Știu că titlul sună pompos și mai mult ca sigur vă așteptați la cu totul altceva, nu la o discuție despre sandviciuri! Imediat după luna de miere, ne-am mutat într-o cotineață de garsonieră închiriată. Chicineta avea vreo 2 mp, încăpeam lejer eu cu aragazul și chiuveta. Dacă punem la socoteală și chestia care ținea loc de masă, respectiv o improvizație dintr-o scândură montată pe un perete, era deja sufocant. Ca să putem mânca împreună, adică în același timp și pe aceeași scândură, soțul meu își așeza taburetul în cameră.
Ei, și în bucătăria asta minunată, am început să pregătesc eu, cu multă dragoste și dăruire… sandvișuri! Tăiam cu atenție felii de pâine, nici că că și nici că că, adică nici subțiri dar nici groase (pâinea feliată nu se inventase, abia apăruse aia de la turci, bună tare). Le ungeam cu ceva unt sau margarină, de regulă margarină, că îmi trebuiau cutiile alea de plastic să țin chestii, completam cu ce aveam prin frigider, de obicei salam și brânză telemea sau pateu, le ornam frumos cu salată sau castraveciori murați, le împachetam și gata, aveam amândoi pregătite pachețelele pe care le luam la muncă.
Apăruseră ceva chioșcuri de la care îți puteai lua un sandviș gata făcut dar nu prea erau în drum și mai erau și scumpe. Dacă vă prind cu comentarii de gen Matusalem, o încurcați.
Azi așa, mâine așa, și tot așa o perioadă. După vreo lună, vine omul acasă și îmi spune că are niște colegi răi și invidioși, că tot timpul comentează când își scoate sandvișurile. Mă zburlesc instant, adică ce au ăștia cu sandvișurile mele de gospodină pricepută și superimplicată?
– A, nimic, mă asigură consortul. Doar că râd într-una de mine, cică să mă bucur cât mai pot de sandvișuri că în curând primesc tocană la sufertaș.
– Cum adică, ei nu au sandvișuri? Dar ce mănâncă? întreb io, nedumerită.
– A, doar eu am sandvișuri, restul au chestii de mâncat puse în cutii de margarină.
– Bleah, zic, normal că-s ofticați, dar stai liniștit că tu o să ai mereu sandvișuri, făcute de mine!
Ei, cam în cât timp credeți că am găsit o nouă utilizare a cutiilor de margarină? Știu, sunt odioasă!…
Foto: Freepik
Pur și simplu. Da’ am o întrebare: acum mai faci sandvișuri? Sau, de la durerile de articulații, ai renunțat complet? 😀
Huăăă! Nu răspund acestei provocări!
Dimineata am gafat pe aici, am publicat, am sters, am publicat. Mama ciorii, ideea e ca la website, calculatorul mi-a atasat o adresa web veche (pe care nu o mai frecventam nici unul dintre noi) si am publicat fara sa imi dau seama. Apoi m-am panicat. Shit, nu am nevoie de stuchit in chept dimineata.
Si acum sa trecem la articol;
V-am mai spus ca am 50 kile, dar in era Matusalemica de care se vorbeste, aveam chiar 42 kile cu tot cu haine.Al meu sot, nu era nici el gras, dar spre deosebire de mine (care imi numar/numaram mereu boable de mazare din farfurie), el manca aproape o paine la o masa . Stiu, enervant, asa face si astazi si nu, nu se ingrasa.Si din dragoste bre, m-am apucat sa ii pregatesc pachetelul pt serviciu. Evident, tot din dragoste bre, am taiat feliile de paine extrem de stravezii, sa nu care cumva sa devenim viitori candidati la diabet. A fost singura data cand am pregatit pachetel pt sotul meu.A venit verde la fata de foame (nus ce metabolism are, ca e din aia caruia i se face rau fizic din cauza foamei, pe cand eu, pot sta nemancata 2 zile no problem), in perioada aia nema magazine in intreprinderi, nema delivery.Si uite asa, frumoasa activitate de pregatit pachetele pt serviciu, a murit din fasa, eu fiind din categoria ,,ma multumesc cu 2 mere pan’ la ora 17.Intre timp s-au mai schimbat treburile, dar fiecare isi pregateste sufertasul cu ce ii place, chit ca e ciorba, sandvich, fructe, lactate, sau te bazezi pe sfanta delivery.
