The Observer l-a desemnat „cel mai bun roman din ultimii 25 de ani scris în engleză în afară Statelor Unite ale Americii“. The Observer este un ziar din Marea Britanie ce apare numai duminica. Asta înseamnă că The Observer este un ziar care a citit absolut toate cărţile în engleză din afara USA. Le-o fi citit, poate de-asta apare numai duminica. În rest, să aibă timp să citească. Aflu că ziarul cititor are peste 200 de ani, iar la vârsta asta i-ar trebui nişte ochelari mai buni.
După o aşa prestigioasă apreciere, cine-s eu să zic altfel? O biata cititoare care, în loc să stea la cratiţă, îşi stâlceşte ochii buchisind şi-apoi strâmbă din nas.
Dezonoare nu-i aşa proastă ca altele, dar nici bună nu-i. E doar mediocră. Prima parte părea promiţătoare, apoi se întrevede la microscop o oarecare intrigă, după care se termină lamentabil. Adică brusc şi sec. Încă mai caut după ultimul punct (.), poate mai e ceva şi nu văd eu? A rupt cineva ultimele pagini? Asta e senzaţia de final.
David şi Lucy, tată şi fiică, amândoi dezonoraţi, fiecare în felul şi-n mediul său. Dacă David e ceva mai activ şi mai logic, Lucy e de-a dreptul vegetativă. O lesbiană lăbărţată care acceptă cu maxim blegism să fie violată, furată, şantajată într-o lume post-aparheid a Africii de Sud. Mesajul cărţii? Dacă o fi vreunul, ăla ar fi: cum să-ţi trăieşti umilinţa pe care n-o meriţi.
Vorba unui comentator, ca să existe dezonoare ar presupune existenţa onoarei. La personajele romanului n-am găsit onoare, ci doar banalitate.
Nu am citit nimic de Coetzee, dar dupa recenzia ta nici nu o voi face prea repede 🙂