Legea biciclistului…


Autor: VictorR

pexels-askar-abayev-5638748…enunțată în conformitate cu canoanele lui Murphy spune că: ”Atunci când ești pe bicicletă ești ÎNTOTDEAUNA la deal și împotriva vântului!” Eu unul aș mai completa și cu o nemernicie de genul: ” … și te scapă treaba mică!” 🙂

Ei bine, în seara asta cred că biciclistul lui Murphy e undeva pe marginea unui șanț, încercând să repare pana apărută la roata din spate-stânga! 😜  Fiindcă în grupul în care am fost în bucata asta de vreme, la cheful prilejuit de pensionarea unei colege, totul a fost super degajat, totul a mers lejer la vale! Doar la vale! Adică excelent.

Ignor toate detaliile fizice pozitive sau negative. Trec peste faptul că săracul din mine a plâns pe dinăuntru că a lipsit pâinea de pe masă. Trec peste faptul că n-am mai mâncat de o bună bucată de vreme o  „lava cake” atât de bună ca-n seara asta – caldă cât trebuie, dulce cât trebuie și însoțită de două căpșuni de seră dar super bune! 😉  Trec peste încă un alt mic neajuns ignorabil și de nedescris în acest articol (zău, nu merită!).

Aduc doar în fața ochilor voștri degajarea comesenilor mei de azi. Vreo ”n” generații adunate frumos (dar de-a valma aranjate!) la masă, toate cu subiecte comune de discuție, fără opreliști de vârstă sau de (ne)înțelegere a unor fapte petrecute în vremuri de azi sau imemoriale (unii chiar se lăudau c-au fost invitați la tăierea moțului lui Tuthankamon!)… Nu cred în alinieri de astre, în chakre curățate, am dramul meu de credință ortodoxă… Dar astă seară divinitatea fost generoasă. Mâncare bună, băutură bună, muzică excelentă (Chiar! Vouă vă spune ceva ”Creadance Clearwater Revival”? 🙂 )… Cred  că de-oi mai continua cu superlativele dați cu roșii în mine!

Voi când v-ați distrat utima oară la modul ”Bine, adică excelent, dar mi-e rușine să recunosc să nu zică lumea că mă laud!” ? Băăă, dar dați detalii picante, să nu irosim digitalul de pomană!

Foto: Pexels

32 Comments

  1. Vera

    Să-ți fie de bine, Victore!

    Așa gen sindrofie cu lume faină, mâncare și băutură nu-mi aduc aminte când a fost ultima oară la mine. Poate acum niște ani la un sleep-over la bff, fără copii. Când am băut Moet și am mâncat ceafă la cuptor și am râs și am plâns cu ‘surorile’ mele. În rest, am bifat ieșiri cu copiii, care se știe că au mereu câte un strop de dramoletă sau ieșiri de una singură care nu au dramoletă, dar nici conversații și oameni faini, dar au mâncare și băutură și poate un tv într-un bar sportiv pe cursa de F1.

    Am mers săptămâna trecută la Sala Palatului la un spectacol de stand up. Au fost oameni faini și râs mult, n-a fost mâncare că ‘noi seara nu mâncăm’ și de băut doar un Sprite de 10 lei jumatea, că nimeni nu-l întrece pe român la speculă. Se pune?

    6
    Reply
    1. VictorR

      Păi eu zic că se pune. Până la urmă nu putem ignora tot-tot-tot de dragul absolutului. Și eu am plâns după pâine ca și tine după leuții ăia! 🙂

      3
  2. Laura G.

    Da’ tu crezi că noi mai facem orgii, ca tinereii?
    Acum vreo 2 săptămâni am fost la un rest. turcesc cu niște prieteni care voiau să mănânce specialități d-alea de nici nu știi să le citești, nici nu poți să le pronunți. Eu, să fiu sigură că nu crăp de foame, am luat pui cu cartofi prăjiți.

