Eticheta, bat-o vina…


Autor: Laura G.

etichetaMă refer exact la etichete, cele ale produselor – în special îmbrăcăminte, încălțăminte, mașini și alte diverse accesorii (ceasuri, bijuterii, curele, genți și care or mai fi). Nu, nu mă refer la ”eticheta” metaforică, aia pe care cu spor o punem oamenilor, comportamentelor și diverselor situații – ”a fost o situație de tot bâlciul” – e și asta o etichetă 🙂

Din start, mărturisesc că la capitolul etichete sunt și ignorantă, și indiferentă. Niciodată, dar niciodată nu am căutat produse de un anume fel, nici nu m-am udat de emoții când s-a nimerit să primesc un produs ”de firmă” (adică d-ăla cu etichetă celebră și răsunătoare), nici nu mă impresionează când văd la altcineva produse de mărci celebre pentru care plătești mai întâi numele și reclama și mai apoi materialul și manopera. Mda, sunt o sărakă…

În ton cu ”sărăcia” mea, am citit recent un articol care mi-a mers la suflet – și nu, nu mi-a aparut după un algoritm ales de mine (gen ”asta cauți, asta găsești”), ci într-un flux de știri generale, cu titlul Haine scumpe cu logo mare la vedere: ce arată despre tine obiceiul care îți mănâncă potențialele economii.

Mai puțin spre deloc m-aș referi aici despre ce fac oamenii cu banii lor, că-s economii sau de împrumut (card de credit) – treaba lor, nu mă interesează. Mai mult m-ar interesa să știu de ce naiba ai vrea să porți haine ”de firmă” cu logo-ul cât casa, să te lauzi cu ele, să umbli țanțoș și să faci din asta un titlu de merit?

Studiile arată că există o relație inversă între costul unui produs de lux și dimensiunea logo-ului său: cu cât logo-ul este mai mic și mai discret, cu atât produsul este mai scump și mai exclusivist.

Discreția? Ce glumă! Ăsta e un cuvânt pe care mulți români nici nu-l cunosc, darămite să-l mai și practice.

Articolul continuă în tandem cu o remarcă a Corinei pe care am citit-o într-un comentariu aici, pe blog, când vorbea despre scandinavi:

Acest lucru se datorează faptului că produsele cu logo-uri mai subtile transmit semnale de bogăție doar celor care le recunosc, în timp ce produsele cu logo-uri mai mari și mai vizibile sunt cumpărate de cei care nu sunt bogați.

Acestea fiind spuse, – și sigur nu-i o noutate, există destule referințe pe internet despre acest subiect – mă întreb de ce naiba încă se mai zbate multă lume să caute, apoi să cumpere pe bani grei și să poarte cu mândrie lucruri ale unor firme celebre? Atât de celebre, încât au devenit comune și s-a umplut piața de fake-uri de-ale lor.

Având în vedere hărnicia chinezilor, înclin să cred că fake-urile întrec cu mult producția originalelor. Și mă refer la falsurile vândute la preț de original.

Un posibil răspuns la întrebarea mea se regăsește chiar în articolul citat la început:

…persoanele cu un nivel scăzut al stimei de sine sunt mai predispuse să poarte haine cu branduri la vedere, pentru a-și îmbunătăți imaginea de sine și pentru a-și exprima apartenența la un grup social.

