Influencerii, modele de urmat?
Până la era internetului şi a social media, oamenii se inspirau din cărți și din mass-media tradiționale sau privind către personalităţile din imediata apropiere ori către vedetele de la Hollywood, muzicieni celebri, politicieni, sportivi de top etc.
În prezent, gama inspirațională s-a lărgit, platformele sociale s-au umplut de personaje care fără aceste instrumente ar fi rămas necunoscute sau cunoscute doar pe plan local. Şi este un lucru bun, mulţi oameni talentaţi au fost revelaţi publicului larg şi au constituit o inspiraţie pozitivă.
Însă, accesul facil către ochii, inima şi mintea oricui de pe glob, printr-un singur click pe device-urile ce sunt peste tot în jurul nostru, a propulsat artificial şi un număr foarte mare de false modele, personaje obscure care mizează pe slaba educaţie sau pe impresionabilitatea oamenilor. Urmăritorii lor îi percep ca pe un model de urmat, o sursă de inspirație sau chiar ca pe un prieten virtual. În fapt, ei promovează o imagine falsă a vieții şi pot influența negativ comportamentul și percepțiile urmăritorilor lor. Iar aici este foarte importantă educaţia acordată copiilor în familie şi în şcoli. Oricine e liber să devină ,,vedetă pe internet” dar, în acelaşi timp, fiecare dintre noi ar trebui să pună accent pe o continuă instruire pentru a ţine pasul cu evoluţia accelerată a tot ce ne înconjoară, pentru a nu ajunge să admirăm nonvalorile sub o poleială falsă care ne poate păcăli.
Cum îţi fuge simţul realităţii de sub picioare când atingi un număr oarecare de urmăritori
Şi mai sunt aici de amintit şi cei care au ceva de oferit, încep bine, dar pe parcurs sunt devoraţi de propriul succes şi devin penibili prin ideile fixe şi prin convingerea că sunt de fiecare dată deţinătorii adevărului. Când, în fapt, privind macro-matematic, mâna de oameni care le formează aşa-zisa comunitate constituie doar o lopățică cu grăunţe de nisip din vastele dune de pe glob sau câteva picături dintr-o mare de oameni.
Numărul de urmăritori este, astăzi, un fel de carte de vizită magică care orbește și acoperă de multe ori deșertăciunea conținutului din spatele ei.
Context
Am scris aceste rânduri în urma tot mai deselor ştiri care aduc în prim plan personaje agramate și obscure despre care aflu că au mii de fani şi sunt ,,influenceri cunoscuţi”. Persoane prinse în flagrant conducând sub influenţa alcoolului sau drogurilor, fără carnet sau încălcând diverse legi sau reguli de bun simţ. Persoane pe care altădată le-am fi numit vulgare sau infractori, dar care astăzi animă victorios pixelii de sub privirile a mii de oameni din motive greu de înțeles.
Fans: to be or not to be?
Nu am înţeles niciodată noţiunea de fan. Maximul pe care am putut să îl ating a fost să îmi placă cum cântă cineva, cum interpretează un rol, să admir inteligenţa umană sau artistică, dar fără a deveni fanul unui om anume. Îmi sunt străine leşinurile la concerte sau palpitaţiile când o personalitate ar da mâna cu tine.
Înainte de a fi fani a ceva/ai cuiva, ar trebui să fim fanii propriei persoane, persoană pe care să o cizelăm şi să o instruim pentru a nu se lăsa înşelată de aparenţe şi de idoli de carton. Și să ne îndrumăm și copiii în aceeași direcție. Internetul este un loc imens plin de resurse și informații intersante, este un eșec să ne impiedicăm tocmai de ce are mai prost de oferit.
Foto: Solandi & DALL-E 2
Am trăit o adolescență în care foarte mulți din jurul meu își lipeau pe pereți chestii. Care tablouri, care icoane, care goblenuri sau poze. N-am văzut niciodată, pe vremea aia, pereți liberi, fără nimic agățat pe ei, ceea ce mi se părea tare ciudat. La tineri era o modă să-și lipească pe pereți postere/afișe cu artiștii preferați. Însă unii aveau tendința să-i și copieze pe aceștia în anumite aspecte, de obicei vestimentare sau de hair style, sau alunițe poziționate strategic. Se mai puteau surprinde și ceva atitudini imitatoare (adică postură, mers sau grimase ale feței). Sper să nu sune foarte urât, însă mie mie se părea ușor amuzant să faci asta. Adică, ai personalitatea ta, frumusețea ta proprie, unicitatea ta, de ce ai vrea să-i imiți pe Madonna, sau pe Michael sau pe cei de la Depeche Mode sau pe cei de la Metallica? Că nu ești ei iar ei nu-s tu. Probabil că era o formă de nevoie de „modelare”, mă gândesc acum. Da’ modelare din aia pe repede-nainte, aici, acum. Și nu cătinel, în timp, în viață.