    Dar nu s-a lăsat cu dans din buric, păcat…

    6
    Reply
    1. VictorR

      1. Orgia ( de orice fel 😉 ) nu este apanajul unei vârste anume!
      2. Păcat că n-ai riscat! Turcii au o bucătărie foarte bună. Doar la dulciuri exagerează un pic, de zic că mâine li se gată mierea! 🙂

      6
  3. Anduța

    Ultima oară m-am distrat excelent duminică seară, la un concert de muzică simfonică, la Ateneu, prilejuit de sărbătorirea zilei naționale a Greciei. Am fost invitați, ne-am dus. Soțul era fiert să vadă ce greci mai sălășluiesc prin București, fie-mea e în general fiartă pe muzică și-i place să meargă la Operă, deci a îmbrățișat și ideea de mers la Ateneu, băiatul și cu mine nu eram fierți pe ceva anume, am mers din solidaritate familială. Ok, discursuri la început, a vorbit frumos ambasadoarea Greciei, a vobit frumos și o tipă de la MAE românesc, Romania+Greece=Love și din astea, a început programul artistic, realizat de orchestra simfonică de tineret „Megaron” din Salonic (Thessaloniki) , Moysa. Copii de la 12 la vreo 18-20 de ani, coordonați de dirijorul Panagiotis Diamantis. Au cântat cele două imnuri (foarte frumos imnul României interpretat simfonic!), creații grecești, dar și românești precum Suita din Transilvania pentru orchestră de coarde a lui Lucian Moraru-Borșa sau Dansul Țărănesc al lui Constantin Dumitrescu. Nu mi-e rușină să recunosc că mi-ar fi venit oleacă să țopăi la Dansul Țărănesc, dar m-am limitat la bătut ritmul cu piciorul în podea. La final, au fost pasaje din suita de balet „Zorbas”. La partea bine cunoscută, aia de se pune frecvent pe la nunți sau botezuri sau diverse, toată sala (români, greci plus alte nații) a început să țină ritmul, prin aplauze. Dirijorul îi coordona când pe ăia mici, când sala. Ce să mai, veselie, antren, atmosferă. Sincer, nu mă așteptam, dar m-am simțit tare bine, m-am distrat, mi-a plăcut selecția de muzică și mi-a plăcut rău de tot de copiii ăia. Tre’ să mergem curând în Grecia și i-am zis soțului că musai să vedem dacă au ceva concert, să-i ascultăm și la ei acasă. Ei, aș. „Să mă duc în Grecia la concert de muzică simfonică? Pfff. Nu mai bine mergem la bouzoukia?” Bouzoukia sunt petreceri cu muzică grecească laică, care pentru mine sunt apogeul petrecerilor. Și cel mai bine ar fi să mergem la amândouă, nu? 😀

    3
    2
    Reply
    1. VictorR

      Vivat Grecia! ( că nu știu cum se zice în limba lui Homer 🙂 )

      3
    2. Anduța

      Ζήτω η Ελλάς! 😛

  4. Solandi

    Duminică. Am fost ci fiică-mea cea mică la un party, ziua de naștere a copilului unor prieteni. N-am avut lava cake, dar a fost mâncare bună şi jocuri diverse; m-am jucat şi eu Air Hockey, atât cât mi-au permis copiii, că era bătaie pe masa aia.
    A fost fain, cu excepţia ultimei jumătăţi de oră, când a plâns tare un bebeluș pe care părinţii îl puseseră într-o măsuţă de copii în timp ce ei mâncau. A plâns săracul în continuu, nu înţeleg de ce nu l-a luat unul dintre ei în braţe.

    Cât despre Creadance Clearwater Revival, nu zic nimic. Ar trebui să recunosc că am o vârstă şi prefer să mă fac că plouă. De fapt, chiar acum la mine în oraş ninge, dar nu se aşează pentru că sunt 3 grade.

    1
    2
    Reply
    1. VictorR

      Ah, petrecerile de copiii! Am pățit și eu d-astea…Se întâmpla în Cretacicul inferior.
      Și ar fi OK să recunoști că trupa lui John Foggerty sună bine pentru oricine. 🙂

      2
  5. Paco

    Restaurantul ,,de jos,, că prestez la două, este închiriat astăzi la prânz pentru doar douăzeci de persoane.
    15 deținuți și cinci gardieni.
    Pentru bună purtare, au primit o ieșire, o plimbare prin sat și un prânz. ( Penitenciarul provinciei nu e foarte departe).
    Revin mai pe seară cu impresii, sau …?

    4
    3
    Reply
    1. Laura G.

      @Pco,
      Obligatoriu să revii! Nu în fiecare zi aflăm cum se distrează deținuții 🙂

      2
    2. Anduța

      Paco, ar fi chiar culmea să nu! Eee. Cam pe la ce oră, așa?

