Adevărat sau fals?


Autor: Laura G.

adevarat sau falsDupă ce am aflat cum e cu Implantul de fericire, cred că ar fi bine să revenim la realitatea noastră, aia în care oamenii își fac implanturi corporale.

Nu am în jurul meu femei care să-și fi făcut implanturi mamare, ba chiar știu pe cineva care își dorește micșorarea sânilor (prin operație estetică). Da, cunosc persoane care și-au făcut  ceva ajustări estetice – buze, cearcăne, ridurile feței sau doar ale ochilor.

Și mai știu un bărbat (coleg) care și-a făcut în ultimii 3 ani implant de păr. În jur de 50-55 de ani, divorțat și singur, avea el complexul ăsta al cheliei și l-a rezolvat în 3-4 ședințe de pigulit scalpul.

Nu credeam că are mare importanță chelia bărbaților, având în vedere că este foarte frecventă, chiar și la cei tineri, dar tipului ăsta i-a schimbat tare mult imaginea. În așa măsură, încât, recent, la o terasă, l-am văzut mai de departe și nu l-am recunoscut. Parcă era el, parcă nu (bine, eu stau cam prost cu faza lungă). Omul arăta considerabil mai tânăr și l-am apreciat pentru curajul, răbdarea și cheltuiala investiției.

Ideea de ajustare estetică mi se pare foarte ok – chiar dacă asupra mea n-am făcut modificări, că n-am atâția bani și nici prea mare interes. Dar îi apreciez pe cei care încearcă asta, la modul decent și moderat, pentru a se simți mai bine în pielea lor.

Pe de altă parte, internetul este plin de imagini ale artiștilor, de la tineri la seniori, care arată ca niște caricaturi oribile de la atâtea operații estetice. Cred că, apucând-o pe calea asta, la un moment dat au pierdut cârma și-au dat-o-n bălării, transformându-se în (aproape) zombi.

Așadar, ce părere aveți despre intervențiile estetice – și mă refer la operații, nu la machiajul ăla de se șterge pân-a doua zi. Și nici la operațiile plastice care au ca scop corectarea unui defect al corpului. Aveți în jur persoane care au făcut așa ceva? Cu succes sau nu prea?

Foto: Meaww

22 Comments

  1. Iojo

    Nu cunosc pe nimeni care să aibă intervenții de genul asta, însă eu as face o micșorare a sânilor…dar fiindcă lipsa fonduri…aia e, mai aștept.
    Nu știu ce e in capul celor care PAR întregi la minte de își modifică atât de mult corpul, însă nu mi-ar plăcea să am o relație cu o astfel de persoană. Nici măcar de amiciție. Mi se par mult prea narcisiști și superficiali.

    2
    Reply
    1. Laura G.

      @Iojo,
      Din câte am mai citit/discutat pe subiect, pare-se că e un carusel psihologic – ”victima” se obișnuiește vizual cu modificările și apoi vrea mai mult, și mai mult, căutând (auto)admirația aia care a bucurat-o după prima intervenție. Deci și mintea ei capătă niște modificări, nu doar corpul 🙂

      2
  2. Anduța

    Am prin proximitate (adică pe la persoane cunoscute) ajustări estetice sau medicale, rezultatele le consider…estetice. Ce am observat că mă deranjează un pic vizual, după care și mental, sunt intervențiile exagerate la buze și la bust. Pe-astea le văd cel mai des pe la persoane random și nu mă pot abține să nu gândesc „măi, dar un pic mai puțin mari oare nu era mai frumos și mai bine?”. După care vine gândul ălălalt „da’ dacă lor le place așa, dacă așa au decis ele (că la ele le văd), cu ce drept stai tu să judeci?”. Apăi na, uite-așa, fără niciun drept. Dar tot cred că în unele situații chiar se exagerează crunt, până la nivelul în care-ți pui problema „da’ o fi sănătos așa ceva?”. Un bust exagerat de mare, by choice, nu-i o problemă pentru coloană, de exemplu? Medicul care a făcut intervenția, oare a încercat măcar să mai tempereze „pacienta”, pentru binele ei medical și un echilibru estetico-medicală? Na c-am sărit acum la judecat medicii. Concluzie: sunt de acord în general cu operațiile estetice. Da’ cu cel puțin o derogare. :))

    3
    Reply
    1. Laura G.

      @Anduța,
      N-am informații precise, dar cred că până la un punct nu afectează sănătatea. Doar că acel punct este de cele mai multe ori depășit.
      De exemplu, pentru cei care își doresc liposucție, medicul nu are voie să extragă mai mult de 7 kg de grăsime la o intervenție, că i-ar pune în pericol viața pacientului.

