Bebe la peste 40 de ani


Autor: singlemom

Bebe la peste 40 de ani

Cum în ultima vreme am tangență directă cu mulți oameni, n-am putut să nu observ majoritatea copleșitoare a cuplurilor de adulți trecuți bine de 40 de ani cu nou născuți sau copii foarte mici după ei. Ieri, de exemplu, am asistat îndeaproape la micul haos al unei familii cu 4 copii, toți sub 4 ani, cel mai mic în vârstă de câteva luni, plus o pisică în lesă. Mama și tata erau undeva pe la 45 de ani. Imediat după, a apărut un cuplu cu o adolescentă, părinții fiind, cred, trecuți de vârsta de pensionare. Tatăl, cel puțin, abia umbla și arăta pe la 70+ de ani. N-am putut să nu fac caz de comportamentul adolescentei, undeva sub 18 ani, care se comporta cu tatăl ei cu foarte multă grijă, îl susținea la mers, își încetinea pasul că să intre în ritmul părinților ei, la modul foarte ocrotitor în general. Dacă cei cu 4 copii și o pisică erau, totuși, suficient de energici încât să alerge după cei mici, deși mama părea complet extenuată, în celălalt cuplu rolurile păreau inversate, la modul cel mai nefiresc.

Diverse statistici ne zic că în țările cu apă caldă vârsta de procreare este tot mai înaintată, pentru că joburi, cariere, avuții, sau alte priorități. Totuși, cât de sănătos este pentru un copil să se regăsească la vârsta adolescenței sau a primei tinereți cu doi părinți care ar putea trece ușor pe post de bunici?

Deși scopul acestui text nu este de a ne da cu părerea ce drepturi au sau n-au persoanele care decid să devină părinți la 45+, întrebarea nu poate fi evitată: este ăsta un act de pur egoism?

Înțeleg că în multe cazuri se dorește o stabilitate economică înainte de a avea un copil, sau că oamenii doresc să-și trăiască viața în libertate înainte de a deveni părinți, și de aici exclud a priori cazurile medicale de diferite tipuri. Mă gândesc strict la persoanele care sunt fizic și mental ok, dar care aleg să bifeze căsuța de părinte la vârste la care alții, cu puțin (ne) noroc, devin bunici. Pentru că greul cade pe copil și din punctul ăsta de vedere privesc acest topic. Copilul da, va avea părinți mai calmi, mai educați, mai bine clădiți sufletește și emoțional. Stabili economic, probabil pot oferi mai mult decât un cuplu de tineri de 25 de ani. Sub multe aspecte, pot asigura o viață mai bună odraslelor. Totuși, ce ne facem cu diferența dintre generații? Pentru că, în cazul ăsta, nu mai e diferență de o singură generație, ci de două. Și mai e aspectul fizic: un copil adolescent care devine conștient, la un moment dat, de faptul că părinții se apropie de capătul liniei. Îi vede șubrezindu-se, precum copila de ieri. Trăiesc sub norul acela negru că se poate întâmpla oricând. Nu că în restul cazurilor nu s-ar putea întâmpla la fel bine, dar nu se conștientizează acest lucru de către copil. Nu te gândești, când ai 15 ani, că mama/tata, la 40/45 de ani poate încheia socotelile cu lumea în mod subit, deși clar este o posibilitate. Însă, când părintele este 65+, parcă devine un gând constant.

Și atunci, dacă la baza deciziei de a avea copii la vârste (destul de) înaintate stă bunăstarea copilului, cum de nu se ia în calcul și faptul că îl supui la o maturizare prematură și la o multitudine de frici, care vor lăsa urme în viața lui de adult? Nu-mi iese din cap imaginea fetei de ieri, care făcea doi pași, apoi se oprea să-și aștepte tatăl, îl lua de braț să îl ajute să se ridice de pe scaun, îl dirija la traversarea străzii, având un rol mai mult de îngrijitoare decât o simplă copilă la plimbare cu părinții într-o sâmbătă după-amiază. Sigur, era evident o familie cu bunăstare economică, fata avea pe ea chestii care depășesc valoarea mașinii mele, de exemplu. Dar, cât contează asta până la urmă?

