Toată lumea are amintiri din școală. Primară, gimanzială, liceală… Nu contează! Și – ca o reacție naturală de apărare (se pare) – amintirile plăcute primează. Una dintre amintirile mele de felul ăsta este una despre muzică. 4 ani de gimnaziu am avut-o profesoară de muzică pe doamna Elena Bica. O femeie mignonă, veșnic roșie în obraji. Blândă ca o bunică, deși cred că putea să-mi fie cel mult mamă. Iubea muzica. Atât de mult încât a încercat cu succes să ne învețe și pe noi. A creeat corul școlii. Pe voci, pe aranjamente vocale, tot tacâmul.
Râzând, pot spune că era o afacere de familie. Cred. Că și soțul ei, Nicolae Bica, tot asta făcea. La un nivel mai mare fiindcă dirija un cor de năzdrăvani la nivel orășenesc. Și o făcea cu mult succes: participau la tot soiul de concursuri pe care le mai și câștigau. Dar la noi școala era mică, deci și corul mic. Cu puține voci bune. Eram animați doar de activitatea în sine, diferită de ”ce a vrut să spună autorul”, ”ax+b=c”, ”monocotiledonate” și multele războaie purtate pe meleagurile astea la date parcă aiurea aruncate în calendarul istoriei. Și visam și noi să ajungem la ”Zechinno d`oro” (căutați pe internet și o să rămâneți surprinși) sau măcar la faza națională la ”Cântarea României”. Ori să ne ia Ioan-Luchian Mihalea la ”Minisong” (căutați-le și pe astea!).
Nu prea s-a putut. Copiii dotați creșteau, plecau la liceu, vocile băieților începeau să semene a răgete de măgar (ori – se știe! – răgetul măgarului e răget, nu rugă, să ajungă la cer J ). Apoi, în clasa a VIII-a veneau meditațiile la română și matematică, lipsa de susținere din partea sistemului era tot mai simțită. Doamna Bica a plecat la altă școală iar corul s-a destrămat. Așa că au rămas doar dorințele și apoi doar amintirile. Până acum când – nu cu multă vreme în urmă – am auzit piesa Lume. Chiar dacă are niște versuri superbe, ignorați-l pe Spike! Ascultați doar copii. Minunați-vă de vocile lor.
Lume un’ te duci?Încă n-ai aflat unde vrei s-ajungi Suflet de copil încă zace-n mineDar tu nu mă legeni, de ce nu mă legeni?
Gândiți-vă la vocile copilăriei voastre. Vi le mai amintiți?
Bună dimineața @Victor, frumos articolul! Am sa ascult melodia și revin cu un comentariu mai detaliat😊.
Mulțumesc. M-a ajutat și mama blogului 🙂 un pic. Nici nu știam câtă muncă e de fapt în spatele unui articol. Așa că mă înclin în fața Laurei și a lui Solandi!
Să ne gândim la vocile noastre din copilărie, adică? Am fost și eu în corul școlii, deci (îmi place să) cred că aveam voce bună. 😀
Prima voce memorabilă a copilăriei a fost Mirabela Dauer. Cine cânta cu patos „Fotoliul din odaie” la 5 ani? Apoi au urmat multe altele, prea multe ca să le enumăr. La cor am fost pe la spectacole mai mult și câteva concursuri, dar la nivel de județ. Nu s-a pus niciodată problema să mergem la concursuri naționale, așa că în general cântam doar de plăcere. Asta până s-a dus profesorul (adică a murit 🙁 ) și corul s-a destrămat.
Îmi place piesa, n-o știam. L-am ignorat pe Spike până acum, acum am zis să n-o fac. 🙂
🙂 Cred că mai sunt piese din vremea aia, mai aud copii fredonându-le. Dar asta „m-a tras de mânecă”!
