Dragă domnule profesor de istorie G R L,
Îmi face o mare plăcere să vă adresez această scrisoare de mulțumire, prin care doresc să vă exprim recunoștința mea pentru tot ceea ce ați făcut pentru mine în calitate de profesor de istorie.
Încă de la începutul anului școlar, am simțit o conexiune specială cu dvs. și am fost impresionată de pasiunea și dedicarea pe care le arătați în fiecare zi în clasă. Niciodată nu am simțit că istoria este o materie plictisitoare sau inutilă, ci dimpotrivă, am descoperit o lume fascinantă a evenimentelor și personalităților care au modelat lumea în care trăim astăzi.
Îmi amintesc cu plăcere de orele în care ați reușit să ne captivați atenția prin povești și anecdote, care au făcut istoria să pară vie și interesantă.
Pe lângă cunoștințele de istorie, am învățat de la dvs. că istoria nu este doar o colecție de fapte și date, ci o disciplină care ne ajută să înțelegem lumea în care trăim și ne oferă instrumentele necesare pentru a face alegeri mai bune în viitor.
În încheiere, doresc să vă mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce ați făcut pentru mine și pentru colegii mei de clasă. Sunt recunoscătoare pentru faptul că am avut ocazia să fiu eleva dvs. și sunt convinsă că ceea ce am învățat de la dvs. îmi va fi de mare ajutor în viitorul meu academic și profesional.
Cu respect și admirație,
K E, 7A
Povestea acestei scrisori este următoarea: profesoara de TIC de la clasa copilei i-a provocat să scrie o scrisoare unui profesor. În plus, s-a angajat să distribuie scrisorile profesorilor destinatari.
Copila mea i-a scris profului de istorie. Am aflat asta din întâmplare. Păi și mai ai scrisoarea? O avea, scrisă frumos într-un google doc, mi l-a dat, mi-au dat lacrimile. Dau din casă și să pot să confirm că acest profesor i-a marcat viața. În bine. În foarte bine chiar. Este genul de profesor de care știu că-și va aminti cu drag o viață întreagă.
Motiv pentru care m-am gândit un pic la profesorii care mi-au marcat mie existența. Din fericire, au fost profesori/profesoare de care îmi amintesc cu plăcere, cu drag. Cu admirație și respect, parcă nu prea, dar am emoții pozitive, deci e bine, zic. Mai sunt și câțiva profesori de care prefer să nu-mi amintesc.
Așadar, voi cărui profesor/profesoare i-ați scrie o scrisoare? Și, mai ales, ce i-ați scrie? Scrisoarea mea o s-o scriu în comentarii. 🙂
Foto: Bonaparte traversând Marele Saint Bernard – de Jacques-Louis David – Reinterpretare cool: cu ochealari de soare 🕶️ – o viziune în stil Eleni
Scrisoarea e frumoasă și, mai ales, apreciativă. Și e ok așa – ea arată nu doar cum este un profesor la ore, ci și faptul că un copil are capacitatea de a analiză și vocabularul suficient de bogat cât să-și exprime părerea.
Sunt foarte curioasă dacă:
1. vreo scrisoare din clasa ei a fost critică la adresa vreunui profesor?
2. de ce nu li se dă elevilor un fel de chestionar care să conțină lista cu toți profesorii clasei și să li se acorde de către elevi steluțe. Ca la Uber 🙂
Nu pentru a fi publice rezultatele, ci doar pentru a le citi profesorii. Nu i-ar interesa părerea elevilor despre munca lor la clasă? 🙂
Nu, nu i-ar interesa. De fapt, pe marea majoritate nu cred că îi interesează nici alea laudative. Pentru confirmare poți reciti discuțiile pe care le-a născut la un moment dat o idee a cuiva ca elevii să dea calificative profesorilor, sau ceva de genul, nu mai țin minte exact. Zici că urma să-i trimită copiii la ghilotină, așa au sărit în sus de indignare. Deci, nu.
În 2021, da. Când era școala online. A existat un astfel de chestionar, la propunerea Consiliului Elevilor.
https://www.edupedu.ro/oficial-fisa-de-feedback-a-fost-publicata-in-monitorul-oficial-si-intra-in-vigoare-de-astazi-profesorii-sunt-obligati-sa-colecteze-feedback-de-la-elevi-elevii-pot-completa-documentul-optional/
Și da, e cum spune Ionuț, nu pot reproduce ce mi-au văzut ochii în grupurile de profesori despre acest subiect. Câte jigniri la adresa mucoşilor de elevi care le-ar da lor, profesorilor, calificative.
Chiar scriam la un articol anterior că există sisteme de învățământ unde și profesorii sunt evaluați de către elevi. E o senzație minunată de morcov care te oprește să o iei prin bălării sau să nu depui interes la ore. Mai ales când chestionarele sunt anonime😜
Laura, îi place ideea cu feedback-ul către profesori, cică o să-i propună profului de istorie, care le este și diriginte. Să vedem, să vedem ce-o să iasă. 😀
Am mai întrebat-o dacă a dat vreodată un feedback negativ unui profesor, n-a făcut-o. Dar vrea ca de la anul să facă cerere să iasă de la religie (are o părere bună despre prof, nu le spune atrocități la oră, dar și-ar dori o oră mai interactivă, cu dezbateri și din astea). Am încurajat-o să-i vorbească, înainte să facă cererea. Cine știe, poate ține cont de feedback. Dacă nu, aia e.
