Am întâlnit pe parcursul anilor diferite tipuri de oameni, unii mai realişti, alţii mai puţin, unii cu autostimă peste medie, alţii pe sub pământ, unii cu percepţii despre sine aproape reale iar alţii pe undeva în altă galaxie.
Bineînţeles că ce percepi tu despre tine e deseori diferit de ceea ce văd alţii, iar asta se întâmplă din “n” motive, şi poate da cu plus sau cu minus. Poate că vrei să impresionezi sau să obţii ceva de la interlocutor, poate ceea ce prezinţi este un ideal pe care ai vrea să-l ajungi şi-atunci îl proiectezi deja chiar dacă nu e tocmai real, poate tu chiar aşa te vezi tocmai pentru că alţii te-au mângâiat frumos pe cap, ideea e că motive sunt multe şi ţin de multe sfere individuale sau sociale.
Dar cum nu avem spaţiu suficient să le desfăşurăm pe toate, şi nici nu cred că cine bântuie pe aici e neapărat în căutare de articole filozofico-psihologice, mă voi concentra pe o nişă mai comodă şi din care facem sau am făcut toţi parte la un moment dat.
Să vorbim, deci, despre interacţiunile femeie-bărbat în domeniul de aplicare al relaţiilor interumane de tip romantic, cu sau fără bătaie lungă. Adică despre dating, pe scurt.
Ştiu că mulţi dintre noi/voi sunt pe la respectivele case cu consorţi şi consoarte, dar poate vă mai amintiţi cum era pe vremea “de dinainte”, sau, de ce nu, poate că unii încă mai primesc solicitări de băgare în seamă de la sexul pentru care prezintă interes.
În vremurile analogice agăţarea se făcea în mod tradiţional, indiferent de spaţiul unde te aflai. Adică într-un bar, spre exemplu. O privire, un gest, o vorbă, pre sau post o sticlă de ceva, şi se aprindea dorinţa. Sau pentru cei mai cuminţi, într-o bibliotecă, biserică sau pe unde mai umblă lumea bună. Ideea e că aveai persoana în faţă, aveai ce să percepi. O privire inteligentă sau abisul mării, nişte cuvinte şi o atitudine potrivită, un gest unde era loc, mă rog, nişte subtilităţi de genul ăsta care se legau sau nu între ele şi care te ajutau să îţi formezi atât o opinie conştientă cât şi senzaţia aia viscerală de atracţie sau respingere totală.
Tot în vremurile alea, şi tocmai pentru ce am scris cu două rânduri în urmă, era mai dificil să pozezi în cu totul altceva decât erai, pentru că, fără să vrei, fiind compus dintr-o serie de elemente, trebuia totuşi să ai o coerentă, altfel discrepanţele fiind majore. Rapid îţi luai un “lasă vrăjeala” şi ura şi la gară. Evident că toţi prezentam varianta cea mai bună a noastră, iar asta se întâmpla nu doar în sfera romantică, iar limitele erau destul de aproape de realitate.
În ziua de azi şi epoca digitală, treaba stă cu totul altfel. Tendinţa este să găseşti în online persoane pentru care să rezulţi interesant/ă, pentru că în online putem fi mai frumoşi, mai buni, mai de succes, mai deştepţi şi mai inspiraţi decât în real life. Persoana care stă de partea cealaltă a aplicaţiei probabil face acelaşi lucru. Apoi se trece la conversaţii private, tot pe alte app-uri, unde fiecare poate descrie poveşti de viaţă construite pe megabiţi, la fel de reale precum marmota care învelea ciocolată. Din ecuaţia asta lipseşte materia primă: prezenţa. Lipsesc tocmai impresiile alea cerebrale şi viscerale pe care ţi le formezi atunci când cunoşti o persoană, nu mai ai mod de a corobora ce zice cu ce face şi cu ce se vede din toate astea împreună. În online totul este perfecţiune, realizări maxime, talente speciale etc.
