Vi s-a întâmplat vreodată să aveți fluturi în stomac pentru o persoană care, de multe ori, ai impresia că are ochelari de cal? Și chiar dacă tu semnalizezi, persoana respectivă nu pare că își dă seama, ori poate nu le dă importanță prea mare?
Sau, și mai bine, vi s-a întâmplat vreodată să aveți parte de un prieten(ă) care suferă în tăcere, așteptând ocazia perfectă să iasă în față? Și atunci când a ieșit a fost refuzat(ă)?
Să fiu sincer, se întâmplă mai rar ca o fată să iasă din carapace, dar din punctul meu de vedere, indiferent de ce parte a barierei te afli, că tu ești îndrăgostit(ă) în secret, său persoana de lângă tine este cea care este îndrăgostită în secret, sentimentul nu este unul foarte plăcut pentru cel îndrăgostit.
Poate că citind acest articol, eu zic că putem interpreta puţin mai bine câteva semne care apar atunci când persoana de lângă tine este îndrăgostit(ă) de tine în secret.
Primul lucru prin care să îți dai seama că îi place de tine este că se oferă să te ajute, mai mereu, deși tu nu i-ai cerut niciodată ajutorul. Vrea să fie văzut(ă). Vrea să fie în preajma ta. Vrea…
Un al doilea lucru, uneori și eu am făcut asta, este că îți spune așa, pe nepusă masă, că un anumit lucru sau o anumită chestie, piesă etc i-a amintit de tine. Deși nu sufăr în tăcere, țin să spun că de fiecare dată când mă uit la o scrumieră mai ciudată îmi aduc aminte de o fată.
Un al treilea lucru este faptul că te ascultă și poartă o discuție cu tine, indiferent că este vorba despre fotbal, despre serviciul de cafea sau despre ciorapi. Mare caracter persoana care te ascultă!
Pe locul patru aș pune faptul că te sună, sau îți scrie fără motiv doar ca să mai vorbească cu tine și uneori îți mai face și complimente. Mamă, ce ochi frumoși ai în lumina asta!, dar tu, ca un cercopitec, nu îți dai seama că de fapt ea vrea să se bage în seamă.
Numărul cinci, după mine cel mai important lucru pe care cineva căruia i s-au aprins călcâiele după tine, este faptul că își aduce aminte lucruri care sunt importante pentru tine. Și aici nu mă refer la faptul că ține minte când este ziua ta, chiar dacă nu o ai afișată pe facebook. Sunteți persoane inteligente, știți la ce mă refer!
După mine, de cele mai multe ori persoanele acestea care stau în umbră și fac lucrurile de genul celor descrise mai sus, nu vor avea aproape niciodată șansa la o relație cu persoana de care sunt îndrăgostiți. Pentru că, în primul rând, nu sunt „văzuți” și, în doilea rând, nu sunt percepuți ca un potențial partener. Sunt în așa numitul friend zone și, odată intrat acolo, nu prea mai ai șanse să ieși.
Personal, o dată sau de două ori am stat pe locul acela în care mi se aprinseseră călcâiele după o fată și nu am făcut nici un pas ca să vorbesc cu ea să îi spun ce simt. Abia într-un final m-am hotărât și am făcut pasul, am vorbit cu gagica asta, care era cea mai frumoasă tipă dintr-o clasă paralelă. Mdea, din păcate venisem prea târziu, deoarece tipa s-a mutat din cartier și nu am mai văzut-o niciodată de atunci, sau, dacă s-a întâmplat să o văd, nu am mai recunoscut-o. Acela a fost momentul în care mi-am spus că, și dacă o să fiu respins, măcar nu o să trăiesc cu regretul: ce s-ar fi întâmplat dacă….
Așa că lansez vreo două întrebări:
1. Ați fost vreodată în postura de a fi cel căruia îi place de cineva în secret? Dacă da, ați recunoscut și, dacă nu ați recunoscut, ce v-a făcut să nu vă deschideți?
2. Recunoașteți vreunul din semnele prezentate mai sus? Aveți pe cineva în viața voastră care este posibil să vă placă în secret?
