Lucruri pe care nu le pot reține nicicum


Autor: Elena P.

M-a ajutat providența și l-am născut pe fii-miu puțin după ce am împlinit 37 ani. Zic că m-a ajutat, pentru că am sperat ca o dată cu creșterea lui, sa-mi crească și activitatea cerebrală. Canci!

Sunt la fel ca înainte. Adică sunt anumite lucruri pe care, oricât m-aș chinui, nu reușesc sa le rețin.

Să le luăm pe rând:

Vacanțele. Rețin țara în care merg, dar nu rețin orașul, numele hotelului și în general nimic legat de drumul parcurs, mai ales dacă îl facem cu mașina. Cu avionul e mai simplu, în sensul că urc în el din București și ajung intr-o țară, pe care, așa cum am scris la început, o rețin.

Dacă sunt în vacantă și cineva din grup are chef de vizitat nuș’ ce punct turistic, pe mine m-a pierdut din start. Nu rețin.

Nume de persoane. Nu le rețin. Îmi trebuie mult timp și multă interacțiune cu tine ca să-ți spun în sfârșit pe nume. Acum câțiva ani lucram într-o multinațională și aveam în subordine 36 de fete. Wtf?! Le-am zis Bibi la toate și am scăpat de stres. Multe dintre ele au rămas Bibi, vreo 4-5 au ajuns la performanța de a le striga pe nume.

Zilele trecute îmi da colegul meu o lista pe whatsapp cu colegii din magazin care nu au dosarele complete. Văd un nume în listă, care îmi suna cunoscut. Întreb:

– Feraru nu e colega care nu mai e la casă de 3 săptămâni? Aia care a plecat? La ce ne mai trebuie dosarul ei?

– Nu, boss. E managerul financiar al magazinului. Lucrezi cu ea de 8 luni..

– Normal că ea e. Am făcut și eu o glumă…Hă, hă!

Nume de filme. Măi, sunt o devoratoare de filme. Am văzut toate porcăriile și filmele de pe Netflix și HBO. Dar dacă vrei să-ți recomand unul, mai bine lasă. Caută-ți singur! Însă, în apărarea mea, ți-l pot povesti.

Nume de străzi și trasee parcurse. De când sunt în București, adică mulți, mulți ani, dacă vrei sa ne vedem undeva și nu există stație de metrou în zona, iau taxi/uber/bolt. Rețin întotdeauna un singur traseu. Dacă apare neprevăzutul în acel traseu, sunt pa.

Și ca să fie clar pentru toată lumea, vă las mai jos  două povești care vor confirma clar și fără tăgadă că sunt praf.

În vacanta dintre clasa a 8-a și a 9-a, ne-am mutat dintr-un bloc în altul. Și nu doar dintr-un bloc în altul, dar ai mei au luat noul apartament în ALT CARTIER. Vreo două săptămâni m-a dus și m-a adus mama sau tata de la liceu, până am învățat drumul. Drum de pe care nu mă abăteam niciodata nici bătută. Asta până intr-o zi, eram pe la final de a 10-a, când câmpul pe care îl traversam ca să ajung la școală era tot încercuit  cu un gard înalt. Se construia un bloc acolo. După ce mi-am reglat palpitațiile de la inimă și tremurul mâinilor și picioarelor, am zis că ma descurc, gen „hai, Elena, ca poți!” și am ocolit pe lângă gard tot câmpul. Nu știu cum am reușit, dar cred că l-am încercuit de vreo doua ori fără să ajung la școală. Da, în ziua aia am lipsit. Dar am reușit să ajung acasă.