Foarte frumoasă scrisoarea și exact cum spune Laura mai sus, e de apreciat vocabularul și faptul că poate exprima o părere atât de cursiv, cu motivații, explicații, sentimente. Felicitări și la mulți ani, Eleni!
Despre profesorul meu de matematică, din liceu, domnul C., un pic mai târziu. Sper să am timp.
Mona, așa să fie, mulți ani înainte, Eleni! Știu că e o impresie, dar din ce-mi povestesc copiii (vorbesc de medii similare cu cele în care am crescut eu), copiii de astăzi parcă sunt ceva mai încurajați să se exprime liber. Eu țin minte doar 1-2 profesori pe care îi interesa cum și ce gândim, ce simțim sau din astea. Majoritatea aveau pretenția să învățăm ce ni se predă și atât.
Așa, hai că m-am așezat la o cafea cât o aștept pe Eleni să iasă de la meditații. Am încurajat-o să răspundă la comentarii, da’ am făcut prostia să-i zic să fie atentă la ortografie (mă rog, la virgule, că le cam bușește uneori-deși, culmea, la scrisoarea asta n-am identificat ceva nelalocul lui, am dat copy paste fix cum era), așa că tre’ să-și facă un pic de curaj. 😀
Între timp, m-am gândit la cui i-aș scrie eu o scrisoare. Și, coincidență, profei de istorie din generală i-aș scrie. Fără să fi fost vreo pasionată de istorie, femeia m-a super impresionat. Foarte bună profesoară, bună cunoscătoare a materiei, dar, pe lângă asta:
1. O femeie super elegantă, ca aspect, dar și ca atitudine. Era serioasă, dar uneori mai și glumea. O glumă memorabilă: cred că eram la tratatul de pace de la Versailles, cu Brătianu care a părăsit revoltat discuțiile, murmurând: „Fous, tous le moments courent” (ne-a scris asta pe tablă) Desigur, majoritatea participanților au înțeles ceva de genul „Nebunilor, toate clipele aleargă.” Da’ na, dacă citești cu voce tare și cu accent românesc…:-D O alta: era vorba de portul Pireu, i-a pronunțat numele și a făcut o pauză. S-au auzit câteva chichoteli. Pireu nu e piure, știm asta, da? Eh, unii atunci au aflat. :-))
2. Ne asculta pe câte 3-4 la o oră, pe sărite. Inițial, pe toți ne striga pe numele de familie. Ulterior, în funcție de cât de implicat/ă erai la oră, te striga pe numele mic. Când mi-a zis prima dată „Anduța”, am avut nevoie de câteva clipe să-mi revin din șoc. 😀
3. La întâlnirea de 20 de ani de după terminarea liceului am revăzut-o. Era și soția profului de mate (și dirig) din liceu, am mers la mormântul lui, după care am stat câțiva colegi și cu dumneaei la o cafea. La un moment dat, depănam amintiri, îi povesteam de cum o percepeam pe atunci și zice „eh, cred că uneori parcă eram cam dură, cam severă.” Nuuuu, nu erați. Erați severă la note, dar niciodată nu ne-am simțit nerespectați sau, mai grav, umiliți.
Pe ortografie e aici Nenea Paco. Profesor Doctor Indecent Hormonis Pauza pe spațiu, virgulă, timpi și off topic.
Pentru ce stresat copilul când ai în bătătură un specialist?
Am avut profesori remarcabili și profesori șterși, fără niciun zvâc.
Majoritatea celor remarcabili impuneau prin exigență, ceea ce atunci nu ne convenea, dar ulterior am realizat că datorită exigenței lor am învățat carte.
Memorabilă a fost profa de mate din clasele 6-8. În a 5-a, avusesem pe altcineva, o legumă de la care nu pricepeam nimic, notele erau (normal) proaste, în ultimul trimestru abia am promovat, chinuit. Uram matematică – că n-o pricepeam.
În a 6-a a venit altă profesoară (mi-amintesc doar că era tânără, serioasă și o chema Galina, nu-i mai știu numele de familie).
Și-acum e un mister pentru mine cum și ce fel a făcut ființa aia de m-a adus la nota 10, pur și simplu din drag de matematică (nu, nu m-am meditat, nici la ea, nici la altcineva).
M-a făcut s-o înțeleg (probabil că și pe colegi tot așa), să-mi placă și să iubesc matematica până la facultate.
Doi dascăli mi-au rămas în suflet.