Sau cuplul cu 4 copii care la vârsta adolescenței copiilor lor vor avea peste 60 de ani. Din propria experiență zic că e destul de dificilă perioada 13-18, chiar atunci când tu ești înainte și imediat după 40, și doar cu unul. Ce te faci cu 4 la 60+? Sigur, poți avea noroc de copii maturi care nu te vor trece prin furcile caudine, dar atunci nu îi lipsești cumva de o etapă naturală a evoluției lor? Pentru că, oricât de dificilă e adolescența, e o etapă de formare. Și ca să merg și mai departe: te duci la Bunuțul când copilul tău nu e trecut de 20 de ani. Ce face copilul ăla? Că nu te înlocuiește nici averea ce i-o lași, nici restul familiei, dacă îl are, nici înțelepciunea pe care ai putut să i-o fi transmis înainte. Adică ne e greu nouă, adulților, când ne pierdem părinții, cât de dezorientat și pierdut poate fi un adolescent sau tânăr atunci?

Consider în continuare că a avea copii atât de târziu în viață este un act de pur egoism. Voi? Dacă n-ați avea, ați procrea la vârste semi-respectabile?

Foto: Pexels

 

22 Comments

  1. Anduța

    Cunosc o familie care îmi e destul de apropiată, în care el și ea au adus pe lume un copil când ea avea 46 de ani și el 56. Ș-au dorit mult un copil, ani buni au tot încercat (mai la tinerețe), iar când deja erau convinși că nu se va mai întâmpla, s-a întâmplat. „Când am rămas însărcinată, împreună, aveam 100 de ani”. Știu sigur că s-au proiectat în viitor, au fost conștienți de riscuri (atât pentru copil, cât și pentru ei), unul a fost mai temător ca celălalt, dar au decis să păstreze copilul. Știind destul de bine cuplul, precum și văzând copilul crescând (acum are 17 ani, e un adolescent foarte echilibrat și mișto, foarte iubit și care-și iubește enorm părinții și înțelege perfect chestii de viață care multor adulți în toată firea le dau mari bătăi de cap), nu pot să includ decizia lor la act pur de egoism, strict pe motiv de vârstă. O pot include, eventual, la „o decizie grea”.
    Mai știu și o altă familie în care, după doi băieți făcuți la mare tinerețe (sub 20 de ani), au mai făcut un copil după 40 (tiii, ce bucurie pe ei c-a ieșit și fată), cu intenția clară „să aibă grijă de noi la bătrânețe”. Așa au și crescut-o, cu acest obiectiv clar. Și le-a ieșit, fata e singura care are acum grijă de ei (mă rog, de mamă, că tatăl s-a dus). Ei, ăsta mi se pare mie un act de pur egoism din partea părinților, dar nu pe motiv de vârstă, ci pe motiv de argument pentru procreere.
    În ceea ce mă privește, dacă mi-aș dori acum încă un copil, l-aș procrea fără pic de teamă că aș fi egoistă, eee. Bine, nu-mi doresc, dar mai știi, în 2-3-7 ani ce se mai întâmplă? Vreau teren de procreere egoism free până la 50! După 50 sunt sigură că nu voi mai avea astfel de dorințe. Saaau, mai știi? 😀

    1
    2
    1
    Reply
    1. singlemom

      @Anduta,
      Cum am zis, e dreptul fiecaruia sa decida ce si cum. Macar atat. Sau macar in parte, dupa opinia unora, da poate scriem si despre asta intr-o zi 🙂
      Personal, eu nu as avea curaj. Ma uit la fie-mea, care e mereu atenta la ce mi se intampla, la cum sunt fizic si psihic. Poate ca e ea cu sensibilitatea peste medie, nush cum sunt alti adolescenti, dar tind sa cred ca si cei ce nu se manifesta, tot sunt atenti la starea parintilor. Si-atunci ma gandesc la cat de preocupata ar putea fi si cate griji suplimentare i-as pune pe cap daca as fi ales sa o am, sa zicem, la 45 de ani. Cum era, de ex, fata din text. In capul meu, copii se fac pentru ei insisi, in primul rand, abia apoi pt noi. De asta nu reusesc sa ma vad pundandu-i pe cap in mod constient griji si frici prea mari pentru varste asa fragede. Mai degraba m-as lipsi pe mine de tot ceea ce inseamna sa ai un copil, decat sa dau lui/ei o viata complicata, macar atat cat e in controlul meu.
      Cat despre altii, cu cat mai multi copii, cu atat mai bine si sa ne chemati la botez! :))

      1
      1
      1
  2. HM

    Interesantă perspectiva cu egoismul. Alegoria dvs tinde să generalizeze descriind cazuri punctuale!?
    Calitatea legăturii copil-părinte/tutore surclasează durata sau coordonatele ei temporale. Just my 2 scents 😉