Așa o fi?  🙂

Foto: Pexels

26 Comments

  1. Anduța

    Am auzit cândva o vorbă „suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine” și m-a amuzat nespus. Pentru că transmitea ceva de genul că ar fi o legătură direct proporțională între prețul unui produs și calitate. Or, în cazul hainelor, despre care este vorba astăzi, asta este de cele mai multe ori complet neadevărat. Câtă calitate să fie în prețul unui tricou de 100 de euro sau chiar mai mult? Pe de altă parte, chiar de curând îmi povestea cineva că, pe vremuri, și-a cumpărat de pe nu știu unde niște tricouri din alea cu crocodil. Nu-s extraordinar de scumpe, dar sunt. După zeci de spălări și câțiva ani mai târziu, tricoul era ca nou. Doar că acum nu mai e așa. Tricou de același brand, după câteva spălări, este vizibil diferit față de atunci când era nou. Complicată treabă cu țoalele astea. 🙂 Atât de complicată, încât prefer să nu-mi bat capul prea tare în ceea ce mă privește. Cumpăr destul de rar, în general ce-am nevoie, în niște limite psihologice legate de maximul pe care sunt dispusă să-l plătesc pe o țoală, folosesc niște standarde de minime pretenții legate de materiale și aia e. Pe de altă parte, de ceva ani mi-a atras atenția un alt fenomen, fast fashion-ul. Adică achiziționarea de haine cât mai multe, cât mai ieftine, cât mai des. Chiar ieri am ajuns într-un mall și m-am speriat oleacă la ce era pe la magazinele de haine cu prețuri mici/mid. Magazinele vraiște, reduceri peste tot, haine aruncate neglijent pe umerașe sau chiar și pe jos, haos, puzderie de oameni, în special tineri, cu brațe pline de haine la probat. Aș fi stat să văd, de curiozitate, cât din ce se probează se și cumpără, dar cum spuneam, m-am speriat. Și am fugit. Fashion-ul ăsta poate fi tare scary! 😀

    5
    Reply
    1. singlemom

      @anduta,
      asta cu fast fashion e cat se poate de reala si e atat de bine implementata in creierele noastre ca nici nu ne dam seama, doar cand bagam cate o curatenie din aia de primavara in dulap :))
      Evident ca si eu am fost victima, dar cand ne-am apucat de mutat ici colo ne-am minimalizat, sa zic asa, ca trebuia sa incapa tot in masina. Si dupa asta am observat ca, de fapt, e mult mai ok si pot trai linistita luni/ani de zile fara sa imi iau chestii noi care nu imi sunt necesare. Nu o zic neaparat ca un lucru bun, dar garderoba mea per total incape intr-o singura valiza, si nici aia de dimensiuni uriase. La fata e altfel acum, cand era mica si in crestere schimba des hainele, normal. Acuma ca nu mai creste tine de ele dar ea inca e pe fast fashion. Daca plecam undeva 5 zile, ea are o valiza plus un ghiozdan (cuz, u know, nu se stie in ce toane e si ce o sa vrea sa imbrace), eu un ghiozdan pe jumate gol: 2 jeansi, 4, 5 tricouri, o haina/geaca ceva si cam aia e. Viata e mai simpla asa :))

      2
      1
      1
      2
    2. Anduța

      Singlemom, „travel light” e un concept care mie mi-a schimbat viața. De la valize mari, am ajuns să pot călători bine mersi doar cu un rucsac (pentru 2-3 zile) sau un troller din ăla de 30 de l pentru mai multe zile. La copii recunosc că e o provocare să-i conving să îmbrățișeze acest concept. Le-am luat și lor trollere din alea mici, dar le tot fentează. Mai ales fata, dar nici cu băiatul nu-mi e rușine. Copila a fost recent într-o tabără (de 14 zile, e adevărat), și-a luat cel mai mare troller din casă, de abia-l putea manevra singură. Senină – „Ei, las’ că cer ajutor, dacă e”. Pfoai, să pic, nu alta.
      La autocar(e), la plecare, sute de copii. Ea avea printre cele mai voluminoase bagaje. Iar cele mai voluminoase bagaje aparțineau exclusiv fetelor. Băieții tabereau semnificativ mai light. Dar cred că asta a fost o situație punctuală, excepțională și complet nereprezentativă la nivel de populație generală. :))

      4
      1
      1
    3. Zoe

      @Anduta, fraza „suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine”, provine de la englezi, pe vremea cand hainele erau de calitate si scumpe! Acum nu mai este cazul nici la ei. La cat de repede se schimba moda, nu cred ca merita sa cumperi haine scumpe.
      Sa vezi ce este aici in unele magazine de haine, zici ca a explodat o bomba! Sotul zice ca totul depinde de managerul de magazin. Si cred ca are dreptate, sunt unele lanturi de magazine, in acelasi oras, care arata diferit.