      2
    3. VictorR

      Ce chestie!!! Da, chiar te rog și eu să ne scrii despre asta. Sau vorbește cu Laura și fă un articol întreg!

      3
    4. Paco

      Seară bună.
      Mno, așa cum pot povestesc.
      Au venit cu un microbuz Mercedes negru. L-am ginit parcat în fața restaurantului. După numărul de înmatriculare. GCP ( Guardia Civil Penitenciario). Neinscripționat, geamurile înfoliate.
      Șoferița a mâncat singură și prima. Cică nu e voie să se șadă la masă șoferul cu ,, turiștii,,.
      Toată treaba a fost organizată de un ONG în colaborare cu penitenciarul.
      (Am facturat pe penitenciar).
      Erau trei gardieni și două tipe de la ONG.
      Cei trei gardieni erau…trei doamne. Îmbrăcate civil, foarte simpatice și cu niște umflături suspecte la subraț.
      ,,Studenții,, toți în vârstă, la final de școală și care pentru bună purtare pe întreaga perioadă a cursurilor ( erau toți la terminarea pedepselor) au primit cadou ce am scris in primul comentariu.
      Ca și clienți? Absolut peste media a ce servesc zilnic.
      Decenți, bun simț, respectuoși.
      Alcool nexam. Apă și suc.
      Un singur nene m-a întrebat pe șustache, ca de la golan la golan, dacă pot să îi pun un pic de coniac în cafea.
      Din partea dreapta a capătului mesei, o doamnă blondă mi-a făcut discret semn cu capul că nu.
      Nu știu cum a auzit. Dar nici eu nu îmi dau seama cum m-am uitat exact la ea în acel moment.:))

      3
      5
    5. Laura G.

      @Paco,
      Faină faza cu gardienii… doamne 🙂
      Mă întreb care-i politica penitenciarului de a le trimite pe ele ca însoțitoare?

    6. VictorR

      „… ca de la golan la golan…” 🤣

      1
      2
    7. Paco

      @Laura G, nu era cazul de o dubă de mascați înarmați anti-glonț.
      Oamenii erau la finalul executării pedepsei. După ce ai făcut zece ani și mai ai o lună, prost ești să te apuci să alergi peste garduri printre răsadurile de parmezan.
      Ieșeau afară singuri să fumeze.
      De comun acord, azi am luat și mese de clienți fără rezervare.
      În Timișoara la săpat de șanțuri erau câte douăzeci de deținuți păziți de doar doi gardieni.
      Pedepse ușoare, pentru ce să fugi ?

      3
    8. Anduța

      Paco, avea cei mai umflați bicepși, este? De doamna blondă care a dat cu veto pe coniac, zic. 😀

  6. Ionuț

    Să tot fie vreo 10 ani de când…. Că gașca s-a cam împrăștiat în cele patru zări, au apărut copiii, câte unul, câte doi, câte câți s-a putut, am mai îmbătrânit, aia e…..
    O asemenea adunare se petrecea în acea perioadă destul de des, de obicei la unul acasă, de preferabil cu grătar în dotare. Exista cineva desemnat să facă grătarul și, în urma paharelor de lichid comsumate deja de spectatori, asupra lui se revărsau tot felul de sfaturi nesolicitate, îndrumări, observații lipsite de bun simț, până când „chef-ul” se enerva și decreta solemn, aruncându-și furculița și aprinzând o țigară: „Îmi bag pwla în grătarul vostru, care o mai face vreodată! Puneți voi mâna, dacă sunteți așa deștepți!” în hohotele „deștepților”. Până la urmă revenea la grătar, convins mai ales de parte feminină a petrecerii care, neconsumând alcool în exces (sau deloc, depinde) prefera să și mănânce, totuși, ceva. Totul se petrecea pe o rockareală soft, cât să placă la toată lumea (da, Creedence ăia au fost piesă la vremea lor 👍), miștourile curgând gârlă. Distracția principală începea după masă când, ori o dădeam în discuții filozofice, politice, principiale, care evident că nu duceau nicăieri, ci dimpotrivă se ajungea tot la enervarea temporară a unuia sau a mai multor „combatanți”, în timp ce restul „deștepților” râdea, ori băgam un joc de cărți. Ca orice bețivi care se respectă nu jucam orice, ci d-alea grele gen Whist sau Rentz, unde nu te ajută deloc faptul că numărul paharelor de băutură consumate depășește lejer numărul cărților din pachet. Evident că muzica de fundal se schimba pe măsură ce avansam în noapte și băutură, se ajungea la metale grele, lăutărești, muzică ușoară nostalgică, și în general orice îi trecea oricui prin cap. Eram toți aici, era mișto!
    În ianuarie unul din gașcă a venit pentru câteva zile în țară din Olanda. S-a nimerit să mai vină și unul din Londra, așa că ne-am strâns la o mini adunare adhoc la un grătar pe fugă, doar câțiva băieți, fără copii, fără neveste, am schimbat câteva impresii, băut ceva, și până la 10 seara eram acasă. Poate la pensionarea vreunuia dintre noi să ne simțim așa de mișto cum se prezintă în articol, asta dacă mai trăim să prindem pensionare. 😁😁

