Prima oară când am dat un interviu pentru angajare încă nu se cunoștea sintagma asta. Interviu era sinonim cu ”un jurnalist îți bagă un microfon în față și te ia la întrebări, ești filmat și te dă la tv”. Eram o proaspătă ingineră șomeră, venită de pe un șantier care s-a închis, că așa se închideau toate la începutul democrației cu față umană. Mă cam munceam în gânduri că ce fac eu fără serviciu, dar familionul era relaxat. Lasă, până la toamnă mergi la plajă, apoi începe copilul școala, te ocupi de el, mai o ciorbică, mai un șters praful, nu-i un dezastru. Ba da, pentru mine era un dezastru! Mai ales partea cu ciorbica.
La vremea aia nu existau servicii de recrutări, internet, nimic din ce știm acum. Dădeai anunț la ziar sau citeai anunțurile angajatorilor. Și așa aflu, la a șaptea mână, că există un ”birou” – de fapt, o cașcarabetă amărâtă, undeva în zona gării. N-aveau telefon fix, iar mobilul încă nu se inventase pe la noi. Rătăcesc până acolo, nimeresc și găsesc o tanti care-mi zice nonșalant ”Coca Cola deschide fabrică în zonă, face angajări./ Ce se solicită? / Juriști vorbitori de limba turcă. / Mda, nu-s juristă și nu știu turcă. / Nu-i nimic, tu du-te acolo. Du-te mâine (vineri), nu luni.” Totul suna așa, cam a țeapă sau a SF.
A doua zi, pe o căldură toridă de august, purced la minunata acțiune. Fără emoții pentru că habar n-aveam ce e un interviu de angajare, știam că nu îndeplinesc cerințele, era o acțiune gen ”să bifez și asta”.
Am avut parte de cel mai fain dialog dintre un angajator și un potențialul angajat. Într-o clădire care sclipea de curățenie, cu birouri ordonate și luminoase, m-a primit o tipă cam de-o seamă cu mine, simpatică foc, directă și directoare de vânzări. Discuție scurtă și concentrată:
- Ce pregătire ai?
- Ingineră
- A, bun, și eu am fost ingineră până alaltăieri. Știi turcă?
- Nu
- Engleză?
- Da, mă descurc. Dar mă mai și încurc.
- Lasă, că turcii te înțeleg, și ei vorbesc o engleză de-ți bați copiii. Vrei să lucrezi pe marketing-publicitate?
- Nu știu ce înseamnă asta.
- O să înveți. Vrei să înveți?
- Da
- Ai carnet de conducere?
- Da, dar sunt începătoare, și în cele 6 luni de la examen, am condus de 2 ori, noaptea.
- Nu-i nimic, toți suntem începători la un moment dat. Să vii maine în blugi și cu un tricou roșu, dacă ai. Pleci cu o mașină a firmei prin Mamaia, cu un coleg care încă n-are carnet.
Și ăsta a fost tot interviul meu. Am lucrat prima lună de probă, timp în care s-au făcut și hârtiile de angajare. A urmat o perioadă de aproape 2 ani în care am muncit enorm și am învățat cât în 5 ani de cursuri (de marketing, management, publicitate și relații publice).
Dimineața la 8 aveam zilnic ședința de lucru (eram vreo 7-8 în departament), vreo 2 ore se spuneau bancuri, se povesteau filme și cărți, printre ele se trasa și planul de muncă al zilei și pe la 10 toată lumea pleca pe teren să împânzească orașul și județul cu minunata licoare, plus materialele publicitare aferente. În decembrie tot orașul sclipea de Coca Cola.
Iar directoarea mea, cea cu interviul, a rămas peste ani la fel de simpatică, directă și haioasă. Ne-am întâlnit rar, dar cu același chef de glume și povești.
De fapt, a fost și ultimul meu interviu de angajare. La următorul job (unde am lucrat mulți ani), am fost recrutată pe stradă, când am dat nas în nas cu un fost coleg de facultate: Unde lucrezi? / La Coca Cola. / Deschid un radio peste o luna, vii să lucrezi la noi? Vin, dar nu știu să cânt.
M-am dus, n-am cântat, toată lumea mulțumită.
Ați trecut prin interviuri de angajare? Greu? Ușor?
Foto: Pexels
Lung rău primul meu proces-interviu de angajare. Mai întâi au fost niște întrebări, de completat on line. Ceva test de personalitate. Apoi m-au chemat la două teste scrise, de logică și matematică/economie aplicată. Apoi la 2 interviuri face to face. Apoi la niște interviuri de grup, sub forma unui studiu de caz de trei zile, cu prezentare de proiect la final in fața top managementului. La final am primit ofertă de internship și, după 6 luni, de angajare pe perioadă nedeterminată. Și dreptul de a vinde șampoane, săpunuri, detergenți, absorbante și din astea…:))
@Anduța,
Da’ chiar ai avut nervi și răbdare pentru tot ritualul ăla. Partea bună e că așa ceva te călește pentru viitor
da, si la mine ca la @Anduta, foarte lung a fost interviul si au verificat toate competentele: m-au intrebat daca am mai umblat cu bani (umblasem, ii mutam dintr-un buzunar in altu’) si mi-au zis ca de a doua zi sa vin in fusta scurta si tocuri. Aveam 18 ani si credeam ca e normal sa mi se ceara asta in Romania anilor ’90. Next thing eram mandra vanzatoare de celulare, cartele si abonamente Connex.
@singlemom,
De-asta a avut Connex-ul un așa succes, iată: fusta scurta si tocuri 🙂
La primul job test psihologic, test medical, apoi pe parcursul vieții ceva cursuri. La noul loc de muncă….o strângere de mână. Gentleman agreement. Dar recomandat în prealabil, recunosc.
Mamă, da ce interviuri intense de angrenare, pardon angajare…
,, Salut Radu, caut ceva de muncă…,,
,, Mâine la opt dimineața dacă te prezinți aici în locație, poți să începi…,
( La Connex am lucrat tot pe tocuri, dar în pantaloni.
Am picioarele urâte și cică la fustă scurtă se pierdea semnalul GSM de la antenă ).
D’aia apărea un CALL pe ecran 🤭