Foto: Pixabay
De îndrăgosteli din astea „în secret” am avut parte când eram mai mică. Doar că ele cam treceau la primul gest aiurea, la prima vorbă nepotrivită, la la la. De exemplu, prin generală, obișnuiam să ieșim cu bicicleta două fete și un băiat. Băiatul era din bloc, fata de la alt bloc, începuse să-mi placă de băiat, da’ numa’ bine că mi s-a părut mie că între cei doi se înfiripă ceva. Așa că am renunțat să mai ies cu ei, că na, a treia roată la bicicletă. Până când omul îmi transmite prin frate-miu că-mi cere prietenia. Nefiindu-mi prea clar ce naiba înseamnă asta, am acceptat, pe sistemul, fie ce-o fi. Țin minte și acum că la prima întâlnire l-am invitat acasă și i-am propus să jucăm…șah. 😀 În fine, am început noi să ne plimbăm, să ne mai ținem de mână și din astea. Doar că imediat după am plecat într-o tabără unde m-am îndrăgostit de altcineva. După care eu m-am mutat în altă parte a orașului și nu ne-am mai văzut, până la liceu. Îndrăgosteala din tabără s-a dus după ce băiatul respectiv l-a bătut pe un băiat din clasă, care mă tot deranja. Că eu eram fată puternică și independentă, n-aveam nevoie de apărători, păi? :)) Revenind la biciclist, în liceu, văleu, iar a început să-mi placă de dânsul. Da’ mi plăcea de mă făceam roșie ca focul de fiecare dată când ne întâlneam. Până când am zis că nu se mai poate așa, l-am invitat pe nepusă masă la balul bobocilor. M-a refuzat, așa că l-am dat în pisici. După care ne-am reîntâlnit la o olimpiadă, unde s-a mutat strategic în spatele meu, ca să copieze. Pfoai, atunci s-a dus totul. Bine, între timp nu vă imaginați că am stat și-am suferit după el. Mă mai îndrăgosteam de câte unul, altul, se mai îndrăgostea cât unul altul de mine, era un vals al îndrăgostelilor mai scurte sau mai lungi, singulare sau mai multe în paralel, de numa’ numa’. :-))
La 2. m-a bușit râsul. Exclus așa ceva. Mai degrabă aș miza pe faptul că am în viața mea oameni care mă displac în secret! :)))
Mișto comentariu, l-am citit pe nerăsuflate! Auzi la ea, exclus… nu poți să știi @Anduță, crush-uri mai sunt pe acolo rămase ascunse. Ce este drept, la tine, tu ești deja măritată, are si @Ionuț dreptatea lui mai jos.
Ia stai că mi-am adus aminte de-o fază, măritată fiind. Tocmai fusesem la color run (dada, chestia aia în care alergi și ești împroșcat cu culori :-)) ), eu, soțul, un prieten și încă un tip (amic de-al prietenului) pe care atunci l-am cunoscut. Eu, sociabilă, am tot vorbit cu el, mai ales că-mi părea și un pic timid și reținut iar ăilalți doi se întreceau în tot felul de glume miștouri la care nu prea se băga. Să nu se simtă exclus sau ceva, păi? Și, pe drumul de întoarcere, eu cu el mai în față, soțul și prietenul în spate. Buru-buru-buru-buru, mă întreabă la un moment dat ceva de genul „și, doamnă, stai prin zonă?”. La care prietenul, din spate „alo, alo, mister, dă-mi voie să-ți prezint pe soțul doamnei”. Bine, dragul de el o fi întrebat ca să știe cam când scapă de vorbăraie. :-))) Dar vreo câteva zile m-a terorizat apoi soțul prin casă cu „și, doamnă, locuiți pe-aici?/veniți des pe-aici?” și alte variațiuni de genul. 😀
Vezi, eu ți-am spus ca să scormonești bine prin cutia de amintiri 🙈.
1. Da, în liceu, îmi plăcea de un coleg de clasă. Nu eram chiar îndrăgostită, dar eram atrasă de el. N-a știut niciodată, eram destul de timidă la faze de-astea. Recent, am auzit că a murit.
2. Eh, în tinerețe mai sesizam unele ”semnale”, dar nu dădeam importanță, că eram ”ocupată”. Dar am un fost coleg de liceu, mai mare cu 1 an, cu care m-am mai întâlnit întâmplător de-a lungul anilor. De fiecare dată când ne vedem, strecoară în conversație ”Știi că în liceu eram topit după tine, da?” – n-am știut. Eram în aceeași gașcă, el cu prietena lui, eu cu al meu. De fiecare dată când a zis asta am luat-o ca pe o glumă 🙂
Probabil că el era încă ancorat în trecut. Sincer dacă aș fi avut vreo iubire de genul, nu aș fi spus niciodată așa ceva, mai ales daca respectiva era cu cineva și eu cu cineva.