Când ne-am mutat în București am stat cu chirie în sectorul 4. Vreo 4 ani. Am rămas însărcinată și am zis ca trebuie sa ne luam casa noastră. Am luat în sectorul 5. Aveam același program cu bărbată-miu, așa că mă ducea la muncă și mă și lua. Când intervenea dracu’ cu coada lui și era nevoit sa rămână peste program, rămâneam și eu ca să-l aștept să vina să mă ia. Viața mea era perfectă. Asta până într-o zi, când cumnată-mea (sor-sa, mai exact) a decis ca la întoarcerea din vacanță petrecută în Grecia cu familia ei, să treacă și pe la noi. Și îmi dă bărbată-miu un mesaj că nebuna asta ajunge pe la ora 14 la noi, că el se învoiește de la muncă și „te descurci să vii singură?”. Normal că mă descurc. Urc în 117 și cobor după școală. Nu știu cum să vă spun, dar la un moment dat, când mi-am aruncat ochii pe geam, eram într-o zonă pe care n-o mai văzusem în viața mea. Am coborât rapid și l-am sunat urlând, că eu m-am rătăcit, că p-asta au apucat-o vizitele acum, că nu putea să țină drumul până la ea acasă, d-astea de finețe la adresa neamurilor. Unde ești? Pe stradă. Zi-mi ce vezi în jurul tău? Blocuri, oameni. Stai, și un panou cu Dedeman. Ești nebună? Panouri cu Dedeman sunt în tot orașul. I-am închis plină de spume. Whatsapp încă nu se lansase în 2008 ca să-i dau locația, așa că am ales să întreb oamenii de pe stradă cum ajung pe strada mea. Surpriza cea mai mare a fost sa aflu că eram la douăj’ de metri de bloc. Coborâsem fix cu o stație după.

În schimb, scoală-mă din somn și întreabă-mă teorema lui Pitagora, ce este un triunghi isoscel, legea lui Arhimede, toate regulamentele companiei la care lucrez, informarea trimisă pe e-mail acum câteva luni și, nu în ultimul rand, zile de naștere sau numere de telefon.

Voi cum stați cu memoria? Găsiți drumul spre casă?

Imagine: Solandi & Stable Diffusion

38 Comments

  1. BaGheRa

    Aleluia… dacă este sâmbătă este @ElenaP.

    Mi-a fost dor de remarca acesta. Si acum să trecem la treabă și să citim 🙈.

    6
    4
    3
    2
    Reply
    1. Elena P

      Mie nu mi-a fost dor. Și e doar o potriveală sa știi :)))).

      2
    2. BaGheRa

      Dintre toate cele enumerate mai sus singura problemă pe care am am avut-o de-a lungul timpului a fost ținerea minte a numelor de fete.
      Dacă le ziceam domnișorică, frumusețe, iubita, bomboană, ghiocel sau cine mai știe ce alte cuvinte din astea plăcute și afectuoase clar nu le știam numele.

      Mi s-a întâmplat o singură dată când eram în Olanda, mă dusesem în vizită la Arnhem și am parcat mașina undeva la gară într-o parcare subterană. Eram 2 băieți și două fete 🙈. Principiul de vizitat pe vremea aia, era că ne uitam la ceas, aveam vreo X ore stabilite pentru vizitat și fiecare făcea ce voia și ne întâlneam fix la ora respectivă în locul din care plecam.
      Am plecat noi fetele cu fetele, băieții cu băieții, am căscat mai mult ochii pe acolo, că de cumpărat era mult prea scump pentru noi pe acolo 😎. Am mâncat ceva și s-a făcut vremea să plecăm. Ne întâlnim cu toții la ora stabilită, ajungem la parcare. Ne-am învârtit cred că vreo jumătate de oră până am găsit mașina. Aveam vreo 8 sau 9 etaje subterane și la un moment dat am luat-o pe jos din etaj în etaj până am dat de ea. Am dat de ea la minus 6. Lecție învățată: faceam poză de fiecare dată la locul de parcare.