*Zecchino D’oro
pentru mine muzica a insemnat stress in clasele 1-7, pt ca eram la scoala de arte iar muzica se studia cam 5, 6 ore pe zi, zilnic. Teorie, dicteuri, cor, instrument, examene trimestriale, acasa din nou instrument, lectii private etc. Practic toti copiii de la mine de pe strada erau pe-afara la joaca dupa-amiezile, eu in casa batand clapele pianului. Era si pe vremea impuscatului, deci profesorii mai aveau si cate-un impuls violent, de-ti bagau o nuia peste degete daca greseai un diez sau un acord. Am urat-o cu toate puterile mele de copil. Apoi, la 14 ani m-am razvratit si la examenul de final de an am refuzat sa execut, spre oroarea comisiei – cred ca nu se mai intamplase in istoria scolii – astfel incat am fost „picata” cu succes si, in sfarsit, am schimbat scoala. Evident ca ani mai tarziu mi-a parut rau, muzica in sine m-a educat si dezvoltat, probabil as fi putut continua pe drumul ala in viata.
In alta ordine de idei, nu am nicio amintire placuta din anii scolii inainte de liceu.
Copiii suna foarte frumos in piesa 😀
Cum spuneau cei de la Cațavencu: ”Cititorii noștri sunt mai dihai decât noi!” Ne-ai oferit o poveste de poveste! Mulțumim.
Chiar dacă nu ai voce (de cântat cu ea), vocile copilăriei sunt importante și mereu demne de ascultat. Cel puțin de psihologi 🙂
N-am avut niciodată voce sau vreun alt talent artistic. Dar, evident, mă visam artistă, vedetă chiar. Visatul e gratis și mă bucur că m-am trezit repede la realitate.
Eu m-am dus la cor, nu pentru că am o voce angelică, ci pentru că m-a obligat aia de muzică și de fiecare dată eram extraordinar acolo pentru că nu o foloseam niciodată 😎. Pe voce! Mă prefăceam, mimam „că cânt”! Și îmi ieșea foarte bine 🤓.
Profa avea numărul de elevi, eu luam 10-le la muzică win win situation! Toată lumea mulțumită!
PS. Mai era un motiv pentru care mă prezentam la cor. O gagică, dar pe vremea aia eram așa de mutulică încât nici mie nu îmi vine să cred că eram aceeași persoană!
Nici nouă nu ne vine să credem 😅
Uite cine era inventatorul playback-ului și nu știam 😉🤭
@Habare, sunt cel mai bun pe cântări de genul! Am o voce extraordinară!
Ei hai!! Tu mutulica?? 😂😂
Nu a existat niciodată cea mai infimă posibilitate ca să pot cânta.
Nici de mic, nici mare. Universul a stabilit că dacă eu deschid gura să execut un do, re, mi, fasole, sido Soarele se stinge instant.
Am fost naș la o nuntă și un pic pilit am cerut microfonul cântărețului să interpretez o piesă din-aia de corazon.
După două minute, omul a zis că dacă nu merg înapoi la masă el pleacă cu tot cu scule și formație și nici nu are nevoie de onorariu.
În schimb la dans sunt mai specialist decât la cântat.
Doamna a fost prin tinerețe dansatoare într-un ansamblu de dansuri populare, au umblat prin țări străine, au participat la concursuri, chestii din-astea profi.
Astfel că Doamna a concluzionat că eu când dansez par o persoană în fază terminală care mai are maxim de băut un ceai. Care cană de ceai e pe masă, dar masa e în celălalt capăt al camerei.
Deci excelez și la dans.
Cred că asta cu dansul e demnă de un articol complet! Cunosc mulți tipi la fel de elastici precum un butuc, mari maeștri în oripilat asistența când… „dansează „! 😀 Iar eu cu ei alături!
Lăsați-o baltă, că nici nu vreți să învățați!
Vă e jenă să faceți 5-10 pași de dans, dar când o luați pe ulei și mergeți pe 3 cărări, uitați de toată jena.
@Laura: ”..pe ulei…”? Asta-mi aduce aminte de o glumă: ”Eu: Nu știu să dansez. Vodca: Punem pariu?”
Victore, nu e vorba că sunt butuc, am făcut diverse sporturi, încă mai am ceva elastic în mine.
Pur și simplu nu reușesc să coordonez linia melodică cu mișcările. Îmi iasă exact opusul.
Laura .
Doamna se știe și cu vals, tango și alte învârteli din-astea tiki-miki.
Am avut ore întregi în care a încercat să mă învețe. Deci chiar am vrut.
Nimic. Daună totală.
Ce-mi iasă e dansul ăla din adolescență ( cu melodii din-alea străine de jale), un pas dreapta unul stânga, dar tot timpul îmi alunecă mâna pe fundul partenerei de dans. Eu așa îmi aduc aminte că era dansul.
