Deseori când auzim ”tic” ne gândim la tic-tac sau, mai nou, la tiktok. Doar că azi e despre ticuri, mișcările alea involuntare pe care majoritatea oamenilor le au, unii mai pregnante și mai vizibile, iar alții mai discrete, cu străduința de a le controla.
Citesc pe G4Media asta:
Rosul compulsiv al unghiilor, ciupitul de piele, trasul de păr și mușcatul buzelor și al obrajilor se numără printre o serie de comportamente repetitive centrate pe corp (BFRB), care pot deveni o sursă de suferință, dar noile cercetări pot oferi o rază de speranță, scrie CNN.
În studenție am avut o colegă de cameră care avea ca tic (manifestat la stres) smulgerea propriile sprâncene. Nu pot descrie cum arăta după sesiune, fir de scrânceană nu-i mai rămânea 😊
De-a lungul timpului am întâlnit bărbați care făceau cu ochiul – la 2-3 fraze, mai glumețe, mai ironice, pac!, închideau șmecher un ochi. N-am îndrăznit să-i întreb dacă e un tic nervos involuntar sau transmit vreun mesaj indecent – mai bine să nu știu.
Recent, un translator româno-turc, fost fumător, a oferit un adevărat spectacol cu ticul lui: ca să substituie țigara, obișnuiește să sugă pixul. Nu, nu-i o metaforă, nici o înjurătură, e chiar ceea ce face el. Numa’ că ultimul pix agresat era din ăla cu gel în mină. Și l-a supt până i-a explodat tot gelul albastru în gură, la o întâlnire de afaceri – o imagine de tot gag-ul 😊
În timp ce mulți oameni pot avea unul dintre aceste obiceiuri într-o formă minoră, pentru un număr mai mic, dar totuși semnificativ de persoane, comportamentul poate provoca leziuni vizuale ale pielii – cum ar fi pete de chelie, cicatrici, răni și leziuni – și le poate afecta sănătatea mintală, a declarat Steffen Moritz, șef al neuropsihologiei clinice în cadrul departamentului de psihiatrie și psihoterapie de la Centrul Medical Universitar Hamburg-Eppendorf din Germania. – G4Media
Mărturisesc, am fost și eu victima unui tic nervos, îmi mușcam buzele de praf le făceam. Ca să mă dezvăț, le rujam mai des, iar rezultatul a fost că am mâncat tone de ruj – diverse nuanțe și arome, ca să nu mi se aplece de la un singur fel. M-am dezbărat de ticul ăsta, grație unor lungi și chinuitoare sesiuni de voință.
Voi ce ticuri aveți? Să nu spună careva că niciunul, că ori nu conștientizează, ori nu vrea să le dea în vileag 😊
Foto: Solandi & DALL-E
Când nu îmi convine ceva ridic sprâncenele. Când vorbesc în engleză tind să folosesc destul de des cuvântul basically. Nu îmi aduc aminte să am vreun alt tic față de cele aduse aminte mai sus.
Poate mai mă recunosc în ticurile pe care le vor expune colegii de conversație 🙈.
BaGheRa,
Fă ce vrei tu cu sprâcenele, numa’ să nu faci cu ochiu’ 🙂
Rod unghii. De când mă știu. În momente de tensiune sau nervozitate, „termin” o mână în câteva secunde. E singurul tic nervos de care nu am reușit să scap vreodată.
Părinții mă dădeau cu ardei iute pe degete ca să nu le rod. Au rezolvat-o beton, nu-mi plac ardeii iuți deloc, și nu mă omor nici după cei grași sau capia sau alte feluri. Dar unghiile am continuat să le rod.