      4
    3. BaGheRa

      Mai am una tot cu Olanda…
      Abia venisem pă Olanda, an de grație 2008, abia intrasem și noi în UE, intrai doar cu buletinul… se uitau vameșii la mine de parcă zici că eram căutat de interpol.
      Au venit băieții mei și m-au luat de la gară (îmi venea să scriu școală nu știu de ce). În prima joi a respectivei săptămâni, eu cu prietenul meu Daniel suntem singurii care vrem să ieșim în oraș. Să bem ceva cică… bine, mai mult eu că el era sofer 😁. Mă parchează ăsta în spatele unei biserici, citez la mocăciune 😁. Trecem noi printr-un parc și ajungem în centru. Viața nene dăm o tură de centru, ne uităm noi după reduceri, apropo ăsta a fost primul meu cuvânt pe care l-a învățat în limba olandeză: korting. Ne ducem și la turc, băgăm o shaorma, apoi la bar 2 beri așa de control. Mă nene și se face ora 9, dăm și noi să plecăm spre casă. Vreau să vă spun că pe vremea aia după ora 8 când se închideau magazinele, mă nu mai era țipenie de om pe stradă. Asta al meu cu orientarea era varză, dă-i și caută parcul, ne învârteam în cerc ca titirezul. Parcul, ia-l de unde nu-i… băi și la un moment dat vedem cum în depărtare silueta unui om apare. Hip hip uraaaa… când îl vede prietenul meu Daniel zice bă nene ăsta nu cred că vorbește engleză! Era un tip pe la vreo 25 de ani, zugrav, era plin de stropi pe salopetă și avea și niște găleți în mână. L-am întrebat că eram disperați. Nu mai știu cum l-am întrebat dacă știe engleză, dar omul a părut puțin deranjat de întrebare. Nenorocirea aia de parc era fix în capătul străzii pe care eram.

      3
      1
  2. Laura G.

    Ce nu rețin creierii mei – față de care am un deosebit respect, așa cum sunt ei, pentru că alții nu voi avea și mă străduiesc să-i țin și p-ăștia la locul lor, să n-o ia razna.

    – numele filmelor, cărților, autorilor (oare de ce scriu despre ele? de-asta)
    – nume de străzi – orientarea mea e mai deficitară decât a unei cârtițe oarbe. Exista zone în orașul în care trăiesc de zeci de ani unde, dacă mă arunci din mașină, mă învârt o săptămână până ajung la un bulevard cunoscut.
    – nicidată nu dau atenție mărunțișului. Prețurile alea cu XX,yy lei pentru mine, toate ”costă XX și ceva”. Nu pot și pace. Iar când văd 3,98 sau 3,19 lei automat gândesc 4.
    – habar n-am unde sunt punctele cardinale. Dacă e un pic de soare, mă mai dumiresc, dacă nu – blank.
    – niciodată n-am priceput sau reținut ce înseamnă pentru ceilalți ”mergi în jos/sus pe str. X” – care jos? că aici e șes, nu urcă și nu coboară nimic. Dar mulți știu. Cred că se nasc cu ceva în plus la orientare 🙂

    Or mai fi si altele, dar nici nu mi-am băut cafeaua. Hai că o iau spre nord, la bucătărie. Sper să nu mă rătăcesc.

    5
    4
    Reply
    1. Elena P

      Nu se nasc cu nimic în plus. Barbata-miu, ca să ma convingă sa fac școală dr șoferi, îmi tot spune ca daca încep sa conduc, simțurile mele în ale orientării în spațiu vor fi altele.
      Bine, eu îl bănuiesc ca vrea sa-l aduc acasă de pe la petreceri/grătare.😜

      6
      2
  3. VictorR

    Bă, nici mie nu-mi prea ies din prima încercare chestiile astea, asta așa de consolare 😉 Așadar suntem mulți și puternici 😀 Și dacă vedem că nu-i putem bate pe ăia normalii măcar îi amețim cu zăpăceala noastră!

    5
    2
    2
    Reply
    1. Elena P

      Eu am darul de a ametii oamenii, dar dacă ma oprești pe strada și ma întrebi unde e strada sau blocul pe care îl cauți, răspund foarte senin ca nu sunt din zona. Deși se întâmplă să mă întrebe oamenii chiar în cartierul în care stau.