    4
    Reply
    1. singlemom

      @HM,
      nu tinde sa generalizeze pentru ca nu am facut afirmatii. Am scris opinia mea, dar mai ales am intrebat cum se vede prin alti ochi treaba asta.
      De acord cu calitatea legaturii, insa ce te faci cu gandul ca il lasi in urma la varste fragede? Sau ce se face el cu gandul asta? Sau, punctual pe cazul descris in text, il transformi intr-un fel de ingrijitor. La varsta la care ar trebui sa fie liber sa-si taiasca adolescenta sau prima tinerete lipsit de griji majore, tre sa stea sa vada daca ti-ai luat medicamentele, ce te doare azi, medici etc. De asta zic ca mi se pare mie un pic egosit cand alegi sa ai un copil tarziu in viata. Cu accent pe „alegi”. Dar bineinteles ca alte opinii sunt la fel de valide, si nici nu fac shaming de niciun fel.

      2
  3. Marius M

    Nu judec pe nimeni, fiecare să facă cum vrea. Mama are o vorbă pe care mi a spus o de vreo câteva ori: căsătoria și copiii se fac cat ești tânăr și prost, când ești mai in vârstă știi mai multe si nu ți prea mai arde de așa ceva.

    5
    3
    Reply
    1. singlemom

      @MM,
      pai nu judecam, am si zis. E vorba strict de o opinie personala, iar curiozitatea m-a impins sa intreb cum vad altii chestiunea.
      De acord si eu cu ce zice mama ta :))

      2
  4. VictorR

    Așa a vrut Dumnezeu maică! 🙂

    5
    Reply
    1. singlemom

      @victor,
      aia da, clar. Pana unde da domnu’ :))

      2
  5. Paco

    Înțelepciune, stabilitate, experiență. La bătrânețe.
    Dar doza aia de sminteală pe care o ai când îl faci mai pe la tinerețe și faceți împreună tâmpenii nu cred că o mai ai.
    Urcat prin copaci, intrat prin noroaie cu bicicletele, scăldat prin toate bălțile radioactive, spart geamuri cu mingea la o miuță și din-astea de tată fiu.
    La 34 eu și Junior 7 erau la ordinea zilei .

    5
    2
    Reply
    1. singlemom

      @paco,
      da. De unde sunt acum, si mie mi se pare ca n-as avea energie sa ma joc cu o copila de 1-5 ani, stiind cum a fost fii-mea la varste mici. Parca intre 25 si 30 altfel stateam la capitolul baterii. Insa e probabil ca daca as alege sa ma pun in situatia asta as gasi si energiile necesare. Cu accent pe probabil!
      Dar dincolo de ce as putea eu face pentru un copil mic la varsta asta, ma uit mai degraba din perspectiva copilului. Ca exemplu, fie-mea are acum 18 ani, eu 44. Sa fie ea de 18 si eu trecuta de 60, m-as gandi cu groaza cate frici ar putea avea ea si cat i-ar influenta asta viata. Nu neaparat ca se moare dupa 60, dar poate incep problemele alea semi-serioase. Se transforma copilul intr-un fel de „ingrijitor” (n-am gasit un cuvant mai bun)? il lipsesti de chestii din viata pentru ca tre sa stea cu ochii pe tine ca pe butelie? nush, ma intreb.

      3
    2. Paco

      @singlemom, la capitolul baterii și performanțe nici cu titlul articolului ,, Babe la peste 40 de ani ,, nu erai departe de adevăr.
      Paco, măgar urban și persiflator emerit.

      4
      2
  6. Laura G.

    1. Cunosc familii care au făcut tratamente ani în șir, au cheltuit mulți bani și multă energie ca să aibă copii – nu conta la ce vârstă, copil să fie, numai așa se simțeau ”familie” + ”împlinită”.

    2. O cunoștință (tipă) cu vârsta de 54 de ani (care are deja o fată de aproape 30 de ani) acum e… însărcinată. La 54 de ani! Pare și bucuroasă foc.

    3. Recent, o tânără de 35 de ani (fata unei prietene) și-a pus sterilet ca să nu facă copii, că nu vrea.

    După mintea mea, ar fi mai bine să faci copii la tinerețe – altă energie, altă sănătate, alte speranțe.

    Oricare ar fi conjunctura, cel mai condamnabil mi se pare să vrei copii pentru ”un pahar cu apă” la bătrânețe – care se traduce prin ”îngrijitor al părintelui”.

