Un roman cu tentă erotică, având ca subiect un triunghi amoros incestuos între Don Rigoberto (un bărbat între două vârste), Lucretia (soția acestuia) și Alfonso (fiul copil-adolescent din prima căsătorie a lui Rigoberto). Elogiu mamei vitrege este o carte ușor de citit, dar, în același timp, cea mai incoerentă poveste, de nici nu știu de ce este un roman atât de celebru și lăudat – un alt exemplu de literatură supraevaluată datorită celebrului autor și nicidecum valorii sale literare.
Vargas Llosa este, fără îndoială, un mare scriitor. Da, manevrează cu măiestrie cuvintele, cu atât de multă măiestrie încât rezultă un stil bombastic și contorsionat. Povestea acestui roman mi s-a părut absurdă, exagerat amănunțită, în tonuri vulgare și descrieri inutile. De exemplu, unde este arta când scriitorul descrie pe pagini întregi – fecalele? Oare este interesant să vorbească atât despre ele când s-ar fi putut reduce totul la un singur paragraf?
Iar cele trei personaje? Aparent, lapte și miere curge în viața lor și în tot romanul, toată lumea iubește sincer pe toată lumea, dar cu loialitatea stau ei cam prost. Lucretia îl seduce pe Alfonso, care Alfonso, aparent naiv și copilăros, abia aștepta să fie sedus. Și ulterior se dovedește a fi un ticălos. Aceeași Lucretia își iubește mult soțul, dar asta n-o împiedică să experimenteze diverse genuri de erotism atât cu el cât și cu fii-su – nebunie!
Am simțit că, în tot complotul ăsta, ceva scârțâie. Relația dintre Lucretia și fiul vitreg este atât de absurdă, încât acrobațiile literare mai degrabă o duc în ridicol decât să-i dea credibilitate.
În Elogiu mamei vitrege autorul nu reușește deloc să transmită emoții, nici să trezească curiozități, iar finalul este foarte abrupt. Oricum, m-am bucurat când am terminat aiureala asta care se vrea roman erotic. Este o lectură plictisitoare care nu aduce nimic nou sau interesant. Nu distrează, nu dezvăluie, nu ilustrează, nu emoționează.
O lectură inutilă, repetitivă, supraapreciată, în unele zone de-a dreptul grotescă și vulgară. Nu mi-a plăcut.
Am citit acum primul capitol. „Copilul fu dintr-un salt în picioare pe pat şi rămase înmărmurit.” „Aşa, el în picioare pe pat, aveau aceeaşi înălţime”. „În intimitatea complice a scării, pe când se întorcea în dormitor, dona Lucrecia simţea că ardea din cap până în picioare. „Dar nu e de febră”, îşi spuse mirată. Era cu putinţă ca mângâierile inconştiente ale unui copil să o aducă în halul ăsta? Vei deveni o vicioasă, femeie. Să fie primul simptom de îmbătrânire? Pentru că, adevărul e că era mistuită de flăcări şi avea picioarele umede”. În vremurile actuale, relația asta „erotică” a Lucreției cu Alfonso mare lucru să nu se încadreze la „abuz sexual asupra unui minor”. Brrr.
@Anduța,
Exact! Și în toată cartea, se abuzează așa într-un mare fel.
Nu am citit nimic de Vargas Llosa și am zis că e timpul să încerc. Se pare că nu. Probabil că este un fel de pom lăudat.
@Jack,
Așa ziceam și eu și am încercat cu cartea asta. Alta n-am curaj să mai încerc 🙂
Bombastică scatologie 🤣 Săracul autor, s-o kkt în scăldătoare cu atâta critică.
Io-s pe vorba anglo-saxonă cu keep it simpăl and stiupid, drept urmare nu lecturez asemenea elucubrații. Da’ până la urmă fiecare produs își are publicul lui țintă, nu-i așa !?
Dacă io aș ceti Infractoarea în ediție princeps, m-aț’ critica?
Hai, repede cu roca … zvârliți!
Eh, când cauți o carte s-o citești, mai arunci un ochi pe recenzii. Am citit de bine și… am înhățat-o.
Nu te-aș critica, te-aș ruga să povestești ce ai citit 🙂
@Laura, de aceea rămân la autorul meu preferat John Grisham😊.
Zoe,
Am și eu câțiva preferați. Dar ce faci când le termini de citit toate cărțile?
Laura, bună întrebarea! Glumesc, desigur😊.
Dar pe mine nu m-a prins Mario Vargas Llosa. Și nici Paulo Coelho. Probabil sunt mai ciudata asa😏.