      2
      3
  4. Solandi

    Ah, de unde să încep? Mănușă sunt pe ce scrii tu aici.
    La fel, nu rețin trasee, nume de hoteluri, de localități. Dar asta doar când merg însoțită (părinții, familie, cunoștințe) și știu ceilalți unde mergem și pe unde. Însă, când merg singură, știu în momentul ăla și cel mai neînsemnat amănunt și ajung fără greș indiferent de cât de încâlcit e traseul.
    Nu rețin toate numele actorilor (cred că nici nu încerc), nici tot felul de nume de personaje din publicațiile mondene.
    La date de naștere: le rețin pe cele mai importante. Dar nu realizez mereu că am ajuns la ziua cu pricina. Sau am impresia ca pică în altă zi. Cum a fost de exemplu cu câteva zile în urmă cu ziua copilului. Eram convinsă că pică vineri, dar e de fapt azi, sâmbătă.
    Recent iau niște pastile dimineața. Și uit dacă le-am luat sau nu. Asa că, le scot de cu seara pe masă (dacă nu uit!), iar după ce le iau dimineața, le bag în dulap. Seara le scot, și tot așa. Nu, nu e lecitină, dar ar trebui să am în vedere.

    În schimb, nu uit formulele și noțiunile din fizică, mate, informatică și nici anumite evenimente întâmplate mai demult sau versuri de poezii sau cântece.

    Sper că am scris tot ce era mai relevant și n-am uitat nimic. Și țineți cont că ăsta am intenționat să fie un rezumat. 😁

    6
    3
    6
    Reply
    1. Elena P

      La job avem un task mai nou: la inchidere trebuie sa raportam ceva către împărăție. După ce am uitat o data și a doua zi m-a sunat sefa-miu ca „Eleno, ai uitat?!”, am decis sa-mi pun ceasul sa sune cu 15 minute înainte de plecare. În prima zi când a sunat ceasul, mi-a luat ceva timp sa-mi dau seama pentru ce l-am pus sa sune.

      3
      5
  5. Marius M

    Pune ma să merg Intr un oraș necunoscut cu mașina că pun Waze și ajung. Mai pune mă de 2 ori sa merg cu Waze și a patra oară fara și ajung la mama dracului. Întrebă mă dimineața când merg la munca nu știu ce de pe traseu și stau și pauza.. pune mi mana la ochi și întreabă mă cu ce s imbracat, s ar putea să ai surprize. In schimb rețin tot felul de dracii, caracteristici, toate tâmpeniile. Asta e, nu toți se scoala cu Arhimede in gând.

    5
    3
    Reply
    1. Elena P

      Eu nu te pun sa faci nimic din ce nu vrei, dar e mișto sa știu ca nu sunt singură în lumea asta. 😜

      4
    2. Marius M

      E ok, oricum fac doar ce vreau. Atât timp cât nu incepi cu Bibi pe aici, poți să te rătăcești cat vrei.
      A, in apărarea mea, pe jos daca mă pui să merg și plec din pct x , mă plimb pe străzi, nu știu prin ce minune daca mă pui să ți arat in ce direcție e punctul de plecare, îți arăt. Oi fi neam de porumbel cu busola magnetica in scăfârlie, busola care atunci când sunt la volan o dereglează tabla.

      4
    3. Mona

      Arhimede! Stai că eu l-am întâlnit:)))
      Cunosc un tip, îl cheamă Aristotel. Când i-am auzit numele prima oară, mi-am răscolit creierul să fac o asociere deșteaptă ceva, să îl rețin. Și când l-am revăzut, i-am spus direct: ce faci, Arhimede? Atât s-a putut.

      5
      2
    4. Elena P

      Io-ti raspundeam: scufund un corp intr-un lichid..
      Te bagi?

      4
      2
    5. HM

      Volumu’, da’ dă dadă volumu’ mai tare 🤣🤣🤣 și ne băgăm cu toții-n grup așea … pă săturatelea🤪

      4
    6. Solandi

      Mi-am amintit de o fază, era un chestionar Dexonline pe pagina lor de facebook:

      Legea lui Arhimede
      Un corp scufundat într-un fluid este împins de către fluid, de jos în sus, cu o forță egală cu greutatea volumului de fluid _______ de către corp.
      1. Dislocat
      2. Dezlocuit
      3. Dislocuit
      4. Deplasat

      ,,Dislocuit”, îmi zic în gând, așa ne-a spus nouă la școală prin anii ’86.
      Dar, mă pune pe gânduri Dezlocuit ăla din listă, sună mai bine și caut în dicționar. Stupoare! Dislocuit nici nu există! Ci doar ,,dezlocuit” sau ,,dislocat”. Evident, în lege dezlocuit. Şi așa e și în vechile manuale de clasa a 7-a după care am învățat noi (am căutat, da). Însă eu rețin sigur că foloseam atunci afurisitul de dislocuit. Și nu înţeleg cum a fost posibil așa stâlceală.
      Voi cu ce termen știți legea lui Arhimede?