      3
  2. Laura G.

    @Anduța,
    ”achiziționarea de haine cât mai multe, cât mai ieftine, cât mai des” – de ceva ani buni (și nu doar în Ro) este furia asta. Magazinele, chiar și cele mai cu pretenții, te ademenesc cu cantitatea (vs. calitate?). 2 la preț de 1, 5 la preț de 3. Să fie, să avem, să umplem șifonierele pentru ca apoi, la scurt timp să încercăm o reorganizare și apar sacii cu lucruri de donat. Că-s prea multe, că nu-i loc, că nu mai plac… Consumerism? 🙂

    2
    Reply
    1. Anduța

      Laura, da’ chiar că parcă e un fel de furie. :-)) Consumerismul cred că era pe vremuri „febra cumpărăturilor”. Un virus dubios lovea oamenii din când în când, se trata cu o doză de shopping și aia era. Acum parcă febra asta e tot timpul. Mama lui de virus omniprezent, păi să nu te înfurii? 😀

      3
  3. VictorR

    Fenomenul e global și vechi: „Haina îl face pe om!” Pe mine doar să nu mă plouă ( am un fâș „Tribord” luat acum o sută de ani prin care nu trece apa dar trece aerul, deci nu transpir) să nu mă ud la picioare ( vând ăia de la „Decathlon” niște papuci super pentru treaba asta!) Și să nu mă ardă soarele ( am o bășculie primită cadou de la junior). În rest…. Sănătate bună tuturor!

    4
    1
    Reply
    1. Laura G.

      @VictorR,
      Cam multe. Ai putea să renunți și la astea, dacă nu ieși din casă 🙂

      1
    2. VictorR

      Păi dacă nu ies din casă nu vede lumea cât de pe sărăkie umblu! 😉

      4
  4. Akon

    Voi vă gândiți la țoale, vorba poetului, „iti va spune de panglice, de volane și de mode pe cand inima ta bate ritmul sfânt al unei ode”. Ce părere aveti de scule, mașini, electrocasnice care zici sunt facute să dureze exact cât perioada de garanție…

    2
    Reply
    1. Laura G.

      @Akon,
      Exact, aceeași poveste la electrocasnice – făcute să te țină până la următorul model scos de fabrică.

      Cât despre scule, nu știu și mi-e groază să aflu, că nu trece săptămână în care soțul să nu cumpere nebunii d-astea. A cumpărat la tuburi cu silicon (să lipească nu-știu-ce) cât ar fi umplut 5 sutiene generoase 🙂

      6
    2. singlemom

      @akon,
      daca e sa o luam filozofic, toate is facute in asa fel incat sa te faca dependent de ei (brand, producator, furnizor etc). Ca si-au dat seama ca daca fac frigidere ce merg 20 de ani si masini fara softuri de updatat tot la 3 luni nu mai iese banu, economia nu se invarte etc. Pe de alta parte sunt locuri de munca ce trebuie mentinute iar daca totul functioneaza jde ani n-ai nevoie de ei. Dar sa nu alintam, totusi, crezand ca fac asta pt omul cu job la ei, o fac pt profit, evident. Mai ales ca economia mondiala moderna pare baza pe made in china, unde omul nu e chiar in centrul atentiei generale. So, money rulz, iar noi n-avem optiuni.

