Goi în spuma mării


Autor: Ionuț

Goi în spuma măriiCa orice cetățean care se respectă, am executat și în această vară un minunat concediu la mare. La marea altora, respectiv în Cipru, unde o săptămână la cinci stele costă cât un weekend la Costinești în extrasezon. 🙂

Nu intru în detalii, a fost minunat, ca de obicei, acesta fiind și motivul pentru care e a cincea oară când mergem acolo vara în ultimii șapte ani. Despre altceva voiam însă să vă vorbesc.

Una din distracțiile noastre  pe plajă este să identificăm (aproximativ) ce nație sunt cei din jur până să apuce să deschidă gura,  bazându-ne doar pe clișee fizice sau de comportament. Unul din criterii este infailibil: copiii în pielea goală. Ai văzut copil in pielea goală pe plajă? Clar, e familie de români. Am identificat astfel instant două familii încă din primul minut de plajă. Unii, tineri, adolescenți aproape, culeanu’ așea, cu un bebe de un an și un pic, în puțica goală în nisip. Alții, mai de vârsta noastră (deci cu ceva sechele probabil) cu un băiat și o fetița, băiatul pe la vreo șapte ani, fetița pe la vreo cinci sau șase, destul de autonomi. Și au dezbrăcat-o la un moment dat pe fetiță de costum și au lăsat-o așa să se joace pe plajă. Au deschis gura mai târziu și, evident, erau familii de români.

Nici o altă nație de acolo, și erau destule, resortul fiind unul dedicat familiilor cu copii, cu piscine multe, tobogan, golfuleț cu apă deloc adâncă și destul de liniștită, nici o altă nație nu am văzut să-și dezbarce copiii în public. Era un festival de modă costume de baie acolo printre copii. Și ai noștri în puța goală.

Pentru mine acest obicei este un mare mister. Recunosc că și ai mei procedau la fel, am poze de când aveam vreo trei sau patru ani chiar, cu mine plimbându-mi fericit instrumentul pe plajă prin Mamaia sau Eforie. Nu mi-a trecut prin cap să-i întreb de ce. Care e faza? Să fie copilul bronzat peste tot? De ce? Participă la conscursuri de miss și mister și nu trebuie să i se vadă linia slipului? Asimilează mai bine vitamina D prin orificiile din zona mediană? „Acolo unde nu bate soarele” e doar o expresie, fiindcă pe copiii de români îi bate soarele „acolo” mai rău decât pe părinții lor în cap.

Nu mi-a trecut niciodată prin cap să fac așa cu piticii din dotare. Am dat o avere pe pamperși de apă și singurul moment când erau dezbrăcați era când îi scoteam din apă, îi înfășuram rapid în halat sau prosop și îi schimbam rapid ca să nu stea uzi. Ca să nu mai vorbesc că, peste pamperșii speciali de apă mai puneam și slip, ca să arate băieții fițoși, să nu umble doar în scutec pe plajă. Să-i las în fundul gol în public conform obiceiului strămoșesc nu am fost în stare. Vor avea mai puține motive să mă înjure când or fi mari și s-or uita la pozele de la mare din copilărie. :))

Ne oripilăm la maxim când auzim de pedofilie, dar n-avem nici o jenă să expunem organele genitale ale odraslelor peste tot. Nici nu mai deschid discuția despre partea igienică în acest caz fiindcă n-are rost. Ca nație suntem destul de certați cu igiena, dar măcar la treaba asta cu goliciunea și nudismul mi se părea că suntem destul de pudici și de înapoiați. Totuși, iată că pe copii îi dezbrăcăm și îi expunem cu ușurință în văzul tuturor la mare. Uneori și în alte părți când își fac nevoile în public. De ce?

I-ați mai văzut și pe alții făcând asta? Dacă ați văzut credeți că era regulă sau excepție? Fiindcă dacă din 100 de nemți, unul își dezbracă copilul pe plajă (deși eu n-am văzut), la români e fix invers: din 100 de români, doar unul îl ține îmbrăcat.

Deci, mă poate lumina careva care e faza cu lăsatul copiilor goi pe plajă? Există vreo explicație logică care îmi scapă?

Foto: Pexels

19 Comments

  1. Laura G.

    Că n-au bani să cumpere slip la copii? 😃

    3
    Reply
    1. Ionuț

      Știi ce e și mai mișto? Că-i aduc în slipi până la plajă (pe cei mai mărișori) și acolo îi dezbracă. De ce nu îi aduc direct dezbrăcați? 😁

      2
  2. Anduța

    Fază de la mare, cu niște vecini de plajă, cu copil de vreo 3–4 anișori: “taaaatiiii, fac pipiiii”. Tatăl îl ia tacticos de mână, și-l duce in mare. Evident, copilul gol pușcă. Doar nu se face pipi cu chiloți/slip, zău așa.