      2
    7. Laura G.

      @Solandi,
      Să spun, să nu spun? Când am citit captura asta, mi-am zis 1.
      Puii mei, nu s-a dislocat niciun umăr…
      Las’ că dacă-mi trebuie legea lui Arhimede, vă caut io. Pe tine sau pe Elena. Dar sigur nu-mi trebuie.

      2
      2
    8. Anduța

      „Dislocuit” știam și eu. Da’ se pare că acum, în manuale, e „dezlocuit”.
      „Legea lui Arhimede. Un corp scufundat într-un fluid (lichid sau gaz) aflat în echilibru
      este acționat de jos în sus cu o forță egală cu greutatea fluidului dezlocuit de corp.
      Punctul de aplicație al forței arhimedice se numește centru de presiune.”
      https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20VII-a/Fizica/U0MgQVJUIEtMRVRUIFNS/A764.pdf

      1
  6. MAS

    AAAA, am un sotior caruia i-a placut istoria. Mbine sa spunem ca are un hard performant. Tine minte absolut totul . Asa ca ne toca creierii de cate ori trecem pe langa un monument (de ex) si intreba ,,cine a fost Stefan cel Mare, si cand a domnit el?”(asta de fiecare data cand treceam pe langa statuia vietii, adica des. Copiii se uiatu la mine cu ochi de caprioara in bataia pustii, sperand sa le suflu. Canci.Asa ca luam sapuneala la pachet cu ei.
    Sunt devoratoare de filme, dar daca nu termin de vazut filmul seara, a 2a zi nu imi mai amintesc cum se numea, iar netotul de Netflix nu tine minte pt mine. Uneori nu imi amintesc ce subiect era, ingam ,,da’ era misto tare”.
    In copilarie am devorat tone de carti,unele citite si rascitite de zeci de ori, mai tin minte vag subiectul/titlul. Sotiorul meu imi da clasa, imi zice personajele si uneori cate un citat.
    Bine, mintea mea compenseaza la alte chestii, adica cifre, coduri, date.Nu uit strazi, nu imi e frica sa cercetez orase noi, singura.Dar da, uneori uit traseul pe care ne-am deplasat in concediu, uit localitati/insule vizitate nu si tara in care am fost.Dar aici am observat ceva , asta se intampla cand mergeam cu copiii, probabil pt ca eram atenta la ei. De cand mergem doar in 2, am inceput sa nu mai uit chiar totul. Eu spun ca e supraoboseala, asa cum am spus, hardul meu e model vechi, e putin depasit.

    4
    4
    3
    Reply
    1. Elena P

      Eu la actori sunt cam asa: actorul ala negru. Care? Ăla, mai, de este căsătorit cu actrița aia neagră, mică de statura. Nu știu de cine zici. Ala de zbura intr-un film. Avea el puteri d-astea. Nu stiu, fata, lasa-ma! Ala, fată, care vindea aparate medicale. Cine, mai Will Smith? Da, mă, ce a fost greu asa sa-ti dai seama…

