Citind romanticele amintiri depănate de Anduţa, despre primul sărut, mi-a venit în minte o întâmplare din clasa a IX-a.
Se făcea că abia începuse şcoala, eram în primul an de liceu, într-o clasă cu profil de matematică-fizică. Era pauză, urma ora de chimie și știam că profesoara noastră era bolnavă, ne aşteptam să lipsească din nou.
Aici ar trebui să fac o paranteză şi să detaliez puţin relaţia mea cu disciplina numită chimie. Avusesem, în clasele a VII-a şi a VIII-a, o profesoară cu ceva probleme psihice (asta am realizat mult mai târziu, adult fiind, atunci nu înţelegeam cu adevărat situaţia). Profesoară care nu preda şi nu se putea face ascultată de elevi. Voia doar să conspectăm lecţia, dar foarte puţini dădeau curs cerinţei ei, restul făceam cam ce ne tăia capul. Iar la extemporale ne lăsa cu cărţile pe bancă şi se copia tot. Şi uite aşa, s-au evaporat doi ani, în care eu, copil prost, credeam că am fentat-o pe profesoară. De fapt, aveam note mari, dar cunoştinţe ioc.
Revenind la firul principal al povestirii, mă bucuram de pauză ,,patinând” grațios pe holul lucios, cu espadrilele mele cu talpă netedă şi alunecoasă. Deşi se sunase de ceva timp, toţi colegii erau relaxaţi, convinși că iar nu facem ora. Dar, surpriză! De data asta profesoara a venit. Şi nu oricum: am dat peste ea, de era să o dărâm.
– Domnişoară! Ce cauţi pe hol şi nu eşti atentă? Ce crezi că faci aici?
În câteva secunde eram toți în bănci, era o linişte deplină, de parcă timpul se oprise în loc. Liniştea aceea dinainte de furtună, căci auziserăm cu toţii despre ea că ar fi o profesoară bună, dar foarte severă. Şi o văd cum îmi face semn să merg la tablă:
– Da, tu, domnişoara care se credea la patinaj artistic. Domnişoara cu zulufi!
Aveam breton şi părul prins în două cozi stufoase, iar pe la tâmple mi se formau şuviţe ondulate natural, dar toată lumea credea că eu le pun pe moaţe, din cochetărie. În realitate, pe mine mă enerva părul meu buclat şi duceam lupte eroice cu el să îl îndrept, mă băteam parte în parte cu fiecare fir rebel.
Ajung la tablă și Marie Curie îmi cere, în ceva dialect chinezo-japonezo-coreean, să scriu nu ştiu ce reacţie pe tablă. Văzându-mă total lipsită de reacţie, la propriu, pentru că eram tabula rasa la chimie (nu ştiam nici măcar formula apei sau măcar câțiva locatari din tabelul lui Mendeleev), m-a întrebat cum mă cheamă. Asta știam. Apoi a început să mă caute în catalog, în timp ce repeta afurisita de reacţie pe care eu trebuia să o caligrafiez. Aş fi vrut să se despice podeaua şi să dispar, nu mai fusesem niciodată într-o postură atât de jenantă şi fără ieșire. Scăparea a venit până la urmă, dar nu sub formă de crevasă în duşumea, ci sub formă de sentinţă:
– Treci la loc, 3!
Şi uite aşa, am luat primul 3 din viaţa mea de elevă! 3 care m-a salvat dintr-o situaţie umilitoare, încât prima oară am răsuflat uşurată că pot merge în sfârşit în bancă, să scap de calvar şi ruşine. Dar apoi, m-a lovit, în moalele mândriei, grozăvia: trei?! Teribilă notă! Nu m-aş fi gândit că se va alătura şi el în salba notelor mele de învăţăcel cu pretenţii. Până atunci, colecţionasem doar note relativ mari, cu câteva excepții: un 4 la biologie, de la un profesor imposibil, rău și foarte prost pedagog; mai încasasem un 5, un 6 şi câţiva de 7 rătăciţi. În rest, o pleiadă de 8, 9 şi 10.
Fiind profil de ştiinţe, printre alte materii urma o teză şi la chimie, deci aveam în faţă o adevărată golgotă de urcat pentru a ajunge la o medie de trecere.