Şi atunci întreb: avem curaj să ne prezentăm cât mai aproape de realitatea noastră ştiind că cerul e limita în online? Până la urmă acelaşi lucru e valabil şi pentru offline, că şi acolo încercăm să ne arătăm în cel mai bun mod cu putinţă, dar pe o scară mult mai redusă. Sau poate ar trebui să întreb invers: cum de avem curaj să ne prezentăm ceea ce nu suntem, punând la socoteală faptul că, se speră, va urma și o întâlnire fizică, că doar asta căutăm, nu?
De ce întreb? Pentru că şi eu, ca multe persoane dealtfel, am avut curiozitatea de a descărca o anumită aplicaţie pentru persoane în căutare de prietenii absolut sincere şi platonice (lol). Am rezistat aproximativ jumătate de oră prima dată, m-am speriat şi am dezinstalat-o imediat. Dar cu boala stoicismului în sânge, am încercat şi a doua oară, din plictiseală, la distanţă de ceva timp. Am rezistat mai mult de data asta, aproximativ o zi, după care uninstall şi cam asta a fost.
Trebuie, însă, să remarc, că interacţiunile avute acolo au fost toate sub cea mai bună stea: doar oameni super realizaţi în viaţă, foarte mulţi răpitor de frumoşi, sau dacă nu, măcar foarte bogaţi, extrem de cititori, ba chiar îmi făceam griji că se va termina literatura lumii şi unde se mai culturalizează tinder-iștii. Şi-atunci zic: scopul prezenţei pe o app din asta e să cunoşti pe cineva. Care cineva ăla va vedea că nu pici de frumuseţe, bogăţia ţi-a alunecat printre degete, şi nici nu reciţi Divina Commedia dimineaţa la prima oră. De sexul frumos nu zic nimic, că n-am interacţionat, dar puteţi să ziceţi voi în caz că…
Deci întrebarea e: tu, când te uiţi în oglindă, cum te vezi? Repetăm atât de mult nişte chestii, încât ajungem să le credem şi noi? Eu, una, n-aş avea curaj să mă prezint Miss Miami şi să descopere omul, când mă vede, că de fapt sunt Miss Ciorogârla (cu scuzele de rigoare la domnii şi doamnele).
Aţi avut experienţe de genul ăsta? Adică să se prezinte cineva foarte diferit faţă de aşteptările voastre? Fizic, intelectual, personalitate etc.
Cei căsătoriţi pot povesti din auzite, evident, mai ales dacă ne vizitează şi jumătăţile voastre sufleteşti 🙂
Foto: Pexels
„De sexul frumos nu zic nimic, că n-am interacţionat, dar puteţi să ziceţi voi în caz că…” Am ieșit recent cu „fetele” în club. Trec peste faptul că unii reprezentanți ai sexului opus ne-au luat drept bune de „agățat”, csf, ncsf, îți asumi. Doar că mi s-a reproșat acasă că „îh, tot pe-aia cu sunt măritată și cu copchii acasă ai băgat-o?”. Faza simpatică e că la un moment dat au venit în club niște tinerele, vreo 5, frumușele, drăgălașe, niște simpatice. Noi aveam masă, iar alea mici încercau să-și găsească un loc în învălmășeala. Așa că una dintre prietenele mele le-a luat sub aripa sa protectoare, le-a invitat la masa noastră. Am interacționat super frumos, am dansat, ne-am distrat, am vorbit, am râs. Cam ce se face într-un club, nu? 😀
@Anduta,
Deci voi sunteti pe rit vechi. Club, lume, invalmasala, alea alea. Ca-n vremurile bune, deci :))
Atâta timp cat încă mai funcționează „agatarea” live, suntem bine! :))
La bulăneală nu e cazul, că nu am chef să mor în somn sufocat cu un burete de spălat vase.
Poza cu mufa proprie o am la gravatar de când am avut o interacțiune virtuală și ulterior feis tu feis ( vorba lu’ tata ) cu un domn. Domn e mult spus, era un adolescent tip plantă de apartament subnutrită.
Și am decis că dacă e, să știe lumea ori să mă strângă în brațe când mă vede pe stradă sau să își asmută pekinezul să îmi rupă rochia.
