Breeders – serial


breedersScriu despre Breeders din mai multe motive. Mai întâi, pentru că este aproape necunoscut la noi, iar mie mi s-a părut un serial tare fain care merită vizionat. Un alt motiv ar fi că îmi pare un film autentic – ca scenariu, ca joc actoricesc, ca poveste. Nu în sensul de ”original”, ci în sensul de adevărat. Și, nu în ultimul rând, scriu despre el pentru că este relaxant și inteligent. Da, e o comedie, dar departe de genul la care se hăhăie stupid în fundal la fiecare replică.

Breeders este despre paradoxul trăit și simțit de fiecare părinte, pe care nu-l va recunoaște niciodată cu voce tare: ți-ai da viața oricând pentru copiii tăi, dar, nu de puține ori, ai vrea să-i strângi de gât, realmente.

Ei bine, fiecare episod e ca o terapie pentru părinții vremurilor pe care le trăim. O privire amuzantă, fără restricții, asupra provocărilor reale din epoca asta modernă în care un cuplu jonglează între job și familie, între creșterea copiilor și îngrijirea părinților îmbătrâniți, între ipoteca apartamentului și visul la o vacanță exotică și erotică, fără copii gălăgioși și bunici plictisitori.

Iar actorii? Actorii sunt un deliciu! Martin Freeman joacă rolul lui Paul, un tată grijuliu care descoperă că nu este chiar omul care credea el că este. Cunoscut din serialele de succes Fargo, Sherlock, Black Panther și în Breeders joacă excelent. În rolul soției sale Ally o vedem pe Daisy Haggard, cunoscută din filmele Back To Life, Episode, Black Mirror.

Primul sezon din Breeds, cu cele 10 episoade ale sale, a fost lansat în 2020, iar anul acesta, la finalul lunii martie s-a lansat al doilea sezon. Un serial apreciat de public și de critici, un spectacol deștept, înțepător și hilar, ce merită văzut. Recunosc, am avut destule faze la fiecare episod când am râs cu lacrimi, la scene rupte fix din realitatea pe care și noi o trăim.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.