Ei, şi cine a căutat febril, când a ajuns acasă, prin manualele surorii cu doi ani mai mică, manualul de chimie anorganică de-a VII-a? Nici nu l-am recunoscut de prima oară, când am dat cu ochii de el în teancul de cărţi, aşa de străini ce am fost, eu şi cu el, timp de doi ani de zile. Şi l-am luat uşurel la citit, la conspectat… Într-o săptămână aveam numai simboluri chimice în cap, numai mase atomice, valenţe şi învelişuri de electroni zburdalnici şi mofturoşi, iar ecuaţiile reacţiilor chimice aveau, în sfârşit, înţeles. Nu mai erau hieroglife ce umpluseră tabla la prima mea oră de chimie adevărată.
Am tras de 3-ul acela întregul semestru. Am luat în crescendo un 6 şi un 7, culminând cu 8 în teză.
Îmi amintesc că, în vacanţa de vară ce a urmat, am buchisit la chimia organică din clasa a VIII-a, pentru că în clasa a X-a urma iar chimie organică. Să nu mă duc iar tufă de Veneția și să repet ruşinea.
La voi cum a fost întâlnirea cu primul 3? Sau nu ați avut onoarea?
Foto: Solandi x DALL-E
Ohooo, îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri.
Eram în clasa a IX a, pe vremea trimestrelor și a hormonilor urlători.
Profa de engleză era și ea în primul an de practică „educațională” și avea ceva probleme cu controlul emoțiilor și a găștii de rebeli din care făceam parte. Nu mai știu care fusese duma, dar știu că am râs bine de tot vreo câțiva, printre care și eu cu vocea mea baritonală și grav dogită de hormonii tropăitori specifici vârstei. Plină de spume și emoții, Alinuța a întrebat: Ce e de râs acolo în spate !? Cine a râs!? Dintre toți golanii, doar eu mi-am asumat și cerut scuze. Era și final de oră, tocmai se sunase, când am auzit: Stai jos, nesimțitule!!! TREI!!!
Am mai râs și io vreo 2 săptămâni pentru că îmi trecuse 3-ul la absențe 🤣🤪
Ideea e că am avut media 5 pe primul, media 5 pe al doilea și în al treilea trimestru am reușit să copiez la o lucrare și am luat un 8. Ca să ne încheie mediile aveam nevoie de încă o notă. Am obținut un deosebit 9 scriind cu vreo câteva mici greșeli sonetul 116 de Shakespeare. Numai eu știu de câte ori l-am scris vreo două nopți 🤭
De câte ori l-ai scris? 😋
Sonetul 116, te gândeai la marriage de mic.
Ah, chimia. Și acum mă emoționez la „poezia apei”. Hidrogene, hidrogene…oooo! Romantic, e? 😛
Cu 3 n-am avut onoarea niciodată, din păcate. Însă, la primele teze la mate și chimie dintr-a IX-a am „pupat” la fiecare câte un 4. Jbam, jbam. Premiantă cu coroniță în toată primara și generala, la liceu mi-am zis ia mai ușurel cu învățatul. Respectiv mai deloc, cu convingerea că oricum o să „prind din zbor” una-alta, la o adică. Nici n-am știut ce m-a lovit din zborul cela, da’ m-am redresat ulterior. Deși nu-mi păsa foarte tare de note, 4-urile alea mi s-au părut cam rușinoase. :))
Rușine mare am pățit însă la geografie. Lucrare neanunțată și nu știu ce-a fost în capul meu, da’ am hotărât să copiez. N-o mai făcusem niciodată. M-a prins proful și, în loc să-mi pună direct 1, a luat caietul de pe care copiam, l-a închis tacticos și a clătinat tristo-dezamăgit din cap. „Ia uite, ditamai domnișoara și copiază”. Moamă, a picat cerul pe mine de rușine. Am mai copiat apoi o singură dată, în facultate. Da’ doar pentru că proful era foarte sigur că nimeni nu reușise s-o facă la exemenele lui. Am copiat și am luat singurul 10 din grupă. Nu mi-a venit să cred cât de rușine mi-a putut fi!
Nu ai de ce să fii tristă că n-ai luat 3. Notele alea de 4 în teză fac cât câte doi de 3 în oral la fiecare matere. 😁
Atârna greu nota din teză la medie atunci.