Înainte parcă aveai un pescăruș .. csf, n-ai csf .. adolescentul cu pricina nu știa d’astea … o fi crezut că e pasărea paradisului🤪
@paco,
Da, pai pe tine cred ca te-am recunoaste dupa conversii aia rosii, tricoul albastru cu soparla decolorata si cureaua de la ceas galbena :)) Daca ai avut curaj sa povestești asta „pe net”, e clar ca avatarul putea fi doar real :))
Datingul online e o mare loterie (nu că alte chestii în viață n-ar fi tot loterii, dar asta e una mai mare și, deseori, periculoasă).
Am o prietenă care cu ceva ani în urmă era divorțată, era liberă, se băgase și ea pe ceva site-uri d-astea ”minunate” și încasa la minciuni în avalanșă. Nu puțini erau cei care-i ziceau ce voia ea să audă (sunt divorțat/sunt singur/sunt însurat dar nevastă-mea e o scorpie și mâine bag divorț). Haios a fost când m-a rugat să ”verific” un tip – ăla-i zicea ei ca e singur și mie-mi zicea că e însurat (conversație simultană pe yahoo mess). Nici până azi n-a aflat cum era omu’, că i-a dat pass rapid.
Cel mai penibil mi se pare să-ți renegi familia, s-o ascunzi, mai ales pe copii – de ca și cum totul ar fi o jenă în calea fericirii tale (de a agăța pe interneți). Nu-s toți oamenii mitomani, dar sunt destui.
Cum o fi să te prefaci că ai altă viață decât cea reală? O fi greu, o fi ușor? Pare cam obositor.
Nu cred că e neapărat vorba de prefăcut, ci de dismulat. Mă refer la cum te prezinți, exclus datingul că la mine nu e cazul.
Deși par clovn de categorie grea, de fapt sunt o persoană introvertită si singuratică.
D. e exact opusul. Neurochirurg sobru la muncă și în societate, când e singură (și evident face curățenie, e ceva boală psihică, cred) urlă muzica în casă, vorbește la telefon și cu vecin pe geam. Toate în același timp.
Presupun că e ușor de înțeles din ce am scris că nu e vorba de viață dublă, ci de caracterul real al fiecăruia.
Să te prefaci că ești altcumva, cred că e diferit de a te preface că ai altă viață.
Și asta cu cu ,,altă viață,, e foarte tristă. Și tind să cred că e și foarte obositor.
@Paco,
Da, din ce spui e mai corect ”disimulat”. Sau omitere. (”Am uitat să-ți zic că-s însurat/măritată – eh, un amănunt banal”) 🙂
@Laura,
Asta cu renegatul familiei existente e deja dincolo de orice limita. Mi se pare demn de mila deja, nu mai e nimic de inteles si zis. Ca te dai balon frumos, destept si bogat, e una, sa zici ca esti single fara bărbat/femeie si/sau copii, asta deja e ceva din sfera patologică. Io ziceam de aia care doar se dau balon, n-am avut curaj sa trec dincolo de limita asta.
Oricum, gasesti am.tot ce vrei si nu vrei in onljne,deci sigur sunt si specimene de genul asta.
Cat despre dating, da, asa e, o loterie. Mai ales daca e din online.
Mă așteptam la mai multe comentarii la postul acesta deși îmi dau seama că mulți dintre cei care comentează pe aici sunt în relație de lungă durată sau căsătoriți de foate mulți ani.
Nu îl văd pe @BaGheRa, mă așteptam să comenteze că este depre femei și cu femei…
@Pisoi… mai trăiești?
@AliS, sunt bine mulțumesc, mult mai bine acum! 🙋🏻♂️
@Panteru’ pari cam tras la … scris … Whatsapp dude !? 😝😉
@Habare, nicidecum frățiorul meu, vezi mai jos comentariul la articol!
Doar i-am răspuns lui @Piți…aaa scuze @Pisi!