„Influencerii, modele de urmat?” Nu știu. Dar mă cam foarte îndoiesc.
Ce de bani am făcut eu în 92 cu vânzarea posterelor cu Michael Jackson. Am avut vreo 25 de postere mari cam format A2.
Anduța, asa și eu, nu am pus postere pe pereți.
Cu excepția unuia singur, prin 1990. Era cred de la mijlocul unei reviste, cu Toya Jackson în costum de baie sau nud, nu nai rețin exact. Îmi plăcea la nebunie abdomenul ei plat spre concav și mijlocul ca de viespe. Așa că, un an de zile am mancat doar mere și alte câteva fructe de sezon. Nu m-am atins de ninic altceva. Mă îmbia mama cu plăcintă cu brânză caldă, preferata mea; doar o miroseam și nu mușcam din ea nici picată cu ceară. Ajunsesem la vreo 38 de kg cred, schelet ambulant eram. Aveam abdomenul ca ea, dar mie mi se vedeau rău coastele, ei nu. Dacă am văzut ca nu prea mi-a ieșit am renunțat, din fericire. Cam asta a fost experiența mea cu vedetele și influența lor.
@Anduta,
oh, alunitele!! :))) in liceu apaream toate cu alunita Cindy style, cand pe stanga, cand pe dreapta, sub gura, deasupra, unele s-au dus chiar mai departe facandu-si alunita sub ochi :)))
@singlemom,
Sub ochi avea aluniță Margareta Pâslaru, dar nu știți voi d-astea, tinerelelor 🙂
Și eu la subsol aveam mustață Ron Jeremy, dar nu știți voi d-astea, tinerelelor 🙂
Poate Rom Jerry … miciumane … cu mustața ta mi-ai smuls un hohot de râs 🤣🤣🤣 Merçi
”Internetul este un loc imens plin de resurse și informații intersante” – da! Aproape de speriat cât de multe informații găsești. Deja a devenit o artă – sau, mai bine spus, o veritabilă abilitate să știi a alege ceea ce e bun, creativ, ceea ce îți aduce plus-valoare, fără a-ți irosi neuronii și timpul pe ”ieftinătăți”.
Încă sunt uimită cum unii oameni își aleg ca modele: infractori, corupți, pușcăriași, prostituate. Și nu mă refer la copii sau adolescenți (care au discernămânul ca o piftie) ci la adulți.
Cât despre afișe cu modele, da, am avut în camera de la căminul studențesc. Dar nu prea conta personajul din afiș (care, oricum era o vedetă), ci conta să ne acoperim pereții ăia fazi 🙂
E de așteptat, asta e natura umană. Nu o să îți alegi model un om care muncește din greu și realizările sale materiale vin după ani de trudă. E mai atrăgător un model care aparent nu face nimic și se umple rapid de bani. De aceea e plin de femei de silicon și bărbați umflați de steroizi.
Și de influenceri găunoși.
Aaaalo, ce vă tot luați de posterele mele? Un cm liber de pereți nu aveam în adolescență. Am tapetat toată camera cu BSB și TT, lulea eram. Îmi plăceau și Mariah, Janet sau Madonna, dar nu le-am copiat niciodată, nu mă gândeam la asta. Cred că pe vremea aia nu-i percepeam ca pe influenceri, ci doar ca preferați. Poate și pentru că rolul lor era strict decorativ sau artistic, nu se implicau în campanii. Să zic că, poate, Lady Diana a fost primul meu influencer. O percepeam ca un model de frumusețe, eleganță, caritate și umanism. De aia am și plâns amarnic la aflarea veștii morții ei.
Acum sunt prea bătrână să mai fiu influențată de cineva sau ceva. Nu cumpăr produse pentru că le face reclamă vreunul sau altul. Ia stați așa, se pune că am cumpărat ‘Grasă și proastă’ după ce am citit recenzia Laurei?