Ha! Cum era aia cu cine se aseamănă se adună? 🤣 Primul 3 evident că l-am luat la chimie. 🤣🤣🤣
E drept că eram într-a 7-a doar. Să prezint contextul pe scurt: eram un fel de tocilar derbedeu în școala generală. Adică premiant, olimpic, ăla după care copiau ceilalți, dar, în același timp, unul dintre cei trei elevi fumători din școală (da, încă era o raritate p-atunci), chiulangiu, participant mai mult decât activ la…hmm…”acțiunile” galeriei Stelei. Era al naibii de greu să mențin această dublă personalitate, se ajungea la situații aberante gen „dacă tu chiulești la ora asta, eu îmi tai coaiele” (nu și le-a tăiat, deși am chiulit), sau „du-te, bă, ia arată carnetul că nu te cred că ai tu 10 la mate” (aveam, normal). 😁
Ca să revin. Clasa a 7-a, ora de chimie cu directoarea adjunctă, majoritatea băieților învățam de plăcere fiindcă, deși avea copii mai mari ca noi, arăta într-un mare fel (sexy rău de tot) și, deși era severă, nu era rău intenționată. Evident că eram de 10 la chimie, deși nu mi-a plăcut niciodată, iar ulterior nu m-a interesat nici măcar pentru cultură generală. Și, la una din ore, trimestrul trei, intră supărată și auzim toți cuvintele care ne făceau să simțim gheață pe șira spinării „Scoateți o foaie de hârtie!”
În zona din clasă unde stăteam eu, așezarea elevilor era strategică, în față aveam un tocilar ca și mine, lângă el spaima școlii și a cartierului, un dublu repetent, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, lângă mine un alt prieten și vecin cu mine, dar tot așa, cam suferind pe parte de note și medii, în spate încă doi clowni care se pricepeau doar la copiat după cel din față și la gropița, liniuța, fotbal, deci era bine să îi ai aproape.
Ne-a dat lucrarea de control (îi zice test-fulger acum, cică) pe numere, așa că, nici eu, nici cel din față, nu am putut să ne ajutăm colegii de bancă (că doar d-aia erau colegii noștri, nu? 😁). În schimb ne-am ajutat noi amândoi, verificându-ne unul pe altul dacă eram pe aceeași lungime de undă.
Ora următoare ne-a adus lucrările de control corectate. Avea doamna profesoară boală să ne cheme unul câte unul la catedră, să citească nota cu voce tare și să ne indice unde am greșit. Și începe să citească… Trec notele de 10, apoi cele de 9, 8, 7… Ăla din față s-a întors spre mine.. „Băi, ne-a pierdut lucrările?” La 6 s-au ridicat și colegii noștri din dreapta, la 5 ăia din spate, a dat și vreo doi de 4. Mai rămăsesem noi doi, elevi care în viața noastră nu luasem vreo notă mai mică de 7.
N-o să uit niciodată cum a zis: „Și acum, spre marea mea supriză și dezamăgire, Bogdan (așa îl chema pe vecinu’ din față) 3, Ionuț 3!” Liniștea aia care s-a lăsat în clasă și fețele stupefiate ale colegilor nu cred că le-am mai văzut vreodată dupa aceea, deși am mai luat multe note mici și am făcut multe tâmpenii prin școală, liceu și facultate. Dar 3-ul ăla și atmosfera din jurul lui… Băi, eu aveam la panoul de onoare al școlii poza de premiul întâi la olimpiada la matematică pe municipiu, da? Eram ăla veșnic strigat la sfârșit de an ca să-mi dea cărți și diplomă, da? Și acum 3? Nu că nu au râs, dar câtorva cred că le-au dat și lacrimile, că le distrusesem un mit, coborâsem de pe piedestal, eram muritor din nou, ca ei, le dădusem peste cap valorile (exagerez, evident 🤣🤣🤣). Cum dracu’ de am reușit și eu, și deșteptul ălalalt să greșim aproape tot, n-o să-mi explic niciodată!
Da, am tras după aia să iau vreo trei de 10, ca să nu rămân cu media mică, ai mei n-au aflat niciodată de 3, doar le-am zis eu că am luat niște 7 și 8 p-acolo și d-aia am media aia (oricum mi-au făcut scandal fiindcă pentru ei doar 10 era de ajuns, dar asta e altă poveste).
Cam asta a fost cu primul meu 3. Am uitat de note de 1 sau 2 (am luat și d-alea ulterior), dar 3-ul ăla la chimie…..
M-ai facut sa rad de dimineata, ahahaha!
Da’ tot n-am procesat de ce ai luat 3. Sa mai beau o cafea oare?