@Paco,
Da, da, te referi la blues. Toată lumea îl știa dansa. Un pas stânga, unul dreapta cât erai treaz. După ceva băutura era un pas stânga, unul dreapta + pipăieli.
Băi nu știu cum sunteți voi la dansuri, dar eu pe asta stau bine. Iau pantofii foc când mă duc pe ringul de dans.
Am avut o gagică care nu voia neam să danseze, iar eu mă duceam mai mereu pe populare, sârbe, hore, brasovence și încă câteva dansuri din astea de nuntă. La un moment dat o mătușă îi spune gagicii mele. Dar fată nu vă potriviți deloc, ăstuia îi place să danseze, ție nu. La care gagica mea se ridică și îi spune mătușii – lasă mătușică că ne potrivim la altceva… unde trebuie să ne potrivim. A făcut femeia niste ochi cât cepele. Și toată seara se uita cam ciudat la mine și eu nu înțelegeam de ce 🙈.
@BaGheRa,
Lasă horele, noi vorbim de dansuri, nu de bătute.
@Laura, dacă mă chinui oleacă învăț rapid si bachate si toate tipurile de dans. Toate merg pe bass, dacă știi să ții basul dansezi de moare lumea.
PS. Să știi că știu să dansez și în pereche și horă și sârbă și alunelul si brâul și ce vrei tu 😎.
@paco,
pai ai incercat-o cu rockul? ca acolo tre doar sa dai din cap cand dansezi! sigur iti iese! :)))
@BaGheRa,
Ia chinuie-te și învață bachata, că vin în Qatar să te verific 🙂
@singlemom, dacă am încercat?
– Bagă boss o melodie rock.
– Def Leppard- Love Bites, merge?
– E roackeri?
– Roackeri este!!
( A dracu’ cap dacă s-a mișcat, tot mâna îmi aluneca.)
Cred că sufăr de deficiență de dat din cap.
Frumoasă poveste, amintirile dau năvală. 🙂
Despre voce… hmm. Am avut (și mai am) voce de privighetoare încă de mic copil, când cântam toată ziua la bunici de speriam găinile şi făceam câinii să latre şi pisicile să se trezească din somnul lor leneş.
Dar nu a fost valorificată decât în clasele 1-4 de către învăţătoarea de atunci. Care m-a trimis la Cântarea României. Am ajuns la etapa pe ţară ca solist vocal de muzică uşoară. Nu cred să fi luat premiu la acea ultimă etapă (sau nu-mi amintesc eu). Tot pe atunci am luat şi nişte lecţii de chitară. Care au fost un eşec. Țin minte doar cum târam de matahala de chitară pe asfalt şi cum, de la apăsat corzile, mă dureau degetele mici de copil împovărate bietele şi de unghiile roase până în carne (un obicei de care am scăpat abia în clasa a 12-a).
Din clasa a 5-a ne-am mutat în alt oraş şi toate legăturile cu muzica s-au rupt. În coruri nu mi-a plăcut să cânt, deşi am fost vocea I într-o tentativă artistică a unei profesoare de atunci. Dar care nu a avut finalitate, au fost câteva repetiţii răzleţe doar.
Apoi ţelurile s-au îndreptat spre alte aspecte ale vieţii de şcolar: mate, română, treapta I, a II-a, bac, examen la facultate cu profil tehnic, etc. Muzica nici nu a fost vreodată luată prea în serios, decât ca activitate şcolară de moment.
”De ce plâng chitarele… / Le-au rănit amintirile…”
Neah … pipăie Paco … corzile … chitarelor 😉
Vocile îmi spun că sunt normal 🤪🤣👏😉🤭
Autocritică! Hmmm!?
@HM,
Nu tre’ să crezi orice șoaptă 🙂
Eu inca ma intreb daca e vorba despre muzica sau despre mesajul din melodie. 😊
Am cantat la vioara, in spectacole, cu portativ, cu toate alea. Nu mai stiu o boaba, pt ca nu mi-a placut. In schimb inca stiu sa cant la flaut (sa curga glumele). Daca e vorba despre mesaj, pot sa spun doar ca eu sunt acum la un drink building, sorry, nu pot fi asa de profunda azi.