      1
  3. Ana G.

    În afară de ajustările la care faci referire și tu, nu am pe aproape pe nimeni cu operații. Dar și ajustările astea, depășesc de multe ori zona bunului simț, ajungând în zona ridicolului. Văd niște boturi groaznice, că alea nu mai sunt buze! Și-s tot mai frecvente.

    3
    Reply
    1. Laura G.

      @Ana G.,
      Da, groaznice, bine zici. Sunt frecvente pentru că sunt tot mai ușor accesibile. De ceva timp, augmentarea buzelor se poate face și la dentist (dacă stomatologul are un atestat).
      Îți scoate câțiva dinți și te consolează cu niște buze mai pline 🙂

      1
  4. VictorR

    Nu, nu știu pe nimeni care să își fi făcut operații estetice .
    Întrebare naivă: cui plac buzele alea imense?

    2
    1
    Reply
    1. Laura G.

      @VictorR,
      Cum adică cui? Bărbaților. Ei sunt capul răutăților 🙂

      5
    2. Anduța

      Am ascultat recent un episod de podcast în care realizatorul discuta cu o manageră a unui studio de videochat profitabil din România. Discuția era axată în special pe aspecte pragmatice, de genul cifra de afaceri în industrie (suntem campioni mondiali la încasările din domeniu), număr de lucrători/lucrătoare (Anaf zice că-s 400.000, tipa explica de ce-ar fi cam la jumătate – da’ oricum deloc de neglijat), transparență contractuală, financiară, taxe și impozite, dar și lucruri legate de meseria în sine, cât de greu sau ușor este în realitate, ce avantaje și dezavantaje sunt, etc. E, femeia povestea cum dezvoltarea personală continuă este foarte importantă în activitatea de model de videochat. Și mai zicea că printre primele dezvoltări la care apelează modelele, imediat ce au posibilitate financiară, se află buzele și sânii. În 100% din cazuri, augmentare. Nu s-a discutat detaliat despre exagerări, dar mi-e greu să cred că nu se sare calul la mărimi. Când văd buze imense, mai departe de „da’ de ce ți-ai face așa ceva?” sau „cui place așa ceva?”, recunosc că gândul meu se duce la „poate-i trebuie la muncă”.