Am luat 3 fiindcă am greșit aproape toate subiectele. Am fost atât de siguri, și eu, și ala din față, că facem bine, incât ne-am luat unul după altul, am rezolvat la fel, dar total greșit. 🤣🤣 De ce? N-am nici o explicație. Paranormalu’. 🤣
😂 Așa performanță mai rar. 1-0 pentru tine 😀 Ca de la 3 la chimie – la 3 la chimie așa.
„m-a întrebat cum mă cheamă. Asta știam” = asta însumează perfect relația mea cu matematica. Nu că am luat 3, luam buchet de 3 la mate. 😜
Salvarea mea era ori că eram simpatică ori că inspiram milă și m-au trecut mereu profii de mate, să le dea Bunuțu’ sănătățuri și succesuri sau RIP, după caz!
Un buchet de 3 note de 3 au suma 9 😀
Am avut toate notele în școală, chiar din a V-a care mi s-a părut cel mai greu an din toți (nu mă puteam adapta la sistemul fiecare oră cu alt profesor, am fost tot anul buimăcită).
Dar un 3 e mai special, în clasa a XI-a, la mirobolanta materie ”Tehnologia materialelor” (nu știu ce e și trăiesc bine cu acest mister). Dar am luat 3 nu pentru că n-am învățat (haha!), ci pentru că vorbeam și ne hlizeam în bancă.
Și aud că mă strigă profa și-mi zice ”Repetă despre ce vorbeam”. Nu știam, am bălmăjit jalnicul ”ăăă, stați să-mi amintesc”, iar de la banca din spate aud colegul (Sorin) cum îmi șoptea. A șoptit prea în șoaptă, n-am auzit (eram înaltă, până la urechile mele se disipa sunetul). A mai șoptit o dată destul de tare cât să audă și profa. Care s-a înroșit de furie și a trântit grandios: Tu ai nota 3, iar colegul din spate are 2 pentru că a șoptit. Și chiar le-a pus în catalog 🙂
Cu ocazia asta: Sorine, mersi! Mereu ai fost un gentil 🙂
Am dat cu inimioară pentru colegu’ suflător. Dați și voi dacă ați avut un Sorin în clasă! 💖
So … cum ? 🤭
Dacă n-am avut putem da cu hate ? 🤪
@HM,
Nu puteți, nu la Sorin!
Dacă n-ai avut, botează pe cine vrei tu cu numele ăsta 🙂
Laura, da, clasa a V-a mi s-a părut şi mie cea mai grea. Şi nu numai din cauza că erau mulţi profesori. Ci şi parcă s-a ridicat brusc ştacheta cunoştinţelor pe care trebuia să le ştim sau să le învăţăm, de parcă crescusem brusc în vacanţa de vară dintre clasa a IV-a şi a V-a.
Colegul Sorin, un martir. Unii profesori dădeau 1 pentru suflat. El a avut noroc cu 2. 😀
Bifat emo inimioară pentru colegu’ suflător la Vera. Sau colega.
Adică ăla un emo de până acum e de la mine. 🧐
Mi s-a părut grea clasa a V-a, dar nu atât de grea precum a IX-a, când am avut și colegi noi, pe lângă profesori noi. Țin minte că în primele luni mă jeleam în drum spre bloc, intrasem a 25-a din 31, mă simțeam teribil de ignorantă, mă gândeam să mă transfer la un liceu mai puțin bun… Am rămas, m-am adaptat și am terminat prima din clasă într-a XII-a. Nu că ar conta în marele tablou al vieții (mele)! Sau cine știe, poate chiar primii 40 de ani sunt pentru cercetare!? 😁
Probabil ma repet, eram îngrozitor de timida, nu comentam și evitam sa ies în evidenta cat puteam de mult. Clasa a 9a, a intrat profa de matematica și a dictat sa ne tundem daca nu vrem viata grea. Asa ca m-am conformat. Numai ca frizerul mi-a executat o periuta care arata fix a tunsoare punk. Deci primul ”stai jos, 4″ a venit la următoarea ora de mate. Nu mai spun ce hăituiți am fost noi, rebelii.
Un alt 4 celebru a fost la facultate. Aveam un profesor dur, asa că, din cauza timidității mele, m.am blocat la examen și nu am scris aproape nimic. Asta în condițiile în care toți colegii mei veneau in timpul semestrului sa le arat mecanismele proiectului, iar profu lucra zilnic de pe proiectul meu pt ca știa ca îl fac pas cu pas, bine. Ne chema în cabinet sa ne comunice notele. Prietena mea a iesit plangand în hohote.