@MAS,
Nu-ți mai face atâtea probleme (cu web-ul) – asta se poate regla și din ”spate”. Și nu te stuchește nimeni!
Important e să tai, naibii, feliile alea mai groase 😅
Poți să tai și pentru Mona! Știi tu: Matusalem, articulații… 😀 Presimt că azi iau bătaie!
@VictorR,
Bătaie? Ce optimist ești! Vezi că pâinea aia se taie cu cuțitul 🙂
@MAS,
despre ce eră vorbești mătăluță???
@Mona, înaintea erei noastre, înainte de Hristos, secolul trecut… sau mai simplu și pe înțelesul tuturor: pe vremea mea 🙈
@BaGheRa,
Cum e asta cu secolul trecut :))) te prind io la interval, stai liniștit!
@Mona, nu este o problemă, le duce mândea pe toate… bring it on 🙈
Într-o eră trecută, soțul nu mânca nimic toată ziua, mânca doar seara, când ajungea acasă. A pus câteva zeci de kilograme, după care a spus stop, s-a apucat de sport și de mâncat ca oamenii normali, 3 mese pe zi și două gustări. Cu sufertaș, desigur. A slăbit, a continuat așa. Acum are și o gentuță fancy în care-și pune cele de-ale gurii. Eu folosesc o plăsuță, da’ am pus ochii pe niște gentuțe simpatice de transportat mâncare, trebuie doar să mă mobilizez să le comand. Copiii sunt și ei fani pachețel la școală. Uneori își iau sandwich-uri, alteori chiar mâncare gătită. Fiu-miu, spirit cam mercantil, a descoperit când a intrat la liceu un interes major pentru sandwich-urile lui. Păi fă mai multe, să împarți. Nope, a decis să le vândă. 10 lei sandwich-ul. Whaaat? Cum mă 10 lei un sandwich? Mai ales sandwich-urile cu unt și gem aveau căutare. Că băga marketing-ul la înaintare: „ăsta-i gem de la bunica!” Geez.
„s-a apucat de sport și de mâncat
caoamenii normali”Mi-e cam foame, tărtăcuța mea a procesat fără „ca”. 😁
@Anduța,
Opa, ce idee! La 10 lei sandvișu parcă m-aș băga :)))
@Mona, la vânzare? 😁
Eu primeam sandviciuri cu bilețele. Nu vă zic ce scria în ele. 😃
Colegii ziceau să am grijă să nu înghit și bilețelele. Invidioși.
Ingredientele și caloriile?
@Jack,
in primul an de casnicie? Apoi au intervenit sufertasele cu tocana? :))
„mănânci pe propria răspundere?” 😛
Prestez sandwich-uri doar pt mine si tot nu ma-nteleg, ca seara cand le pregatesc am pofta de ceva, dar a doua zi cand le mananc mi-ar trebui altceva. Bine, probabil pt altcieva ar fi mai usor, ceva de genul „zi mersi ca ti-am facut”, dar uite ca n-am avut onoarea :))
Când m-am angajat prima oară îmi luam la muncă mâncare în sufertașul în care își lua si tatăl meu mâncare. Era pe vremea când îmi păsa despre ceea ce crede lumea despre mine, îmi păsa de imagine. Nu l-am mai luat pentru că am devenit subiect de glume pentru colegi pe seama acestui obiect. Mi-ar fi plăcut să gândesc la 25 de ani cum gândesc acum. Nici nu mai știu pe unde naiba l-am pus.
@Mona, ca să răspund la întrebare, 3 zile? Ca în povești? Asta bineînțeles incluzând și week-end-ul!
Decât martalogi pe aici.
Și săraci.
,,Refoloseam cutiile de margarină…,,
Lipiți pământului băi sunteți, Moromete era la vremea lui antreprenor de succes.