Îmi aduc aminte ce chin era să las să crească unghiile de la mâna dreaptă pe vremea când luam cursuri de chitară clasică, fiindcă trebuie să ai unghiile un pic mai lungi la mâna cu care ciupești corzile. Veșnic îmi lipseau una sau mai multe unghii și ciupeam ciudat făcându-l pe profesor să ridice din sprâncene. 😁
Un alt tic care apare rar la mine, dar l-am întâlnit des la alți oameni, este mișcarea foarte rapidă a piciorului sus jos cu o frecvență foarte ridicată când stau la masă. Am citit despre asta, cică ar fi nu știu ce sindrom, ceva cu picioare neliniștite. N-am toate simptomele, așa că îl consider doar tic nervos.
@Ionuț,
Deci, între anumite legume și unghii, preferi unghiile la orice masă 😁
Ăsta cu picioarele îl am și eu, acum, când zici, îmi dau seama că bâțâi tot timpul picioarele.
Ăăăă, am să încep să mă urmăresc, că nu-mi dau seama de chestiile astea fizice. 🙂
Când scriu, lungesc frazele și le umplu cu detalii importante dar inutile uneori în context. De asta tot încerc să mă dezvăț. Nu-mi prea iese. Nu toți sunt conciși în scris precum Caragiale în ”La Moși”.
@VictorR,
”detalii importante dar inutile” zici? M-ai făcut curioasă, oare cum ai relata tu în scris hainele cu care e îmbrăcată o femeie (oricare)?
P.S. asta-i chestia cea mai distractivă la un bărbat 🙂
Curiozitatea a ucis pisica! 😛
Aveam colegi care își rodeau creioanele.
@Jack,
Da, de faze de-astea îmi amintesc din școală. La alții 🙂
Când mai trăgeam la măsea, dar îmi doream să par curat ca lacrima aveam un tic nervos numit ,, etilotest ,,.
Mă scărpinăm pe față. Nu scărpinat cum scarpini porcul între urechi de Ignat, ci așa între scărpinat și mângâiat. L-a observat D. și nici nu mai era nevoie să întrebe ce- am ,,citit,, era clar că am răsfoit niscaiva pagini de beletristică.
@Paco,
Cam toți bărbații-s ușor de ”citit”, mai ales când fac vreo boacănă 🙂
Îmi masez incisivii primari cu buza superioară;
Îmi bâțâi picioarele și ca să mă controlez încerc să le împletesc, prin urmare nu e de mirare că mă dor articulațiile;
Uneori, când sunt foarte agitată, încerc să fac ceva cu mâinile și prin urmare aprind 2-3 țigări, de care uit pentru că mă mișc întruna, pentru că trebuie să fac ceva și cu picioarele :)))
Nu îmi rod unghiile dar mai rod pielița de lângă ele.
Cam atât la prima vedere dar s-ar putea să mai fie.
@Mona,
Încerc să mi te imaginez mișcându-te cu picioarele împletite și cu câte o țigară aprinsă în fiecare mână 😁
Mișcatul picioarelor, dar și al degetelor de la mâini.
@Ana G.
Văd că mișcatul picioarelor e un tic destul de frecvent, iar mie îmi pare atât de natural, că nici nu l-am remarcat 🙂
Mi-am ros unghiile de mic copil. Şi pe cele de la picioare o vreme, până prin clasa a IV-a. Iar pe cele de la mâini le-am ros până în clasa a XII-a. Ros din ăla din carne, nu apucau săracele deloc să crească. Să fi avut douăzeci de mâini şi tot nu mi-ar fi ajuns! Am încetat să le rod în urma unei înțelegeri cu mătuşa mea.