    5
    1
    1
    Reply
    1. VictorR

      Fain, fain! Mulțumim!

      2
  7. Marius M

    Toti barbatii ie porci! Nu vad unde se sugereaza asta, dar daca am zis ca scriu, am zis! sau am scris! sau naiba stie.

    3
    Reply
    1. VictorR

      Mai mici sau mai mari. Depinde de context! 😉

      2
  8. BaGheRa

    Gașca mea de la bloc s-a cam spart. Unul este șofer pe tir, unul este plecat prin București, unul este prin Germania, unul este mai tot timpul plecat cu munca, eu sunt la fel, unul a făcut bani, a devenit cam arogant și nu prea îi mai ajungi la nas. De obicei ne vedeam toți pe 30 decembrie când era ziua ăstuia arogant, dar am încetat să mai mă duc pe la el de ziua lui. Motive cine știe poate o să scriu un articol legat de asta. Cu gașca asta ne mai vedem pe la nunți și pe la botezuri când ne mai strângem cu toții. E cam trist totuși în ultimul timp deoarece sunt numai povestiri din alea de pușca și cureaua lată ce bărbați eram odată!
    În fine ultima petrecere ca pe vremuri, la care m-am simțit super bine a fost undeva acum vreo 10 ani. Un bairam din ăla de răsuna muzica în tot cartierul. Muzică, dans, mâncare și… distracție plăcută!
    În ultimul timp distracție pentru mine înseamnă iesit la o masă la restaurant cu muzica în surdină așa pe liniște sau la o nuntă din aia unde se dansează până dimineața 🙈. Puțin cam contradicție între cele două, dar intru imediat în starea în care trebuie pentru eveniment!

    3
    1
    Reply
    1. VictorR

      Asta cu pușcă și curea lată e grea! 🙁

      4
    2. BaGheRa

      @Victor, adevărul este că am avut o gașcă la bloc mișto și sincer, până să apară gagicile în viața unora dintre ei… totul era la superlativ. Și poveștile sunt din alea bă îți mai aduci aminte când… da bă și cu faza aia și cu aialaltă și cu Căpățână la discotecă și așa și pe dincolo. Unele sunt de pomină 😎
      După unii dintre ei au început să dispară, uneori chiar de tot după căsătorie!

      1
  9. MAS

    Acum doua săptămâni, am organizat cu colegele un 8 martie întârziat intenționat. Ca nu ne place ingramadeala cauzata de eveniment și nici preturile ridicate la rang de arta din motiv de ziua fumeii. Deși am plecat de la munca toate odată,iar drumul pana la locul desfășurării a fost cca 30 minute, nu știu dar cand ne-am reîntâlnit în local, parca nu ne întâlnisem de 100 ani. A fost haiul de pe lume, nu cred ca ne mai primesc aia prea repede acolo. A fost concurs de mistocareala și hohote de râs de ne durea burta. Oricum am perturbat activitatea localului. Da cică mai facem, se cer reconstituiri.