Cu mămăliga în blid și doi cai frumoși.
@Paco,
Asta mai lipsea! Să îi iei românului cutia de margarină, găletușa de smântână și punga cu pungi! Așa ceva, nțțț …
@ Mona, în ultimii ani de viață ai bunicii mele, mama a stat acolo să aibă grijă de ea.
Tata vrând-nevrând, și născut în ceva trib de războinici anti-gatit ( eu sunt un demn urmaș), a fost nevoit să învețe să gătească.
Cred că patru ani să fie când am fost în România.
,,Am sarmale și ciorbă de burtă,, .
Pfoai cum merge, zic.
A scos din congelator ciorba în găletușa de smântână și sarmalele în cutia de margarină.
Nu te joci cu rânduiala strămoșească.
N-am primit niciodată sandwich-uri în pachet. Nici pentru școală, nici pentru muncă. Am avut doar o perioadă de câțiva ani când am lucrat la o firmă mică de producție publicitară și, fiindcă cei 7 sau 8 colegi erau oameni gospodari și responsabili, pentru care masa de prânz era sfântă, îmi luam caserolă cu mâncare gătită.
La ora 12 fix lăsam jos sculele, mouse-ul sau ce făcea fiecare, încălzeam toți mâncarea și ne așezam la masă în hala de producție, unde prânzul se desfășura după principiul „Ce-ai la caserolă? Ia dă și mie nițel!” „Vrea careva din [insert aici fel de mâncare]? Ia d-aici, bre, ia cu încredere!” etc. etc. Au fost niște ani mișto. Mâncarea aia la caserolă și la comun a fost peste orice fast-food-uri sau cateringuri folosite la job-uri precedente sau ulterioare.
Copiii au în pachet sandwich în fiecare zi. E un lucru sănătos acum, dar le plâng de milă viitoarelor neveste, fiindcă precis se vor plictisi de sandwich-uri până la primul job, așa că vor prefera caserole cu mâncare gătită. Sau își vor pregăti singuri pachetul… Există și această posibilitate. 😁
Primele sandvișuri de care îmi aduc aminte erau încropite din pâine făcută în cuptorul bunicii, felii de pită unse cu untură și castraveți murați.
Ăsta era brunchul după ce veneam de la baie . Baie în râul care trecea prin satul considerat ,,cel mai frumos loc de pe Terra,,.
A urmat adolescența și sandvișurile Coco Jambo.
Felie de pâine, unt/ margarină, cel mai depresiv salam sau felii de cârnați, brânză rasă și castraveți murați. Dacă era zi impară se completa cu niște felii de ou fiert.
Chiar și astăzi în vremurile prin care înot, un Coco Jambo se execută strict cu ingrediente neaoșe, românești.
Exclus salami italiano, brânză cu mucigai, cârnați de porc crescut pe muzică simfonică sau castraveți murați din Germania.
Magazinele românești din Spania încă livrează gustul copilăriei.
PS. Că orice dinozaur matusalemic respectabil, mi-am adus aminte de sandvișurile care se vindeau la chioșcuri 😀😀😀.
Nu am avut niciodată curajul să cumpăr.
Aute alt Moromete! Buey, pâinea cu untură se completează cu ceapă roșie, tăiată fin, fin și un strop de piper! Ce festin!
Dacă mai adaugi și niște roșii, brânză și oleacă de șuncă – direct bombă calorică iese acolo 😎… hai ca deja îmi plouă în gură!
Vrei calule ovăz? 🙈
Stați, deci cum ?
Pâine cu untură , castraveți murați, ceapă roșie, brânză și șuncă ?
Măi șoimii patriei, pe vremuri era ceva revistă, almanah sau teatru scurt ,,Cutezătorii,, pe numele lui, nu mai știu exact genul artistic.
Dacă o țineți pe tipul ăsta de alimentație, o să editați almanahul ,,Nechezătorii,,. Cu multe articole despre ovăz, yoga și galopat.