– Te-a picat?
– Nu Hu Hu, am luat opt, băhăhăaa…
Am întrat curajoasa, mi.a spus scurt ”4, m-ai dezamăgit, nu ai făcut de 4, dar refuz sa îți dau 6”.
Iar eu, ce era sa fac? Am zis Mulțumesc, ca mama m.a crescut respectuoasa.🤪😂😂😂.
Ce porcărie asta cu tunsul la fete. N-am păţit. Doar bentiţa mi-a scos peri albi. Şi evident, trebuia să avem părul strâns, dacă era lung.
Cu toate astea, nu știu de ce m-am tuns la frizer în clasa a XII-a. Nu-mi mai amintesc motivul, adică. Oribil m-a tuns, foarte scurt. Calvar până mi-a crescut la loc, pentru că părul scurt şi ondulat e şi mai nărăvaş decât atunci când e lung. Mă trezeam dimineaţa cu coarne şi firele alandala. Le udam şi le turteam şi tot arătam ca un arici electrocutat.
O singură dată, peste ani, am mai avut curaj să mă duc la coafor să mă tund. Eşec total şi atunci. Eu i-am zis ,,până la umeri”, ea m-a tuns scurt de tot și ,,cu chică până la umeri”. Am băgat acasă foarfeca în ea şi am tăiat-o de tot. Un an am aşteptat iar să se lungească cât de cât acceptabil părul. Mă tund singură. E mai sigur. Iau din el cu milă şi cu grijă.
@Fetele, dacă aveți probleme cu tunsul știți că avem frizer autorizat în persoana @ElenaP, nu?
@Solandi, eu m-am tuns într-a XII-a zero, de bunăvoie și nesilită de nimeni (și înainte să fie cool). Voiam să mi se îndesească părul. De șapte ori m-am ras pe cap în decurs de câteva luni. Ce arătam înainte ca un băiețel de 12 ani la conformație, atunci mă ajuta și freza. 😅 Părul s-a schimbat din blond închis în șaten, din lins în buclat, dar tot pisicos e. M-am resemnat pe la 21 de ani. 😁
De nota 1 la purtare ați auzit?
Nu.
Și cred că s-ar da numai pentru tentativă de crimă. Ai ocazia să mărturisești 🙂
… cu premeditare, aș completa eu! 🙂
Eu nu completez cu nimic, aștept povestea din spatele performanței. 😁
( Acest comentariu nu conține informații specifice și avertismente referitoare la cantitatea de hormoni conținută de produs la vremea respectivă ).
Deci se face că proaspăt mutat la noul liceu, departamentul filologie-limbi (nu fiți cloțani, mă refer la limbi de circulație internațională), am reluat studiul limbii germane cu o doamnă profesoară.
Care doamna profesoară
( gogule search Familia Guldenburg / Nane era numele actriței din serial ) arăta exact așa.
Iar eu eram zob după distinsa Nane.
Astfel că în timpul unei ore de limba germană, când ,, Nane,, m-a întrebat vas hast tu gemacht in das vacanța de vară, eu i-am răspuns cu o întrebare.
Dacă nu vrea să facă dragoste cu mine.
Suflet pur, întrebare retorică.
( Ora a luat sfârșit, cancelarie, dirigintă, nota 1 la purtare).
A doua zi a venit tata la liceu.
A parcat ca un cocalar Volkswagen-ul roșu pe trotuar ( mi-am adus aminte că râdeam săptămâna trecută cu Junior de un meme cu Serghei Mizil:
Pe vremea lui Ceaușescu erau cocalari ?
Normal. Păi eu ce morții mei eram ?)
îmbrăcat la blugi, cămașă și sacou, ( mama a fost mereu dezignerul nostru vestimentar, am purtat fără stres cămăși roz de la 16 ani) cu un buchet mare de trandafiri.
Profesoara, diriginta, catalog, absențe, note mici, pramatie.
,, Vă rog să îl iertați, urlă hormonii în el, e adolescent.
Dar să știți că că sunteți atât de frumoasă încât chiar și eu …
Vă rog să primiți acest buchet de trandafiri în semn de apreciere și noi doi vorbim acasă, Romeo.,,
( La 1 s-a adăugat un zero și am devenit cea mai dragă pramatie a dirigintei mele).
@Paco,
Eu nu știu boabă de germană, dar ea sigur știa.
