Cotloane întunecate, Ruth Rendell

cotloaneÎnceputul romanului promitea, dar pe parcus m-a pierdut. Cotloane întunecate îmi pare a fi un roman despre oameni proști înfățișați de Ruth Rendell ca fiind caractere interesante. Ei bine, nu-s decât proști.

După ce tatăl său moare, Carl Martin moștenește o casă mare și frumoasă în centrul Londrei. Ca să nu trebuiască să lucreze și să aibă timp de scris, închiriază etajul primei persoane care se prezintă, Dermot McKinnon, un tip ce pare integru și corect și care se va dovedi a fi un ticălos șantajist ce-i va face viața lui Carl un adevărat calvar. Mai apare și un fel de iubită a lui Dermont (o relație platonică, stupidă, între un fel de călugăriță și-un psihopat), cu un rol de umplutură, inutil. Frica lui Carl este nejustificată, pentru că nu este vinovat de nimic și totuși de aici a plecat toată nebunia. Faptul că acest Carl vinde unei prietene niște pastile homeopate pentru slăbit, iar aceasta moare, nu face din el un criminal, iar comportamentul lui este prostesc, ca al unui copil neștiutor, ușor de păcălit.

Ideea narațiunii nu e rea, dar, după căteva pagini, autoarea nu se mai axează pe acțiunea principală sau pe ceea ce contează, ci aduce în prim-plan personaje secundare, iar povestea pare interminabilă și devine plictisitoare la un moment dat. La început am fost atrasă de întrepătrunderea vieților personajelor, dar dintr-un anume punct totul se transformă într-un haos cu situații prea puțin credibile, amănunte inutile și enervante.

Intriga este ridicolă – nu există suspans, deoarece personajele se comportă ilogic, iar evenimentele se bazează pe o serie de coincidențe greu de crezut. Câteva comploturi laterale sunt trântite degeaba și lăsate nerezolvate. Finalul este slab conturat, personaje fără sare si piper, iar unele fără niciun sens în poveste.

Cotloane întunecate mi s-a parut un roman forțat, fâsâit, cu pretenții de thriller. Stephen King îl laudă, dar mă îndoiesc de sinceritatea lui.

„Ruth Rendell este neîntrecută în a spune povești despre obsesii, labilitate și coincidențe nefaste.” – Stephen King

Nu, e imposibil ca acest roman să-i fi plăcut maestrului genului horror. Aprecierea lui e destul de generală și se referă la scriitoare, nicidecum la roman. Cred că nici nu l-a citit  🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.