@AliS,
Da, vad si io ca fac toti pe inocentii :))
De parca n-am si zis ca pot povesti din auzite, daca chiar e :))
@AliS,
Sa stii ca si eu ma asteptam de la @baghera sa ne povesteasca niste cazuri concrete, ca din toti astia de pe aici, pare ca doar el e liber ca pasărea cerului si inca on the market. Dar ne-a lasat cu gura seaca :)))
@singlemom, acum nu știu ce să spun, dar dacă a fost cumva vrăjit și s-a transformat dintr-un prinț într-o broască râioasă, nu știu câte prințese se mai încumetă să pupe broscoiul, indiferent cât de frumoși sunt ochii lui.
@singlemom & @AliS,
Cred că ați pus ochii pe @BaGheRa 🙂
Mai știți cum se croșetează? Un ochi pe față, unul pe dos. Sau cu model.
@AliS, de la natură știu, că atunci când se termină jocul dragostei, privighetoarea tace…
@singlemom, liber sunt, on the maket… este de fapt un fel de grey area. Nu prea are rost să povestesc ce s-a întâmplat acum mult timp.
Îmi este destul de ușor să vorbesc cu diferite persoane, din diferite categorii sociale pentru că eu personal sunt o fire sociabilă.
Pe net este foarte ușor ca să pari o altă persoană mai ales dacă ești o persoană cameleonică. În realitate nu sunt chiar atât de bătut în cap cum uneori par pe aici și chiar mai îmi place să bag bățul prin gard de dragul conversației. Este mult prea plictisitor când toată lumea este de acord!
Practic tu vrei dovada că „oamenii ie porci?”… Am făcut la viața mea multe, eram într-o relație și am conversat cu alte femei… am făcut asta live, nu am avut nevoie de internet pentru asta. Au fost momente în care am spus, aveam doar avioane în cap…
Ai întrebat ceva mai jos lăsând gluma la o parte… stilul de viață pe care îl am nu îmi permite să fac prea multe. Pot să zbor din floare în floare, dar nu îmi doresc asta, și prin străinătate mai ales prin țările considerate de mulți cu apă caldă – totul merge perfect până când vine magica întrebare: Where are you from?
În plus nu știu cât de multe femei sunt dispuse să accepte stilul acesta de viață… dar vom vedea, sunt perpective pe viitor.
@baghera,
Mersi de lamuriri, dar eu ma refeream ca poate ti s-a intamplat sa te aștepți sa te vezi cu Ileana Cosanzeana si sa se prezinte muma padurii, si sa ne povesteti si noua. Practic sa ne hahaim un pic :))
Ce faci tu in viata ta privata e chiar treaba ta si nu-mi permit sa-mi dau cu parerea sau sa-mi bag nasul in stilul asta.
@AliS probabil lumea care comentează/citește pe aici, s-a întâlnit în mod clasic, nu au folosit app-uri de dating.
@Zoe,
Asta nu înseamnă că disimularea a aparut odată cu internetul. Doar că e mai ușoară și mai frecventă în online 🙂
@Zoe, sugerezi faptul că suntem bătrâni sau mi se pare mie?
@Zoe,
Ma pun si io la coada dupa @AliS: adica ce, suntem batrani?! 😂
Bine, eu nu, ca am fost pe tinder :)))
@AlisS, nu sugerez asta! Vreau sa spun ca nu multi au folosit app-urile, ci au mers pe varianta clasica de a cunoaste pe cine.
Eu am folosit app-urile la un moment dat, si din punctul meu de vedere a fost o pierdere de timp:))). M-am intalnit cu cativa, si multi nu erau ceea ce era scris in descriere. Un singur tip a fost ok, dar eu nu eram pregatita sa emigrez sau sa ma casatoresc. Tipul fussese in antitero, si avea job in Israel. Ne-am intalnit de cateva ori si mi-a zis daca vreau sa plec cu el in Israel.
Nu știu ce a vrut să zică autoarea, da’ eo mulțămesc lu’ Dumnezoo că iegzistă aplicații d’alea. Mie mi-a fost de folos utilizată de alții 😁
@HM,
Autoarea se minunează de câte specimene is pe lume.
Totul e bine cand e spre folosul propriu, deci tot beneficiar esti si tu :))
Am folosit aplicații ca să agăț, dar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă când aveam doar avioane în cap și internetul lua avânt. Am folosit aplicații care acum pot fi considerate străbunicii sau chiar bunicii Facebook-ului, dar sincer nu prea am avut succes deoarece mai toate fetele, în scris, erau cele mai cele, cele mai frumoase, unele gen Alba ca Zăpada… și când ne vedeam live erau… rudele îndepărtate ale Albei ca Zăpada.
