Iubirile croitoresei, María Dueñas

Iubirile croitoresei – titlul ales de traducător sau de editură este total nepotrivit pentru acest roman. Încep cu o critică, singura critică, pentru că vor urma multe laude. María Dueñas m-a captivat total cu povestea Sirei Quiroga care, da, este croitoreasă, dar aventura vieții ei este cu mult mai complexă decât enumerarea unor aventuri amoroase, așa cum ar sugera numele cărții.

El Tiempo entre Costuras – titlul original s-ar putea traduce mot-à-mot ca ”timpul dintre cusături”. Iar după ce am citit romanul, am dat acestui titlu două înțelesuri metaforice care ar ilustra mult mai bine tot ce am citit între coperțile cărții: fie viața trăită de Sira în afara atelierului de croitorie, fie mesajele de spionaj cusute de ea pe material, între tighele – un mod ingenios de a nu fi prinsă.

O carte care îmbină istoria cu ficțiunea, în care acțiunea se petrece pe fondul Războiului Civil Spaniol și prezintă nu doar viața Sirei ci, mai ales, lupta ei împotriva regimului lui Franco. Un roman scris frumos, captivant, plin de emoţie, suspans, spionaj şi aventuri incredibile.

Pe parcursul celor 600 de pagini, Sira Quiroga evoluează de la adolescenta părăsită de tată și crescută în sărăcie de către mama sa croitoreasă, la o tânără înșelată în dragoste de iubitul excroc cu care fuge în lume, și care devine, cu toate acestea, o femeie elegantă, puternică şi în acelaşi timp misterioasă. O femeie cu origini modeste care reușește să răzbată în lumea elitelor numai și numai cu inteligența ei și, din când în când, cu un strop de noroc.

În acest scop, trebuia să spoiesc trecutul, să inventez în graba mare un prezent şi să proiectez un viitor pe cât de fals, pe atât de splendid. Trebuia să încep cât mai iute. Nici lacrimi, nici văicăreli. Nici priviri condescendente în urmă. Totul trebuia să aparţină prezentului, zilei de azi.

Sira e un personaj grozav, mi-a plăcut extrem de mult cum a construit autoarea acest caracter. Și nu doar caracterul ei este captivant, dar și al celorlalte personaje.

Iubirile croitoresei – o scriere fluentă care te poartă prin locuri exotice într-o perioadă tulbure din istoria lumii. Personajele inventate se împletesc minunat cu cele reale, rezultând o poveste cu de toate: dramă, aventură, dragoste, pasiune, istorie, curaj. Un roman care te ține cu sufletul la gură, mai ales când ajungi la misiunile serviciilor secrete, iar stilul și descrierile sunt de un farmec aparte.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.