Aici e nevoie de puţin context: mătuşa era sora bunicului, al şaptelea copil al familiei şi cel mai mic, şi locuia cu bunicii din partea mamei. Din cauză că a avut poliomielită când era copil, a rămas cu un picior mai scurt, nu au dat-o nici la şcoală şi a rămas cu bunicul în casa bătrânească. A învăţat croitorie şi cu asta câştiga ceva bani, nu mulţi. Ea ne-a crescut de mici, de când aveam câteva săptămâni, pe mine şi pe sora mea, în timp ce bunicii erau la câmp. Lângă ea am petrecut toate vacanţele până am terminat liceul. Exasperată că eram mare şi nu aveam unghii deloc, ba, mai rău, arătau şi hidos roase așa din carne, mi-a propus să îmi dea 100 de lei ca eu să nu îmi mai rod unghiile (în vara lui ’88, la final de vacanţă de vară). Gândul la cât de greu câştiga ea acei bani mă făcea să-mi retrag unghiile de la gură când voiam să le rod. Bine, mai căsăpeam eu câte una, dar îmi dădeam repede seama ce fac şi mă opream. Mergeam des la ţară şi ideea era să îi arăt unghiile crescute, normale. Iar mie îmi era efectiv jenă să nu îmi respect cuvântul dat. Aşa am scăpat de ros unghiile.
Dar fiică-mea cea mare moşteneşte obiceiul ăsta prost. Dar ea priveşte cu neîncredere modalitatea cu care m-am lăsat eu. Nu crede că va funcţiona la ea și nici eu nu cred. Lipsesc corzile sensibile, povestea. Apoi, la ea e ceva mai complicat, ea roade şi creioane, pixuri etc. atunci când e foarte concentrată la ceva.
Alte ticuri nu am mai avut şi nu am. Doar ticuri verbale, diferite în perioade diferite. Dar astea sunt altceva. Nu fac subiectul BFRBs.
@Solandi,
Unghiile de la picioare?! Pfff, da’ multă treabă mai aveai, nu mai zic de elasticitate – de invidiat 🙂
Eh, elasticitatea se duse cu vârsta. Acum mă roade și pe mine invidia.
Am un tic : nu tac! Nici măcar atunci când ar trebui …
@HM,
În cazul ăsta nu-ți rămâne decât să… tok (sau talk) 🙂
Sindromul picioarelor neliniștite. Pe ăsta îl am. Mi-e imposibil să-l stăpânesc. Chiar dacă mă surprind frecvent mișcând picioarele și mă opresc, în câteva minute (sau chiar secunde) reiau bâțâiala. Mi-am pus un scăunel sub birou în ideea că, având picioarele ridicate, voi atenua sindromul, dar am realizat că nu mai mișc sus-jos, ci îmi ciocnesc genunchii unul de altul. Tot un drac. Chiar am acum i-am ciocnit în timp ce scriam. Fakin treabă!
aha, asta e noul meu tic verbal/scris: „fakin” (scris așa, incorect).
Iar am ciocnit. ‘Tu-i cristoșeii!!! 😡🤯
Și eu îmi bâțâi picioarele. Și fii-mea la fel (oare e o chestie tipică mai mult femeilor?!). Nu i-am mai tăiat unghiile de câțiva ani la mâini, dar nu și le roade, și le râcâie una de alta cumva. Unghiile mele sunt bine-crescute 🤭, în schimb trebuie să fac ceva cu mâinile dacă ies la o terasă. Desfac eticheta de la suc/bere și o rup în muuuulte bucățele. Iar dacă trec pe lângă un tufiș, gard viu trebuie neapărat să rup o frunză pe care o rup la fel în părți cât mai mici. Pretty wird, huh?! 😅
Am întâlnit și eu bărbați care făceau des cu ochiul în timpul conversației. Nu a mai existat o altă întrevedere. 😁
Ah, faptul că mă dau des pe mâini cu spirt (am un pufărici în ghiozdan, nu plec fără el de acasă) intră la tic sau la toc? E foarte mișto filmul spaniol Toc-Toc pentru cine nu l-a văzut. 🙂
@Blanche,
”mă dau des pe mâini cu spirt” – asta ține un pic de paranoia. Dl. G. are pufărici împrăștiați prin toată casa 🙂
Rapid 2 Petrolul 0. La autogoluri 😂.
Tu? rapidist sau petrolist? 🙂
Acum în meciul acesta am fost Petrolist, dar simpatizez cu am2 echipele 😎