În altă viață, Marc Levy

in-alta-viata-marc-levyAm aflat despre romanul În altă viață dintr-o listă cu recomandări de cărți bune. Ei bine, după gusturile mele, acest roman este departe de a fi recomandat ca fiind o carte bună. Mi s-a părut atât de slab, aproape comparabil cu ”Cele 50 de vicii ale Domnului Grey”.

Subiectul în sine e interesant și probabil asta m-a atras: deja-vu, suflete pereche, senzația că întâlnești pe cineva dintr-o altă viață și întâlnirea îți urmărește destinul. Dar felul cum e scrisă lasă mult de dorit.

Personajele par a fi aduse dintr-un film prost Hallmark tv: toți sunt experți, minunați, frumoși, deștepți, adevărate modele, aproape perfecți. Dialogul lor este încărcat de clișee, și încă dintre cele mai ieftine și banale. Glumițe răsuflate ce se vor sclipiri de spiritualitate. Autorul se chinuie din răsputeri să strecoare o oarecare emotivitate personajelor, însă rezultatul e un dialog stupid, mai ales dacă ținem cont că ele, personajele, fac parte dintr-o elită artistică și socială:

Vorbiră în aceeași clipă, iar glasurile li se amestecară.

-Dumneavoastră mai întâi, spuse Clara râzând.

-Rochia aceasta vă vine de minune.

-Am schimbat vreo șase și era cât pe-aici să-mi schimb părerea în taxi.

-Iar eu, cravata… de patru ori.

-Dar aveți gulerul descheiat!

-N-am reușit să mă hotărăsc.

-Îmi pare bine să iau masa cu dumneavoastră, zise Clara jucându-se, la rândul ei, cu migdalele.”

La citirea cărții, cel mai mult m-a deranjat formula de politețe cu care se ”gratulează” cei doi protagoniști, Clara și Jonathan. Nu pot să cred că în epoca noastră, doi tineri proveniți din Londra și Boston își vorbesc cu ”dumneavoastră”, mai ales atunci când se strigă cu prenumele. Amândoi sunt vorbitori de limbă engleză, și știm că în engleză nu există forme diferite de adresabilitate ”tu – dumneavoastră”, autorul a avut proasta inspirație să aleagă formula de reverență. Iar această alegere mi s-a părut caraghioasă, desuetă, nenaturală. Da, Marc Levy este francez și a scris în franceză, dar asta tot nu mi se pare o scuză.

Să mai spun că Jonathan mai are doar o lună până la nunta cu ”dragostea vieții lui, Anna” și el se topește lângă Clara? Cât de frivolă poate fi situația, când el ne este prezentat ca un om integru, matur, echilibrat. Să mai spun că logodnica lui, Anna, nu-i mai răspunde la telefon după ce el pleacă pentru o săptămână de la Boston la Londra? Cât de îndrăgostită o fi și mireasa asta?! Spun doar că totul în acest roman mi s-a părut stupid, fals și de-o banalitate care doare.

Cu cine va rămâne Jonathan? Cu Anna sau cu Clara? Drept să spun, n-are nicio importanță. Subiectul, intriga și acțiunea au fost nimicite de o narațiune penibil de proastă.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.