Prima oară #3


Autor: Anduța
?>

primul sarutNu știu dacă e pentru că am eu o memorie foarte bună sau pentru că “prima oară”-urile sunt, în general, memorabile. Ce știu sigur e că țin minte multe situații în care am făcut sau mi s-a întâmplat pentru prima oară ceva. Țin minte, cu context și detalii, de la grădiniță și până în prezent, tot felul de “prima oară”-uri.

Am ales pentru astăzi să povestesc despre primul meu sărut. Nu pupat pe obraz, nu pupat pe buze, sărut din acela pe bune, de oameni serioși, păi? Pentru asta, o să mă teleportez la finalul clasei a XII-a, când eram în focurile examenului de BAC, precum și în toiul pregătirilor pentru examenul la facultate. 

În tot învățatul, stresul și emoțiile perioadei, relaxarea mea preferată era să ies seara în oraș cu o gașcă de colegi din liceu. În general, ieșeam în oraș, la suc sau la biliard și pur și simplu ne plimbam, vorbeam și ne hăhăiam de ajungeam uneori să mă doară fălcile de râs. 

După ce-am terminat cu toții cu BAC-ul, am hotărât să facem o ieșire la munte (prin Retezat). Ca să putem să ne concentrăm apoi, cu forțe proaspete, pe următoarele examene. Zis și făcut. Când am ajuns cu trenul la destinație, a fost așa, un val de euforie generală. Chiote, veselie, bucurie maximă. Și atunci, cineva, un băiat din gașcă, m-a luat de mână. 

Bine, tre’ să fac o paranteză. Nu era chiar orice băiat, era băiatul pe care-mi cam picase un ochi de prin clasa a X-a. Genul ăla arătos, inteligent, mereu cu vorbele la el, amuzant, foarte ușor de observat în orice companie. Din păcate, nu eram singura ce-l remarcase, așa c-am șezut frumușel în banca mea, dintr-o cumplită repulsie față de “lupta” cu alte surate pentru vreo atenție specială. 

Revenind. M-a luat de mână și bine a făcut, că altfel cred că-mi luam zborul, mă intersectam cu vreun avion și aia eram. La cazare, distracție, veselie, voie bună, cum eram obișnuiți. Doar că, parcă, ceva se schimbase. Deja mă simțeam îndreptățită la o atenție mai specială. Fără să știu exact cum și în ce mod, dar lucrurile nu puteau fi la fel ca înainte, nu?

Spre seară, deja aveam o problemă, simțeam cum devin un pachețel de nervi și frustrare. Țin minte că vorbeam cu un amic ce era înamorat de una dintre prietenele mele cele mai apropiate. Suferea că ea-i împărtășea ceva sentimente, dar nu la același nivel. Eram cu un ochi la el, cu un ochi la “problema” mea, care se distra bine mersi cu restul găștii. N-am mai rezistat, m-am ridicat furtunos de pe scaun și m-am năpustit afară, să-mi aerisesc puțin vederea, creierii, sufletul.

Era deja noapte, ploua, mi-am aprins o țigară, decisă să sting focul ce mă mistuia pe interior. Decizie care s-a dus pe scrumul țigării, că a ieșit și el la fumat. M-a întrebat dacă-s ok. Pfoai, nu, nu-s ok, m-am îndrăgostit și, poftim, sunt geloasă. Greu de exprimat prin cuvinte, dar înțelegeți ce dramă și suferință erau acolo, da? Mi-a zis că și el e îndrăgostit. Da, sigur, vezi să nu. 

Ca să-mi demonstreze, probabil, m-a luat iar de mână, am reintrat în clădire. Urcam în liniște scările, moment în care a picat curentul. Și iac-așa, pe scări, într-un întuneric beznă, s-a petrecut un sărut gingaș, romantic, dar și pasional, cum nici în filme nu s-a văzut! După care s-a auzit un: “Wow, în sfârșit, primul meu sărut!”. Nu vă spun care – cine, păstrez liniște totală, sigur n-aveți cum să vă prindeți! 😄

Și-acum, evident, întrebarea pentru voi. Pe bune, mai e nevoie să întreb? 😝

Foto: Pixabay

33 Comments

  1. Laura G.

    Primul ”sărut din acela pe bune, de oameni serioși”?
    Nici nu-mi mai amintesc, s-a pierdut în negura fake-urilor 🙂

    2
    1
    1
    Reply
    1. BaGheRa

      Îmi aduc aminte gagica, dar nu îmi mai aduc aminte circumstanțele 🙈

      3
    2. Anduța

      Ce memorii neserioase aveți! 😁

      3
  2. Ana G.