      3
      1
  5. singlemom

    Cand eram tanara fugeam si eu dupa branduri, ba chiar am avut si o geanta fake cu nume rasunator. Apoi cand s-a nascut fata cheltuiam o gramada de bani pe hainutele ei, toate branduite si nu imi mai luam mie. Mi-a trebuit un pic sa ma prind ca nu fac nicio chestie, ea crestea rapid, haine si incaltari platite sute de euro ramaneau mici in cateva luni. Pentru mine era chestie de imagine, nu stiu exact ce voiam sa creada lumea despre mine, probabil ca m-am ajuns, venind din saracie din aia de umblam cu pantofii gauriti in talpa. Asa ca atunci cand am putut, m-am aruncat pe branduri, parca sa recuperez.
    Cu fata, in schimb, a fost alta treaba. Ea era papusa mea si o imbracam ca atare :)) Parca eram addicted. Nu reuseam sa nu-i cumpar chestii in orice magazin intram. Asta pana a inceput sa mearga la gradi si venea acasa cu hainele distruse, asa ca am renuntat la branduri si m-am reorientat.
    Intre timp m-am mai maturizat, cred, sper, si am renuntat aproape complet la branduri. Zic aproape pt ca mai iau doar genti si incaltaminte de la brandurile pe care le stiu a fi de calitate. Mai precis am luat o geanta acum vreo 6 ani, de brand, care abia acum da semne de cedare. Purtata aproape zilnic, si singura, dealtfel, pe care o am. Cu incaltarile la fel, iau de brand dar ma duc ani de zile. In rest, tricouri de la h&m dureaza fix cat dureaza un brand serios, asa ca merg pe ala mai ieftin, ca la mine oricum sunt toate negre. Nu prea port alte chestii asa ca nu cumpar. Ultimul articol care s-a adaugat pe lista de cumparat de la brand, musai, sunt gecile de iarna. De cand suntem in danemarca am invatat pe pielea noastra ca e foarte important ce geaca ai pe tine. Degeaba e pufoasa si arata calduroasa, daca nu e de unde trebuie tremuri de frig oricum. Asa ca iarna trecuta am investit in 2 geci calduroase de brand, dar de musai, nu de placere, nush daca se pune :))

    3
    1
    Reply
    1. Laura G.

      @singlemom,
      Știu și eu pe cineva care, de vreo 10 ani (cât are copilul) cheltuie o avere pe hainele fetiței. Și după câteva luni le donează, că… prea mici. Unele, nepurtate.

      3
    2. singlemom

      @laura,
      vezi, e chestiune de perspectiva.: cati bani am economisit eu fata de amica ta, ca eu am mers asa doar primii 4 ani :)))
      da, ce sa fac, eu i-as lua si acum dar nu ma lasa. Am interdictie la cumparat orice pt ea :))

      2
      1
      1
  6. Paco

    Referitor la chinezi și produsele fake. Aia sunt pepsi.
    Am văzut aici în Spania la o emisiune de investigare cu camera ascunsă, un episod cu produse contrafăcute.
    Aproape de granița cu Portugalia era un sat întreg unde în pivnițele caselor se producea îmbrăcăminte contrafăcută.
    Stive de materiale textile, lăzi enorme cu etichete de la diferite branduri scumpe, mașini super profi de cusut. Aveau inclusiv un milion de feluri de ață care sa puște cu brandul.
    Cereai firma, zbang îți construiau o sută, o mie de tricouri cu crocodilul de exemplu.
    Au luat o geacă originală din aia cu preț de cocaină pură și una contrafăcută. Le-au pus în fața reprezentantului firmei, miezul care se ocupa de produsele contrafăcute și i-au spus să ghicească care cum e.
    Se uita ăla ca curca’n crăci în timp ce scărpina nedumerit în cap.
    După un timp a găsit că diferența era pe eticheta de carton unde era afișat prețul. Nu la croi, nu la material, nu la imprimeuri, ci la fontul scris pe eticheta de carton.

    1
    2
    1
    Reply
    1. singlemom

      @paco,
      domnu, traiti pe langa Napoli, cumva?! :)) acolo e tot asa. Exista made by brand si made in Napoli, aproape ca nu le deosebesti. Orice brand ai nevoie, iti fac baietii 2 tiruri in no time. Nu cred ca exista ceva pe lume sa nu se replice in Napoli.

      2
    2. Paco

      @singlemom, dacă trăiam pe lângă Napoli acu’ mă prezentam Don Paco, nu Fărâmiță Șapte Boli.

      1
      4
    3. Laura G.