Cele care erau mai mișto, pe care le-am nimerit eu, veneau după niște dezamăgiri și sincer eu păream cam plus.
Așa că am obosit să caut gagici pe net, asta și datorită faptului că cele mai mișto relații au fost cele cu care totul s-a dezvoltat live. Ne-am văzut, ne-am plăcut ce a mai rămas de făcut! Eu sunt genul mai timid de felul meu… și la prima vedere online-ul ar fi mai accesibil, dar parcă tot mai mișto este o discuție live!
Tinderul l-am instalat odată din curiozitate, după ce am citit un articol, dincolo, dar la fel cum l-am instalat, după câteva ore, l-am si dezinstalat. Mi s-a părut o prostie de aplicație… în sensul că eu știam/citisem că în teorie este o aplicație de fwtut… și când colo, cam toate gagicile de pe acolo își căutau jumătatea! Ai greșit aplicația fata mea!
Personal am avut ocazia să intru în discuție cu mai multe fete pe care le-am întâlnit în online și puteam să duc discuția mai departe în offline, dar de multe ori am preferat să nu … doar de una singură mi-a plăcut, și mi-a plăcut grav… doar că la momentul respectiv nu s-au aliniat planetele și gagica probabil a preferat să nu mai aștepte și s-a reorientat. Păcat putea fi ceva frumos!
@baghera,
Stii vorba aia: toti/toate te vor, niciunu/una nu te ia :)))
Jokes aside, sincer, cu atatea femei in jurul tau, nu stiu cum ai scapat neinsurat pana acum :))
Am făcut și eu yo-yo cu tinder. Este foarte descurajant dacă ești serios. Este hilar dacă doar ești curios și cauți tragi-comedii. Am ochit un număr prea mare de însurați acolo, din ăia cu tupeu fantastic de a-și pune poza. Mă îndoiesc sincer că toți au dușmani care le fac profile la mișto. Desigur, mai sunt și ăia cu avatare neutre, majoritatea sunt într-o relație. Unii o recunosc foarte deschis, crezând că marchează puncte pentru sinceritate. Nu știu, însă, cine crede că tinderul e app matrimonială. Este doar un malaxor de curvăsăraie și de scărpinat. Ceea ce e no problem, pentru asumați.
În cealaltă ordine de idei, caracterul dual sau schimbător mi se pare perfect normal. Conjunctura dictează mult în a-mi alege personalitatea de moment. Sunteți martori că am trecut prin multe schimbări de atitudine. Am văzut și eu la alții modificări, dar e treaba fiecăruia cum se prezintă. Îmi aduc aminte perioada pre-2010 la muncă, de exemplu. Eram mega social butterfly. După aia, mașteră. Pentru că evenimentele din viața mea m-au determinat să-mi rezerv energia și buna dispoziție pentru un cerc foarte restrâns de oameni. Iar în ultimii 3-4 ani, interacțiunile, live sau virtuale, sunt stabilite cu și mai multă zgârcenie. Ain’t nobody got time for that, vorba poetului.
@vera,
Da, nu cred ca se duce nimeni pe tinder cu intenții serioase. Dar chiar si asa, ce se întâmplă pe acolo e de circ :))
Sigur ca toti ne schimbam atitudinea in functie de mai multe chestii, si, cum am zis, nu e musai negativă treaba asta. Ceea ce mă frapează pe mine este reinventarea completă: viata, personalitate, familie, din astea grele adica. Care astea nu mai sunt atitudini de moment, mood, whatever, ci efectiv alta persoană. Ma uimeste tupeul unora, asta era ideea.
@singlemom ahahaha, „tupeul unora” este absolut ceva fantastic! Au fost momente când efectiv m-au lăsat mască niște actori grăbiți d-ăștia. Sky is the limit pentru ei. Și, culmea, în capul lor au justificări. Brrrr, piei, satană!