    La vârsta aceea, totul e minunat!

    2
    1
    1
    Reply
    1. Anduța

      Ana, era un cântec „Când ai 20 (mă rog, 18) de ani, orice floare îți zâmbește ? Și îți cântă ștrengărește /Când ai 20 de ani”. Cam așa? 😀 Bine, eu am și ceva amintiri complet neminunate, dar alea ducă-se.

      1
      1
      1
  3. Blanche

    Ca în filme, Anduța! 🌸
    Al meu nu a fost nici pe departe atât de romantic și nici nu s-a întâmplat cu băiatul de care eram îndrăgostită de la începutul liceului. Eram în vara dinaintea clasei a XII-a, m-am întâlnit cu un băiat venit în vizită la unchiul lui. Ne-am plimbat prin parc, m-a sărutat pe o bancă. Nu mi-a plăcut, nu l-am mai întâlnit niciodată (m-a mai sunat de vreo două ori pe fix, le puneam pe surori să răspundă). Îl chema Loredan, măcar numele era memorabil.
    Primul sărut care mi-a plăcut cu adevărat de am simțit că îmi zboară pământul de sub picioare s-a petrecut câțiva ani mai târziu. Tot într-o zi de vară, de fapt seară, tot pe o bancă. 😁 Băiatul era din gașca de la bloc (în care mă mutasem de câteva luni), se certase cu iubita lui de vreo două zile, bănuia că îl plac și … m-a sărutat. A fost sublim, am mai repetat în vreo două seri, pe urmă s-a împăcat cu iubita lui. Cu ea a rămas până în prezent. Eu am mai sărutat și alți tipi până mi-am întâlnit prințul la 30 de ani. 😁

    2
    1
    Reply
    1. Anduța

      Blanche, ca în filmele alb-negru. Mă rog, doar negru, că beznă. :-))

      2
      2
  4. Vera

    Aveam aproape 24 ani (ca referință temporală) și a fost cu răposatu’. Și mă opresc din relatări, nu vreau să visez urât la noapte, brrrr. Mă gândesc cu plăcere la alte premiere: când am fost prima oară la Lidl, când am mâncat mușchi de vită, când am făcut primul cozonac…

    1
    2
    3
    Reply
    1. Anduța

      Vera, opa, primul cozonac? Frământat la mână sau la robot? A fost cu stafide sau cu lokum? Împletit sau ne? Mai continui cu întrebările? 😀

      2
    2. HM

      Cânta imnul … 🤪

      1
      1
    3. Solandi

      Chiar că, ,,primul cozonac” – nu am bifat. Încă.
      Sau, la mine cred că intră în lista cu lucruri pe care nu o să le fac niciodată. Deşi, never say never…

      5
    4. Anduța

      Solandi, adică să nu faci tu un cozonac viforos?! Pfff! 😛

      4
      2
    5. Vera

      @Anduța
      Cu nucă și cacao, era rația fifty-fifty de cocă-umplutură; răsucit, nu împletit; frământat la mașina de pâine ❤️

      3
      2
  5. Paco

    Hai că ușor ajungem și la povești despre solstițiul de iarnă, cum am băgat prima dată lemnul în sobă.

    6
    1
    2
    Reply
    1. Anduța

      Solandi, uite-aici, de ținut minte în caz de ceva: poza tre’ să fie cu un buștean în flăcările sobei. 😀

      3
    2. BaGheRa

      @Paco, am râs cu strigături bro’ la comentariul acesta, dar @Anduță comentariul tău este genial, pe cuvântul meu absolut superb 😎.

      4
    3. Laura G.