Da’ cum mai dregi busuiocul când în prezența cele mai piese de piese ( mă refer la o domnișoară, nu la un ax cu came) pe care practic Bunuțul Dumnezeu a construit-o cu o zi înainte și i-a îndreptat pașii spre viața mea tristă, în loc de o snoavă, o strofă de poezie sau un vers de cântecel folcloric, mi-a scăpat o flatulență de a crăpat scaunul sub mine ?
Poate am eu o formă mai specială să transmit semnale ?
@Paco, cine știe ce fetiș-uri poate avea… nu ai de unde să știi. Și oricum, oricât de mișto ar arăta o prințesă din asta și ea este om și face nefăcute din astea!
Am rochie de prințesă de călcat pentru serbare, rufe de strâns de pe culme (de fapt, am două stinghii pe balcon), alte rufe de întins imediat ce se gată mașina plus două pagini de teme de făcut cu prințișorul. Toate astea într-o oră. Dar scriu diseară pe subiect pentru că am ce scrie. 😁
@Blanche, abia aștept să citesc!
Am fost, am fost în postura aia. Ohooo, și ce-am mai fost! Vreo doi ani de zile prin liceu am suspinat după o zână, dar, din păcate, ea suspina după altul, știam asta, așa că mă mulțumeam cu puținul pe care mi-l ofereau o țigară poștită împreună (ea fuma, eu fumam, așa că fumam împreună, ăla nu fuma), un dans nevinovat pe la vreun bairam, hang around, cum zic americanii, cu ea și cu alții, eu încercând să fiu cât mai aproape de ea, o atingere, un pupic pe obraz și alte asemenea. Ba chiar, parcă printr-a 12-a, ne-a prins un cutremur mititel în sala de clasă, iar ea de frică, fiind lângă mine la masă (sala de clasă era laboratorul de fizică, nu întrebați!), mi-a sărit în brațe la propriu. A fost prima și ultima dată când mi-am dorit ca un cutremur să țină mult și bine. Și au mai fost asemenea întâmplări, de friendzone (pentru ea) și de amărăciune (pentru mine), dar nu i-am zis niciodată ce simt. Nici măcar după BAC, când ăla după care suspina s-a dus (dracului, aș putea spune 🤣) în State și ea a devenit „disponibilă”. Cred ca și soarta a lucrat un pic p-aici, fiindcă, dintre toți colegii și colegele de liceu, cu ea nu m-am mai întâlnit și n-am mai vorbit în veci, n-a venit la reuninea de 10 ani, nu e în nici un fel de grup făcut de nostalgici, nimeni nu știe ce face și unde e, parcă a înghițit-o pământul. Poate că-i mai bine așa, niciodată nu mi-au plăcut fantomele din trecut care să mă bântuie. 😁
Am fost și de partea cealaltă, prin facultate. Știam că mă place și vrea să fim împreună, dar eu n-aveam nici un feeling nimic, nu mă interesa nici măcar fizic, așa că am rămas distant la orice a încercat. Și a încercat, săraca, dar, în apărarea mea trebuie să zic că aia a fost o perioadă mai ciudată din viața mea, plină de alcoale, droage și anturaje dubioase, așa că e posibil să fi avut și eu o abordarea mai tâmpită a problemei. Altfel, în condiții normale, cine știe? Poate nu trebuia să încerce atât. 😁
Din păcate, aceste cazuri se întâmplă în adolescență, când totul e mai dramatic, mai intens, când n-ai maturitatea necesară să treci mai ușor peste și să cauți altceva, când indiferența persoanei după care tânjești doare al dracu’ de rău, când ești mut, timid, pămpălău, bleg, când faci o grămadă de scenarii în cap și nimic în viața reală și când toată treaba asta cu friendzone-ul poate lăsa urme adânci. Bine, nu generalizez, dar, ca adult cu ceva experiență, treci altfel peste așa ceva și nu-ți vine să te sinucizi dacă te bagă careva în friendzone. Sau, cel puțin așa cred eu cu mintea mea un pic cinică de acum.
@Ionuț,
Fata aia din liceu o fi plecat după ăla, în State 🙂
@Ionuț, da ai dreptate, de cele mai multe ori se întâmplă în adolescență, dar nu este exclus să se întâmple… și mai la bătrânețe!
