Jocurile foamei (I), de Suzanne Collins


Jocurile foamei, Volumul 1 – Tributurile

jocurile foamei 1Chiar dacă literatura SF nu e genul meu, Jocurile foamei mi-a fost recomandată ca foarte bună şi n-am rezistat tentaţiei – nu regret! Un roman captivant, cu un tempou ridicat pe tot parcursul celor 3 volume ale sale: Tributurile, Sfidarea şi Revolta.

Cândva, la 75 de ani în viitor, pe un pământ distrus al Americii, o dictatură cruntă stăpâneşte din Capitoliu cele 12 districte ale ţării, sub conducerea malefică a lui Snow. Au existat 13 districte, ţinute într-un regim de foame şi sărăcie la limita subzistenţei. La acest regim a fost asezonat un regim militar crud, pentru a ţine populaţia cuminte. Şi pentru că în urmă cu 74 de ani districtele s-au revoltat, cel numit Treisprezece a fost ras de pe faţa pământului, ca exemplu de ceea ce ar putea păţi şi celelalte, dacă nu se supun.

Şi s-au supus… Şi pentru că nimeni nu trebuie să uite „obrăznicia” de-atunci, Snow obligă în fiecare an „celebrarea” victoriei sale asupra poporului prin Jocurile foamei. Eveniment de o somptuozitate megalomană, mai potrivit s-ar fi numit Jocurile morţii, pentru că tributurile sunt obligate să se lupte între ele, să se omoare, până rămâne unul – câştigătorul. În fiecare an, districtele îşi plătesc tributul sacrificându-şi copiii pe altarul distracţiei morbide. Pe modelul luptelor cu sclavi din epoca romană.

Va amintiţi emisiunile Big Brother şi cum ne zgâiam toţi la tv să-i vedem pe jucători? Imaginaţi-vă un astfel de joc în care protagoniştii încearcă să se elimine unul pe altul. Prin crimă…

Regulile jocului sunt multe, variabile şi înfricoşătoare. Prima regulă: din fiecare district, anual, se aleg prin tragere la sorţi 2 adolescenţi – un băiat şi o fată – numiţi „Tributuri”. Toţi copiii districtului cu vârstă între 12 şi 16 ani sunt obligaţi să participe la această „extragere”. Tributurile sunt aduse în Capitoliu, pregătite fizic şi psihic să se arunce în Arenă – un loc special conceput, cu o infinitate de pericole şi capcane, regizate de „Creatorii de joc”. Totul, dar absolut totul, este un spectacol al morţii cu 24 de actori, pe care toată ţara este obligată să-l privească, spre distracţia populaţiei din Capitoliu – singura care trăieşte în belşug şi e privilegiată.

imagesAcţiunea o are în prim-plan pe Katniss Everdeen din Districtul 12 – fată de 16 ani care se oferă voluntar în locul surorii sale de 12 ani, Prim, pe care o iubeşte mai mult decât viaţa. Firavă, stângace, mai mereu ursuză, dar inteligentă, Katniss este însoţită de Peeta – băiatul ales din Districtul 12. Peeta – coleg de şcoală şi îndrăgostit în secret de ea – se va lupta în Arena alături de Katniss, ştiind amândoi că dacă rămân ultimii, unul din ei va trebui să-l omoare pe celălalt.

După câteva zile pregătitoare în Capitoliu – unde tributurile cunosc o lume bizară şi exacerbată, aventurile din Arenă sunt multe, imprevizibile, greu de escaladat, mortale, devastatoare fizic şi psihic. Cine va trăi? Katniss sau Peeta? Aflaţi cititnd volumul 1 al romanului Jocurile foamei. Iar ce se va întâmpla mai departe aflăm în volumul 2.

Jocurile foamei – un roman excelent ce depăşeşte imaginaţia – oare nu asta e prima calitate a unui SF? Un roman distopic care, pe alocuri, îl întrece pe celebrul „1984” al lui G.Orwell.

Un roman oferit de Libris unde găsiţi peste 100.000 de carţi online, acum cu un discount substanţial. Iar transportul e gratis, indiferent de comandă!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.