      3
  5. Jack

    De la sublim până la ridicol e un singur pas. 😀

    6
    Reply
    1. Laura G.

      @Jack,
      Și pasul ăla costă de te-ndoaie 🙂

      3
      2
  6. Ionuț

    Să încep cu fața. Nu înțeleg dorința oamenilor de a se poci în ultimul hal, indiferent că sunt tineri sau în vârstă. Buzele alea anvelopate nu le înțeleg, nu-mi plac, nu le văd rostul, posesoarele lor arată ca niște rațe ciudate. Zici că le sunt atașate de față și le schimbă trăsăturile. Nu înțeleg „netezitul” feței, pomeții, fruntea, până arată ca o față de clown. Odată ce ai început să bagi botox și alte nebunii, nu mai poți da înapoi, fiindcă pielea aia se tot întinde, deci trebuie să tot umpli până devii o pocitanie hidoasă, cum sunt majoritatea vedetelor care fac asta (vorbesc de vedete fiindcă n-am pe nimeni în anturaj care să fi apelat la operații estetice…încă). Poate sunt eu ciudat, dar prefer oricând o Jamie Lee Curtis, o Frances McDormand sau o Maggie Smith din Harry Potter, decât Meg Ryan sau Courteney Cox sau Madonna, ca să dau niște exemple aleatorii de persoane care au îmbătrânit decent și frumos versus niște freak of the nature de nerecunoscut.
    La păr treaba e mai complicată. Înțeleg implantul, există bărbați complexați de faptul că au chelie, obsedați de acest aspect, probabil la femei e și mai tragic, deși, nu știu, cred că sunt cazuri mai rare. Cred că părul implantat schimbă fizionomia într-un mod plăcut, spre desoebire de buzele de ornitorinc și pomeții umflați cu pompa. Sigur, eu sunt mai de modă veche, așa că aș prefera ca în cap să fie ceva de calitate, nu pe cap. 😁 Și chelesc, și am părul alb, și asta este ultima mea problemă în momentul de față.
    La fel e în cazul sânilor sau fundului. Înțeleg, până la un punct, obsesia de a avea sânii mai mari sau fundul bombat. La cele (cei) care nu au prea au așa ceva și au complexe din această cauză. Ce nu înțeleg este când se exagerează peste măsură. Ok, ai vrut sâni mari, ți i-ai făcut, dar de ce ți i-ai mărit în asemenea hal încât să nu mai poți intra pe ușile rotative de la mall? La ce îți ajută să nu te poți apropia de o persoană la mai puțin de juma’ de metru din cauza lor? Am văzut niște specimene care băgaseră atâta silicon în piept că murea de invidie orice vacă respectabilă când le vedea. Despre fundul tip Kardashian nici nu mai vorbesc. Nu mi se pare nici sexy, nici comod în anumite situații (gen sex sau mers la WC 🤣🤣, dar poate mă înșel), nu-mi dau seama de ce ai dori să ai așa ceva. Sau am avut eu parte doar de tipe a căror întrebare fundamentală era ” [insert aici obiect vestimentar] îmi face fundul mare?” și d-aia nu înțeleg noua modă cu portbagaj de 4×4 atașat la Matiz.
    În orice caz, fiecare e liber să dispună de propriul corp după cum dorește, și, pentru fiecare 10 persoane care cred că arăți ca o ciudățenie a naturii, există măcar una care te consideră o minune.

    2
    2
    Reply
    1. Laura G.

      @Ionuț,
      Da, chiar i s-a îmbunătățit aspectul tipului cu implantul de păr. Din păcate, n-a avut fonduri decât pentru bretonel, vârful capului e încă ”luminos”.

      Cât despre Kardashian, cum nu m-a atras niciodată subiectul (și obiectul) ăsta de presă, am dat acum pe google să văd cât are fundul. Primul titlu aparut sună așa:
      ”Kim Kardashian a fost plătită cu 1 milion de dolari pentru a vorbi la evenimentul de la Miami Hedge”. Înseamnă că are fund mișto? 🙂

      1
  7. Mona

    Am câteva prietene care au recurs la ceva ajustări, respectiv o rinoplastie care a luminat și îndulcit fața foarte mult plus corecție de respirație și câteva corecții de riduri în limite absolut decente. Mi se par ok intervențiile acestea dar exact cum spune @Jack, trebuie să păstrezi o măsură și să corectezi nu să transformi.
    Mie una îmi displace foarte mult și moda asta cu machiajul exagerat, lumini, umbre, contururi, scotch ptr întins fața etc. care efectiv transformă toată fizionomia și machiatele seamănă una cu alta îngrozitor de tare, parcă au aceeași mască atașată pe față. Io chiar nu înțeleg de ce ți-ai dori așa ceva, chiar dacă este ceva temporar.

    3
    Reply
    1. Laura G.

      @Mona,
      Rinoplastia chiar are impactul dorit, știu pe cineva care și-a făcut, estetică mult îmbunătățită, plus că a scăpat și de deviația de sept.

      Cât despre machiaj, am fost recent la o nuntă și o cunoștință era machiată ”profesional”, pentru ”eveniment”. N-am recunoscut-o 🙂