      @Paco,
      Din ce povestești, pare-se că și ăia cu originalul, și ăia cu fake-ul fac o avere frumușică. Numa’ noi sărim cu banu’ să tot cheltuim pe… etichete 🙂

      2
  7. Ionuț

    Aveam un coleg la un fost loc de muncă care se ocupase înainte cu pus de etichete de branduri pe haine noname venite cu containerul din China sau din alte părți. Asta era treaba lui: venea containerul cu haine, aveau în depozit sacii cu etichete „jmekere” și se apucau să le lipească, să le coasă, ce le mai făcea p-acolo. Făcea mișto de noi când ne vedea că veneam cu ceva de îmbrăcat nou la muncă: „Băăă… De ce nu mi-ai zis că îți iei [insert aici țoale, încălțăminte, șapcă etc. ], că-ți aduceam un teanc de etichete să te dai ciumeg cu firma!”
    N-am alergat niciodată după branduri sau „etichete”. Mi-am cumpărat ce îmi trebuia, și, dacă era bun, rămâneam fidel brandului respectiv până se strica treaba sau se scumpea. Nu mă interesează ce scrie pe etichetă atât timp cât mi se potrivește și îmi place.

    1
    2
    Reply
    1. Laura G.

      @Ionuț,
      O meserie (fie și doar temporară) de-asta de ”pus etichete de branduri” ar lecui pe oricine să mai cumpere branduri de renume. Nu le-ar mai lua nici p-alea originale 🙂

      3
  8. Vera

    La branduri premium n-am ajuns, dar am crescut gradual de la purtat hainele lu’ frati-miu, la cumpărături din Dragonul roșu, apoi din outlet, branduri low-med Hm/Zara. Acum nu mai cumpăr nimic pe fugă, totul e gândit și bine luat. Vânez reduceri și promoții la produse de calitate (de ex, am așteptat să se ieftinească prosoapele de bambus de la English Home un an jumate până să îmi înlocuiesc stocul). Sigur, la unele produse există riscul să nu le mai găsesc deloc până intră în reduceri, dar nu e ca și cum am 2 haine și-un papuc. Ultima achiziție drăguță a fost o pereche de espadrile de la Tommy, pe care nu le mai descalț vara asta. Le port și le spăl și iar le port pentru că sunt de o calitate foarte bună și chilipir.

    Îmi place să cred că mi-am rafinat și gusturile și felul în care achiziționez. Prefer puțin și bun decât mult și ieftin. Dacă găsesc ceva de calitate undeva și-mi convine și prețul, nu mai schimb magazinul/furnizorul până nu „se strică”. Valabil de la pepenii galbeni din piață până la detergent și haine.
    În ce privește logo-urile, nu cumpăr niciodată nimic cu scris uriaș. Mi se par kitsch.

    2
    3
    1
    Reply
    1. Laura G.

      @Vera,
      Aia cu Dragonul roșu e priceless 😁 😁

      2
    2. Vera

      @Laura Dragonul era o aventură. Acum nu mai am nervi și energie pentru a scotoci toate tarabele (de fapt, n-am mai fost de 20 ani, am auzit că s-a mai modernizat, oleacă îs curioasă, jur). Dar sigur aș recunoaște acolo ce am văzut deja prin mall. Pentru cumpărături de genul consignație, am un China shop la piață. Iau de acolo o mulțime de lucruri, de la arici de păr, set de badminton, cizme și pelerine de ploaie, la caserole, șosete și decorațiuni. Le-am cumpărat fetelor căști de înot pentru bazin din 3 magazine diferite, cele mai bune sunt alea de la chinezi.

      5
    3. Laura G.

      @Vera,
      Știu ce zici, am un China Mall aproape. Diferența între marfa de-acolo și marfa din multe alte magazine de fițe este doar de preț. ah, și alea din magazine sunt o idee mai bine călcate 🙂

      3
    4. BaGheRa

      Pe vremea când Dragonul, se numea „Europa” mi-am cumpărat de acolo o bluza de trening din aia gen geacă de colegiu.
      Avea numărul 22 pe ea și a fost cumpărată când eu aveam 22 de ani. Și acum o mai am și arată la fel de bine.
      Singurele obiecte pe care cheltui mai mulți bani sunt adidașii, în rest nu am nici o gară să mă îmbrac cu no name-uri.

      3

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.