    2
    1
    Reply
    1. Ionuț

      Păi, și tatăl face la fel. Și asta cu nevoile în mare e tradiție la noi.
      Am văzut o fază în Cipru. Eram la piscină. Lângă noi se bălăcea o micuță de vreo 3 sau 4 ani, cu colac. O lăsaseră în grija fratelui mai mare care stătea plictisit pe un șezlong și butona la telefon. Erau ceva arabi, după ten și vorbă. Și iese fetița din apă și îi zice fratelui ceva, chircindu-se și ținandu-se cumva de zona mediană. M-am cam prins că avea nevoie la toaletă. Ăla, plictisit și iritat îi zice nu știu ce și îi arată spre piscină. Am dedus, alarmat, că îi zicea să facă acolo la doi pași de mine. Fetița, nu prea convinsă, se uită intrigată la el, dă să intre în piscină, ezită, apoi se răzgândește și se întoarce să îl pistoneze p-ăla s-o ducă la toaletă. S-a ridicat până la urmă, a luat-o de mână și a dus-o la toaletă.
      Acu’, c-o fi avut altă treabă care nu se putea face în apă, c-o fi fost bine educată (deși fratele părea să fie genul care face și în mare sau în piscină), că n-o fi fost obișnuită să facă în public…..n-am de unde să știu. Dar totuși n-a făcut în piscină. N-am nici o concluzie.

      1
    2. Paco

      @Ionuț, la arabi, pentru fiecare baltă și hăndel lăsat oriunde altundeva decât unde e cazul, pe lumea cealaltă primesc câte un falafel.
      Am locuit în oraș turistic, nu am văzut decât extrem de rar câte unul ascuns după un copac. ( Amenda e 600 de euro, am prins live o livrare de chitanță ).
      În vara dinaintea plecării, în plină zi parchează în spic în plin bulevard un Audi cu numere de Franța.
      Se dă tata jos ( arabi după chip și burka ) și execută un pipilică între mașini. În paralel și fetița ajutată de mamă.
      Nu am trăiri să privesc manifestări de genul, dar mă uitam la mașină, era un Audi RS3 foarte mișto.
      Pe bulevard plin de baruri și restaurante. Intri și ceri voie la toaletă. Atât de simplu.

      1
      1
    3. HM

      Era Auzi PiȘi 3 … da’ nu știi tu 🤪 piciorușul de la R e de fapt un P cu jet 😉\

      2
  3. Akon

    Ca la musulmance, care trebuie să poarte hijab abia când devin femei.
    Mi-ai adus aminte de un coleg indian și despre indignarea lui: „noi am inventat Kamasutra și acum suntem un popor atât de pudic”
    La întrebarea ta vin cu o altă intrebare: de ce se duc unii să facă nudism? Ca să nu mai vorbim de plimbatul organelor atârnătoare pe plajă?

    3
    Reply
    1. Laura G.

      @Akon,
      Poate se pregătesc pentru vreo orgie pe întuneric și nudismul e doar așa, de-un ”bonjour” – o previzualizare 🙂

    2. Ionuț

      Paradoxal, ăia care își țin copiii dezbrăcați pe plajă sunt fix ăia care îi consideră pe nudiștii „oficiali” (ca să zic așa) perverși, depravați, nerușinați etc. Că, dacă ești flower power prin casă, toată lumea goală, facem baie împreună, stăm in colectiv pe wc, alea, alea, parcă pot să înțeleg copilul dezbrăcat pe plajă. Dar când faci sex cu lumina stinsă și hainele pe tine, îi pui copilului mâna la ochi când se pupă unii semidezbrăcați în filme, ești cu moralitatea și decența in gură toată ziua, și apoi îl expui pe copil in fața sute de oameni, ceva undeva e în neregulă.

      3
  4. Solandi

    Am şi acum coşmaruri de când am mers cu mama la Techirghiol. Aveam vreo 13 ani cred. N-am vrut să mă dezbrac de tot, am stat doar cu slipul, am renunţat doar la sutien. La fel si sora mea. Ce era ciudat acolo – femeile (mame şi bunici) erau dezbrăcate de tot, iar copiii erau cu slip. Doar cei foarte mici erau goi. Bine, că ulterior femeile deveneau ca omul negru şi nu mai îţi dădeai seama că sunt goale, e partea a doua. Dar nu toate, unele se mâzgăleau cu nămol doar prin unele zone pe care veniseră să și le trateze. Oricum, a fost o experienţă cu bulină neagră și la figurat; două zile a durat minunatul sejur acolo, zilele următoare am mers pe malul mării.