      1
      1
  8. fantomadelaopera

    Acu ceva ani am trecut prin sustinerea financiara a unei astfel de interventii, deoarece cuiva drag mie ii lipsea un sân, adica in locul lui crescuse o chestie hidoasa.Se numeste anisomastie si este o anomalie.Aceasta anisomastie a dus si la putina depresie (putin mai multa).Astfel incat , azi, are un sân natural pe care s-a intervenit pt simetrie, si un sân cu proteza de silicon. Nu stiu daca alegerea a fost ok, azi cred ca as opta pt protezarea ambilor .Interventia in sine nu a avut un cost exagerat, exagerate au fost costurile deplasarii catre Bucuresti de 5-6 ori cu tot ce inseamna asta , transport cu auto sa avion si cazare pt 2 persoane insotitoare, mese pe perioadele acestor deplasari efectuate pt consultatii,analize,operatie, cateva vizite post operatie. Pt cei din Bucuresti cu 3000 euro se rezolva asa o poveste.Ce e important e ca persoana operata , dupa ce a trecut peste durerea care va asigur ca e crunta, a fost atat de fericita de parca a castigat la loto .Ciudat e ca s-a intervenit cum nu ma asteptam, adica din chestia crescuta aiurea s-a modelat un san natural care isi pastreaza proprietatile in cazul in care si-ar dori sa alapteze un prunc, iar sanul mic a fost protezat astfel incat sa ajunga la dimensiunea celui natural. Protezele alese au fost mici (imi pare rau ca nu am cerut perechea la pachet), adica au fost alese astfel incat sa se armonizeze cu trupul ei, nimic exagerat, nimic mare si am avut norocul sa avem parte de un medic de nota 10.Ciudat e ca de obicei chicotesc cand vad o siliconata, una de aia cu galeti ridicate in barba, si nu e chiar ok. Pana la urma in spatele acestor alegeri se pot ascunde multe povesti , si chiar daca alegerile au fost lipsite de maturitate,sau poate ca nu, pana la urma e vorba de alegerile lor pt ele, e vorba de corpul lor si e vorba de viata lor.

    3
    2
    Reply
    1. Laura G.

      @fantomadelaopera,
      Cazul despre care spui tu, cred că intră la capitolul operații plastice/reparatorii. Chiar dacă au o componentă estetică importantă, ele nu sunt un moft, o toană a vanității, ci o necesitate.

      4
  9. Vera

    Am în jur prietene cu implanturi mamare, mai mici, mai mari, mai potrivite. Când mai discutăm uneori despre ele, niciodată nu indică vreun regret asupra deciziei. Recunosc, și eu eram subiectivă în ce privește augmentările, nu știu dacă dintr-un soi de invidie în subconștient (eu având un bust mic) sau pentru că nu vedeam în jur, dar, de vreo 10 ani sunt tot mai familiarizată cu intervențiile și asta m-a imunizat, ca să zic așa. Discuțiile între noi despre augmentări de sâni, botox, fillere, riduri întinse etc. sunt ceva banal acum. Cu excepția unei prietene care și-a pus „țâțe milka”, restul au făcut alegeri rezonabile. Piepturi și buze pline, dar fără să se reverse ca orice pasaj bucureștean după ploaie.
    Nu-mi plac ciocurile de rață (Livia de la „Insula iubirii 2023” pentru cunoscători) sau exagerările gen Oli London. În concluzie, dacă cineva decide să-și îmbunătățească look-ul, eu o să-i admir, râd de ei sau compătimesc, după caz.

    3
    Reply
  10. HM

    Copy Paste mode ON

    La o clinica de lifting facial, unde se practica o noua metoda de indepartare a ridurilor, vine o femeie pe la vre-o 50 de ani, care intra in cabinetul medicului!
    – Domn’ doctor vreau sa arat si eu mai tanara, sa nu mai am riduri…
    – Da sigur, se rezolva, operatia se face in 2 sedinte si costa 5000 euro!
    – Ooo, dar eu am doar 2500! Nu se poate face intr-o singura sedinta?
    – se poate dar e riscant si trebuie sa veniti dupa 3 luni la control!
    Ii monteaza doctorul un surub in varful capului si ii explica femeii ca de fiecare dara cand vrea sa ii dispara ridurile sa invarta surubul. Trec 3 luni si femeia nu se prezinta la control, dupa 6 luni intra femeia val vartej in cabinetul medicului cu doua bube mari pe frunte.
    – Nu stiu se metoda revolutionara aveti aici, dar uitati ce mi-a aparut pe frunte!
    analizeaza doctorul si ii spune:
    – Doamna aceste doua umflaturi va sunt tzatzele! Daca mai invarteai 2 filete aveai mustata!

    3
    Reply
  11. catalin fdd

    Daca respectiva interventie ajuta persoana sa aiba mai multa incredere in sine, sa se simta mai bine in societate sau chiar cu propriul eu, de ce nu?
    De ce consideram ca este o diferenta intre o femeie care isi pune putin botox si alta care obtine efectul de plin al buzelor cu rujuri si machiaj?

    1
    Reply
  12. BaGheRa

    Prezența la catalog?

    Reply
    1. Laura G.

      Ți s a făcut de școală? Cred că ești primul la catalog 😊

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.