Pentru acuratețe, i-ai spus:
– ”Ich will mit dir Liebe machen”
sau
– ”Ich will dich ficken” ?? 🙂
@Laura G, nici liebe nici ficken ( ai intrat pe ceva site-uri colorate cu fereastră incognito pentru acest cuvânt, bag mâna în foc ), ci românească literară.
@Paco,
Doar pe clasicul și bătrânul Google Translation, atât 🙂
@Ionuțe, citind comentariul tău, parcă mă uitam la experiența mea, numai că eu eram în galeria Petrolului 🙈.
Prima notă cu care am început școala a fost nota 4. Ne-a dat învățătoarea Soare Marcela problema următoare 0…..5…..10. Am scris si eu ca și răspuns 0…..5…..10.
Am ajuns acasă, și rezultatul a fost prima palmă la… primită de la taică-meu. În total m-a pocnit de 4 ori.
Am luat 1 la Lucru Manual cu profesorului Copilu. Am ieșit în pauza de 10 minute și ne-am întors după alte 40 de minute de la fotbal. Am fost primul care a avut mustrări de conștiință și care s-a întors înapoi, dar și prima notă de unu. Cert este că unul dintre noi nu a mai intrat și ăla al dreaq a scăpat.
Note de 2 și de 3 luam în liceu la materia aia cu buruienile. Nici nu vreau să îi reproduc numele materiei. O uram pe bondoaca aia de profesoară.
Am avut nota scăzută la purtare că eu, al doilea cel mai mic (era unul mai mic ca mine de statură pe nume Ionică) din clasă l-am bătut pe cel mai înalt din clasă! El mi-a tras o carte în cap, eu m-am împins cu piciorul într-o bancă și din săritură l-am pleznit de i-am făcut ochelarii praf. Abia aparuseră hârtiile alea cu Eminescu de 1000 de lei. 12 bucăți i-am dat ca să îi repar ochelarii. Au vrut să mă exmatriculeze atunci din liceu. Noroc cu diriga care a venit la director și i-a spus că sunt eminent. Eram al treilea din clasă ca note.
Îmi aduc aminte cum eram îmbrăcat atunci o șapcă neagră, un tricou din ăla de ziceai că e rochie pe mine, geacă de blugi din aia pictată cu pixul și îmi aduc aminte replica directorului Cine mă golanul ăsta? Nu vezi cum e îmbrăcat? .
Mi-o aduc aminte pe diriga când a aflat a intrat în clasă și zice Ionică ce ai făcut 😂😂😂. Ăsta era tartorul clasei și avea și o cârcă de bani. Nu io doamna dirigintă, rârâit cum era el. Ăsta a făcut și arată spre mine că eu stăteam în bancă cu Ionică.
La facultate, aveam un profesor de mecanică, pe nume Manea, un bețiv, care la un seminar mi-a zis să nu mai vin la orele lui că îl sperii – am meclă de pușcăriaș și pe mine mă sufla vântul pe stradă. Am luat 8 la mecanică la examen.
A avut ceva curaj Manea ăsta, să îți pună 8. La cât îl speriai, ar fi fost mai prudent să iți pună 10 din oficiu. 😀
@Solandi, lasă că mi-a dat bine. Unuia care știa de 10 i-a dat 8. Motivul i s-a părut că fața pe care o are nu îi inspiră că știa mecanică mai mult de 8 😂. Și pe unul care știa mecanică foarte bine, mai tocilar de felul lui l-a confundat cu mine. 🙈. Avea meclă de pușcăriaș și i-a zis el să nu mai vină la cursurile și seminariile lui.
Deci pot spune că am luat bine 8 😎.
Primăvara (frumoasă) a anului de grație 1988. Deși pe 15 noiembrie muncitorimea brașoveană se răsculase, pe comuniști (arză-i-ar focul pe unde i-o prinde, de acum și până la sfârșitul veacurilor!) i-a durut în bască iar pe răsculați pe peste tot. Așa că au continuat cu demolatul cartierului care înconjura liceul unde învățam pentru bacalaureat, în clasa a XII-a aflându-mă. Demolare = noroi. În ziua aia profesor de serviciu, A.I. Spaima liceului, deși nu era vreun prost. Doar un ranchiunos de prima clasă. 07:50. Dăm să intrăm. El: ”Ați întârziat”. Noi: ”Tovarășe profesor am încercat să ocolim noroaiele din stație până aici” (și pe cuvânt că asta am și făcut; eram săraci și chiar nu ne doream pantofi stricați). El: ”Păi și eu tot pe acolo am venit și am ajuns devreme”. Băi, n-am putut răbda și i-am dat-o: ”Da, dar dvs. ați venit cu mașina” (avea o Dacia 1300 de culoare verde). Mii de fulgere și trăznete!!! El: ”Lasă că ne vedem noi în clasă!” (aveam prima oră cu el; ”Acționări electrice”). Bă, mi-a căzut fața oarecum. Vine în 5 minute în clasă. El: ”Ieși la tablă”. Eu ”Tovarășe profesor n-am învățat”. El: ”4! ”. Eu tac și-nghit. Că nu-nvățasem. Cu evidența nu te pui.