      Eh, bușteanul și soba pot fi variabile, dar să rămână flăcările 🙂

      3
      2
    4. Solandi

      Anduţa, fix aşa. Aştept ocazia să fac poza. (asta e pentru Paco, remarca).

      Cu DALL-E sau Stable Diffusion.
      Fiindcă după Midjourney pot doar să suspin. E cel mai tare AI de imagini pe care l-am încercat până acum. Dar nu e free. Are doar 24 de ore gratis (pe discord), apoi costă cam 10 dolari pe lună, pentru aprox. 200 de imagini generate.

      2
  6. VictorR

    31.12.1987/01.01.1988 (De Revelion cum ar veni 😉 ).

    3
    1
    Reply
    1. Anduța

      Victor, sub vâsc? 😁

      2
    2. Laura G.

      @Victor,
      Adică toată noaptea ai ținut-o într-o țocătură. Nebunaticule…

      2
  7. BaGheRa

    Primul sărut care cu adevărat a contat pentru mine, a fost pe data de 8 mai acum mult timp. A fost cu o tipă pentru care nu contat că sunt gras, chelios și stirb 😁.
    Am umblat cel mai mult după gagica aia și cred de asta a fost atât de prețios 🙈. Bine poate și pentru faptul că primul cu ea a fost unul mai mult furat 😎.

    2
    3
    Reply
    1. BaGheRa

      PS. Având în vedere că s-a adus aminte și de mâncare, pot afirma cu siguranță că sărut mai bine decât gătesc! 🙈

      3
    2. Anduța

      Acu’ drepți să fim, e complicat rău gătitul! 😀

      3
  8. Marius M

    Deci, stiti ca eu iau foarte in serios ce se petrece pe interneti, nu va mai spun ce afaceri invart la bursa ca n-are rost. Asa ca ajuns acasa, pornesc magaoaia si dau pe fb, vad ceva cu prima oara si Victor. Ia, Victor a scris. Dau, moama, e cu pupaturi, e nebun, o sa zica acum ca s-a pupat cu altele, sinucigasul. Si citesc: brusc, cineva mă ia de mana, era chiar baiatul care imi placea! #aideplm, Victor e pidosnic? ceva in neregula, dau inapoi, articol scris de Anduta, dau pe fb, postat de Victor.
    Asta ca sa nu va mai basicati cand zic vreo prostie, ca eu citesc ce vreau si inteleg la fel.

    6
    Reply
    1. Anduța

      Marius, nu e cu pupături! E cu săruturi pasionale, da! Eeee, un pic, măcar un pic de atenție!😂😂😂

      2
    2. Laura G.

      Nu știe el ce e pasionalul…

    3. HM

      Poate știe ce-i gătitul … și nu mă refer la boiala aia cu ruj 😉
      Bine că n-am FB d’ăla, că mă înghesuiau rețetele 😁

      1
  9. singlemom

    Despre primul sarut tin minte doar cu cine a fost si ca aveam in jur de 16 ani. Nu eram indragostita de el, dar pt ca toate prietenele mele aveau prieten, m-am lansat si io intr-o chestie de genul cu primul care m-a bagat in seama, sa nu raman de caruta. Niciun fluture n-a fost ranit pe parcursul evenimentelor.

    5
    1
    Reply
    1. Paco

      Fluture, cică.
      La 16 ani eram Lepidopter Molie Hormonicus Maximus mai degrabă.
      Cică fluturi răniți…

      5
    2. singlemom

      @Paco,
      stai linistit, ca eu pe la 14/15 ani am fost intrebata la piata de catre un precupet daca-s fata sau baiat. Traumatic. Cre’ca d-aia am cedat rapid primului care s-a aratat cat de cat intersant de mirifica mea persoana.

      p.s ma refeream la fluturii din stomac. n-am prins niciunul.

      3
    3. HM

      Ce diete suspecte aveți 🤪

    4. Paco

      @singlemon, la piața îi spui la precupeț că vrei un kilogram de castraveți, nu-l întrebi care e cel mai romantic de pe tarabă.
      Probabil că l-ai defazat cu întrebarea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.