@Vera,
Hmm, aia cu cartea e recomandare 😉
Vera, de la Take That (dacă la ei te referi) îmi plăcea mult melodia Could it be Magic. Îmi place și acum. 😁 A apărut în 1992, pe-atunci ne-am băgat televiziune prin cablu. Făceam nopți albe în vacanțe să mă uit la videoclipuri.
Influencerii,acei zei care incita la ura împotriva grasilor doar pt ca ei sunt/au fost grași, sau incita la ura împotriva celor care nu sunt pe placul lor, sau incita la limbaj violent împotriva celor care au alta opinie decât ei,cei care de pe norisorul lor spun ,,cine nu cuvanta ca mine, va primi block”, cei cărora le plac dușmanii mei vor primi block, cei care elimina orice forma de exprimare în contradicție cu adevărul lor? Adevărul suprem e al lor 🤣🤣😂😂. Stai sa mai râd puțin, ca tocmai am făcut o pauza de la nefericire.Ma duc azi la psiholog, ca am rămas cu sechele.
Și da, am avut postere. Cred ca mai degrabă frate.miu avea postere, eu doar le priveam
Pai si pe vremea noastra existau influnetari. Cum a zis @anduta, Cindy cu alunita sau vreo trupa, vreun actor BH 90210, din astea. Doar ca nu stiai ce manca ala dimineata, ce chiloti poarta sau cum ii arata baia :))
Impactul cel mai mare il aveau insa influentarii locali: aia de convingeau toata clasa sa fugim de la ore si sa ne ascundem in vreun birt. Astia aveau o gramada de followersi, cam 30/31, cum erau clasele pe atunci, iar daca aparea vreun hater, ii dadeam block in viata reala.
Cat despre a fi fan, da, am fost fan, inca sunt. De ex as face mii de km sa vad un concert al vreunui zeu de-al meu.
Pe mine ma lasa rece influentarii de orice natura.
Cum am fost mereu o ciudată nu am ascultat Backstreet Boys când erau în vogă sau Britney Spears (am terminat liceul în 2000, mulți colegi erau fani). Eu ascultam Tanita Tikaram, influențată de un băiat care mă plăcea și îmi aducea mereu casete cu muzică mai veche. Mulțumesc, Cătălin! Nu știu dacă am avut postere cu vreo vedetă, parcă unul cu Roxette. Îmi plăcea tipul din formație, întotdeauna mi-au plăcut bărbații cu părul mai lung (soțul meu e tuns foarte scurt, dar compensează fii-miu 😁).
Acum ascult Robin Gibb (ultima obsesie de două luni) și Janis Joplin. Bine, mai ascult și muzică modernă că deh, vor copiii. Fiică-mii îi plac Irina Rimes, Roxen, Black Pink. Juniorului – Imagine Dragons, Bruno Mars, Connect R (dacă așa se scrie). 🙂
Sunt de acord cu tot ce ai scris, Solandi! Deși e greu ca adolescent să îți vezi unicitatea. Vrei doar să nu semeni cu părinții, în rest să semeni cu oricine îți place. Ah, de-aș fi avut mintea de acum la 17 ani! Sau hai, și la 25 era bine. 🌸
@Solandi, știi cum se zice „pe vremea mea maica” 😂!! Sa revenim la lucruri mai serioase 😁.
Nu sunt fan, nu sunt disperata după nici un artist/actor, indiferent cum îl cheamă, Brad Pitt sau Mark Anthony!
Da, recunosc, ma uit cu plăcere la filmele cu Robert Redford, pentru mine este actorul perfect! Îmi place la nebunie sa ascult muzica lui Ricky Martin, pentru ca are ritm și vibe.
Când am fost studenta am avut un singur afiș cu Sebastian Bach! Și un nud în creion pe care l-am primit de la un amic student la arte plastice. Nud pe care îl am și acum, înrămat și atârnat pe perete😊.
Nu știu @Anduta, daca se pune colecția cu timbre?? Sau @BaGheRa, colecția cu fotbaliști? Când au fost campionatele europene sau mondiale de fotbal, erau acele colecții cu fiecare echipa! 😊
Dar recunosc cu mana pe inima, ca urmăresc pe Instagram și Facebook persoane care scriu despre beauty și moda, bloguri culinare, de călătorii, pictura etc.
Dar de fiecare data, aleg ce este mai bine pentru mine.