    Cât despre copiii goi pe plajă, mă întreb dacă e ceva specific românesc sau şi alte naţii practică asta (ia să îl întreb pe GPT, să îmi facă repede un rezumat).
    Nici eu nu am înţeles niciodată faza. În fiecare an văd cazuri la mare, multe. Anul trecut erau chiar nişte fetiţe destul de mari, de vreo 7-8 ani. Construiau castele de nisip şi se contorsionau în toate felurile, a fost strange.

    3
    1
    Reply
    1. Ionuț

      Chiar așa, să-mi zici ce zice gepeteu’, că am fost până acum pe plajă în vreo șase țări diferite, și, din toate națiile de pe plajele alea, doar pe români i-am văzut să facă asta. Și parcă am văzut niște sârbi făcând la fel anul trecut, tot în Cipru.

      1
    2. Solandi

      Răspunsul GPT

      Este important să subliniez că standardele culturale și obiceiurile sociale pot varia considerabil între țări și regiuni, iar practicile privind îmbrăcămintea pe plajă pot fi influențate de aceste diferențe culturale. În general, există câteva țări și regiuni în care este acceptat și considerat normal ca copiii mici să fie dezbrăcați complet (goi) pe plajă. Acestea includ:

      Suedia: În cultura suedeză, dezbrăcarea copiilor mici pe plajă este văzută ca o practică comună și acceptată, deoarece se consideră că este în armonie cu relația lor cu natura și mediu inconjurător.

      Danemarca: Similar cu Suedia, în Danemarca, copiii mici sunt adesea văzuți fără haine pe plajă, deoarece cultura locală promovează o abordare relaxată și deschisă în ceea ce privește îmbrăcămintea în locuri precum plajele.

      Brazilia: În anumite zone din Brazilia, în special pe plajele mai puțin aglomerate, este comun ca copiii mici să fie goi în timp ce se joacă în nisip și în apă.

      Insulele Fiji: În comunitățile tradiționale din Insulele Fiji, este posibil să vezi copii mici goi pe plajă, deoarece cultura locală încurajează o legătură strânsă cu mediul înconjurător.

      Tahiti și alte insule din Pacific: În multe insule din Pacific, inclusiv Tahiti și alte destinații turistice, copiii mici se bucură de jocurile pe plajă fără haine, iar acest lucru este considerat normal în cadrul culturii lor.
      Franța: În special pe plajele mai puțin aglomerate sau în zonele mai izolate, dezbrăcarea copiilor mici pe plajă poate fi mai tolerată. Cu toate acestea, în zonele turistice și aglomerate, este bine să fie atent la regulile locale și la normele privind îmbrăcămintea.

      Grecia: În unele insule grecești mai puțin populate sau pe plajele mai izolate, copiii mici pot fi adesea văzuți fără haine, dar și aici există variații în funcție de localitate și de nivelul de turism.

      Croația: Pe unele plaje mai izolate din Croația, dezbrăcarea copiilor mici este tolerată, dar este important să fii conștient de cultura și normele locale, mai ales în zonele turistice populare.

      Portugalia: În zonele mai puțin populate din Portugalia, dezbrăcarea copiilor mici pe plajă poate fi mai obișnuită, dar este important să respecți tradițiile și obiceiurile locale.

      Olanda: În Olanda, dezbrăcarea copiilor mici pe plajă poate fi tolerată pe anumite plaje desemnate sau în zone mai izolate, dar este important să fii conștient de regulile locale și de opinia publică.

      Este important să rețineți că, pe lângă aceste țări menționate, există și alte locuri în care s-ar putea întâlni practici similare, dar trebuie să fii mereu conștient de cultura locală și să respecți normele din locul în care te afli. În general, în zonele mai turistice și aglomerate, este mai probabil ca normele privind îmbrăcămintea să fie mai stricte, așa că este recomandat să ceri informații sau să te interesezi înainte de a merge pe plajă cu copiii mici.