Vine vara. Ultima oră. Eu doar o notă, 4-le ăla nenorocit de acum 2 luni. El: ”F…a, G… (eu) și G……ș, scoateți câte o foaie de hârtie, dați lucrare”. Nici-o problemă, învățasem. Dar v-am spus că eram sărac iar ai mei îmi făcuseră caiete din foile rămase goale de la alte caiete vechi; coperți curate și foile prinse frumos cu ață în interior. Cât a muncit săraca mama la chestia asta … ) Rup o foaie din caietul cu pricina. Dar se rupe rău. Ăsta când vede zice: ”Uitați și voi dragi elevi cum se prezintă G… . Nu mai scrii nimic, ai 4”. Se uită în catalog, doar la trimestrul III și zice: ”Și rămâi corigent!” Toată umilința și lacrimile ascunse s-au dus dracului când i-am zis: ”9 pe primul trimestru plus 7 pe trimestrul II și cu 4 acum dau 20. Media generală o să fie 6,66!” Fraților! Aș putea să jur că se auzeau electronii zbânțuindu-se în jurul nucleului atomului așa liniște s-a lăsat. Ăla să facă apoplexie și alta nu! ”Ne întâlnim la bacalaureat!!!” (eu, în gând: ”Să mă pupi în dos. Poți fi maxim supraveghetor la română, mate sau fizică (unde învățasem evident, fiindcă mate și fizică se dădea și la admitere în facultate) iar la lucrarea practică n-ai ce căuta fiindcă eu sunt prelucrător prin așchiere iar tu pe partea de acționări electrice” cum v-am scris mai sus). Evident mi-am luat bacul lejer dar am rămas cu o singură medie de 4 în 4 ani de liceu și cu o mică și efemeră glorie că l-am dat de podele pe A.I.!
Bine i-ai făcut!
M-a uns pe suflet cum l-ai lăsat să facă spume degeaba.
@Victor,
am crezut ca pe AI-ul lui @solandi l-ai dat de podele :))
dar ma intreb, oare profii o luau asa, la modul personal cu fiecare dintre noi cu care aveau treaba? sau eram doar o mare de magari pt ei si ne luau la rand, care se nimereste? Ca hai, antipatiile, meh, mai is cum is, dar chiar sa ti se puna pata pe un copil sub 18 ani si sa vrei sa-l faultezi in halul asta inseamna ca esti dereglat rau.
@Singlemom, nu știu. Profesorii sunt oameni. Oamenii sunt de tot soiul. Pe lângă ăsta am avut ca și profesori doi DOMNI: la matematică pe domnul Hândoreanu iar la fizică pe domnul Sofonea. Domni de domni, nu tovarăși. Stăpâneau materia și erau pedagogi nemaipomeniți. E greu de spus mai mult. Pot plusa totuși cu faptul că soția e învățătoare. Și știu că e greu cu copii. Albi, negri, bogați, săraci, proști, genii…Nu contează.
@singlemom,
Și mie îmi sărise inima când am citit prima oară A.I., ce potriveală de iniţiale, uitasem pe moment că era vorba de profesor. 😀
Mi-am zis că uite, Victor face ce face şi mai trosneşte un pic gpt-ul!; bietul de el, nevinovat.
Prin liceu am puscat cativa de 3, la nu mai stiu ce materii. Nimic grav, ma scoteau celelalte note, tot ok.