Acum, glumind degajat (ca sâmbăta!) e despre ce vrei tu și despre de toate: muzică, amintiri din copilărie, mesajul melodiei… Pretexte de dialog, na! Hai, drinkănește liniștită acolo 😉 Unul din pahare să-l bei cu gândul la noi!
Sticla … sticla să o bea și să cânte la ea. Frunză aveți? Da’ câini? … de nu, țineți aproape, mai intră unii p’aci 🤪
N-am nici un talent vizibil, iar la ora asta versurile alea ma lasa rece. Asta este, am chef de muzica de taiat vene pe lung, nu de analizat ce vrea sa spuna poetu’. Bă, sunt trist. Am aflat ca io nu-s intr-un grup pe watsapp, ca sunt idiot, ca ma folosesc de nu stiu ce renume dobandit pe aiurea, ca arunc cu cacat, ca… Bunicul avea o vorba, cand Dumnezeu vrea sa te piarda, nu-ti da foc la casa, iti ia mintile.
Această ultimă replică!!!
Domnul @Marius M, vă anunț că plec la muncă trist. Pentru suferințele prin care treceți.
Cum școala nu mi-a plăcut și nu am ales să dorm cu dicționarul sub cap în loc de pernă, eu la această oră merg la muncă.
Ce voiam (vroiam, vream, doream, în fine).
Dacă tăiați venele pe lung, ulterior să le lăsați la scurs într-un recipient cu apă caldă.
Mi-a recomandat un băiat care le-a tăiat pe lat și le-a lăsat la scurs în apă rece.
Eșec total.
Mult succes!
@Marius M, că tot este despre muzică astăzi, aveau ăștia de la „La Familia” au un vers care mi-a plăcut mie foarte mult în melodia Viață bună cu Don Baxter. E pe la 2.48 dacă nu mă înșel! Puvunulavanameveneavana, ia-o așa, cadou de la La Familia!
Eu atât am de spus pe subiect!
Domnul@Paco, imi vine obsesiv-compulsiv in minte un banc (sau cum draci i-o zice chestiei cand ai un pitic pe creier de care nu poti scapa) : Doctorul dintr-un spital de psihiatrie trece pe langa un salon din care se aud racnete, intra, unul isi dadea cu ciocanul peste degete. Bai omule, nu te doare? Ba da. Si simti vreo satisfactie cand faci asta? Da! Când? Cănd dau pe lângă.
@BaGheRa,
Și fundița de la cadou unde-i?
@Laura, cadoul este de la La Familia – funda e la ei 🙋🏻♂️. La Șișu și la Puya
@Marius M, de ce ești trist? Ca nu ești pe grupul de Whatapp al cui?? Asculta Subcarpații și îți trece! Bunicul tău om înțelept!
@Victor, stii zicala, femeia te ridica, femeia te coboara😊. Dar @LauraG și @Solandi te-au ridicat😉. Bravo fetelor😍. Știu cât este de munca și cât timp au muncit fetele sa ajungă aici! Am ascultat melodia, vocea copiilor este superba!!
@BaGheRa, ma bag la sârbe și hore, ca sunt din zona mea și îmi plac la nebunie, dar restul… nope.
Știi ce zice Alexandru Andrieș?
„Am furnici pe toată talpa
Frige podeaua ca un bec!
Asta înseamnă că-i vremea
Să-mi pun pantofii sa plec!”
Chiar plăcută melodia, iar refrenul copiilor emoționant! 🤗
Am cântat în cor în clasele primare. Chiar și pe scenă la Casa Tineretului (care era plină ochi) și țin minte că îmi tremura vocea. Era sfârșitul clasei a doua, eram îmbrăcată într-o rochie verde pentru că interpretasem Primăvara, aveam o coroniță de flori pe cap și mă mânca rău părul de la gândăceii din flori (am văzut pe urmă că aveau gândăcei; păduchi am avut cu altă ocazie 😁). Și am cântat „Așa-i românul”.
Încă îmi place să cânt și să dansez. Dau tare anumite melodii de la radio și dansez cu copiii în sufragerie. Ultima mea obsesie muzicala este Robin Gibb. De aproape o lună ascult melodiile lui din anii ’60 și ’70. Fii-mea când mă vede: mami, nu din nou! Și atunci îmi pun căștile. 😅