@Laura, n-a plecat. Sau dacă a plecat, n-a plecat după ăla, fiindcă încă păstrez legătura cu el. 😁
@BaGheRa,
Tu vrei să ne zici ceva și nu știi cum? Ne iei așa, mai pe departe 🙂
Stați așa, că m-am prins! Baghera s-a îndrăgostit de rusoaica aia cu care se tot întâlnește la mic dejun. Saaau, invers. De când cu dress code-ul, i s-au aprins călcâiele rusoaicei. 😁
@Anduța, de când cu dressing codul ăsta pot spune că se întorc mai multe capete decât înainte acum nu știu dacă e de la mine sau este ceva în spatele meu.
Cert este că și rusoaica dimineața spune bună dimineața, înainte nu făcea asta (cred că a spus de vreo 3 ori neața în 6 luni) și acum chiar și zâmbește oleacă când dă ochii cu mine.
Dar eu îmi văd în continuare de treaba mea, nu alerg doi iepuri deodată! Mă concentrez pe iepurele din țară!
@Laura, dacă este să spun vreodată ceva, cuiva, nu o să dau cu trăiască republica… viața este mult prea scurtă să fac planuri și să sufăr în tăcere. 😁
Am fost îndrăgostită tot liceul de A. de la mate-fizică, eu fiind la limbi străine. Am suspinat patru ani după el, dar nu am îndrăznit să fac un pas. Scriam zilnic în jurnal despre el, îl vedeam pe coridor, ne intersectam când ieșeam/intram din/în laboratoarele de fizică/chimie. Noi nici măcar nu fumam ca să împărtășim intimitatea unei țigări. 🙂 Dar cred că m-aș fi apucat de fumat dacă l-aș fi văzut fumând vreodată. 🤣 Mă plăcea un coleg de-al lui, unul care mergea mereu la olimpiade de fizică, îmi împrumuta casete, eu însă îl tratam ca pe un amic. La sfârșit de liceu, m-a salutat A. trecând pe lângă mine cu bicicleta. Eu credeam că nu îmi știe numele. Și asta a fost tot până în 2010 când grație facebook-ului 😁 ne-am regăsit și eu am îndrăznit să intru în vorbă cu el. Am fost la câteva întâlniri mega-platonice, adică nici măcar nu ne-am sărutat. Nici când am văzut Love and Other Drugs care e plin de scene fierbinți. 😁 Dacă era bărbată-miu în locul lui (pe care aveam să îl întâlnesc după doi ani) nu aș fi văzut mai nimic din film. 😅 În fine, era clar că nu mă plăcea, adică a devenit clar, doar că nu înțelegeam de ce în scris îmi dădea semnale (vorbeam des pe messenger) și face to face era rece ca sfinxul.
Pentru că nu sunt sfântă, am băgat și eu în friendzone un tip care mă plăcea. Știam că mă place, este imposibil să ieși cu cineva care te place și să nu îți dai seama. Dar în general ne facem că nu observăm când nu putem răspunde cu aceeași monedă. Am ieșit ani la rând în gașcă sau noi doi. O singură dată a îndrăznit să îmi zică după o seară de karaoke când consumase ceva alcool. Nu i-am spus nimic a doua zi. Între timp s-a căsătorit și am fost la nunta lui, iar de-atunci nici că am mai ieșit vreodată împreună pentru că nevastă-sa nu mă suportă.
Acum dacă stau și mă gândesc bine, știți că v-am povestit despre o tipă pe care o cunosc de foarte mult timp, tipă pe care nu o suportă, sau mai bine spus nu a suportat-o nici una dintre prietenele mele deoarece este, să spunem mai… pisicoasă. A spus că vrea să se uite cu mine la 365 😂. Clar se strica prietenia dintre noi.
PS. Și să fiu sincer niciuna dintre prietenele mele nu au suportat-o pe fata asta! Oare de ce?
Awww, ce mai nostalgie ai stârnit, @Baghera! Primul băiat de care mi-a plăcut și care evident că nu era interesat (am fost băiețoasă până în facultate) a fost prin clasa a opta. L-am și urmărit acasă de la școală (stătea la câteva blocuri distanță, haha). Îmi amintesc cu amuzament că i-am și dat o dedicație la Radio Contact pe vremea aia, cred că ceva Paula Abdul, aici e oleacă în ceață amintirea.