    2
    Reply
  7. singlemom

    @Laura,
    La pc 1, sper pt ei ca au reusit sa-si incoroneze visul de familie implinita.
    La pc 2, ce sa zic, felicitari grupa mare! mai ales pt copilul ala care la majorat ani va avea parinti septuagenari. Noroc ca are si o sora destul de tanara (?) incat sa-i fie si mama, daca va avea nevoie.
    La pc 3, her life, her choice, absolut de acord. Procrearea nu e obligatorie, doamne ajuta!

    As vrea sa am puterea si cheful de viata al cunostintei tale care e insarcinata la 54 de ani :)))

    1
    Reply
  8. catalin fdd

    Decizia de a avea sau nu un copil, la 20 sau la 50 de ani cred ca este foarte personala. Dictata probabil de multi factori, dar suma acestora si efectul lor sunt criterii pe care numai cuplul respectiv le stie.

    Da, in ceea ce ma priveste, daca as spune ca as mai vrea un copil la varsta mea m-as considera mega egoist, fix pe motivele mentionate de singlemom. Poate daca as avea o sotie de 20 de ani care ar veni „Baby, vreau un copil ” :))))))) ar fi alta discutie.
    Diferenta de varsta deja ar sari multe mentalitati schimbate intre generatii si as vrea parca sa fiu tinut minte ca tatal ala zambitor cu glumele si sarcasmul la el, care i-a urcat in carca pe Ceahlau, si nu ca pe mosul decrepit care le-a impiedicat pasii in ultimii lui ani de viata…

    2
    2
    Reply
    1. singlemom

      @catalin fdd,
      ai sintetizat in 3 cuvinte cat n-am putut clarifica io in 5 alineate :)))
      da, fix asa cum zici, si fix d-aia.

      4
  9. Mona

    Io sunt de aceeași părere. Pe lângă ce spui tu, @singlemom si ce zice @Paco, io mă gândesc că le poți sta alături când devin adulți, dacă au orice problemă, pot veni acasă ptr un sfat, ptr un umăr de sprijin, câte sărbători și momente faine se pot petrece împreună. Cumva, te poți bucura mai mult timp de și cu ei…

    3
    2
    Reply
    1. singlemom

      @mona,
      da, si asta e un argument serios. Ca si ca adulti se intampla sa ai nevoie de sprijin, si atunci nu e de ici de colo sa ai o/un mama/tata prezent. Plus durata prezentei lor in viata noastra si invers, cum zici.

      1
  10. Paco

    Mi-au venit două în cap acu’ mintenaș.
    1.Mă sună într-o duminică după masă un amic .
    Ce faci intergalacticule ?
    Niște derivate și integrale ale funcțiilor compuse. De ce întrebi?
    Suntem la niște grătare pe balta Carasul Deprimat, hai să dovedim câteva smothie de papaia.
    Junior, montează șlipul că mergem să vedem niște luciu de apă.
    Ajungem, ne demontăm la budigăii de salvamari.
    Junior, booombă!!!! Sărim în apă, toată balta plină de pescari focalizați pe plută.
    Apare un boactăr dintr-o bojdeucă de lemn. Care ne mă ia la rost.
    ,, Domnu’ ce faceți, aici e pentru pescuit, nu puteți face baie etc.,, Și o ține langa și tot ridica vocea și că amenzi.
    Mai ușor cu tonul, că nu e frumos. Zic eu.
    Fraiere… ( Ăsta care a dat-o a fost Junior din spatele meu ).
    2. Am fost la ceva cabană la munte, prin jur plin de brazi.
    Junior: mă sui în brad.
    Eu : doar dacă te întorci cu niște eclere sau cu un pui de barză.
    Încearcă, nu îi iasă.
    Hai că îți arată tata cum se face. Hold my beer. ( La propriu).
    Urc trei metri și ceva pe sistemul culegător de nuci de cocos, mă strigă de jos berea.
    ( Dacă îmi dau drumul direct la cădere sigur rup ceva in mine, mai bine alunec suav pe trunchi, am calculat imediat alternativele. Exact ca American Ninja ). Am alunecat suav. Doar că eram decât în bermude.
    Până s-au cicatrizat zgârieturile, am mirosit ca un odorizant de mașină.