Doamna învățătoare, Elena F. Am fost prima ei serie de copiluți, exact așa ne și numea. Tânără, bună, blajină, mereu domoală în vorbire, nu știu dacă am văzut-o vreodată iritată deși făceam și noi destule năzbâtii prin pauze. Nu aș fi putut vreodată să nu fiu atentă la ore sau să nu îmi fac temele, de rușinea* pe care aș fi simțit-o în fața ei.
*Ulterior am realizat că de fapt, nu era vorba de rușine ci de respectul pe care ni l-a impus, cu atâta delicatețe. Să fim punctuali, să fim ordonați, să nu fim repeziți, să fim peste tot o echipă. Ne lăuda și ne încuraja să facem mai bine, întotdeauna. Un adevărat model, pentru că mulți, mulți ani mai târziu, pentru o scurtă perioadă am fost nu profesor, doar asistent, și m-am inspirat mult din conduita ei.
Iar profesorul meu de suflet, a fost domnul Gheorghe C., profesor de matematică la liceu. Nu știu cum l-aș putea descrie ca să înțelegeți cât de om mare a fost. Profesor și părinte, pentru toți, nu aveai cum să nu îl iubești. Mulțumesc mult, domnule profesor, a fost cea mai mare onoare să vă cunosc și să vă fiu elevă, iar 3-ul ăla cu care m-ați altoit ca să îmi demonstrați că autosuficiența îți este cel mai mare dușman, rămâne una dintre cele mai importante lecții pe care am primit-o. Sunt convinsă că sunteți strălucitor, acolo sus, printre stele.
Nu am să scriu despre scrisoarea pe care aș vrea să o scriu unui profesor,am să scriu despre invitația unui profesor al unuia dintre copiii mei, care la final de clasa a XII a întrebat elevii cum au simțit-o pe ea ca profesoară și cum s-au simțit ei ca elevi ai profesoarei.A urmat o groaza de ,,mult iubite președinte”, aplauze la scară deschisă, omagii directe, fortate de zâmbetul doamnei care se așezase și astepta sa curgă laudele,moment în care copilul meu s-a ridicat în picioare (trebuie să specific că am un copil timid , a fost transferata în clasa a X a în acea clasă și a fost mereu persecutată la modul deschis de doamna profesoară de engleza, profesoara care era soția Directorului și care probabil se simțea prima doamna a tarii; dpdv profesional, era f bine pregatita).Să dau un exemplu: era ridicată în picioare și certata la modul umilitor că este îmbrăcată în negru în condițiile în care jumătate din clasă era îmbrăcată în negru,dar doar ea trebuia certata pt ca era cea noua sau era din nou ridicata sa fie văzută de intregul colectiv , pt ca de ex avea mâneci lungi la bluza pe care o purta,de fapt, cauta orice chichițe pt a umili un elev). În momentul în care copilul meu a fost ridicat în picioare pt a aduce omagii (cred ca asta aștepta doamna) a punctat foarte frumos, cu bun simț si tonalitate calma că s-a simțit exclusă din cauza umilințelor repetate și servite aproape la toate orele de engleza și ca bullyingul din partea unui adult profesor au susținut si alimentat depresia ei. Toți ochii colegilor erau măriți de groază, până in acel moment curseseră doar laude și tot ce pot eu să spun în acest moment este că am fost mândră de ea, mandra ca a avut puterea sa ii spună respectuoasa dar cu subînțeles ca profesoara era o idioata care mutileaza suflete de copii. Bullying calificat i.as spune eu (am șters multe lacrimi din cauza acelui profesor). Recent, la o farmacie, dna profesoara (am uitat sa specific ca era tânără, nu era în varsta) s-a așezat la rand, in spatele nostru. Am salutat.o din cap, copilul meu i.a spus frumos bună ziua și apoi ne-am continuat discuția ca și cum ,,mizeria” din spatele nostru nu exista. Cel puțin am învățat copilul sa fie respectuos😁. Aaa, și încă ceva, în acel liceu asa se practica, sa scrii o scrisoare unui profesor de care ți-a placut. Copilul meu a scris acea scrisoare profesoarei de romana. Profesor pt care avem un respect deosebit și în ziua de azi, și nu numai pt ea, ar mai fi și altii. Dar pt cel de romana e un ,,jos palaria”.
BTW, în acest moment copilul meu lucrează pt o firma, doar în limba engleza, limba pt care avea nota maxima la liceul de la care se transferase și la care, dacă îmi amintesc, profesoara de engleza era cea favorita. Am scris cam mult🤪
Felicitări copilei pentru scrisoare…
Sincer, nici nu știu cui i-aș trimite o scrisoare de mulțumire. Am avut mulți profesori buni. Cred că cel mai mult mi-a rămas în suflet profesoara de matematică din generală. Știu însă cui nu i-aș scrie niciodată – profesoara de biologie din liceu. Cu asta chiar aș vrea să mă întâlnesc… doar așa fugitiv!
A mai fost una prin facultate pe care am amenințat-o prietenește 🙈… și am ajuns să îmi iau lucrarea de licență la ea – dacă nu făceam mutarea asta cu siguranță nu mai terminam facultatea! Am rămas prieteni 😂.