Ultima oară când am avut un crush și l-am și declarat, a fost… well, să nu zic fiasco, a fost o lecție foarte bună pentru mine. Și anume, vorba americanului: „Shared trauma is not love”. Adicătelea ne-am scris o perioadă și am descoperit că suntem 2 picături de… situații: divorțați și răniți în amor și-n orgoliu, cu copii de crescut. El era însă într-o fază în care eu am intrat ulterior și abia atunci am înțeles de ce nu cedează invitațiilor mele. Dacă aveam mai multă răbdare, cred că obțineam mai multe. Dar, nah, eu fiind și foarte impulsivă, mi-am luat jucăriile și am plecat. După vreun an am înțeles că el nu era „relationship-ready” și eu eram instalată confortabil în friendzone-ul lui. Bad timing. Când mă gândesc la el sunt rușinată de comportamentul meu de fetiță înamorată, dar e și nostalgie. Îmi amintesc de el uneori când ascult Taylor Swift (ar fi oripilat să afle asta, el fiind un metal-head sadea :))), era (mă rog, este) un bărbat foarte interesant și singurul care mi-a plăcut în ăștia 7 ani divorțată. Ah well 🤷🏻♀️
Dedicație la radio – ahap îmi aduc aminte 😁 been there done that. Măcar a auzit dedicația?
Acum vreo 10 ani eram o persoană care deși aparent era calmă, era foarte impulsivă atât în decizii cât și în comportament. Am realizat faptul că, fiind astfel, mai mult îmi face mie rău decât bine cu toate că pe vremea aceea gândeam că: fuck it mergem mai departe. De-click-ul care m-a făcut să mă schimb, a fost la o șicanare în trafic, m-am dat jos la unul să îl trosnesc – el fiind pe interzis pe sens unic… când m-am apropiat de mașină s-a încuiat în mașină – s-a auzit sunetul acela, moment în care am realizat ceea ce făceam. Și am început să lucrez cu mine să nu mai fiu așa de impulsiv. De atunci am început să fiu mai calculat, să pun pentru câteva momente frână și să gândesc puțin problema.
Cât despre a doua parte a mesajului – eu sunt de părere că oamenii apar în viața noastră cu un motiv. Cine știe cum evoluează situația și se aliniază planetele ca să ajungeți pe aceeași lungime de undă.
Mi s-a întâmplat și mie să „corespondez” cu câteva fete… și țin să spun că una dintre ele a apărut într-un moment în care eram jos de tot. Nu că acum aș fi foarte sus 🙈. Și mi-a făcut bine ca să stau de vorbă cu ea. Nu știu dacă va citi aceste vorbe, știu că mai intră pe aici, dar eu unul vreau să îi mulțumesc pentru toată acea perioadă.
PS. Taylor Swift asta nu e actriță?
La intrebarea 1.
Am un crush nemarturisit pe o colega de la lucru, stiu ca e single, eu sunt single de multa vreme insa motivul pentru care nu ies din carapace e ca e diferenta mare de varsta intre noi doi, cel putin asa consider, vb de 15 ani, ea avand 25. Cred ca nu e chiar indiferenta fata de mine, insa nu prea vad cum ar putea functiona treaba asta si nu as vrea sa stric relatiile din prezent, asa ca aia e, sufer in tacere.
Stiu, sunt un fraier, poate la un moment dat o sa imi treaca si o sa depasesc momentul.
@Muppet,
Știu cupluri cu diferențe mai mari de vârstă și funcționează foarte bine. Unele chiar în care ea este mai mare decât el.
Vârsta e doar un număr 🙂
@Muppet, nicidecum nu te consider fraier.
Până să citesc partea cu vârsta șansele aș fi spus că șansele erau cam fifty-fifty. Într-adevăr, cum spune @Laura mai sus, vârsta este doar un număr, care de cele mai multe ori este asociat cu un cont gras în bancă aș continua eu 😁.
Lăsând gluma la o parte, eu totdeauna am evitat să fac vreun pas cu o colegă. De ce spun asta? pentru că stau bot în bot cu ea acasă, stau și la muncă, nu mai avem deloc timp pentru noi înșine să ne dezvoltăm ca și cuplu. Sunt persoane care funcționează foarte bine pe principiul acesta. Eu unul nu aș putea… aș sta mai mereu bosumflat și nimeni nu ar vrea să mă vadă bosumflat 🙉.