    11
    Reply
    1. HM

      Hahahah Paco brăduleț, brăduț, brăduț … merçi 🤣🤣🤣

      3
  11. Blanche

    He-he, vorba lui tata! În viață totul e relativ. Mi-aș fi dorit să fiu mamă tânără, să îi fac între 25-28 de ani. I-am făcut la 32, respectiv 34 pentru că nu am întâlnit mai devreme omul potrivit. Dar i-aș fi făcut și după 40 dacă nu îl întâlneam, în niciun caz însă pentru paharul de apă. Acum la aproape 42 nu mă văd cu copil mic, deh uzura psihică din ultimii ani… Dar dacă nu aveam făceam, nu știu dacă mă fac înțeleasă. 😁
    Câteva situații: 1. O verișoară a murit la 45 de ani (mult tutun, multe cafele, ceva probleme de greutate) de infarct. A fost șoc în tot neamul, nimeni nu se aștepta. Băiatul ei de 21 de ani a fost devastat. Are 40 de ani acum, băiat de 9 ani și are grijă de sănătatea lui.
    2. Altă verișoară, de-o seamă cu mine, își dorea copii acum vreo 15 ani când era într-o relație stabilă. S-au despărțit la un moment dat și de-atunci ea și-a văzut de carieră. E directoare de bancă acum. E cu un tip de vreo doi ani, își fac concediile în țări exotice, nu m-aș mira să facă acum un copil. M-aș bucura pentru ea, ar avea ce să îi ofere copilului și nu mă refer la bani.
    3. Colegă de liceu, nu a putut să procreeze după multiple tratamente, la zece ani de căsnicie a adoptat un băiețel, iar anul trecut și o fetiță. Dacă ar exista raiul, fata asta ar trebui să aibă un loc special acolo. Tot ea m-a sfătuit la o reuniune de liceu să iau brânca ursului pentru că eram eu crizată că nu rămân însărcinată după două luni de încercări.
    4. Văr primar, căsătorit de un an cu o tipă, dar împreună de 11 ani. Nu vor să aibă copii. Sunt oameni extraordinari, inteligenți și buni cum rar am văzut. Ei bine, vorbeam cu soțul meu și spuneam amândoi că ce trist că tocmai oameni de calitate nu aleg să facă măcar un copil, iar alții toarnă pe bandă rulantă și îi cresc în niște condiții de nedescris.
    5. Prieten la 41 de ani, singur, cu mașină și apartament, dar fără rate, își caută iubită. Vrea și copii. Sper să îl ajute Universul!
    Desigur, e puțin egoist să faci copii după 40 de ani. Din motivele pe care le-ai expus tu. Pe de altă parte, mama m-a făcut la 21 de ani. Nu era pregătită. Relația noastră încă e o rană. Aș fi preferat de o mie de ori să mă facă o mamă mai în vârstă care să îmi arate afecțiune și să mă crească cu răbdare… Cu tot ce venea la pachet!

    4
    2
    Reply
  12. Akon

    Ma tot uit la titlul articolului de când a apărut, dar nu prea am avut timp.
    O veste nouă m-a facut să vin să comentez. Am aflat că vecina mea40 e gravidă. I-am spus vecinului meu43 că de obicei imi asum toate greșelile, dar in chestia asta nu am niciun amestec.
    Chiar dacă ambii sunt norvegieni sadea au gustat gluma.
    Revenim: ei nu sunt căsătoriți, dar au rate la casă, mașini, cai, caine, pisici, găini împreună. Cred că ii zice concubinaj in legea română, aici e „sambura”
    Ea e psiholog școlar, el e asistent social la Protectoa copilului, un fel de pedagog într-o casă de copii, un fel de locuință in care stau copii instituționalizați, nu foarte mulți la număr. Ideea e că sunt conectați la realitățile adolescenților.
    El se întreba acum vreo 3 ani dacă mai e adecvat să aibe copil la vârsta asta. Încă nu am aflat ce judecată / intamplare a stat la baza deciziei de a avea la vârsta lor un copil pentru că nu prea pot vorbi orice cu el. Probabil imi va spune.
    Oricum avea un program exteem de incarcat: dă lectii de pian, concertează, e mentor, angajat de comună, pentru un baiat de 12 ani cu ADHD, are centura neagră in aykido și păstorește un dojo, casă cu 2,5 etaje, 2 cai, 4 mașini, zăpadă de lopătat iarna, o mica seră de hobby, vara, taiat lemne și un alt job de zugraveli/vopsitorii care să mai aducă ceva bani in plus la buget.
    Sunt curios cum se va schimba programul lui.
    Apropo de egoism va propun o chestie hazlie
    https://youtu.be/36Mw76M13HA?si=oRgU_TjGcJi0UWv6

    1
    1
    Reply
    1. Laura G.

      @Akon,
      Poate n-au planificat, nici nu se mai așteptau la așa ceva și… a rămas ea însărcinată. Dacă tot e așa, gata plămada, la îndemână, hai să-l lase.
      O cană cu apă nu strică niciodată 🙂

      1

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.