Mvai, mi-am adus aminte de sandvișurile calde luate de la chioșcul din liceu. Prima oară când am mâncat așa ceva, făcusem obsesie pentru ele.
De câțiva ani îi fac mezinei sandviș pentru școală. Dar și aici e cu cântec. Fii-mea aia mică e gurmandă, mănâncă aproape orice îi dau, în completă antiteză cu soră-sa. Ah well… anyway, o perioadă i-am dat un pachețel format jumate din sandviș și cealaltă jumătate din fructe sau legume. A venit într-o zi cam abătută și mi-a zis că ea s-a săturat de sandvișul „amărât” și că vrea cutie cum au colegii.
First of all, i-am explicat că sub nicio formă pâinicile cu lapte, jambonul de curcan, almette și brânză gouda nu înseamnă sandviș amărât. I mean, give me a f*cking break, eu primeam un coltuc de pâine goală cu o urmă de margarină, despre ce vorbim aici?!!!
În al doilea rând, când mi-a zis ce e în faimoasele cutii, îmi venea s-o iau la șuturi. Ea compara sandvișul de mai sus + bețișoare de castravete/ardei gras/roșii cherry/afine/kiwi/căpșuni și alte fructe care mai de care mai sofiscoase (fac un P.S. tot cu mimoza asta) cu o cutie plină de chipsuri și covrigei. I-am mutat pachețelul în cutie nouă ca să nu mai comenteze și a funcționat.
P.S. cu mimozel zilele trecute: „mami, vreau și alte fructe… cireșe, mango… ceva mai exotic!” Jesus, take the wheel!! Mă uit la ele și îmi trag palme. Distanță ca de la cer la pământ în ce privește alimentația. Dosarele X, zău.
Băăăi, dar niciunul n-ați pomenit de sandvișurile cu parizer. Adică pâine-parizer-muștar-pâine. Vi s-a topit memoria 🙂
M-am gândit la el, mai ales că am mâncat parizer acum câteva săptămâni pentru prima dată după vreo 20 de ani. Am luat chiflă țărănească proaspătă, muștar clasic și parizer de la sibiu și am mâncat cu fii-mea de-am spart și ea a decis că vrea așa ceva zilnic. Și eu i-am zis că nu se mai găsește și minciuna asta va rezista până când va vedea în vitrine parizerul. :))))
Nu i-am făcut soțului meu sandvișuri. 😬 Am făcut copil în primul an de căsnicie, locuiam la ai lui. Îi mai punea maică-sa câte un borcănel cu mâncare gătită, dar în general el prefera să comande cum făceau și colegii lui de muncă. Socrul meu mereu îmi zicea că știu numai de copil, că de bărbat nu mă interesează. Ba mă interesa, dar soțul era perfect capabil la 30 de ani să își încălzească singur mâncare, nu îl așteptam cu șorțuleț pe mine și cu masa pusă cum ar fi vrut ai lui.
Ehe, și zece ani mai târziu dintre care doar doi în curtea socrilor, soțul meu are analizele perfecte. Că tot s-a discutat ieri. 🙂 Îi place cum gătesc eu, îmi face des complimente. Bine, câteodată zice că iar am făcut tocăniță în loc de ciorbă (pun prea multe legume), dar își pune două porții.
El e cel care ne face sandvișuri dimineața. Și ne scrie și numele la fiecare cu o inimioară lângă (eu am mai primit și fără inimioară când eram certați de cu seară 😁). Copiii mei sunt mofturoși amândoi, nu se ating de cașcaval și brânză (doar cel mic cand fac mămăligă), legume deloc băiatul, fata numai castraveți și roșii cherry, preferă amândoi Obrăjorii dintre sortimentele de șuncă. Nu le dau dulce la școală decât rareori pentru că nu se mai ating de sandviș. Untul nu îmi lipsește din casă, dar rar mănâncă, mai mult pun în prăjituri. Am oroare de margarină de la cât am mâncat în copilărie și adolescență. Nu există cutie de margarină la noi în casă! Nici găletușă de smântână, luăm numai cutii mici. Soțul continuă să își comande de mâncare la serviciu. 😁