    5
    Reply
    1. VictorR

      Acum 30 de ani eram student (no, accidente se petrec tot timpul în natură). De la școală până acasă treceam pe bulevardul Republicii (un pietonal cunoscut în Brașov) înțesat de restaurante. Din care, pe 8 martie, la 10 seara (da, recunosc, am făcut facultatea la seral ) ieșeau o groază de sărbătorite. Nu țin în mod deosebit să vă redau unele dintre replicile pe care le-am auzit în vremurile alea! 😛

      3
  10. VictorR

    Later edit (=comentariu întârziat 😛 ) : Îmi cer scuze tuturor cărora le-a făcut plăcere să scrie azi și care și-au rupt din timpul lor o bucățică. Pentru că răspund doar așa târziu. Dar am fost la muncă și apoi în vreo 3 locuri să mai rezolv una-alta. Vă mulțumesc mult pentru atenție. Beau un ”Tuborg” în cinstea tuturor. Și dacă evoluăm promit că promovez într-o ligă superioară: deși sunt fan vodcă am în casă un coniac de casă de la Maramureș. Prietenii știu!

    4
    2
    Reply
    1. HM

      Pfoaii … și eu te citesc la un ceai, da’ știi ce dor mi-o fo’ … ioi … ca de la golan la golan 🤪

      1
  11. singlemom

    A fost acum 4 ani, cand am implinit 40 de ani si am reusit, cu mari eforturi, sa organizez strangerea gastii din tinerete. Logistica dificila, jonglat cu orarii de munca, copii, scoala, recomandari de baby sittere, activitati extrascoalare si alte de genul. A fost frumos tare, nu ne mai stranseseram cu totii din tinerete, cand eram fara pruncime si era suficient un sms sau un bip si se dadea adunarea. Sper sa reusesc performanta asta iar cat de curand. Pana atunci, merci @Victor pt amintiri :))

    2
    1
    Reply
  12. HM

    Nu vreau să zic, da’ vreau să spun. Am tot fost la diferite adunări, protocolare sau ne, da’ niciodată nu m-am simțit așa bine cum mă simțeam când eram în familie și eventual cu câțiva apropiați pe lângă. Țin minte episoade din tinerețe ( vai, cum a sunat asta) când ne adunam 33 la masă la bunicii materni sau de acum vreo mai bine de 15 ani pe când erau ai mei amfitrioni. Ce vremuri, ptiuu, am căzut în butoiul cu nostalgie!
    Să răspund punctual: cre’că anul trecut când, cu ocazia unui eveniment deosebit, m-am revăzut cu vreo 7 dintre verișorii mei.
    Fain articol, nene Victore! Trăiți-ar năravul 😉
    Prefer oricând un tet-a-tet cu un om simpatic și cu care am ceva în comun, în detrimentul unei sindrofii unde majoritatea și-o cam măsoară pentru că li s-au schimbat prea mult valorile și măsurătorile🫤

    1
    1
    Reply
  13. Blanche

    Cum am fost destul de singuratică de-a lungul timpului, nu pot să mă laud cu multe petreceri. Am avut câte o prietenă bună în fiecare etapă a vieții, gimnaziu, liceu, facultate… Însă viața ne-a dus pe cărări diferite. De-abia la 24 de ani am avut o gașcă a mea și timp de trei ani am ieșit pe ici, pe colo, nu la petreceri, ci prin oraș (de vreo două ori și la munte). Doar cu un singur tip din gașcă mai țin legătura. Pentru că nu e căsătorit, altfel dispărea și el din peisaj vorba cuiva de mai sus. 😁 Am câteva amice acum, dar pe niciuna nu o consider o prietenă de suflet. Prietenul meu cel mai bun este (și încerc să nu mă laud) soțul meu. Cu nimeni nu râd cum râd cu el, ne tachinăm, ne susținem moralul unul altuia și încă nu am ajuns să ne plictisim împreună.
    După acest lung prolog, ultima oară când m-am distrat pe cinste a fost la nunta unui văr în august anul trecut. A fost o nuntă atipică, doar cu rude de-ale lui și de-ale ei, maximum 30 de persoane, s-a ținut la Botoșani, nu au avut formație, ci muzică pe laptop. Am dansat cu soțul meu, cu verișoarele, copiii și nepoții pe melodii din anii ’60 până în 2000. Cred că am făcut și febră musculară. 🤭 A fost tare frumos și o atmosferă de familie. Mâncarea a fost excelentă, fără veșnicele sarmale… Eu m-am săturat oricum din aperitive. Sper să ne mai întâlnim așa și fără să fie vreo nuntă! Și ceva mai aproape pentru că până la Botoșani cu trenul am tot auzit „mai e mult, mai e mult?”. 😅

    1
    Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.