc despre pisica asta si am intrat intr-o ceata mai ceva ca in Olanda. 😐
      Nu mai face experimente d-astea pe mine pls.

      4
      1
    4. Paco

      @singlemom, eu mă duc să trag o țigară.
      Tu în acest răstimp gândește bine dacă chiar vrei să afli informații complete despre pisica lui Strampinger ăsta. Ștrumfinger, Ștrudlinger sau cum îl cheamă. ( Sunt cu ochelarii de fază scurtă, văd doar începutul cuvintelor).
      Eu le dețin și dacă e neapărat nevoie, le împărtășesc.

      3
      4
    5. Laura G.

      @Paco,
      Abia aștept informațiile de la tine. Dar pune-ți ochelarii de fază lungă, ca să nu scrii doar începutul cuvintelor.
      Și-așa suntem în ceață.

      5
    6. singlemom

      @paco,
      chiar te rog! fa pe farul de la capatul cetii, ca de unde m-a infundat @solandi nu se iese asa usor!

      4
      1
    7. Paco

      No bine.
      Cauți filmul lui Kusturica ,,Pisica albă, pisica neagră,,.
      Tradus corect din sârbă, înainte era yugoslavă (sunt timișorean) , Crna mačka, beli mačor, înseamnă pisică neagră, motan alb. Margherita Irina Ny Stor l-a tradus probabil la mișto.
      Sunt atât de bătrân încât am prins vremurile în care religia, limba vorbită și pus mâna pe fundul unei femei erau ultimele lucruri care să provoace mișcări tectonice de amploare.
      Dar, vorba cântecului:
      ,,Asta are
      Asta n-are
      Care e câștigătoare?,,

      2
      3
    8. Laura G.

      @Paco,
      L-ai făcut pulbere pe Schrödinger 🙂

      2
    9. HM

      Duj Sandale ?

      1
    10. Paco

      @HM,.
      Dar de ,,dăs ăs dă bigining of ă biuteful frenșip,,.ce părere ai ?
      Sandale nu port, am în testament rubrică specială,, pantofi de lac,,.
      Îmi doresc în bocanci, dar dorința moare mereu prima.

      5
    11. HM

      N-am. Nu dau. Nu vreau.
      Bubamara ?

  3. Zoe

    @BaGheRa, am văzut doar Amsterdam între doua avioane, era ianuarie, a fost ok. Probabil când nu ploua, orașul este și mai frumos. Mie mi-a plăcut! Nu am văzut altceva din Olanda.
    Pentru mine topul orașelor vizitate și care mi-au plăcut la nebunie❤️:
    1. Sevilia
    2. Barcelona
    3. Florenta
    4.Malaga
    5.Sibiu

    2
    Reply
    1. BaGheRa

      Aș pune pe listă:
      1. Doha
      2. Rotterdam
      3. Paris
      4. Frankfurt
      5. Atena
      Din România cred că aș alege Sinaia

      1
  4. Zoe

    @BaGheRa, dintre orașele enumerate de tine, am vizitat Atena și Sinaia.
    De curiozitate, de ce ai ales Sinaia?
    M-ai făcut curioasa cu Doha, am sa o trec pe lista.

    1
    Reply
    1. BaGheRa

      @Zoe, Sinaia este orașul unde vreau să mă retrag. Visul meu este să îmi iau o căsuță pe acolo, sper să îmi pot permite asta. Este un oraș de munte, este boem, este viu indiferent de anotimp. Pentru mine, când spun că vreau să merg la munte, automat înseamnă Sinaia.
      Despre Doha, nu am decât cuvinte de laudă. Mă așteptam să fie mișto, dar nu mă așteptam să fie chiar atât de mișto încât să îl pun peste Roterdam.

      1
      1

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.