      1
    3. Ionuț

      Nordici am văzut o grămadă prin Grecia și Cipru, dar nici un copil de-al lor gol complet. Or fi fost norvegieni sau finlandezi.😁
      Brazilieni, tahitieni și ce mai zice gepeteul n-am văzut, e posibil să fie cum zice el.
      În Olanda pe plajă nici un copil fără costum de baie. Probabil, când zice de olandezi, portughezi, francezi, s-o fi gândind la plajele de nudiști direct. Greci dezbrăcați nu am văzut. Croați….e posibil, că-s de-ai noștri de aici din est.
      El dă explicația cu comuniunea cu mediul înconjurător. Nu mă mulțumește. La alte nații poate, dar la noi nu cred că se gândește nici dracu’ la așa ceva. Alta trebuie să fie explicația.

      1
    4. Solandi

      La majoritatea vorbeşte despre plaje izolate şi că este tolerată deci nu ceva obișnuit. În afară de Suedia şi Danemarca, unde merge pe comuniunea cu natura. Deci ține de alegerea fiecăruia și de eventuale norme și tradiții locale privind îmbrăcămintea.

      Cât despre români… cred că explicaţiile sunt de genul: să-l vadă soarele peste tot, de ce să-l îmbrac dacă e copil, nu e ruşine, stă cu costumul ud pe el şi răceşte etc. În plus, suntem țara în care pozele cu copii mici goi sunt la ordinea zilei. De ce s-ar codi tocmai la plajă, unde şi adulţii poartă câteva cârpe minuscule pe ei…

      1
  5. VictorR

    Maică, venirăm goi pă lume, ie păcat să nu mai stăm așa o vreme. 😛

    3
    1
    Reply
  6. BaGheRa

    De unde crezi că vine expresia „cu puța-n tărână!”?
    Trebuie dusă tradiția mai departe 😁

    3
    2
    Reply
  7. singlemom

    mda, n-am inteles nici eu niciodata practica asta de a lasa copilul la puta goala pe plaja (sau oriunde in afar casei si gradinii proprii), indiferent de varsta. Chiar nu reusesc sa imi dau seama de unde vine, ca nu e ca cine stie ce beneficiu ar fi, tot atata vitamina D face, tot atat soare ia, ba se mai si parjoleste prin locuri si asa sensibile. Plus, evident, toti depravatii care ne inconjoara, ca nu stii niciodata cine se uita cum la copilul tau. Mie, asadar, mi se pare o practica barbara, periculoasa si fara respect fata de propriul copil. Lasa-l sa decida el cand o fi mare daca vrea sa stea gol sau nu. Pe fii-mea n-am lasat-o ever fara scutec sau slip la mare, piscina, alte alea. Pe noi, tin minte ca da, ne lasau ai nostri vara goi pe ulita, pe plaja sau la rau. Eram undeva pana in 5 ani, parca, apoi gata.
    Oricum, daca reuseste careva sa inteleaga care e treaba cu goliciunea la copii, sa dea un semnal, sa explice si la mine, poate ma luminez.

    1
    Reply
  8. Blanche

    Îmi aduc și eu aminte că stăteam dezbrăcată pe plajă până pe la 5 ani. Pe urmă am refuzat să mai stau fără slip, iar de la zece ani mi-am cumpărat singură din economii un costum de baie, chiar dacă nu aveam ce să acopăr în partea de sus. Fii-mea de la opt ani a cerut sutien, e foarte pudică. Niciodată nu am ținut-o dezbrăcată pe plajă, nici în vara de la un an. Băiatul însă a stat de câteva ori pe la 2-3 ani, când i se udase slipul (în apă nu intra deloc, îl mai udam noi cu o găletușă). Nu suporta să aibă nimic ud pe el. Dar îl îmbrăcam repede cu pantaloni scurți. Nu suporta să atingă nici nisipul, stătea cu adidași pe plajă. 🙈
    Chiar acum suntem la mare, a noastră, din alte motive decât financiare (da, e mai scump decât la bulgari pentru că am făcut o simulare). E prima oară când am mers cu mașina, am fost stresată tot drumul, dar soțul a condus cu atenție și a fost totul bine. Prima oară de când am copii, când eram eu tânără și fără griji nu aveam frică de accidente.
    Așa, revenind, nu am văzut niciun copil gol pe plajă anul acesta. Și mă mir pentru că anii trecuți erau destui.
    Și eu sunt siderată, Solandi, de pozele cu copii goi pe Facebook. De la botez și nu numai.

    1
    Reply
  9. Mona

    Și în Grecia și Italia e la fel, copiii goi pușcă sunt cetățeni români. O fi pentru vitamina D, habar nu am, deși pentru asimilarea cantității suficiente este nevoie de expunerea doar a minim 50% din corp. În Grecia nimeni nu atenționează părinții însă italienii te fac din priviri să îmbraci copilul.

    2
    Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.