Cronica unei morți anunțate, Gabriel García Márquez

Cronica unei morți anunțateCronica unei morți anunțate este romanul pe care l-am citit într-o zi (de mult timp n-am mai avut performanța asta). Și este romanul în care Gabriel García Márquez mi s-a părut tare simpatic datorită modului ales pentru a-l scrie. M-a amuzat teribil, povestea este o dramă-comedie. Dramă prin acțiunea în sine și comedie prin expunerea ei în scris. Mi-a plăcut mult.

Chiar dacă faptele sunt dramatice, ele intră în sfera banalului: într-un sat uitat de lume cu port la Marea Caraibelor, în urma unei nunți de pomină care a durat 3 zile și 3 nopți (ca în povești), când toți nuntașii erau beți (bărbații un pic mai beți decât femeile, dar doar un pic), s-a comis o crimă. Anunțată din timp în tot satul și nimeni din sat n-a fost în stare s-o oprească, chiar dacă nimeni n-o dorea. Culmea, nici chiar criminalii n-o doreau.

Angela Vicario tocmai s-a măritat cu minunatul Bayardo San Roman și pentru că ea n-a fost virgină, el s-a supărat foc, a bătut-o și-a dus-o pachet de unde o luase, adică de la părinți. Mare tam-tam cu virginitatea asta, dar nu te poți supăra pe mentalitatea putredă a unei comunități de la mijlocul secolului 20. Revenind la roman, frații miresei ne-virgine s-au simțit dezonorați și mai ales obligați să-l pună la punct pe dez-virginitor. Angela Vicario, cu ochii vineți și printre sughițuri de plâns ar fi șoptit numele lui, doar ca să scape de mascaradă: Santiago Nasar. Ulterior s-a aflat ca Santiago Nasar (prieten bun cu frații răzbunători) nici măcar n-a  fost realul dez-virginitor, dar când s-a constatat asta, era deja mort.

Ei bine, toate cele 150 de pagini ale poveștii descriu situații și momente în care tot satul află de intenția criminală, nimeni n-o crede, câțiva încearcă să avertizeze victima dar nu reușesc, criminalii trag de timp sperând să-i oprească cineva, dar lumea era prea euforică pentru chestiuni atât de serioase. Motiv pentru care Santiago Nasar este înjunghiat în piața publică și sfârtecat mai rău ca animalele într-un abator.

Cum ziceam, o poveste banală care probabil că se petrece zilnic în lumea largă. Dar Cronica unei morți anunțate devine specială prin umorul strecurat în mod ”serios” în fiecare paragraf. Romanul adună mărturiile sătenilor despre ziua și momentul crimei, fiecare unde era, ce făcea și cum s-a raportat la eveniment. O sumă de bune intenții nematerializate și de situații garnisite cu mult ghinion.

Romanul abundă de fraze hilare, te umflă râsul și uiți de dramoletă:

Sora mea, călugăriţa, care nu s-a putut duce să-l întâmpine pe episcop fiindcă se îmbătase ca un căruţaş, n-a izbutit să-l trezească.”

 

”Rănile provocate de cuţite au fost doar începutul îngrozitoarei autopsii pe care părintele Amador s-a văzut obligat s-o facă în absenţa doctorului Dionisio Iguaran.”

 

”Primarul care fusese înainte ofiţer de armată n-avea nici o experienţă în materie de justiţie, şi era prea înfumurat ca să întrebe pe cineva în cunoştinţă de cauză de unde trebuia să înceapă.”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.