      9
      3
  7. Ionuț

    La mine e fix invers. Nu rețin absolut nimic util. Până și cu datele de naștere ale celor apropiați am probleme. Pentru ziua de naștere a mamei obișnuiam să-l sun pe frate-miu să-l întreb. Acum îmi zice soția când e.
    A vrut copilul de clasa a 5-a să-l ajut la teme la matematică și română și m-am apucat să recitesc teoria. Nu mai țineam minte cu infinitivul, cu șirul lui Gauss, bălării d-astea simple. Clasa a 5-a, da? Am fost olimpic la română și matematică în generală. :)))) Pot povesti cărți întregi, tone de beletristică, dar să nu mă întrebi ce zicea Mises despre diverse chestii economice că nu-mi mai aduc aminte (mi-am dat licența pe așa ceva :)))).
    În schimb sunt o enciclopedie ambulantă când vine vorba de sport, filme și actori, tot felul de întâmplări irelevante din trecut cu care am avut sau nu legătură, încă îmi amintesc numele (inclusiv de familie) tuturor colegilor din clasa 1, câțiva de la grădiniță. Am lucrat în locuri cu 600 – 800 de angajați și-i rețineam pe toți.
    La nume de străzi am și eu ceva probleme, în sensul că rețin mai degrabă ce obiective sunt printr-o zonă decât denumirile străzilor. Oricum mereu se schimbă denumirile, dar clădirile pică mai greu. Într-un oraș străin îmi iau rapid repere și, în juma’ de zi, pot să fiu ghid pentru alții.
    Țin minte doar vreo 4 sau 5 numere de telefon, și alea fiindcă le-am folosit intens. În rest pauză.
    Regulamente, informări și ce mai zici tu…. Nu, în nici un caz, nu le citesc nici în mod normal, dar să le mai țin și minte. 🙂

    2
    4
    6
    Reply
    1. Elena P

      @Ionuț, poate n-am fost clara, zic :))). Rețin lucrurile alea fără sa vreau. Adică nu depun niciun efort. Pur și simplu le citesc si-mi rămân în cap.

      2
      3
  8. Paco

    Eu nu reușesc nici în ruptul capului să înțeleg de ce unii oameni sunt supărați pe mine.
    Adică probabil nu mai rețin unde am greșit.

    9
    3
    Reply
    1. Marius M

      Eu reușesc să pricep de ce se supără, nu reușesc de multe ori să mi pese că s au supărat.

      4
    2. Elena P

      Tu nu reții unde ai greșit, eu uit dacă mi-ai greșit 😜.
      Glumesc, desigur.

      2
      4
  9. Adrian Bolocan

    Nici eu nu rețin numele oamenilor din prima, când facem cunoștință, dar după două trei prezentări, țin minte. Titlurile filmelor le uit și eu. Mai uit și pâinea în cuptor câteodată, dar asta e altă poveste.

    6
    2
    Reply
    1. Marius M

      Prin anii 90 erau niște oale din aluminiu pentru fiert laptele cu pereti dubli și un orificiu prin care băgai apa
      Puteai pune laptele la fiert și să uiți de el vreo două ore că nu dădea în foc. Să l fac sa dea în foc n am reușit dar să rămână din vreo doi l de lapte o cana Intr o oala maronie pe interior,da.

      4
      1
    2. Adrian Bolocan

      Am uitat și robinetul deschis odată, cu o farfurie în chiuvetă fix deasupra orificiului de scurgere. N-am spălat niciodată mai bine gresia, cel puțin nu ca atunci. Dar și multe programe de scurgere am folosit pentru prosoape pline cu apă.

      5
      1
  10. Elena P

    @Adrian, asa, dacă e sa fiu sincera pana la capăt, și eu uit chestii pe foc.
    La celelalte electrocasnice, au inventat niște oameni deștepți, avertizare sonora la final de program. Sa le dea ăl de sus sănătate!

    5
    3
    Reply
  11. HM

    TLDR 🤪 Am intrat doar să vă mărturisesc … URAAA, avem Elena P .. ptiu, ptiu să nu o deochi😉

    7
    2
    Reply
  12. Mona

    Elena!!!
    ❤🩷🧡💛💚💙🩵💜
    Bifez cam tot ce spui tu, în plus dacă mă întrebi ce am mâncat ieri, habar nu am!

    Ca să mă orienteaz prin București de exemplu, io rețin nume șuchite de magazine, cu străzile nu am tangență. Așa că de pe strada „La guzganul rozaliu” dacă faci stânga, ajungi pe „La cuțitărie”, de acolo mergi pe lângă 3 secondhand-uri, „Marfă nouă”, cotești dreapta pe lângă „Ia chifteaua”, ocolești „Pururi te vom iubi” și ajungi de unde ai plecat 🙂 e foarte simplu! Nu știu ce nu înțelege bărbată-miu!!!

    7
    1
    Reply
    1. Solandi

      „La guzganul rozaliu”? 🤣 Spune-mi că ăsta nu e un restaurant în Ro, ci ai fost în China.