Am riscat insa in clasa a 8-a sa iau un 3 (sau 4?!) la purtare. Asta pentru ca, dupa ce facusem pe rebela la Liceul de Arte si am refuzat sa ma execut la examenul de pian ca sa pot pleca din scoala aia, am continuat sa fac pe rebela si sa ma bucur de noua-mi gasita liberate, adica fara ore si ore de instrument pe zi, si ma plimbam dupa amiezile prin oras aiurea. Doar ca la un moment dat am observat ca ma pot plimba si dimineata, nu doar dupa amiaza. Si dupa amiezile s-au transformat mai intai in dimineti si mai apoi in toata ziua. Practic chiuleam cu voiosie, si-am facut asta aproape tot trimestrul 3. Absente gramada, scrisori trimise acasa la mama dar interceptate de mine si ascunse, driginta la usa, si uite-asa s-a aflat si m-au amenintat ca-mi dau 3 la purtare si ma exmatriculeaza. In final n-au facut-o, pt ca aveam note bune in rest si probabil li s-a facut mila sa-mi distruga examenele la liceu, si oricum scapau de mine ca eram a 8a. Cam asta a fost. Apoi a urmat marea distractie numita liceu :)))
@singlemom mi-aduc aminte că în liceu clasa noastră fusese supranumită secta X, IX, XII C. Pentru noi vinerea era zi de rugăciune… chiuleam cu toții-n grup.
Vai de capul meu ce a pătimit diriga cu noi. Era o doamnă foarte cochetă, de matematică, apreciată în școală.
Nu era careu să nu aducă aminte de secta noastră 😂. Se făcea diriga roșie!
Am luat primul 3 în clasa a opta la fizică. Cineva avusese mirobolanta idee să chiulim în masă la ultima oră pe motiv de 1 iunie. În 1996 nu era zi liberă. 😁 Bun, și vine următoarea oră de fizică, ne ridică profesorul pe rând în picioare și ne ascultă din ultima lecție predată. Eu și colega de bancă am fost singurele care am știut să răspundem corect. Nu a discriminat pe nimeni, a dat 3 întregii clase. 😅 Spre deosebire de clasele primare, când mama mă certa și pentru un opt, acum a râs. A zis să îmi fie învățătură de minte.
Tot într-a opta pe final, la ora de geografie, e scos la hartă un coleg. Ziceai că se uită la un film subtitrat în chineză. Regula era clară, cine sufla primea unu, profa era destul de severă. Păi mi-a fost prea milă și am suflat (am fost Sorin 😁). Mă gândeam că nu o să îmi pună tocmai mie unu în catalog. Dar mi-a pus. De ce tocmai mie?! Pentru că eram proaspăt întoarsă de la olimpiada de geografie pe țară și feblețea profei de geogra. Mi-a pus un zero lângă după vreo săptămână. 🙂
@Blanche,
”Sorin” îți zic de-acum 🙂
Proful de ,,geogra,, era soțul profesoarei noastre de sport. Ea spirt, el apă sfințită.
Și în cadrul unei ore cu explicații pe hartă despre Carpații Meridionali, lepra clasei observă că domnul profesor avea șlițul desfăcut și urme de praf de cretă la prohab.
,, Și aici avem vârful Moldoveanu,,.
,, Și imediat apare și muntele Fuji din șliț ,, a decretat lepra clasei. Cu vocea destul de auzibilă de către restul clasei.
Ne-a scos la hartă pe ăștia cu simțul umorului exagerat, ca să arătăm diverse cătune și mine de nichel pe hartă.
Și cum eram ultimul din rând, m-am gândit că nu e o idee chiar rea să îl împing pe colegul de lângă mine.
Care pe efectul domino, i-a împins pe restul colegilor și au sfârșit sub cuierul tip pom, plin de geci. Că era iarnă.
Și singurul în picioare eram eu
,,Vârful Moldoveanu, domnule profesor, este cel mai înalt și mai maiestuos și mai crestos și…e în România,,.
Du-te la loc în bancă.
Și stai jos, 4.
@Laura, ar fi ceva, să mă vezi prin Constanța și să mă întrebi „ce mai faci, Sorine?” 🤭
@Paco, era prea de tot, și cu șlițul desfăcut și cu urme de cretă, doar nu era să vă scape un moment așa prielnic! 😅 Să știi că și eu am fost la Limbi la liceu, dar nu era așa haz. Eram 29 de fete și doar doi băieți. Am fugit de mate & co. cât am putut de bine. Chimie și fizică făceam câte o oră pe săptămână, mate două ore, dar foarte lejere. Că ce să te aștepți de la niște iubitoare de literatură (îi ignorăm/neglijăm pe cei doi masculi din clasă)?! Bacul l-am luat ușor, vorba lui Chirilă, dar fără să copiez. Și nici nu am dat la sport ca să scap de învățat la vreo materie. 😁