Vezi tu, la muncă suntem antrenați să fim sociabili – ne vedem în fiecare zi, trebuie să fim plăcuți de către colegi și este foarte posibil ca unele gesturi să fie altfel decât le interpretam noi.
Trebuie să te gândești bine, spre foarte bine dacă faci pasul respectiv deoarece dacă nu iese, va fi foarte ciudat pentru amândoi să stați unul lângă altul.
După partea cu vârsta aș spune că sunt șanse 63.9% să nu se întâmple. Dacă mai ești și gras, chelios și știrb la fel ca mine șansele tind spre un 67.2%. Dacă totuși ești ca Făt-Frumos acest procent ar scădea dramatic către 50%, dar tot ar fi peste acesta.
Nefiind un expert în domeniu, și bazându-mă strict pe câteva cuvinte altfel spus neștiind situația aș spune totuși să nu te iei după mine și să faci cum crezi tu că este mai bine.
PS. Ai putea totuși să pui niște întrebări relative ca să vezi totuși cum stai. De genul dacă ai avea de ales între doi tipi, frumusețea o eliminam – ambii la fel de frumoși unul care are 32 de ani și unul de 39 de ani pe care l-ai alege?
PS2. Aș vrea să ne cunoaștem mai bine, vedem ce iese și dacă iese ceva va fi ca la oul Kinder, o surpriză și dacă nu putem rămâne prieteni ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat!
Multă baftă!
Va multumesc pentru feedback (da, sunt corporaterez 😊)
@BaGheRa Sa stii ca m-am gandit si la aspectul asta cu relatiile interumane si antrenamentul social cum spui tu de la munca, si e foarte posibil ca sa fi interpretat eu gresit anumite lucruri, ea fiid o persoana cu foarte mult bun simt si politicoasa, (nu exagerez absolut deloc) insa mai timida, cel putin asa o citesc eu, si nici eu nu debordez de exuberanta, tot pe acolo ma incadrez, cel putin in relatiile interumane de la birou, si cred ca si asta e unul din factorii contribuitori la faptul ca m-a luat valul asa vis-a-vis de ea. Plus ca mai e si super smart si frumoasa de pica.
Eu ce sa zic, fizic m-as incadra la average. Deci multe lucruri care inclina balanta in favoarea ei in comparativ cu mine.
@Laura G. Nu stiu ce sa zic, nu zic ca nu ai dreptate cu varsta si numarul, insa vb. englezului: How much is too much?, ca sa nu conteze la acel numar.. 15 nu e prea mare ca diferenta? Practic eu la 40 sunt cu un picior in groapa 😂 in comparatie cu ea care are toata viata inainte
@Muppet,
Hai că m-ai făcut să râd 🙂
”eu la 40 sunt cu un picior in groapa” – asta era prin secolul XII.
În articolul de azi tocmai am scris despre un tip care s-a însurat la 46 de ani, a facut 4 copii și la 78 susține turnee rock.
Mai am exemple de celebrități care s-au căsătorit fff târziu și sigur e că nu celebritatea le-a prelungit viața. Știm despre ele pentru că sunt în centrul atenției, dar lumea e plină de cupluri cu diferențe de vârstă 🙂
Așa că, invită fata la o cafea, un concert, ceva și nu-l lua în seamă pe @Baghera – majoritatea femeilor nu visează milionari, ci își doresc doar stabilitate financiară 🙂
@Muppet, eram 99% că lucrezi într-o corporație. Vezi tu la 40 de ani, ești fix tipul de bărbat pe care o femeie îl caută, s-a maturizat, știe ce vrea, știe să se îmbrace cu gust, uneori nu se mai comportă ca un adolescent în călduri, are o stabilitate financiară cât de cât și cel mai important vrea să se așeze la casa lui.
Și chiar dacă tipa asta e frumoasă sunt atat de multe alte femei mișto și la fel de single.
Cred că îți trebuie doar puțin tupeu pozitiv.
Stai pe aproape că mi-ai dat o idee de articol. By the way te asteptăm și pe celelalte subiecte cu comentarii – eu zic că te va ajuta. Toți cei de aici sunt niște oameni mișto!
@Laura, în teorie totul e mișto… când e vorba de practică… să spunem că nu mai este chiar așa simplu și ușor.
Voiam să povestesc despre vreo trei gagici pe care le-am băgat în friendzone doar pe simplul motiv că îmi erau colege două de școală și două de muncă dar cred că o voi face cu altă ocazie.