      2
      4
      1
    2. Mona

      Nu, nu, chiar așa îl cheamă pe magazin, că de aici mi-a venit ideea. Dacă ajungi în București, îl găsești pe strada „Cu mulți dinți”, imediat după „Terasa cu orocotile”. Asta se vrea un fel de ferma animalelor, cu căruțe, floricele și pe trotuar are ceva statuete bălțate, pe care, cu mare indulgență, le poți numi vaci sau cai.

      7
      2
    3. BaGheRa

      Doamne amintește-mi te rog să nu mai cer să înțeleg femeia 🙈.

      4
      5
      2
    4. Elena P

      @Mona, 😀😀😀😀😀.
      Și eu sunt câteodată uimita ca nu înțelege ce-i zic. Barbata-miu, de el zic.

      Ex: merge la stomatolog. Îl intreb: unde? Pe Petre Ispirescu. Unde e asta? La doua străzi de noi. Aia unde e salonul ala de bronzat? Nu știu, mă. Acolo merg. Aia de se face din Poștă? Care Posta? Posta Romana în pana mea. Câte poste știi tu? Bă, tu nu ești normala. Nu știi unde e Petre Ispirescu? Ba da. În cimitir. Mort.

      7
      1
  13. Blanche

    Nu rețin nici eu nume de persoane. Am uitat în secunda următoare numele soțului când mi s-a prezentat, dar fiind într-o excursie l-am auzit strigat de mai multe ori. Mi-a luat ceva timp să îl cuceresc. 😁
    Nici nume de străzi nu rețin și stau prost cu orientarea, cu apreciarea distanțelor… De aceea nu o să dau niciodată de permis. Mama și ambele surori au, eu și tata, panicoși și aerieni, nu.
    Numere de telefon știu doar două, pe-al meu și al soțului. Ah și vechiul număr de fix.
    De când am copii nu mai țin minte nume de actori. Și înainte mă făleam la capitolul ăsta. 😔
    La date de naștere stau bine! Știu zilele tuturor rudelor și cunoștințelor, a multor colegi din liceu, foștilor prieteni… Nu că-i sun să le urez. Doar că mă trezesc așa: ah, 19 februarie. Azi e ziua lui Adrian cu care am locuit în același bloc între 2006 și 2009 și căruia îi plăcea de soră-mea cea mică. 😁

    2
    1
    Reply
  14. Anduța

    Ia că acum am apucat și eu să fac un exercițiu de luat memoria la puricat, pe capitole:
    Vacanțe: cât stau într-un loc, învăț zona, camera de hotel devine „acasă”, rețin numele străzilor, restaurantelor, locurilor vizitate, al oamenilor. După aia, pe termen lung, le uit pe majoritatea, îmi mai rămân în cap doar cele ce m-au impresionat sau m-au lăsat cu povești.
    Nume de persoane: aici stau binișor. Rețin fețe, rețin nume, rețin contexte în care am cunoscut pe x sau pe y. Praf la acest capitol este soțul. Și mă amuză că înainte să ne revedem cu oameni pe care-i știe, dar nu după nume, facem repetiție. Bine, deseori și la fața locului mă mai întreabă la ureche „și, cum am zis că-l/c-o cheamă pe cel/cea cu care am vorbit mai devreme?”.
    Nume de filme: aici e ca la vacanțe, țin minte pe termen mai lung doar numele de filme care m-au impresionat. Ajută și dacă revăd filmul, desigur.
    Nume de străzi și trasee parcurse. La orientare în spațiu sunt praf. Dar GPS-ul îmi este bun prieten. Asta când nu dă rateuri, cum se mai întâmplă uneori când ți-e lumea mai complicată. Evident, în felul ăsta rețin mai greu nume de străzi sau vreun traseu nou. Invidiez grozav oamenii care se pot uita pe o hartă și apoi, cu ea în minte, ajung unde au nevoie. Soțul meu e din ăștia, aș da oricând la schimb capacitatea mea de a reține nume de oameni cu capacitatea de a fotografia în cap hărți!

    2
    2
    1
    Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.